Fotografii cu blocuri gri din jurul lumii, care-s la fel de urâte ca la noi

Fotograful francez Julien Boudet e cunoscut îndeosebi pentru pictorialele de modă sub pseudonimul Bleu Mode. Însă atenţia lui meticuloasă la volume, texturi şi forme sculpturale se dezvăluie în adevărata sa pasiune: arhitectura.

Povestea tipului care face tatuaje într-un buncăr abandonat

Ca mulţi fotografi din industria modei, Boudet a călătorit non-stop în ultimii trei ani şi rareori a apucat să petreacă mai mult de două-trei săptămâni în acelaşi loc. A explorat oraşele în timpul liber și a făcut din călătoriile sale o misiune de a găsi bijuteriile moderniste şi brutaliste ale lumii. A fotografiat clădiri dintr-o mulţime de oraşe, de la Londra la Marsilia şi de la Los Angeles la Montreal, Taipei, Kobe, în Japonia, şi Almatî, în Kazahstan.

Adunate într-un album lansat în colaborare cu brandul STAMPD, deoarece şi Boudet, şi fondatorul brandului, Chris Stamp, sunt pasionaţi de arhitectură, fotografiile te poartă într-o călătorie fascinantă printre liniile utilitare şi totodată uluitoare, curbele şi ideile arhitecturii moderniste.

VICE: De unde interesul pentru arhitectură?
Julien Boudet: A început să mă intereseze arhitectura după ce m-am mutat la New York, în vara lui 2008. Atunci am început să fiu atent la clădirile din jurul meu, la formele şi materialele diverse, să observ detalii. Când am studiat la Parsons câţiva ani mai târziu, a început să mă intereseze şi mai mult fiindcă citeam despre arhitecţi şi m-am familiarizat mai bine cu mişcarea modernistă, mai ales curentul brutalist.

Am început să mă plimb des prin New York City şi să fotografiez clădiri cu un aparat foto Toyo imens, împrumutat de la şcoală. Am exersat mult fotografiind hotelul Standard din districtul abatoarelor, fiindcă era cel mai apropiat de Parsons şi aparatele astea foto nu-s uşor de cărat. După ce m-am lăsat de şcoală, când am început să lucrez pe cont propriu, călătoream mult cu munca şi am început să fotografiez clădiri pe unde mă duceam. Dar, din raţiuni practice, am trecut la aparate cu film de 35 mm şi de 120 mm.

Cum îţi găseşti timp să te documentezi şi să faci fotografii arhitecturale când călătoreşti? Care e metoda ta principală de documentare?
În primul rând, mă documentez online înainte să merg undeva. Când sunt acolo, mă plimb prin oraş cu maşina sau alerg, fiindcă ies la alergat cam oriunde m-aş duce, şi explorez locul la întâmplare. Aşa dau peste clădiri mai puţin fotografiate.

De exemplu, la Tbilisi, capitala Georgiei, odată ce-am terminat cu clădirile cunoscute despre care aflasem online, am mers pur şi simplu prin oraş cu maşina şi i-am întrebat pe localnici să mă asigur că n-am ratat nimic. S-a dovedit că ratasem câteva clădiri excelente. Am şi o listă în agendă cu locuri pe care vreau să le fotografiez, mai ales în ţări unde n-am ajuns încă, aşa că le voi poza şi pe acelea cu prima ocazie.

De ce fotografiezi clădiri pe film?
Cred că adaugă ceva special imaginii, e un sentiment diferit. Fiindcă subiectul nu se mişcă, spre deosebire de un fotomodel, îmi place să am mai mult timp să încadrez fotografia, să-i dau timpul de expunere care trebuie, să găsesc unghiuri interesante, să mă concentrez pe anumite detalii. Fotografiile pe film mi se par mai autentice; oricum, nu sunt mare fan al fotografiei digitale.

Ai o clădire sau un loc preferate dintre cele pe care le-ai fotografiat?
E o întrebare grea, dar aş alege o clădire pe care am fotografiat-o la Almatî, în Kazahstan. E cea mai impresionantă structură fotografiată de mine. E şi mai tare fiindcă am dat peste ea din întâmplare, când mergeam cu maşina prin suburbii. O altă clădire preferată pe care n-am inclus-o în album e „Cité radieuse" din Marsilia, proiectată de Le Corbusier. E un loc magic în centrul oraşului. E un orăşel în sine. Eu, fiind din sudul Franţei, merg des acolo să beau o cafea. Mă inspiră şi mi se pare relaxantă.