FYI.

This story is over 5 years old.

Călătorii

De ce merită să te muți din București în Brașov

De când m-am mutat, nu-mi mai pierd atât de mult timp în trafic, circul foarte puțin cu mașina proprie, iar viața e mai ieftină și mai puțin stresantă.
centru
Cam așa arată centrul Brașovului. Poze de autoare

După cinci ani de studenție – licență și master – am fost aruncată la propriu în viață. Principala mea activitate de până atunci, pe lângă alte joburi de scurtă durată, fusese facultatea, iar la învățat și citit cărți după cărți m-am priceput cel mai bine. Acest lucru mi-a fost și-mi este de folos în continuare, dar după încheierea acestei etape am intrat într-un soi de derivă care mă înspăimânta îngrozitor.

Publicitate

Am simțit că sunt într-o perioadă a schimbărilor în care îmi doream să încerc și alte lucruri, nu doar „școală-metrou-acasă” sau „școală-o cafea prin oraș-metrou-acasă”. Așa c-am hotărât să experimentez cum e să locuiești într-un alt oraș din România. Născută, crescută și școlită în București, i-am invidiat mereu pe colegii din provincie, care parcă duceau alte vieți comparativ cu a mea. Care mergeau acasă să învețe pentru sesiune când la cămin era insuportabil sau care primeau pachete de la părinți.

Astfel, am analizat această problemă o vară întreagă și, după ce am stabilit că nu voi rămâne toată viața în locul ales, mi-am pus hainele și lucrurile în saci de rafie și m-am mutat. Unde? În Brașov. Mulți au fost încântați de alegerea mea, alții au fost emoționați pentru mine, alții indiferenți. Până la urmă, cine se mută din București în mijlocul țării, într-un oraș cu trei sute de mii de locuitori? Ei bine, eu. Bineînțeles, împreună cu prietenul meu, fără de care această schimbare nu ar fi fost posibilă.

Pentru că sunt foarte încântată de alegerea pe care am făcut-o, m-am gândit să împărtășesc câteva dintre motivele pentru care am ales Brașovul. Poate te va tenta și pe tine în viitor.

Peisaj montan

Poiana-Brasov

Pasiunea pentru munte, despre care ți-am povestit aici, m-a făcut să aleg zona muntoasă a Brașovului. La acest lucru s-a adăugat fascinația pe care o am încă din copilărie pentru traiul oamenilor de la munte (de la prea multe cărți citite mi se trage). Pe timp de iarnă, mai exact în timpul săptămânii, pârtia din Poiana Brașov este foarte liberă, fiind la discreția locuitorilor care pot ajunge bine-mersi cu autobuzul până la buza pârtiei. Vineri seara, în general, povestea asta frumoasă se termină, pentru că începe aglomerația care anunță năvala de turiști de weekend. Dar mie îmi place și atmosfera asta. Este o aglomerație veselă și mă bucură că vin oameni să se relaxeze.

Publicitate

Brașov e locul ideal pentru pasionații de istorie

biserica

Biserica Neagra la apus

Ca absolventă de istorie, sunt total cucerită de fiecare colț vechi, de fiecare muzeu sau de arhitectura specifică unei anumite perioade de timp sau unui anumit popor. Am vrut să mă mut într-un oraș în care să mă simt în largul meu și din acest punct de vedere. Un oraș care să aibă un trecut, o esență frumoasă. Și crede-mă, Brașovul are pe deplin toate aceste lucruri.

Oameni mai calmi și trafic lejer

brasov

În cele aproape patru luni pe care le-am petrecut aici am observat că oamenii sunt mai calmi (în special în trafic) și atmosfera este mai liniștită, mai pacifistă. Brașovul parcă se află undeva suspendat față de haosul caracteristic orașelor mari și oferă astfel șansa timpului să curgă mai lin.
În plus, 15 minute din punctul A în punctul B cu mașina înseamnă pentru Brașov un trafic destul de aglomerat.

Centru vechi mai mișto decât Lipscani

Centrul vechi, așa cum poate îl cunoști și tu din postura de turist, este de-a dreptul superb. Curat, recondiționat și foarte civilizat, este stăpânit de acea atmosferă „nemțească” care face toți banii. Lipscaniul bucureștean și alte străzi centrale ale căror clădiri se dezmembrează și cad la propriu în capul oamenilor de pe stradă au nevoie gravă de un facelift. Sau de o recondiționare serioasă.

Poți ajunge repede în alte orașe frumoase ale țării

tampa

Brașovul este poziționat relativ central comparativ cu alte orașe și de aceea este atât de aproape de fiecare oraș-obiectiv turistic la care tânjeam în timp ce locuiam în București. Este super reconfortant să fii la 50 de minute de Sinaia, la o oră jumătate de Sighișoara, la două ore de Sibiu sau la patru ore jumătate de Cluj-Napoca. Îți dă o stare de bine, îți dorești să mergi să vizitezi mai mult, să explorezi. Este chiar un sentiment fain.

Publicitate

Uber mai ieftin

Cu sinceritate spun că am fost foarte surprinsă că există Uber în Brașov. Dar, dacă ții cont de fluxul de turiști care se perindă constant pe aici, se explică utilitatea acestui serviciu. Cursa minimă pentru Uber în Brașov este de 7 lei, comparativ cu 10 lei, cum e în București.

Atmosferă ideală pentru tineri

Atmosfera generală a Brașovului este foarte tinerească. Mi se pare că aici locuiesc mulți oameni faini, foarte relaxați, mulțumiți de traiul lor. Este un oraș viu, cu un vibe super colorat. De asemenea, mi se pare că este în pas cu tehnologia: fiecare local se promovează excelent pe internet, există multe agenții de web care fac chestii mișto sau tot felul de studiouri (de yoga, de pictură) unde te poți întâlni cu oameni cu aceleași pasiuni ca tine. Da, știu, sună hipsteresc, dar este o hipstereală în sensul cel mai pozitiv al cuvântului.

Ce nu este diferit în Brașov față de București

Chiriile sunt aproape aceleași, cel puțin la periferii, pentru că de locuințele centrale din Brașov te mai poți apropia comparativ cu cele din București. Multe apartamente sunt urâte și sunt oferite spre închiriere la prețuri mult prea mari. Am avut noroc că am găsit apartamentul în care stau, care este superb, deși are o chirie cam piperată. Brașov e unul dintre cele mai poluate orașe din România. Șterg praful de două ori pe săptămână și nu, nu sunt un cleaning freak, dar nu pot efectiv să inhalez atâta praf. Nu este încă la același nivel cu Bucureștiul, dar mi-a depășit așteptările în mod negativ din acest punct de vedere. Iar deseori se simte un miros îngrozitor de la diverse crescătorii de animale sau fabrici, fapt de care oamenii se plâng constant pe rețelele sociale.

Taximetriștii brașoveni înjură cu patos uberiștii brașoveni, la fel ca-n București. Și pe clienții acestora. Dacă nu mi s-ar fi întâmplat chiar mie, aș fi zis că nu-i adevărat. Same old, same old.

Publicitate

Pericole la tot pasul. Doar că aici iau forma urșilor care mai scapă din pădure în căutare de hrană. Acum câteva săptămâni, Moș Martin a venit la două străzi de blocul meu. O experiență inedită, nu am ce zice. Sper că ursul ăla este încă în viață și că nu a împărtășit soarta celui care colinda centrul Sibiului acum câțiva ani.

Avantajele Bucureștiului

E evident că, în calitate de capitală a țării, Bucureștiul este nucleul activității. Da, știu, și orașele vestice sunt șmechere, dar, cel puțin pentru mine, capitala e capitală. Acolo sunt toate firmele, toată activitatea, cei din provincie vin la București pentru facultate, pentru întâlniri de afaceri, pentru workshop-uri faine și, cei care nu beneficiază de luxul de a avea aeroport în zona lor, pentru a se îmbarca într-un avion către țările calde. Am luat de la A-Z site-urile de joburi pe zona Brașovului, dar nu am găsit mai nimic care să fie pe nișa mea, pentru că oferta de lucru nu e foarte variată.

Mai multe distracții – mai multe mall-uri, restaurante mult mai diverse și, probabil, viață de noapte mai activă (eu nu prea frecventez cluburile, nici din București, nici din Brașov, dar aici nu am văzut clubăreală până la răsăritul soarelui, ca-n Capitală). Din acest punct de vedere, distracțiile existente în Brașov (un mall gigantic construit în vecinătatea fostei fabrici Tractorul, Centrul Vechi cu cafenele și restaurante cochete, parcurile și muntele) sunt suficiente pentru mine.

Familia: cel puțin pentru mine, Bucureștiul va fi întotdeauna acasă, datorită familiei mele și mereu mă întorc cu drag să îi vizitez.

Până acum sunt fericită că m-am mutat în provincie. Simt că viața mea s-a mai liniștit. Nu îmi mai pierd atât de mult timp în trafic, circul foarte puțin spre deloc cu mașina proprie, pentru că autobuzul e o alternativă viabilă. Viața e mai ieftină și mai puțin stresantă decât în București. Am avut timpul necesar să învăț încet-încet să cânt la chitară, m-am bucurat de muntele meu drag (mereu sunt bucuroasă când mă întorc acasă de la supermarket și văd Tâmpa în fața ochilor) și, în general, am avut mai mult timp de mine și de pasiunile mele.

Editor: Răzvan Filip