FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Toate dubioșeniile pe care Primăria Sectorului 1 din București le-a luat cu banii tăi sub PSD

Vestea că Primăria Sectorului 1 își face o revistă cu un buget de 3 milioane de euro m-a făcut să caut dacă administrația a mai făcut cheltuieli inutile în primul an de mandat al lui Dan Tudorache.
Fotografie via contul de Facebook Dan Tudorache 

Dacă nu știi cine e primarul PSD din Sectorul 1, nu ai fi singurul. Mulți localnici s-au trezit ușor buimaci la ultimele alegeri că un partid care nu avusese nicio treabă cu cel mai bogat sector al Capitalei l-a preluat complet pentru prima dată în mai bine de zece ani.

Acum la cârma zonei stă Dan Tudorache, un PSD-ist care tace și face. Mă rog, tace, dar controlează cel mai mare buget din București. Vorbesc despre 1,36 de miliarde de lei și, chiar dacă este mai mic cu 13% față de anul 2016, asta nu înseamnă că excesele populiste au dispărut. De exemplu, anul trecut Primarul Sectorului 1 s-a chinuit de nenumărate ori să arunce zece milioane de lei din banii mei și ai tăi pe Catedrala Mântuirii Neamului, asta deși ea e în Sectorul 5, deci nu ține de administrația lui.

Publicitate

În Sectorul 1 și-au construit sedii cele mai importante companii din România. Primăria Sectorului 1 a estimat la începutul anului că va încasa 550 de milioane de lei din impozitul pe venit al salariilor angajaților din această zonă a Bucureștiului și 270 de milioane de lei din taxele pe proprietate. Cum marile artere de circulație sunt în sarcina Primăriei Capitalei, administrația lui Dan Tudorache nu are pe cap decât reabilitarea blocurilor, spitalelor și a școlilor. Dar el a profitat de ocazie să arunce banii localnicilor din Sectorul 1 pe unele dintre cele mai aberante proiecte posibile.

În loc să se ocupe de administrația Sectorului 1, primăria se ocupă de echipa Rapid din Sectorul 6

Gif de Flaviu Terza

Conform legislației în vigoare, Primăria Sectorului 1 poate să distribuie din buget 17,5 milioane de euro către sport. Pentru că echipa de fotbal Rapid are un număr însemnat de suporteri, primarul Tudorache s-a gândit și la posibilul capital electoral pe care l-ar avea de câștigat. Rapid a fost înscris în a patra divizie, are un buget anual suportat în mare măsură de Primărie de 350 000 de euro și și-a propus să promoveze succesiv, pentru ca, peste patru ani, atunci când vor fi alegerile, echipa să fie în prima ligă.
Clubul Rapid a fost desființat în urmă cu doi ani, iar în urma acestui eveniment mai multe facțiuni de suporteri și-au făcut echipe și susțin că sunt continuatorii de drept ai Rapidului.

Publicitate

„Voi merge în acest proiect, indiferent dacă voi avea susținerea AFC Rapid sau a Mișcării Feroviare. Am vrut să-i aduc pe toți la masă, să fie unitate. Mulți locuitori din Sectorul 1 mi-au cerut să mă implic. Până când eu voi pleca de la Primărie, poate va veni un investitor. Bugetul nostru poate fi insuficient pentru înalta performanță. Caut sponsori încă de acum pentru anii viitori. Am găsit deja un sponsor, care acum oferă bani unei echipe din Liga 1. Când se va termina contractul cu acel club, va veni alaturi de noi." – Dan Tudorache, 18 iulie

Inițial, cei din Consiliul Local nu au aprobat investiția, dar, după o ședință furtunoasă ce a avut loc pe 26 iulie, proiectul a trecut. Pentru că palmaresul echipei va fi scos la licitație abia spre finalul toamnei, iar echipa trebuia înscrisă în timp util în competiție, Primăria Sectorului 1 a început să plătească 5 000 de euro pe lună pentru a închiria palmaresul, sigla și alte elemente de identificare de la firma aflată în faliment, proprietarul de drept al brandului, și au numit noua echipă înființată Academia Rapid.

Ziarul care să ridice în slăvi Primăria va costa bucureștenii 2,7 milioane de euro

Fotografie via pagina de Facebook Dan Tudorache

Aparent toți edilii și politicienii ăștia se pricep la făcut presă. Își descoperă vocația de moguli media după ce sunt aleși într-un fotoliu călduț și uită că mai trebuie să facă administrație. Dacă Primăria Sectorului 6 voia să-și lanseze o televiziune, Primăria Sectorului 1 e ceva mai modestă. Nu vrea decât să lanseze o revistă, Buletinul Informativ, ce va avea 32+4 pagini format A4, cu apariție trimestrială, într-un tiraj de 133 000 de exemplare. Ca să ai termen de comparație, tabloidele românești scot cam 50-100 de mii de exemplare, un ziar generalist vreo 20 de mii, deci ziarul Primăriei Sectorului 1 ar scoate aproape la fel de multe ediții cât scot publicațiile comerciale pe TOATĂ ROMÂNIA.

Publicitate

În caietul de sarcini există și indicații privind modul în care jurnaliștii trebuie să scrie.

Textul articolelor trebuie să fie coerent, clar și concis. Construcția frazei trebuie să aibă complexitate sintactică redusă astfel încât lectura să fie cât mai facilă; conținutul frazei trebuie să fie corect din punct de vedere gramatical și al exprimării. Să atragă cititorul prin coperta atractivă și prin combinația text-imagine-structura paginii.

Primăria nu se joacă și va sancționa plagiatul și exprimările greșite din punct de vedere gramatical. Adică, premierul Tudose și ministrul Educației Liviu Pop nu ar putea fi angajați nici la distribuție.

53 500 de lei pentru un institut de sondaj de casă al PSD-ului, care-i dă mereu victorioși

Grupul de studii socio-comportamentale Avangard, condus de Marius Pieleanu, a încasat în septembrie anul trecut 53 500 de lei de la Primăria Sectorului 1 pentru un sondaj cu 2 000 de respondenți. Marius Pieleanu este un obișnuit al emisiunilor de la Antena 3, iar conform ultimului sondaj Avangarde efectuat după trântirea propriului guvern, arăta că PSD ar fi obținut același număr de mandate dacă ar fi fost alegeri a doua zi.

Citește și: Toate fundațiile și organizațiile din jurul Antenei 3 și poveștile dubioase legate de ele

Evenimentele de Crăciun din fața Primăriei Sector 1 au costat 256 000 din banii bucureștenilor, chit că nu le-ai văzut

Fotografie via contul de Facebook Primaria Sectorului 1 Administratia Domeniului Public

Primăria Sectorului 1 a contractat la finalul anului trecut servicii de video-mapping, adică de proiectare video și muzică ambientală în valoare de 126 000 de lei. Scena acoperită în zona platoului din fața clădirii Primăriei Sectorului 1, sistemele de lumini și sunet, evenimentele artistice (coruri, ansambluri copii, artiști/formații consacrate), remunerația prezentatorului, decorul interactiv (tunuri confetti, brad împodobit), decoruri butaforii, baloane și servicii de fotografie au costat și ele Primăria 128 000 de lei. Foarte tare!

Primarul a vizitat Japonia, Republica Coreea și China pe 19 000 lei din banii tăi

În perioada 30 martie – 14 aprilie, edilii municipiilor Alba Iulia, Bistriţa , Buzău, Călăraşi, Constanţa, Deva, Focşani, Petroşani, Satu Mare, Slobozia, Râmnicu Valcea și ai Sectoarelor 1 și 3 din Capitală au fost într-un periplu asiatic, organizat de Asociaţia Municipiilor din România. Au vizitat pe banii contribuabililor Japonia, Republica Coreea și China. Toți primarii menționați au plătit 19 000 de lei firmei Ella Traveland SRL.

Au luat scule de design grafic de 72 000 de lei, care l-ar face să plângă pe orice art de agenție

Nu zice nimeni ca angajații primăriei să își facă treaba cu creioane chimicale, dar la ce naiba trebuia o stație grafică HP Z230T de procesor 1TB, în valoare de 13 500 de lei? Un sistem server, un abonament AutoCAD, o imprimantă Canon Color și un Notebook HP au fost achiziționate în timpul mandatului lui Dan Tudorache de la o firmă din Iași, S.C. Red Point Solutions. Aceștia au încasat de la Primăria Sectorului 1 aproximativ 72 000 de lei.