Cum arată imaginile favorite ale celor mai talentați fotografi din lume

Magnum Photos, poate cea mai prestigioasă agenție foto din lume, are aproape 70 de ani. Asta înseamnă șapte decenii de reprezentare a unora dintre cei mai buni fotografi din istoria recentă, de la veterani ca Bruce Gilden și Stuart Franklin – care a făcut poate cea mai celebră fotografie din secolul XX – până la fotografii iconici care vin din urmă, cum ar fi Jonas Bendiksen și Peter van Agtmael.

Ca să sărbătorească iminenta aniversare de 70 de ani, Magnum a rugat mai mulți fotografi și artiști cu care colaborează să aleagă o imagine care reprezintă pentru ei conceptul de „moment decisiv" – o idee asociată cu co-fondatorul Magnum, Henri Cartier-Bresson, care a rezumat-o astfel: „Există o fracțiune de secundă creativă când faci o poză […] și trebuie să știi intuitiv când să apeși pe declanșatorul aparatului […] Dac-ai ratat-o, dusă a fost pe veci."

Pentru că acum sunt bătrâni și înțelepți și buni, cei de la Magnum au hotărât să vândă printuri ale acestor selecții, cu o sută de dolari (68 de lire sterline) bucata, într-o campanie intitulată „Momentul (mai mult sau mai puțin) decisiv". Mai jos sunt câteva dintre imagini, cu o scurtă explicație din partea fotografilor care le-au făcut.

„Zidul de Vest, denumit și Zidul Plângerii, e tot ce-a rămas din templul lui Irod, distrus de romani acum mai bine de două mii de ani. Credincioșii evrei îl consideră altar, iar tradiția ortodoxă le obligă pe femei să se roage într-o aripă separată. Când un grup de femei ortodoxe au cerut dreptul de a se ruga și de a purta eșarfe de rugăciune, la fel ca bărbații, au fost atacate violent de zeloți. Poliția a intervenit cu canistre de benzină ca să oprească haosul. Unii dintre atacatori au aruncat canistrele de benzină în mulțime. Situația a devenit suprarealistă, iar tipul care sare mi s-a părut că levitează și mi-a amintit de celebra imagine a lui Henri Cartier-Bresson."

„Puține dintre imaginile mele se potrivesc cu interpretarea comună a momentului decisiv al lui Cartier-Bresson. Cred că asta se datorează faptului că lucrările mele se dezvoltă în formă lungă. Narațiunea se desfășoară de-a lungul unei serii de imagini. Deși bănuiesc că se poate spune că e un moment decisiv de fiecare dată când fotograful apasă pe declanșator, în care ia o serie relativ misterioasă de decizii, care conduc la realizarea unei fotografii.

Imaginea asta e un moment decisiv pentru că surprinde un moment foarte volatil. Făceam fotografii de pe unul dintre podurile care unesc El Paso și Ciudad Juárez, când am văzut, cu coada ochiului, că se mișcă ceva. Chiar atunci, doi tineri mexicani, care încercaseră să sară gardul ca să intre în Statele Unite, au fugit cât de repede au putut, înapoi pe partea mexicană a liniei de graniță, după ce fuseseră reperați de patrula de grăniceri americani."

„Îi las lui Henri momentul decisiv. Decisiv te face să crezi că momentul respectiv a rămas înghețat în timp. De 50 de ani, fotografiile mele au fost o succesiune de momente suspendate. Personajele din fotografiile mele nu sunt înghețate în timp, ci continuă să facă ce făceau și-nainte să-i fotografiez.

De mai bine de 30 de ani, asistentul netezește o haină. Un model se pregătește să sară peste balustradă, în timp ce alt model stă să coboare. Două femei frumoase ca niște odalisce stau pe lespede și vântul le suflă prin rochii. De peste 30 de ani, camera mea a fost în linia întâi, gata de acțiune. Asta a fost prima mea ședință de fotografie de modă, cu cele mai celebre modele de la momentul respectiv."

„Momentul decisiv poate să dureze foarte mult pe ceas. Acest moment decisiv în mod special mi-a luat două săptămâni din viață. Petrecerea de vară cu clăbuci, de la clubul Amnesia din Ibiza, Spania, are loc doar odată pe săptămâni. N-a trebuit s-o văd decât odată, ca să știu ce am de făcut. La-nceput m-am gândit că ar trebui să intru și eu în haosul ăla, ceea ce am și făcut. Mi-au ieșit niște poze drăguțe de-acolo, dar mi s-a părut c-ar fi mai bine să fotografiez de sus, ca să prin o impresie mai bună despre hedonismul de mase de-acolo sau despre chestia asta care arată ca Infernul lui Dante.

Am avut nevoie de niște permisiuni, ca să ajung pe eșafodajul de reflectoare de pe tavanul clubului. În cele din urmă, am tras, la propriu, un singur cadru de film Kodachrome, care arată așa. Luminile din club au strălucit aleatoriu în mai multe culori și doar asta avea atmosfera și tonul pe care mi le doream. La propriu, două săptămâni din viață, pentru doar două secunde de oportunitate. Evident, a meritat totul."

„Am tras cadrul ăsta în 1988, când lucram la al doilea album din Delhi. Treceam pe lângă cu mașina și-am văzut poarta principală a complexului de lupte, Akhara, pictat strident, cu doi tipi în poze dramatice de lupte. M-am oprit și, când am deschis ușa, asta se-ntâmpla înăuntru. Am rămas pe loc și am tras câteva cadre, în care, și-năuntru și afară, formele corpurilor umane formau diverse relații. Le-am mulțumit, am închis ușa și am ieșit afară.

Există anumite situații foarte dramatice și puternice din punct de vedere fizic. Ce trebuie să faci e să aștepți momentul în care elementele respective – în cazul ăsta, formele corpurilor umane și acțiunile fizice – intră într-un anumit ritm și anumite relații care construiesc întreaga experiență și îmbogățesc forța și structura cadrului, îi dau un anumit dinamism. Evident și culorile erau dramatice și formele au completat tot restul cadrului și-uite-așa, momentul decisiv apare, ca să dispară din nou."

„Ceaiul e așa o parte importantă a culturii din Pakistan, încât o plantă de ceai se află pe stema țării. Se servește ceai la toate mesele, în toate pauzele de ceai din ziua de lucru și la toate ocaziile sociale. Momentul pasager surprins în fotografia asta demonstrează rolul esențial pe care-l joacă elixirul acesta în viața de zi cu zi a acestei națiuni, chiar și pentru călătorii din acest tren."

„Mi-am petrecut mai mult de un an la lucru în cartierul Bab al-Tabbaneh din Tripoli, unde am documentat un conflict între secte religioase, alimentat politic. Am vizitat multe case din linia întâi a frontului, dar oamenii rar au acceptat să fi fotografiați, pentru că le era teamă. Ca atare, de multe ori mă întorceam acasă fără ca măcar să-mi fi pornit aparatul.

În ziua în care am făcut poza asta urcasem scările până la ultimul etaj al unei clădiri, care fusese ciuruită de gloanțe. Când ieșeam dintr-un apartament, m-am întors și am văzut copiii acolo, pe scaune, în fața zidului distrus. Păreau să rezume perfect felul în care trăiau familiile astea, în miezul conflictului. Cu un picior deja afară pe ușă, am dus aparatul la ochi și am declanșat."

Printurile semnate sau cu ștampila colecției autorului, la prețul de o sută de dolari (68 de lire sterline), realizate de peste 60 de fotografiși artiști Magnum, vor fi disponibilie pentru o perioadă limitată de timp, de la 9AM EST, luni, 6 iunie, până pe la 11PM, vineri, 10 iunie, aici: shop.magnumphotos.com.

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre fotografii:
Fotografiile astea din garsoniere bucureştene îţi arată câte lumi sunt într-un singur bloc
Fotografii cu copiii instituționalizați din România anilor '90 și cum arată ei astăzi
Fotografiile fantomatice ale lui Andrei Baciu par rupte din filmele lui Tarkovski