Statul produce boschetari pe bandă rulantă

Te-ai întrebat vreodată cum ajung pe străzi oamenii ăia care dorm pe-o bucată de carton cu un maidanez sub braț? Probabil că da și probabil că ți-ai dat un răspuns zeflemist despre cum și-au băut averea sau nu le place munca. Deși asta este adevărat în unele cazuri, mulți dintre ei au fost aruncați în stradă în urma unor restituri, retrocedări și mânării făcute de diverse case de avocatură, de firme dubioase și de judecători corupți, cum s-a întâmplat și în Pata Rât, în Eforie și-n Baia Mare. În 2008, cifra oficială ajungea pe la 44 de mii de cereri de locuințe sociale.

Retrocedările și naționalizările sunt normale, dacă actele de la bază sunt legale și dacă evacuații sunt repartizați într-o altă casă corespunzătoare numărului de membri ai familiei. Dacă apare proprietarul de drept al locuinței și o cere înapoi (moștenitor al proprietarului căruia i-a fost luată casa de către stat în timpul comunismului), chiriașul e obligat să o elibereze, dar în multe cazuri revendicatorii nu sunt moștenitori de drept. Evacuările sunt aprobate de instanță în urma unui proces și a unei hotărâri definitive și irevocabile, iar evacuații sunt sancționați penal dacă se opun.

În mod normal, legea prevede prelungirea contractului chirașului evacuat cu cinci ani, timp în care statul trebuie să-i pună la dispoziție o locuință. Dar în prezent, procesul se desfășoară doar între noul proprietar și fostul chiriaș, iar autoritatea locală este exonerată de răspundere.

În zona Rahova-Uranus din București există o comunitate asupra căreia s-a răsfrânt toată spuma abuzurilor, de la încălcarea drepturilor fundamentale (de viață, sanătate, locuire, educație, control asupra propriului corp), la discriminare (pentru că în zonă locuiesc mulți romi), fals în acte și corupție. 71 de persoane, dintre care 24 de minori locuiesc de luni sau de ani pe străzi sau în barăci improvizate din scânduri, iar puținii dintre cei cărora chiar le-a fost repartizată o altă locuință (pe motiv alternativ, gen brevet de revoluționar) sunt înghesuiți fără acte, 13 persoane în două camere.

Motivul invocat de autorități să nu le dea de locuință - ,,nu avem case libere” - e complet fals și cu atât mai penibil când evacuații își găsesc singuri o casă goală în care primăria sectorului 5 e obligată să-i repartizeze. Dar cea mai halucinantă soluție oferită de autorități implică minorii: ,,Copiii la casa de copii și adulții se descurcă”, așa descriu evacuații răspunsul autorităților.

Ca să aflu mai multe despre situație, am vorbit cu Veda Popovici, membră a Frontului Comun pentru Dreptul la Locuire(FCDL), o organizație pe care a înființat-o acum câteva luni, când a înțeles că evacuările sunt o problemă foarte răspândită, ignorată de discursurile politice. Ideea frontului este de a crea o rețea de solidaritate. A răspuns alături de ea Cristina Eremia, lidera comunității Rahova-Uranus, care locuiește în zonă din ’98. A fost chiriașă la stat până în 2000, când i-a fost revendicat apartamentul. Acum locuiește tot în zonă, într-o altă locuință cu situație incertă și riscă să fie dată afară oricând.

Video de Maria Drăghici

VICE: De ce se întamplă astfel de lucruri în România?
Veda Popovici: Se merge pe principiul de bază al capitalismului, că proprietatea este mai importantă ca oamenii. Binele și legea sunt definite astfel încât să sporească averea.Concret, avem de-a face cu o alianță foarte puternică dintre piața imobiliară (posibilitățile de îmbogățire prin specularea valorii imobiliarelor) și stat (guvern, structuri administrative, autorități locale).

Cristina Eremia: Poate fi cuprins într-un singur cuvânt: corupție.

Cine poate ajunge în situația de a fi evacuat?
Oricine locuiește într-un imobil naționalizat. Dar sunt multe situații de abuz ale dreptului la locuire. De exemplu, eu plătesc foarte greu o chirie excesivă stabilită de piața imobiliară așa-zis ,,liberă”. Ăsta e clar un abuz. Diverși experți în locuire spun că firesc ar fi ca o persoană să plătească maximum o treime din venit pe chirie, inclusiv costuri de întreținere. Deci dintr-un salariu minim net pe economie de aproximativ 630 de lei, ar trebui să-ți găsești lejer ceva la 200. Ar trebui să existe condiții de confort ridicat și la o chirie de 400 de lei, iar în București realitatea e că nu găsești ceva decent cu un minim de condiții de sănătate la banii ăștia. Treaba asta poate fi reglementată de stat, să se impună un plafon de chirii în anumite cartiere, cum se întâmplă în alte părți europene.

Cum este în celelalte țări europene?
V: La nivel european mișcarea pentru dreptul la locuire este destul de puternică. Situația cea mai răspândită este evacuarea pe baza legii retrocedării, în schimb, mai ales în țările occidentale, oamenilor li s-au luat casele pentru că n-au mai fost în stare să-și plătească creditele pe care le-au făcut în disperare. Situația asta e prezentă mai ales în Spania.

Nune preseaza UE în acest sens?
V: Există legislație internațională care interzice evacuările forțate, dar e doar cu titlu de recomandare, statele membre UE nu sunt obligate să o respecte, iar ei nu pot să intervină. Maximul pe care-l poate face UE va fi să dea câteva grant-uri, premii și bravo-uri paternaliste ca să pară totuși că susține drepturile fundamentale ale oamenilor. Dar asta e doar de vitrină.

Cristina, descrie-mi cazul tău și prin ce stadii a trecut.
C: Am vrut să-mi cumpar apartamentul în care stăteam cu chirie. Atunci s-a emis o Ordonanță prin care s-au sistat toate vânzările întemeiate pe legea clădirilor trecute în proprietatea statului. Am continuat să plătesc chirie până când am fost anunțată ca tot imobilul a fost restituit unui cetățean francez care locuiește la Paris și că de următoarea lună, contractele noastre de închierere nu mai sunt valabile. Așa cum îl obligă legea, proprietarul a încheiat cu mine contract nou de închiriere pe încă cinci ani, ca să am timp să-mi găsesc alt loc.

Dar am avut acces la actele depuse la dosar și am aflat că francezul nu deține niciun act de proprietate și că nu are drept efectiv la moștenirea imobilului. Ceea ce e straniu este că lui i s-au restituit suprafețe mult mai mari decât cele pe care le-a solicitat. Pe baza asta am solicitat anularea restituirilor, dar Parchetul a considerat că nu-s elemente de infracțiune. Am făcut plângere penală împotriva hotărârii, dar și instanța s-a pronunțat în favoarea lor.

Completul de judecată era format dintr-o doamnă judecător acuzată de luare de mită pentru o sentință favorabilă, altă doamnă judecător al cărei soț e arestat pentru trafic de infuență și un domn judecător, al cărui frate este fostul procuror șef al Parchetului Tribunalului București, același Parchet care a făcut recurs împotriva noastră.

Cum au reacționat evacuații?
Cristina: După evacuările de anul ăsta, va mai rămâne o treime din comunitatea Rahova-Uranus. Ceea ce nu a reușit regimul lui Ceaușescu, de a demola fizic acest cartier, se va pune în operă în viitorul apropiat. Diferența dintre perioada aia și asta este că atunci, înainte de demolare ți se oferea o altă locuință decentă și numărul de camere era în funcție de numărul membrilor familiei. Acum, ești lăsat în stradă și ești tratat mai rău ca un câine. Toate răspunsurile la cererile făcute au fost că momentan nu există locuințe disponibile. Din cauza traiului în stradă, mulți s-au îmbolnăvit, unii au murit, iar ceilalți au traume psihice. În România o să apară în curând o nouă clasă socială, a evacuaților deveniți oameni fără adăpost, așa-zișii boschetari pe drumul de a deveni infractori.

Câți dintre ei au fost repartizați în alte locuințe? 
C: Numărul lor nu-l depășește pe cel al degetelor de la o mână. O familie repartizată a fost Pelin, după ce a stat doi ani în stradă. Au primit o locuință cu două camere (ocupată abuziv de altă familie), care e în prezent revendicată și aia și familia urmează să fie iar evacuată.

Familia a primit locuință pentru că Ion Pelin avea brevet de revoluționar (a fost împușcat în picior), care îi aducea dreptul la locuință. Din cauză că a stat doi ani pe stradă cu soția, copiii și nepoții, s-a îmbolnăvit de diabet, a făcut cangrenă la picior, i-a fost amputat și apoi a murit. Soția lui s-a îmbolnăvit de laringită, a fost operată și acum nu mai poate vorbi.

Am înțeles că celora repartizați în apartamente noi nu li s-au făcut acte de închiriere. De ce?
C: Din lipsă de competență, umanism și bun simț. Am pierdut șirul dăților în care am încercat să intrăm în audiență la Vanghelie și am fost ignorați. Nu cred că în ultimii zece ani a existat vreun locuitor primit în audiență, să nu mai zic de consilii și ședințe publice.

Cine are de câștigat din asta?
V: Diversele firme de avocatură care încasează comisioane uriașe pentru câștigarea proceselor de retrocedare, uneori proprietarii originali implicați, care cooptează diverse persoane din administrațiile locale și structurile de justiție pentru a înlesni procesul. Dar, sigur că de asta se leagă și sistemul clientelar al anumitor persoane politice.

Pe copii cum îi afectează asta?
C: Am un exemplu dramatic. Doi membri ai familiei Ioniță-Marinescu sunt cu dizabilități. Unul este mut, altul cu afecțiuni locomotorii. Din cauza evacuării și a faptului că rudele lui locuiau în stradă, ultimul a fost depresiv și plângea permanent. După o săptămână, a orbit. A fost la doctor, care prevăzuse cu ceva ani înainte că poate păți asta dacă mai trăiește în stres. Ulterior, familia a intrat în posesia apartamentului, unde băiatul s-a mutat cu bunicii. La o săptămână, i-a revenit vederea.

Are vreo relevanță etnia în asta?
V: Categoric. O mare parte dintre abuzurile dreptului la locuire ține de un rasism structural al administrației. Și în cazul Pata Rât și în celde la Baia Mare sau Eforie avem de-a face cu o segregare etnică. Mentalitatea rasistă a multor edili le spune că persoane de anumită etnie nu au dreptul la locuință, pur și simplu ca un dat natural.

C: Am cerut ajutorul mai multor servicii de urgnță, în cazul bolnavilor. Am constatat cu dezamăgire că au idei discriminatorii, ca sunt foarte porniți pe oamenii săraci; etnia romă în viziunea lor e egală cu infracțiunea.

Cine poate rezolva situația și ce trebuie să se schimbe ca să nu mai existe cazuri de genul?
C: Trebuie solidaritate, mediatizare, mitinguri și tragerea la răspundere a celor care nu țin cont de actele normative. De asemenea, vom solicita ca DNA să revizuiască legalitatea restituirilor în natură.

Vezi și:
În pușcăriile din România se bea apă filtrată prin șervețele umede
Flashmob la sediul PSD pentru oprirea defrișărilor
Povestea foștilor locatari homleși de la Carol 53