M-am îmbrăcat ca Keanu Reeves ca să văd dacă pot distruge tot ce-i sfânt în modă

Articolul a apărut inițial pe VICE US

Nu pot spune că am un simț estetic dezvoltat, dar asta nu pentru că nu-mi pasă, ci pentru că, uneori, mă simt copleșită și fac cele mai proaste decizii vestimentare. Spre deosebire de majoritatea prietenilor mei, care ori au renunțat în a avea un stil sau nu mai au problema asta de mult, eu exist la limita bunului simț, cu outfit-uri care stârnesc întrebări de genul, „Așa te-mbraci?” și „De ce ți-ai luat asta?” sau, cea mai frecventă, „Ce-ai pățit?”

În sensul ăsta, Keanu Reeves mă face să mă simt mai bine. El e un actor de succes, care a fost văzut în picioarele goale în public de mai multe ori și pantaloni cargo. Nimeni nu știe dacă Keanu Reeves se îmbracă așa pentru că nu-i pasă sau că încearcă un stil „efortless” și nu-i prea iese. Totuși, pe baza celui mai recent look, pot spune că am ajuns la un alt nivel de modă apatică.

Așa că m-am hotărât să mă îmbrac în stilul Keanu timp de o săptămână, în speranța că prin apatie față de haine voi descoperi propria estetică. Spre surprinderea mea, deja aveam toate articolele necesare pentru acest experiment. Dar, la sfârșitul săptămânii, mi-am cheltuit toți banii în disperarea de a mă distanța cât mai mult de acest look, menit mai mult „bărbaților care nu se sinchisesc de aspectul exterior, deoarece valoarea lor nu se măsoară în aspectul fizic.”

Fără supărare pentru Keanu Reeves, care cu siguranță are versiunile de lux ale outfit-urilor mele, oricum furnizate în mare de la reduceri sau din sh, dar hainele astea sunt groaznice. Nici măcar nu am a mai fost un subiect de batjocură sau să atrag atenția, ci am devenit complet fadă. Ca săgetător cu luna în Taur, nu mi-a plăcut deloc asta.

După săptămâna asta a la Keanu, am realizat că mă îmbrăcam similar cu profesorii care intrau și ieșeau din clădirile universității și că, pentru bărbați, e OK să se îmbrace nasol. Iar asta nu se limitează doar la cei cu un stil vestimentar apatic. Am vrut să simt pe pielea mea astfel de libertate și cam așa a fost:

În prima zi, am mers pe un look pe care l-am denumit „Coșar în 2004”. După ce mi-am tras pe mine o pereche de blugi, un tricou pe dos (pentru că nu am tricouri monocrom), o bască neagră, o eșarfă și singurul sacou pe care-l am, m-am dus în bucătărie, să prezint primul meu outfit Keanu.

Colegii mei erau deja acolo, pregăteau cafeaua. După ce m-au văzut, au izbucnit într-o criză de râs. „De unde vii, din Les Mirerables?”, m-au întrebat. Într-adevăr, semănam cu un băiețel din Franța. Mai târziu în zi, un alt prieten m-a întrebat dacă urma să mă duc la un spectacol de improvizație. Răspunsul a fost nu.

În metrou spre cursuri, am vărsat cafeaua în poală și m-am gândit ce ar face Keanu într-o astfel de situație. Eu cred că ar fi rămas așa și nici nu s-ar preocupa de pata de cafea care semăna cu un test Rorschach. Așa că mi-am continuat drumul.

După amiază, într-o întâlnire cu un profesor, am fost întrebată dacă eram obosită. Chiar eram obosită. Poate se trăgea de la sacoul și tricoul lălâi, cu blugii pătați de cafea, sau poate de la împrumuturile pentru studii care-mi suflau în ceafă, la o săptămână înainte de absolvire.

Ăsta a fost pe de parte cel mai nasol look pentru mine. Era destul de cald afară, așa că transpiram incontrolabil. Am început să am fantezii cu pantaloni scurți sau să-mi leg sacoul în talie. Pe parcursul zilei, m-am tot gândit că outfit-ul meu ar fi arătat mai drăguț cu un tricou mai scurt. Am fost la jobul meu din campus, la o programare la medic și la magazinul de mobilă Crate & Barrel, unde mobilierul e mai scump decât chiria mea. Mi-am rugat o prietenă să mă fotografieze pe străzile din Soho, pentru că, dacă tot m-am compromis, măcar să o fac în cel mai fashionist cartier din lume.

Am trecut de mai multe ori pe lângă buticul de haine tres chic, Kith, unde m-am simțit mai judecată ca niciodată în viața mea. Oamenii care ieșeau din magazinul unde un hanorac costă vreo două sute de dolari păreau să urască vestimentația mea. Nici mie nu-mi plăcea. Dar în timp ce eram atacată de privirile dezaprobatoare, pot spune că m-am simțit bine în pielea mea. Cel puțin hainele mele urâte nu costau o avere.

Aș vrea să menționez ceva despre ochelarii de soare: niciodată în viața mea nu am purtat o pereche de ochelari care să mă dezavantajeze atât de mult. Tipul de la care i-am cumpărat părea cam speriat de decizia mea și nici eu nu eram prea încântată. Dar, de dragul lui Keanu, i-am purtat timp de 20 de minute, după care mi-am dat seama că aș prefera să-mi ard retina, decât să mai port monstruozitățile alea.

Ăsta a fost cel mai puțin convingător look. E aproape imposibil să găsești pantaloni capri cu model army, pentru că nu e anul 2003 și nu o să mă duc până în Florida să caut prin outlet-uri. Am făcut tot ce-am putut. Pot spune că ăsta a fost cel mai puțin susceptibil outfit. Nu am umblat cu casca după mine toată ziua, dar îmi place să cred că nici Keanu.

Și nici jacheta, pentru că a fost prima zi caldă din New York și am vrut să simt și eu soarele pe piele.

Nimeni nu prea a comentat, mai puțin un tip din cartier care a făcut niște strigături. O tipă pe care o cunosc, care e clar mult mai cool și se îmbracă mai bine decât mine, mi-a complimentat outfit-ul. Asta m-a deconcentrat tot restul zilei. Dar, dacă stau și mă gândesc, majoritatea trendurilor populare din ziua de azi sunt cam absurde.

Am continuat să mă simt extrem de fadă, în ciuda complimentului, pentru că mi se pare că proporția de gleznă pe care Keanu și cu mine am ales să expunem a fost deloc favorabilă. Nu știu de ce, dar aparent e un trend să arăți un pic de gleznă. E greu să mai găsești la H&M o pereche de pantaloni care să nu-ți permită să sufleci cracii.

Punctul culminant al săptămânii, cea mai groaznică zi. Mi-am dat seama că toate hanoracele pe care le dețineam erau scurte. Așa că a fost mai greu să întregesc outfitul, până când am împrumutat unul de lungime normală de la un coleg. Am petrecut toată ziua la VICE, iar la un moment dat am fost prinsă la baie, în timp ce încercam să-mi fac un selfie în outfit-ul meu Keanu, așa că am zbughit într-o cabină, de unde mi-am făcut curaj să ies după vreo zece minute.

Am realizat cât de mult tupeu trebuie să ai ca să porți un hanorac pe cap, mai ales în public. Oare Keanu Reeves a ajuns la un nivel de faimă și succes încât nu mai contează cât de ridicol pare? Oare s-a îmbrăcat așa ca să-și ascundă identitatea? Poate că ploua și nu avea umbrelă. Pur și simplu nu cred că există scenariu plauzibil ca să porți un hanorac pe cap. Poate că nu era Keanu. Deși seamănă, de unde știm sigur că el era?

În orice caz, am purtat outfit-ul ăsta complet negru, într-o zi cu peste 30 de grade Celsius. Nici nu puteam să stau cu blazerul prea mult timp, pentru că riscam să leșin. După ce am analizat poza cu Keanu și outfit-ul, se pare că la el nu era atât de rece, după cum erau îmbrăcați restul oamenilor. Deci, din nou, ridic întrebarea: De ce naiba ți-ai lega de cap hanoracul ăla? De ce? De ce ai făcut asta (dacă chiar ești tu ăla)?

În ultima mea zi ca intern VICE, am venit îmbrăcată în cel mai notoriu look al lui Keanu: șapcă roșie, haine lălâi și ponosite și în picioarele goale. Arătam de parcă m-am uitat la curse Nascar săptămâni la rând, fără acces la apă și săpun.

Conform unei investigații pe paginile de fani ai lui Keanu (normal că există), cel mai probabil omul a purtat acest outfit la filmările sau antrenamentele pentru John Wick 3, deci e mai puțin absurd decât outfit-ul cu pantalonii army sau hanoracul legat de cap, în sensul că poate că așa cerea jobul. Și eu am fost nevoită să mă îmbrac ca un marinar la un fost job de chelneriță.

La prânz, am mers la un local popular din Brooklyn, plin de oameni care păreau prea bogați ca să lucreze într-o vineri. Așa că „look-ul meu Keanu” de pantaloni de trening, tricou lălâu, păr vâlvoi și șapcă nu a impresionat pe nimeni. Îmi place să cred că oamenii mă considerau atât de bogată, încât pentru mine nu mai conta decența vestimentară. Dar, după privirile unei tipe care părea să poarte o rochie de trei sute de dolari, cred că au mirosit ieftineala hainelor mele.

După o săptămână de outfit-uri care nu m-au avantajat deloc și în mare inconfortabile, pot spune că mi-a păsat mai puțin de ce cred oamenii despre mine, cu care nici nu vreau să mă asociez. Dar, în același timp, îmi place să mă simt bine cu aspectul meu exterior, iar asta înseamnă că o să ard toate hainele purtate săptămâna asta. Mai ales șapca roșie de camionagiu. Trăiască Keanu și mi-se-rupismul lui.

Urmărește-o pe Opheli Garcia Lawler pe Twitter.