Ți-ai dat seama că ceva e-n neregulă când ai văzut niște pliante colorate, care par făcute-n paint, puse pe toți pereții de plastic din multinaționala unde lucrezi. Te-ai convins că nu mai ai nicio scăpare când ai văzut femeia de serviciu cum montează un brad la recepție. Știi ce urmează: Petrecerea de Crăciun a corporației. Ultimul cui în sicriu e bătut când vezi beteala de pe tabla albă din sala de conferințe. Evident, cineva deja a scris „Sărbători fericite!!!" cu marker verde și roșu pe ea. Probabil a pus și inimioare în locul punctelor de pe „i".

Deschizi calculatorul și vezi c-ai primit un e-mail de la vreun băgător de seamă din birou, în care te invită la Super „Introdu numele corporației tale aici" Christmas Party 2015. Vezi și precizarea „Nu uita s-aduci copiii!" și deja îți dai seama cât te vei distra acolo. E greu să te entuziasmezi de petrecerile anuale de genul ăsta, poate cel mult dacă e primul tău an la jobul ăla și încă mai speri să te culci cu vreo colegă beată. În esență, te duci de complezență, ca să nu decidă șefii că ești dubiosul ăla psihotic care nu știe să comunice cu nimeni, că aparent asta contează mult mai mult decât performanțele tale în societatea de căcat în care trăim. În plus, îți dau haleală decentă moca. Mai jos ți-am făcut un ghid cu toate rahaturile care te așteaptă în următoarele zile de calvar festiv, ca să nu fie șocul prea mare pentru tine.

Ți-aduci aminte ce nasol era să dai cadouri în școala generală? Tu voiai să-i dai mărțișor doar fetei care se dezvoltase prematur și se machia slutty, dar trebuia să le dai tuturor, inclusiv scorpiilor veninoase, că așa te obliga maică-ta și ți se ducea alocația pe tot felul de rahaturi pentru oameni pe care-i urăști. Soluția dezvoltată de frații noștri americani pentru asta a fost Secret Santa, care te scutește să nu le cumperi cadouri tuturor celor 250 de persoane de la firma ta, ci doar uneia la întâmplare. Din păcate, întâmplarea o să facă că o să-ți pice să-i iei cadou fix lui Eusebiu Prohod, șoferul firmei, cu care nu ai avut niciun contact în toți anii ăia de muncă, că nu ești destul de important să ai acces la mașină. O să te întrebi câți bani e ok să dai pentru omul ăla sau, mai rău, o să ți se impună o sumă gen 50 de lei, din care să-i iei ceva aleatoriu acestui necunoscut. Probabil o sticlă de băutură sau o cană.

Sunt două feluri de petreceri corporatiste: aia la birou și aia într-un local trist închiriat de biroul tău, că n-a găsit liber în altă parte. La aia de la birou te așteaptă bere caldă de la frigiderul ăla mic din bucătărie, o șampanie ieftină zaharisită cu iz de piersică și revelația tristă că încerci să bei și să te distrezi în locul care-ți mănâncă sufletul. Aia dintr-un local trist o să implice mulți oameni stingheri, care stau la masă pe bisericuțe. Dacă e local fără mese, o să stea lumea în cercuri, după departamentelele de la muncă, fix ca ăia care ieșeau la țigară în curtea școlii.

Petrecerile de Crăciun sunt unele dintre acele momente rare în care directorul, CEO-ul sau managerul tău, cu o vârstă cuprinsă între 38 și 45 de ani, o să vrea să vadă ce mai face puștimea, ca să se simtă relevant și viril. Asta se întâmplă, de obicei, după ce are deja vreo două pahare de tărie scumpă la bord. Ținta lui vor fi persoanele care i se par cele mai reprezentative pentru „noua generație", adică oamenii de 25-30 de ani, ca tine, care au tupeul să refuze să poarte cămăși la muncă. O să te întrebe cu un rânjet arogant ce părere ai de social media, proteste, politică, gay, ecologie, BOR sau politică. Pe urmă, fără să aștepte să zici ceva, o să-ți povestească de ce crede că e de căcat răspunsul tău și tot ce face generația ta și cum pe vremea lui era mai bine. Evident, el îi răspunde, de fapt, unui tânăr care l-a enervat pe Facebook mai demult și pe care nu l-a iertat niciodată, probabil fii-su care nu mai vorbește cu el. Trist e că și tu o să faci fix ca el peste câțiva ani.

Multe corporații simt că nicio petrecere de Crăciun nu e completă fără premiile cretine. Dacă lucrezi la o corporație mică, o să primești garantat un premiu c-o glumiță pasiv-agresivă de clasa șasea gen „Cele mai multe pauze de țigară într-o zi" sau „Cele mai multe minute pierdute la taclale, la bucătărie". Dacă e mai mare firma unde-ți consumi viața, o să vezi cum ăia cinci oameni care ies mereu la țigară cu șeful primesc niște premii vagi de productivitate sporită, care să fie bune de pretext pentru o mărire de salariu inexplicabilă în 2016. În ambele cazuri, ceremonia în sine te întrerupe de la băut și halit, deci e cancer.

Știi omul ăla din departamentul de contabilitate care poartă mereu pantaloni bej și nu-l vezi niciodată la o distanță mai mare de doi metri de xerox? La party-ul de Crăciun, ăla o să vină cu o căciulă haioasă de Moș Crăciun, niște bretele colorate sau un pulover cu reni. Orice numai ca să îți arate că el nu este doar o fosilă ambulantă, lipsită de orice personalitate și bucurie în viață. Și n-o să-i iasă, pentru că toți știm că este una.

La petrecerile de Crăciun, atmosfera generală e de oameni care se îmbată forțat ca să treacă peste faptul că nu se suportă și ar vrea să fie oriunde altundeva. La un moment dat, le iese și se lasă un moment de semi-feerie în care contabilul-șef râde cot la cot cu doamna de la HR și tipul pletos de la IT. Cineva dintr-o poziție superioară o să-ți spună euforic că ești un angajat valoros, că te apreciază, că vede cât de mult efort depui și c-o să încerce să-i convingă pe ăi de sus să-ți dea mai mulți bani sau c-o să te pună pe proiecte mai interesante. Evident, totul o să rămână în aer și, dacă-i aduci aminte c-a zis așa ceva, o să nege și o să te ia cu replica „Mă faci mincinos?"

Unul din cele mai problematice lucruri la petreceri corporatiste e open bar-ul, care niciodată nu e deschis până la capăt. O dată mi s-a spus că s-a terminat băutura la ora 21, când bairamul începuse la 19. Evident, s-a descoperit că ascunseseră barmanii băutura pe care voiau s-o ciordească, dar se întâmplă faza asta și pe bune, când șefii tăi se zgârcesc și plătesc doar o consumație minimă. Pe lângă asta, și dacă-i deschis tot nu e ok să-l vizitezi prea des, că încep managerii să facă glumițe despre cum ești alcoolic și că d-aia nu performezi cum trebuie și n-ai nevoie de căcaturile lor fix în anul în care o să fii de serviciu de Revelion.

În orice firmă mare există un birou unde n-ai călcat niciodată, ăla cu care nu ai absolut nicio treabă din punct de vedere profesional. Mai vezi oameni de acolo la budă sau la bucătărie, dar nu știi ce să le zici, le dai binețe și treci mai departe, că nu aveți nicio temă comună legată de job cu care să spargeți gheața. Dacă petrecerea de Crăciun de la biroul tău e cu mese, legea lui Murphy spune că oamenii ăia o să fie așezați inevitabil lângă tine. O să încerci vreo cinci replici, după ce ai câteva pahare la bord, apoi ori schimbi locul, ori bagi nasu-n mobil până la finalul serii.

E divorțată, are între 35 și 42 și-i place să-ți arate inelarul de fiecare dată când ieșiți la țigară, ca să vezi că i-a rămas urmă pe deget, când și-a dat jos verigheta. O s-o vezi cum bagă mai mult alcool în jumătate de ora decât bagi tu toată seara și o să se frece dubios de tine cât dansați. O să-ți spună că e o femeie cu experiență, că ar vrea să-i explici cum stă treaba cu Tinder-ul ăla de care vorbesc toate prietenele ei single și o să te invite cât mai nesubtil posibil la ea acasă. Du-te la budă 15-20 de minute până îi cășunează pe altul sau o apucă somnul și pleacă acasă plictisită să plângă, altfel nu ai scăpare.

Are nevastă, probabil și doi copii răzgâiați, dar îi urăște atât de mult încât vrea să-și molesteze angajatele tinere. Și, ghici ce, i-a cășunat pe tine, că ești singura care a râs la bancul lui cu „pizdă" de acum trei luni. O să se perpelească și o să scoată cât mai multe femei posibile la dans. Dacă te vede sfioasă, o să încerce să te pipăie la fund cât dansezi de complezență cu el. Nu prea ai cum să scapi de el, așa că tot ce poți să-l faci e să minți că trebuie să dai un telefon și să te tirezi.

Într-o firmă sunt rare spre inexistente ocaziile în care plebeul de rând din cubicul are ocazia să vorbească cot la cot și pahar la pahar cu șefii. Astfel, petrecerea de Crăciun devine supapa prin care oamenii frustrați că angajatorii se șterg la fund cu munca lor refulează. Eu, de exemplu, aveam tendința să-i reproșez indignat oricărei figură de autoritate pe care o întâlneam că nu-mi schimbă nimeni tastatura defectă de patru luni. Asta este o idee foarte proastă, pentru că ratezi singura ta ocazie reală să faci o impresie pozitivă asupra ăluia, cât să te țină minte și să-ți schimbe pe bune tastatura. În general, orice zici de rău de Crăciun se ține minte tot anul, că oamenii din conducere sunt foarte ranchiunoși când le strică cineva distracția inspidă.

Șansele să-ți dea serviciul un meniu complet de restaurant la petrecerea de Crăciun, cum fac multinaționalele din afară, este atât de mică-n România că poți să uiți de ea. Aici, haleul e mai scump ca băutura, așa că o să trebuiască să-ți satisfaci foamea provocată de alcool cu pui shanghai decongelat, minuturi și chestii subțiri care vin pe băț. Se putea mai rău.

Petrecerile de birou scoală cumva DJ-ul din noi toți, mai ales din ăia triști care nu au alt mod prin ccare să se exprime și pe care nu-i lasă nimeni să pună muzică în timpul orelor de muncă. O să se bage un playlist sănătos cu ce le place lor sau ce era cool când erau studenți, care oricum e mai bun decât melodiile „de dans" stil radio Zu pe care o să le bage tipele de la petrecere. Singura ta șansă e să mergi într-un local ok, unde DJ-ul nu acceptă request-uri.

O să ajungi să bei mult ca să te simți bine acolo și asta vine la pachet cu o mahmureală strașnică. Problema cea mai gravă nu e mahmureala în sine, cât spaima aia pe care o tragi în primele secunde de trezire. Ți s-a rupt firul cu o noapte înainte și nu mai știi tot ce-ai zis sau ai făcut. Poate că ți-ai muit coordonatorul pentru că nu te respectă, poate c-ai dansat pe mese înainte să adormi pe-un scaun, poate că ai fost atât de beat c-ai intrat în rolul de libidinos sau ai plecat acasă cu o duduie beată de la departamentul juridic care putea să-ți fie mătușă. Gândurile astea o să te bântuie până ajungi la birou și vezi că toți ceilalți sunt într-o stare la fel de proastă ca a ta sau au plecat mai devreme că erau cu mașina și se plictiseau.

Nu o să înțeleg niciodată de ce nu se pun petrecerile de genul ăsta vineri. Ar fi perfect, ai ajunge acasă la două dimineața și ai dormi până la prânz, bucuros că se apropie concediul din vacanța de iarnă. Dar nu, organizatorii mereu le bagă înainte de zile de muncă, să fie siguri că vii a doua zi, distrus, mahmur, posibil nespălat. Dacă aș fi genul de român mai paranoic, aș zice că e un fel de test, ca să vadă cum lucrezi în condiții de stres, greață și nesomn, ca să-și dea seama când îi minți că ți-e rău data viitoare.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre viața corporatistă:
Cum să fii corporatist în România, la 20 de ani
Am stat 8 ore într-un lift de corporație ca să înțeleg simbioza om-lift
Silviu Gherman îți arată unde se duc corporatiștii când se duc