Ne-am testat de coronavirus în trei moduri diferite în România, ca să vezi pe ce-ți dai banii

Pandemia de coronavirus a adus în România aproape 20 de mii de cazuri de infecții, distanțare socială, izolare, șomaj tehnic, moarte, dar și businessuri care au știut cum să facă bani în vremuri grele. O parte dintre ele sunt clinicile medicale - mai mult sau mai puțin celebre - care au pus la dispoziția cetățenilor kituri de testare pentru COVID-19 în schimbul a câteva sute de lei.

La nivel național, au fost prelucrate 472 850 de teste, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Accesul la teste a fost dezbătut încă din martie: nu există îndeajuns de multe în spitale, medicii n-au fost testați la timp, nu oricine prezintă simptome este imediat și testat, pacienții cu boli cronice se plâng că sunt trimiși să se testeze din propriul buzunar pentru a putea fi internați, deși toate aceste situații încalcă protocoale de siguranță stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

În București, fostul ministrul al Sănătății, Victor Costache, voia încă din 25 martie să înceapă un program de testare. O utopie, au zis atunci medicii epidemiologi, întrucât ar fi trebuit să se facă cel puțin o mie de teste pe zi. Noul ministru, Nelu Tătaru, a anunțat și el o testare națională, de la 1 iunie, pentru a vedea nivelul de imunizare a românilor.

Primarul Gabriela Firea a pornit un program de testare gratuită a populației Capitalei. În prima fază, vor fi testați cei 11 mii de locuitori care s-au înscris voluntar în proiectul Testăm pentru București. Apoi vor fi testați de anticorpi alte 10 500 de persoane. Acuzată de pomană electorală și că programul n-are bază științifică, Firea s-a revoltat pe proiectul lui Nelu Tătaru: „O improvizație românească!”.

În timp ce autoritățile se luptă pe cine face testele mai eficient, clinicile medicale private fac teste pe bandă rulantă, atât de anticorpi IgG și IgM, cât și tip antigen standard Real Time PCR.

Cu informațiile astea la purtător, am făcut trei teste de coronavirus, fiecare printr-o altă metodă, la clinci diferite din București, pentru a vedea condițiile de prelevare, prețul analizelor, timpul petrecut și, evident, dacă avem sau am avut COVID-19.

Pe 21 mai s-a deschis primul centru de testare drive-thru din țară, în parcare la Băneasa Shopping Centre, în nordul Capitalei. Aparține clinicii OK Medical, mai puțin renumită decât altele, dar care s-a orientat încă de la începutul pandemiei să achiziționeze atât teste rapide, cât și aparatură pentru testarea RT-PCR.

Găsesc centrul de analize doar după ce un paznic îmi indică un teren mai degrabă viran, în spatele mall-ului, în apropiere de magazinul IKEA. Benzi portocalii și jaloane delimitează traseul până în dreptul centrului de testare, organizat în containere. Nu e nimeni la rând, doar o mașină de la Antena 3, în afara zonei de testare. La primul container sunt întâmpinată de o femeie îmbrăcată în halat protector, cu mască și bonetă. Îmi spune să-mi păstrez masca pe față, să ridic geamul cât să rămână întredeschis de vreo trei degete. Îmi indică să-mi lipesc buletinul de geam ca să-i facă o poză. Datele sunt trimise automat către DSP, care va ști rezultatul testului și, dacă e pozitiv, are obligația să mă contacteze.

Asistenta îmi strecoară prin geam un formular GDPR: „Luați pixul fără să mă atingeți, semnați aici cum puteți și păstrați-l dumneavoastră”. Semnez fără să citesc, primesc și o copie. Îmi cere să trimit un SMS, la numărul lipit pe geamul containerului, cu adresa de e-mail unde vreau să primesc rezultatele. Aleg să plătesc cu cardul. O altă persoană echipată vine cu aparatul POS învelit într-o folie de plastic, dar legat de un fir lung care se târăște afară din container. „Sunt ceva probleme cu POS-ul, d-aia nu e wireless”, spune ea. Dau cu cardul contactless. 390 de lei se duc mai rapid decât se împrăștie COVID-ul. Mi se face semn să trag mașina mai în față, cam cum te duci la fereastra doi să-ți ridici comanda la Mc.

Apare o asistentă superechipată, ca-n filmele cu virusuri contagioase. Combinezon, mănuși, mască, vizetă, ceva spațial pentru lumea pământeană. Se aude înfundat: „Coborâți geamul de tot, vă dați masca jos și încercați să aveți o poziție față-n față cu mine”.

Îmi arată bețișorul sigilat cu care îmi va recolta doar din gât, deși pe site-ul clinicii scrie că testele se fac cu două exudate, și faringian, și nazal, din ambele nări. Așa cere și Organizația Mondială a Sănătății. Mă poziționez cu fața către ea. „Deschideți gura larg, scoateți limba și spuneți: aaaa!” Mă emoționez un pic. Ceva nu fac bine. „Scoateți limba mai mult, vă rog, că nu văd!” La o a treia încercare, reușește să mă atingă cu bețișorul unde trebuie și-mi vine reacția fizică pe care o aveam în copilărie, când doctorul îmi apăsa cu o coadă de linguriță pe limbă. Bleah.

Bețișorul este apoi pus într-o eprubetă unică, într-o pungă de plastic tip ziplock, etichetată cu un cod. De aici, toate testele ajung la Genetic Lab, laboratorul cu care clinica OK Medical are contract și care este avizat de Ministerul Sănătății să facă teste COVID-19.

Testul genetic caută ARN-ul virusului prin tehnica numită Real Time RT-PCR. Prelucrat în laboratoare genetice, este cel mai utilizat pe plan mondial pentru diagnosticarea infecției cu SARS-Cov-2. Îți spune dacă ești infectat în prezent, nu dacă ai avut boala și ai dezvoltat anticorpi.

În cinci minute se termină tot. Nu am fost întrebată detalii despre un posibil trecut epidemiologic. „Rezultatul vine în 24 de ore, dar încercăm și mai repede”, explică medicul Mihail Pautov, prezent la centrul drive-thru, recent devenit și fața clinicii OK Medical. Plec din zona de recoltare, trag mașina în spatele celor de la Antena 3, fericiți că între timp mai apare un șofer care se testează.

Asistenta echipată full option îmi spune că e acolo de la nouă dimineața. E deja ora 14.00 și n-a mâncat nimic, n-a băut apă, n-a fost la toaletă. „Odată ce-mi dai combinezonul jos, îl las în containerul cu materiale infectate, mă spăl și trag pe mine alt echipament”, îmi spune ea. Deocamdată, însă, mai rezistă o oră-două, fără să-și împlinească vreo nevoie fiziologică.

Programul e de la opt dimineața la zece seara. „Au venit oameni din corporații, câțiva care au aterizat pe Otopeni și chiar o familie din Craiova”, spune Mihail Pautov, celebru deja pe internet, acolo unde îmbină medicina cu ceva vlogging de succes.

Până astăzi, s-au făcut câteva sute de teste la centrul drive-thru și au descoperit zeci de cazuri ca fiind pozitive COVID-19, spune Pautov. În fix 24 de ore de la recoltarea probelor, primesc rezultatul: negativ.

Centrul drive-thru din Băneasa este realizat după modelul celor din SUA, Coreea de Sud sau Israel. Te testezi fără să te dai jos din mașină și fără contact cu altă persoană. Amalia Șerban, director general adjunct al Direcției Generale de Asistență Medicală și Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătății, spune însă, că nu există în acest moment un cadru legal pentru un astfel de centru.

Cam ca-n cazul trotinetelor sau chiar al serviciilor de ridesharing, legislația a fost luată prin surprindere. De data asta, de pandemie. „Noi ce avem până acum este ceea ce folosim în sistemul de supraveghere pentru COVID de la INSP. Toate laboratoarele sunt obligate să ne raporteze, dar în cazul celor contra cost, dacă o persoană vrea să-și facă testare, nu avem nicio interdicție și nicio reglementare clară de cum se face”, explică Amalia Șerban.

Așa că Mihail Lala, co-fondator OK Medical, a căutat un vid legislativ pentru a putea deschide centrul. „Dacă să te uiți dintr-o anumită perspectivă legală, trebuie să ai autorizație ca și cum ai face un spital. Asta durează până trece pandemia. Dacă trebuie să faci o procedură, din zona de Ambulanță, e mai simplu.” Așa că OK Medical s-a parteneriat cu Elena Maria Medical Care, care face transport medical cu ambulanțe private, pentru a putea preleva analize legal.

Deși au primit o amendă de la DSP București, Mihail Lala susține că a fost vorba doar de o tehnicalitate, o hârtie și nimic de fond. „Din punct de vedere epidemiologic, suntem perfecți”. DSP București a răspuns prin noua șefă, Oana Nicolescu, că direcția a făcut verificări la centrul din Băneasa și că momentan așteaptă raportul din partea colegilor. Nu a vrut să ofere detalii și nici nu a putut răspunde la întrebarea dacă „Cetățenii ar trebui sau nu să apeleze la un astfel de centru”.

Prima entitate privată care a anunțat la începutul crizei că testează contra cost de coronavirus a fost Sanador. Anunțul s-a lăsat cu un scandal de câteva zile în bula woke de pe Facebook, din cauza prețului de 350 de lei, dar apoi ne-am luat cu altele și ei au testat nestingheriți în continuare. Așa că joi, 21 mai, sun la ei. Vocea unui robot mă asigură că în clinicile şi laboratoarele lor se iau toate măsurile pentru a preveni infectarea clienților cu noul coronavirus. Apoi sunt preluat de o doamnă care mă programează patru zile mai târziu, în Laboratorul Sanador din strada Plevnei. Doar acolo se testează de COVID-19, mi se spune.

Luni, mă prezint la fața locului cu un sfert de oră mai devreme. Deși pe jos sunt semne care îndeamnă la respectarea distanței de 1,5 metri, constat cu dezamăgire că nu am de cine să mă distanțez: sunt singurul pacient.

Chemat la recepție pentru procesare, dau buletinul, plătesc, semnez acordul pacientului informat, pe care e indicat și cum voi afla rezultatul: în maximum 24 de ore, voi primi un SMS, după care mă loghez pe www.sanador.ro/pacient/, pe baza unui cod de probă și a CNP-ului. Între mine şi recepționeră e un geam, ea are mască, nu şi mănuşi. Nici eu nu am. Sunt curios de câți oameni a fost atins pixul pe care mi-l dă să semnez. Şi dacă e dezinfectat vreodată.

Mă întreabă dacă am călătorit în ultima vreme, dacă am intrat în contact cu oameni infectați şi dacă am avut simptome specifice precum febra şi tusea. Răspund „nu" la toate, ea bifează nişte căsuțe pe un formular, apoi îmi dă un pix să semnez. Mă gândesc cu groază, câți oameni l-au folosit și dacă a fost dezinfectat. Primesc o copie a acordului, apoi iau locul pe un scaun, dar nu înainte de a-mi igieniza mâinile cu dezinfectant oferit de recepționeră. După nici două minute, sunt chemat la testare.

Intru într-o cămăruță cu un birou, un calculator, un scaun mai mare destinat pacienților, plus tot felul de rafturi încărcate cu echipament de laborator. Cea care-mi recoltează din nas e o tânără echipată cu un șort medical, mănuşi, o mască, plus vizieră de protecție à la Violeta Alexandru.

Îmi spune că dezinfectează după fiecare pacient. Mă aşez cu inima împăcată. O întreb dacă doare. Da, e posibil. Îmi va sonda nasul destul de adânc, îmi explică. E un test RT-PCR, una dintre cele mai precise metode, mă asigură ea. Îmi arată bețişorul sigilat, îl desface în fața mea. Mă roagă să nu-mi încordez muşchii faciali, că poate se rupe bățul. Încerc să o ascult, dar când intră, reflexul e să-mi dau capul mai în spate. E o senzație înțepătoare, similară cu cea pe care o ai când mănânci un mic dat printr-o doză sănătoasă de muştar cu hrean. Nu mă plâng, știu că există proceduri medicale mai dureroase de atât.

Toată aventura, cu așteptat, plătit, semnat chestii și scurmat prin nas durează vreo 20 de minute. La final, întreb asistenta câți pacienți vede pe zi, între 7 și 16, orele de program: au fost și 40, iar unii au ieșit pozitiv. Sper că nu mă voi afla printre ei, vreau să-mi vizitez părinții cu inima împăcată.

Trec 24 de ore, niciun SMS. Mă îngrijorez, așa că sun să aflu ce s-a întâmplat. O doamnă cumsecade îmi spune că e posibil să fi avut prea multe teste de procesat, dar să stau liniștit, că voi primi SMS când rezultatele vor fi gata. Undeva, după șapte seara, adică la 29 de ore după recoltare, se întâmplă minunea. Mă loghez, verdictul e negativ.

În martie m-am dus acasă, la părinții mei, în Suceava, chiar înainte să devină Lombardia de România. Cum mama este asistentă medicală în spitalul focar de COVID-19, virusul nu a întârziat să apară în casa noastră. Părinții au ieșit pozitiv la testare, eu nu. Ceea ce a fost incredibil, având în vedere că locuim cu toții într-un apartament de două camere.

În ciuda rezultatului, la doar câteva zile după ai mei, au început să prezinte simptome, am început și eu să mă simt rău. Nu am refăcut testul, dar la o lună distanță e bine să văd dacă am anticorpi, așa că optez pentru un exemplar din testele serologice de anticorpi IgG și IgM. Cunoscute și ca „teste rapide”, măsoară răspunsul imunologic sau lipsa lui la un virus nou contactat. Acuratețea lor a fost pusă deseori la îndoială. Majoritatea provin din China (aici o listă cu cele înregistrate în UE) și sunt concludente în proporție de 92%. Testele de anticorpi, însă, pot ieși negative, deși pacientul este pozitiv cu COVID-19. Așa cum s-a întâmplat în mai multe cazuri.

După ce-am căutat pe mai multe site-uri, am găsit doar pe OK Medical, la 138 de lei. Înainte să comand, am fost obligată să bifez o căsuță prin care am luat în vedere că testul nu detectează virusul Sars Cov-2, ci anticorpii care indică boala în trecut. În banii ăștia intră și transportul rapid, în maximum o zi lucrătoare. Testul ajunge la mine într-un plic subtil.

Testul vine cu factură și timp de studiu: declarație de conformitate CE, raport de revizuire a documentației tehnice CE, instrucțiuni de utilizare, întrebări frecvente. Conține un ac mic, un șervețel dezinfectant, două pipete, una pentru sânge și una pentru soluția tampon, și testul în sine, adică o plăcuță ca la testul de sarcină, doar că folosești sânge.

Procesul teoretic e simplu: îți dezinfectezi un deget cu servețelul, te înțepi cu acul, cu pipeta iei sânge, îl pui în chestia care arată ca un test de sarcină, cu altă pipetă iei soluția tampon și pui peste sânge. Aștepți 15 minute și după interpretezi ce linii apar.

Mama întinde un șervețel pe canapea pe care așază toate lucrurile din pachet. Citește toate instrucțiunile și începe să-mi dezinfecteze degetul. Îi spun că trebuie să fac asta singură, dar o simt cum fierbe când vede cum mă chinui să mă înțep.

Mă uit la ac, încerc să mă motivez: dacă în generală am putut să-mi fac singură găuri în urechi, să-mi înțep degetul nu e mare chestie. Aleg degetul mijlociu de la mâna dreaptă, fără să gândesc prea mult. Ideal este să alegi unul pe care nu-l folosești atât de des. Inelarul este o opțiune mai bună.

Deși mă înțep destul de tare, nu curge mult sânge. Mama îmi ia degetul și începe să-l stoarcă. Reușim să punem o picătură în plăcuța de testare și soluția tampon deasupra.

Aștept în jur de 10-15 minute. Dacă apar trei sau două liniuțe, înseamnă că am anticorpi. Dacă răsare doar una subțire, sunt negativ. Iar dacă se arată o linie oriunde în altă parte decât în zona de testare sau nu apare nimic, testul este invalid. Durata procesului depinde de tine, dar n-ar trebui să dureze mai mult de 20 de minute, cu tot cu sosirea rezultatului.

După ce am așteptat cu sufletul la gură, apare un fel de pată care ocupă jumătate din spațiu, dar în afara zonei de testare. Rezultat neconcludent. Mamei îi pică fața. „Mai bine îți făceam eu”, spune, deși nu găsește un lucru pe care eu să-l fi făcut greșit.

Odată ce am ieșit din starea de urgență, testele pentru COVID-19, fie ele rapide sau genetice, au început să fie oferite contra cost de o mulțime de clinici private. Cu toate astea, Adrian Marinescu, medic la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, spune că un pacient ar trebui să se testeze la recomandarea unui medic, după o logică bine pusă la punct.

„Nu sunt foarte tare de acord că facem medicină fără să avem o indicație. E ok să ne testăm, dar să existe un echilibru. Poate că cineva care nu e foarte informat sau e mai emotiv vine să-și facă în fiecare zi testul”, explică medicul.

Obiectivul României, anunțat de Ludovic Orban, este de a ajunge la un număr de 15 mii de teste pe zi, o cifră în continuare redusă, dacă te gândești că Germania face câte 50 de mii pe zi. Medicul Adrian Marinescu spune că, dacă faci foarte multe teste când nu ai neapărat nevoie, laboratoarele (cele nouă autorizate din țară) se vor aglomera, iar locul testelor prescrise de centrele de boli infecțioase va fi ocupat de cei care se testează de capul lor, fără să aibă însă o îngrijorare medicală concretă.

La începutul pandemiei, toate laboratoarele din țară, de stat și private, au trebuit să facă teste PCR la capacitate maximă pentru cazurile trimise de direcțiile de sănătate publică. Astăzi, însă, pare că laboratoarele s-au mai eliberat.

Cu alte cuvinte, se ridică o problemă de morală: cine are prioritate în laboratoarele de genetică, oamenii care au un istoric epidemiologic sau cei care plătesc în clinicile private?

Testarea este necesară, dar este și o afacere. Dacă statul încă nu a găsit soluția pentru a echilibra situația și a reglementa aceste afaceri, rămâne la latitudinea noastră să cântărim dacă chiar avem nevoie de test, ținând cont de recomandările OMS în privința prioritizării testării.