La ce se gândește un deținut cu 20 de zile înainte să fie executat

Kenneth Williams e unul dintre cei opt bărbați care urmează să fie executați în Arkansas luna aceasta, peste 11 zile.

Nu mulți au văzut cum arată pe foaie o sentință la moarte, cu atât mai puțin una pe numele lor.

Îmi amintesc cum șeful închisorii le dădea instrucțiuni gardienilor să ne escorteze din celulele noastre, unul câte unul, până într-un birou unde eram înconjurați de autoritățile închisorii. Un ofițer a citit cu voce tare condamnările: numele noastre, infracțiunile, verdictul juriului.

S-a lăsat liniștea. Mintea mi-a rămas impasibilă. Eram calm, știind că nu eram singurul, că mai erau alți șapte ca mine – chiar dacă, având în vedere cât de mult îi iubeam pe toți, aș fi preferat să fiu doar eu.

Am primit sentința la moarte pe o foaie de hârtie cu ștampila aurie a statului Arkansas. În josul paginii era semnătura guvernatorului Asa Hutchinson.

Moartea venea cu pași repezi. Tic, tac.

Când primești o astfel de veste, vrei să fii primul care o transmite familiei. Dar de multe ori presa ți-o ia înainte. Pentru prizonier, cea mai grea parte e să știi că i-ai condamnat pe cei dragi la o experiență dură. După ce tu pleci, ei rămân să trăiască mai departe cu durerea asta.

E esențial să mă pot ierta pe mine, ca să-i pot scrie fiicei mele de 21 de ani și să-i dau vestea. Mă voi alătura mamei ei în viața de după moarte și va rămâne orfană. Numai întocmirea acestei scrisori ar fi de ajuns să mă facă să-mi doresc să-l bat pe tipul care o să-mi facă injecția letală, dar îmi pot ține emoțiile sub control datorită relației pe care am construit-o cu Isus Cristos.

Mamă, ce-au început să curgă scrisorile după ce am aflat data condamnării! Am primit o grămadă de scrisori despre salvarea sufletului meu. Îl cunoști pe Dumnezeu? L-ai acceptat pe Isus Cristos în viața ta? Dacă nu te căiești înainte să mori, vei ajunge în iad.

Îți trimit scrisori scrie la mașină, scrisori de mână, cărți, cărți poștale.

Majoritatea acestor materiale ajung la gunoi. Unde au fost ele toți anii ăia în care am așteptat sentința și în care aș fi putut îmbrățișa ce aveau de oferit? Îi consider niște oportuniști care vor să se laude prietenilor cum au încercat să-mi câștige sufletul.

În momentul ăsta, un om a ajuns deja să facă pace cu Dumnezeu sau nu, indiferent de scrisorile lor ipocrite.

Unii prizonieri nici măcar n-au încercat să facă petiție pentru clemență, pentru că știau că de obicei nu sunt aprobate. N-au avut chef să fie dezamăgiți.

Dar eu am vrut să profit de ocazie. Am vrut să-i arăt consiliului că nu mai sunt persoana care eram. Dumnezeu m-a transformat și că până și cei mai răi dintre noi se pot schimba în bine. Dezvăluirea acestor adevăruri era pentru mine mai importantă decât obținerea clemenței. Tot o să mor într-o zi, dar victoria mea va fi să îl laud pe Dumnezeu în fața oamenilor.

Am vrut să le transmit familiilor victimelor mele, cărora le-am adus mare durere și suferință, că îmi pare rău că i-am furat de lângă ele pe cei dragi, oricât de superficial ar suna.

Doctorii m-au întrebat dacă m-am gândit să îmi fac singur rău.

M-am simțit ofensat – pe ei îi interesează să nu cumva să le-o iei înainte și să te sinucizi.

După ce un prizonier e condamnat la moarte și s-a anunțat data, cei care s-au împrietenit cu el în închisoare îi cer să le lase lucruri. Dă-mi mie tenișii ăia. Dă-mi ceasul. Lasă-mi mie radioul. Bietul condamnat se simte sfâșiat din toate părțile. Lucrurile pe care nu vrea să le dea deținuților le poate trimite într-un pachet familiei, înainte să fie și el trimis familiei într-o cutie.

Astăzi, un ofițer a apărut la ușa celulei mele și m-a întrebat: „Cum ești, Kenneth?" Apoi a continuat: „Ce mărime porți la pantaloni? Dar la tricou? Dar la pantofi? Ce înălțime ai? Ce greutate?"

Mă simțeam ca un miel pregătit pentru tăiere. M-am gândit: oare au uitat că sunt om sau pur și simplu nu le pasă? Apoi m-am gândit: Oare nu tocmai din cauza lipsei mele de respect pentru viața umană am ajuns în situația asta?

Știu că midazolam, unul dintre medicamentele folosite în cocktailul letal pentru condamnații la moarte, nu anesteziază deținutul complet uneori. Cum sunt unul dintre ultimii care vor fi executați, sunt oameni care cred că dacă una dintre primele execuții iese prost, asta le-ar putea prelungi viețile altora, inclusiv pe a mea. Dar nu vreau să trăiesc doar pentru că altcineva trece prin agonia aia. Să sufere alții ca să mai trăiesc eu un pic nu e nicio afacere, pentru că între timp mi-am învățat cu adevărat lecția și știu să apreciez valoarea vieților altora.

Kenneth Williams a fost condamnat la moarte pentru uciderea lui Cecil Boren în timpul unei încercări de evadare din Unitatea Cummins, Arkansas, în 1999. Williams era deja închis pe viață pentru uciderea studentei Dominique Hurd. Mai târziu, și-a mărturisit o a treia crimă și a fost responsabil și de moartea unei a patra victime într-un accident în trafic, tot în timpul evadării.

Acest eseu a fost derivat din corespondența lui Williams cu Deborah Robinson, care scrie o carte despre cei opt bărbați care vor muri prin injecția letală luna aceasta în Arkansas.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia