ipocrizie
LinkedIN e locul perfect în care poți fi ipocrit în liniște
Ipocrizia și indiferența sunt mai importante decât crezi.
Îmi vând nudurile online și am văzut că femeile din România pot fi vipere și bărbații ipocriți
Anatomia umană e cel mai banal lucru din lume. Dar nu e vorba doar de asta în nuditate.
De ce mă enervează atât de mult oamenii care-mi spun să fiu pozitiv/ă?
Să privești lucrurile dintr-o perspectivă pozitivă nu funcționează pentru toată lumea.
Am vorbit cu artistul care a făcut din Brâncuși artă erotică
„Sculptorul NU a fost un artist român, ci unul francez de origine română”, spune profesorul la UNARTE.
Chiar nu trebuie să știi de ce femeile au orgasm
Dorința asta arzătoare de a explica orgasmul feminin dintr-o perspectivă științifică e mult zgomot pentru nimic.
Politicienii români care ieri înjurau UE, iar azi vor să fie europarlamentari
Maria Grapini vrea ca România să fie lăsată-n pace de UE, în timp ce ea se îmbogățește liniștită din salariul de demnitar european.
Veganii care ar fi omorât niște purceluși după ce au făcut scandal la o fermă
Fermierul a spus că activiștii care s-au înghesuit într-un coteț cu porci au dus la strivirea unor purceluși.
Am parodiat clipul Guvernului și am stârnit furia naționalistă a românilor
Poporul nostru are talentul să ignore ce e în jur și să-și construiască realități paralele, pentru confort.
Cum să scrii o carte despre feminism și să devii bogată
Cu toate cărțile astea motivaționale de pe piața literală, două șefe mileniale împărtășesc ghidul lor despre cum aduci feminismul modern maselor.
De ce cred veganii că-i urăște lumea
„Am văzut mult prea multe comparații cu Holocaustul și sclavia.”
Cum au ajuns Antena 3 și Mircea Badea să apere jandarmeria, deși în 2012 o înjurau
În 2012, vedetele Antenei 3 vorbeau cu admirație despre tinerii educați care ies în stradă să-și spună oful.
Am provocat un scandal național după ce am pictat o sfântă în ciorapi plasă
Artista boliviană a vrut să scoată în evidență alcoolul în exces și violența care are loc în cadrul carnavalului anual din țara ei. Ca urmare, a primit amenințări cu moartea și violul.