E greu să faci afaceri cu bere în Orientul Mijlociu

Fotografii de Elizabeth Whitman

Toate magazinele de băutură din Iordania au în față același logo decolorat în alb și roșu. E numele unei companii olandeze care produce bere aici din 1958 și a ajuns să domine – ba chiar să monopolizeze, spun unii – industria berii. Dar de curând a apărut pe piață un concurent care produce bere la scară mică.

Băutorii de bere s-au bucurat că peisajul berii din țara lor a devenit mai puțin monoton. Dar viitorul primei microfabrici de bere din Iordania, Carakale, nu e deloc sigur, chiar dacă așteptările sunt mari. Tânărul fondator al fabricii Carakale, Yazan Karadsheh, e îngrijorat de faptul că taxele pe alcool sunt în creștere, la fel ca și prețurile la apă, gaze și curent.

Karadsheh e cordial și sincer. Ochii lui exprimă oboseală și satisfacție, pentru că lucrează de la 16 până la 27 de ore într-un singur tur. „N-am pornit o microfabrică de bere, am pornit o industrie a micilor fabrici de bere”, spune el îndrăzneț.

Karadsheh a început afacerea în Boulder, Colorado, și spune că e îndrăgostit de bere. Are diplomă în electronică și inițial a lucrat pentru Halliburton, dar era „iadul pe pământ”, așa că și-a dat demisia și a început să lucreze la magazinul de articole pentru berărit din Boulder. Până la urmă s-a înscris în programul pentru Maeștri Berari la UC Davis și a câștigat mai multă experiență într-un bar care își producea propria bere și apoi într-o microfabrică de bere din Colorado.

Ultima experiență i-a dat încredere să-și înceapă afacerea cu bere la el acasă, în Iordania.

Alcoolul se vinde în locuri selecte în Iordania, unde consumul de alcool e încă ușor stigmatizat. Populația e musulmană în proporție de 98 de procente și deși mulți localnici beau, societatea a rămas conservatoare. Doar creștinii pot produce alcool în țară.

Evident, aceste norme și restricții au ținut pe loc dezvoltarea unei beri locale cu personalitate, a unui vin sau a culturii alcoolului. Cum berile locale sunt doar cele produse de Amstel și două companii iordaniene, „multă lume tânjește la o bere diferită”, a spus Karadsheh.

Dar atunci când Karadsheh s-a mutat înapoi în Iordania, în 2009, guvernul i-a spus că nu-și poate deschide o berărie. Așa că s-a apucat să facă bere în curtea părinților și să ofere berea prietenilor, care l-au încurajat să-și deschidă afacerea. Dar nu putea fără licență.

În gaura neagră care este birocrația guvernului iordanian, singurul mod de a obține ceva e wasta. Adică pile, relații. Dacă știi pe cine trebuie, toate ușile ți se deschid și primești orice licență vrei. Karadsheh a început să lucreze la afacere după un an și jumătate de stat în Iordania, când un prieten de familie l-a ajutat să obțină licența. „Dacă ai prieteni suspuși, ai mare noroc. Nu e corect, dar ce să faci?” a recunoscut Karadsheh.

Obținerea licenței a fost doar prima bătaie de cap dintre multe altele. Fiecare instituție guvernamentală are cerințele ei, de la Ministerul Sănătății la departamentul de pompieri și guvernele municipale. Prins în toată hârțogăraia, a reușit să lucreze și la design-ul unei fabrici de bere și la un logo – inspirat de caracal, o felină locală sălbatică, cu ciufi la urechi ca râsul.

Hârțogăraia n-a fost singurul proces dureros necesar pentru a intra în legalitate. „Mi-au zis să stau la colț pentru că e haram (păcat)”, își amintește Karadsheh una dintre vizitele la guvern. Alteori, oamenii pe care îi angajase să-l ajute l-au lăsat baltă în mijlocul proiectului. Treptat, Karadsheh a reușit să strângă o echipă de încredere formată din zece persoane. „Suntem foarte uniți ca echipă”, mi-a spus.

Într-un district situat la jumătate de oră de Amman, atmosfera răsună de clinchete și zbârnâieli în timp ce o bandă rulantă încărcată cu sticle maro de bere trece printr-o cameră transparentă. Sticlele sunt umplute cu bere și sigilate, după care trec prin camera de pasteurizare. Ies pe partea cealaltă și li se lipesc etichete de un galben pal.

Tuburile și furtunele se împletesc ca niște șerpi prin hangarul de patru sute de metri pătrați și duc spre diverse canistre și căzi de metal. Într-un colț, treptele de metal duc spre un butoi masiv de metal, unde un lichid dulce și lipicios, mustul de bere, e filtrat de malț. (Carakale donează malțul rezultat fermierilor, drept hrană pentru vite.)

Vizitatorii pot vedea tot procesul de producție prin panourile de sticlă ale barului de degustare de la etajul al doilea al berăriei. O ușă dă spre o priveliște specială: dealurile verzi cu tufișuri și copăcei verde închis care coboară spre Marea Moartă.

Carakale produce în prezent  40 000 de sticle pe lună. Nu va avea profit până când nu va adăuga alte 10 000 de sticle, dar producția crește constant. În ianuarie, a scos la vânzare 12 000 de sticle de bere blondă, pe care Karadsheh o consideră o introducere potrivită în lumea berii produsă la scară mică, „cu note dulci și un gust ușor amărui.” De atunci a mai produs și o ediție de bere cu whiskey, pe care intenționează s-o facă doar o dată pe an (deși la cererea publicului s-ar putea să se răzgândească). Pentru următorul sezon, plănuiește lansarea unei beri de tradiție englezească.

Vizavi de mașinăria care umple sticlele se află o versiune în miniatură a echipamentului din fabrică: căzi și containere din vremea pe când Karadsheh producea berea acasă. Acestea le amintesc vizitatorilor despre începuturile umile ale afacerii.

„Acum mă gândesc cum să dezvolt afacerea, așa că următoarea mea tactică e exportul”, mi-a spus Karadsheh. Când Carakale a ieșit prima oară pe piață, în luna noiembrie 2013, guvernul taxa alcoolul la peste 11 dolari galonul. Cifra s-a dublat de atunci și a ajuns la aproximativ 20 de dolari pe galon, spune Karadsheh. Cresc și prețurile la curent și apă. Toate aceste creșteri afectează și costul berii, așa că piața berii se micșorează.

„E foarte greu să începi o afacere în țară în momentul de față”, mi-a explicat Karadsheh. Își dorește mult să creeze o industrie a microberăriilor în Iordania, dar vrea să aibă și profit. Tatăl lui a cheltuit mulți bani ca să-l ajute să-și îndeplinească visul. „Sunt foarte norocos”, mi-a spus. Dar totuși vrea ca fabrica de bere să se susțină singură.

„Abia aștept ca țara asta să se trezească și să consume bere de calitate și atunci industria microfabricilor de bere va crește”, a spus el. „Sau putem exporta și atunci ajungem în punctul ăsta săptămâna viitoare sau peste două săptămâni.” Deocamdată caută cumpărători din Emiratele Arabe sau din China care să ajute proiectul să avanseze.

Ca să faci o bere de calitate ai nevoie de antrenament riguros pe mai multe planuri. „Trebuie să fii bucătar, om de știință și artist”, a spus Karadsheh. „Și mai trebuie să fii și inginer.” De-a lungul anilor, cât timp a lucrat prin berării și fabrici de bere, și-a dezvoltat talentele. Și-a dovedit talentul chiar înainte să înființeze Carakale, când a primit medalia de bronz pentru o rețetă la Festivalul Berii din America din 2009.

Dar mai e ceva care îl atrage la procesul de fabricare al berii, ceva mai important decât premiile și decât produsul finit.

 „Când fac bere sunt liniștit, nu mă interesează ce se întâmplă pe plan politic”, mi-a spus Karadsheh. „Sunt în zonă. Chiar și în zilele cu stres, tot e cumva și relaxant în același timp. Oamenii fac yoga ca să mediteze”, îmi spune cu seriozitate. „Eu fac bere.”

Urmărește-o pe Elizabeth Whitman pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre bere și fanii ei:
Orzăria fabricii de bere Grivița
Centrul de Studii despre bere te face să regreți halbele nebăute
Bărbatul care vrea să trăiască doar cu bere timp de 40 de zile
Berea fără alcool e mult mai bună ca cea normală
De ce urăsc berarii din toată lumea fracturarea hidraulică?