Femeile care scriu despre sport sunt amenințate cu violul și hărțuite sexual

Pentru multe femei care lucrează ca reporteri sportivi, hărțuirea misogină zilnică și amenințările cu moartea sunt parte din meserie.

Într-un clip al televiziunii publice, creat mai la-nceputul anului, jurnalistele de sport Sarah Spain și Julie Dicaro au recreat celebra rubrică din emisiunea lui Jimmy Kimmel, în care vedetele citesc tweet-uri răutăcioase despre ele, în fața camerei. Dar în filmulețul făcut de Spain și Dicaro, bărbații sunt cei care le citesc tweet-urile, astfel încât vocea aia de pe net, altfel anonimă, primește un chip. „Sper să mai fii violată odată", zice unul. „Sper să te bată prietenul tău", zice altul. „Trebuie să fii bătută-n cap cu un puc de hochei și omorâtă", recită un al treilea. Bărbații par să se chinuie să spună chestiile astea și toți își cer scuze nervoși, după ce citesc cu voce tare unele dintre cele mai virulente fragmente.

Spain, care lucrează la ESPN, e una dintre reporterițele sportive cu cea mai mare vizibilitate din industrie. Dar, deși și ea și alte femei care lucrează în domeniu au atins succesul într-o industrie dominată în mod tradițional de bărbați, au ajuns țintele unor amenințări cu violența extremă, atât sexuală, cât și fizică. „Există persoane din industrie care se opun progresului în feluri la care te-ai aștepta doar de la niște cretini fără viață", a declarat ea pentru Broadly weekend-ul trecut la întâlnirea anuală a espnW, la un hotel din St. Regis din California de sud, unde a prezidat mai multe dezbateri, inclusiv una despre hărțuirea constantă la care sunt supuse reporterițele sportive.

Nici nu-i vorba doar de jignirile anonime de pe Twitter și de obișnuiții secțiunilor de comentarii, a adăugat Spain și a făcut referire la Jessica Mendoza, medaliată cu aurul olimpic și o figură marcantă a jurnalismului sportiv, care se afla în aceeași cameră de conferințe ca și noi, după ce participase la o dezbatere. Mendoza e o fostă vedetă a atletismului care a scris istoria când a devenit prima femeie analist a meciurilor de baseball din liga principală la ESPN. Mendoza, a zis Spain, a fost ținta unui bărbat, la începutul carierei ei de analist de baseball, dar nu era „doar un troll oarecare". Era gazda unei emisiuni sportive la radio. După cum a explicat Spain, tipul ăsta a zis despre Mendoza: „De ce apare țâțoasa asta la TV să vorbească despre baseball?".

„Unii sunt de râsul curcilor, pentru că-s atât de ridicoli", a zis Mendoza – și a recunoscut că nu ia în serios majoritatea hărțuirilor care le vizează. „Dar unii sunt pe bune", a zis ea. „Au [fost] ocazii când oamenii chiar voiau să-mi facă rău."

După Spain, unora le vine ușor să ignore hărțuirile care-i vizează și le privesc ca pe-un fel de produs natural al celebrității în secolul XXI. Dar, deși toți cei care sunt persoane publice pot să devină țintele criticilor online, ea zice că amenințările cu care-s asaltate femeile din jurnalismul sportiv sunt deosebit de violente și au o pondere mai mare, pentru că își au rădăcinile într-o cultură a violenței împotriva femeilor care-i foarte reală și foarte periculoasă.

„Femeile trăiesc cu o amenințare implicită cu violența toată viața, absolut tot timpul", a spus Spain, drept răspuns la ideea că nu-s reale comentariile de pe net, sau că ar trebui să fie ignorate pur și simplu. „Dai glas unei altfel de chestii când ameninți pe cineva cu violul".

Kavitha Davidson, alt reporter sportiv, spune că a primit amenințări serioase cu moartea, la mai puțin de un an după ce primise un job nou la Bloomberg. „Mă obișnuisem să aud: «Kavitha e grasă», «Kavitha e urâtă». Dar asta a fost prima chestie care chiar era o amenințare credibilă și pe bune", a zis Davidson.

În toamna lui 2014, a explicat Davidson, a făcut un reportaj despre cele mai recente incidente din scandalul de abuz sexual împotriva copiilor de la Penn State University: Davidson a scris despre decizia NCAA de a elimina restricțiile asupra programului de fotbal de la Penn State, la doar doi ani după ce fuseseră descoperite abuzurile sexuale.

„Scopul mai înalt al sancțiunilor aplicate programului de la Penn State depășea noțiunea de a pedepsi cum se cade o crimă îngrozitoare", a susținut ea în materialul realizat. „Trebuia să schimbe complet o cultură mult prea dispusă să se uite-n partea cealaltă și să permită chestii de-astea, în numele fotbalului." Dar, se plânge Davidson, cultura care a permis scandalul de abuzuri sexuale împotriva copiilor la Penn State nu s-a schimbat. A citat „conspiraționiști care susțin că știu adevărul despre cazul Penn State" și a remarcat că unii fani încă mai susțin autoritățile de la universitate, care au lăsat abuzul să se desfășoare ani la rând. „Nu lăsați fotbalul să vă facă să treceți peste ce-au pățit băieții ăia abuzați, cum au făcut autoritățile de la universitate și de la primărie, atâta timp".

Au început să apară tweet-urile ostile la adresa lui Davidson. Apoi, zice ea, a postat cineva despre ea pe un forum al absolvenților, ceea ce, ulterior, a dus la un atac concentrat împotriva ei pe Twitter, din partea absolvenților de la Penn State. „Cineva a postat pe Twitter: «Sper să fie violată Kavitha azi, pe drumul spre casă de la serviciu»", zice Davidson. „Apoi a postat un screenshot din Google Maps, cu adresa sediului Bloomberg". I s-a dat temporat pază de corp.

Pe termen lung, Davidson spune că experiența asta și amenințările care i-au urmat, au încurajat-o să facă și mai multe reportaje despre genul ăsta de probleme – dar pe termen scurt, atacurile au făcut-o să-și dorească ca ceea ce scrie să fie mai puțin vizibil. E trist, zice Davidson, pentru că jurnaliștii vor să aibă un impact asupra lumii; ar trebui să vrei să-ți citească articolele cât mai mulți oameni. „M-a surprins că grupul ăsta foarte unit de fani pasionați s-ar organiza în halul ăsta. A fost un semnal de alarmă. Nu-mi dădeam seama c-o să am un impact atât de mare asupra bărbaților ăstora foarte fragili."

Are sens că microbiștii, în mod special, țin atât de mult să apere definiția tradițională a bărbăției, zice Andrew Smiler, un psiholog specializat în bărbați și masculinitate. Într-un interviu acordat Broadly, Smiler a explicat că sporturile au fost dintotdeauna un bastion al masculinității, dar că rolul pe care-l joacă în menținerea masculinității în Statele Unite a devenit poate „mai important în ultimele câteva decenii, pentru că am trecut de la o economie bazată pe manufactură, care punea preț pe însușiri masculine precum forța fizică și anduranța, la o economie bazată pe digital și pe servicii, care se bazează mai mult pe însușirile interpersonale și e mai egalitară."

Deși majoritatea bărbaților n-au probleme cu femeile, a remarcat Smiler: „Există un subgrup de bărbați cărora nu le plac și care chiar se tem de (cele mai multe dintre) femei. Majoritatea tipilor ăstora n-au avut femei ca prietene, deși au avut iubite".

Ca și Davidson, Spain scrie despre sport și despre temele culturale cu care se intersectează. Amândouă produc adeseori materiale despre gen, etnie și violență sexuală – spre deosebire de Mendoza, care face preponderent analiză de joc și nu se-ndepărtează de la asta. Spain consideră că diferența asta dă naștere unor forme mai extreme de amenințare și hărțuire împotriva ei și-a jurnaliștilor sportivi care se ocupă de genul ăsta de subiecte. „Când vorbesc despre cazul de violență domestică Aroldis Chapman, sau despre cazul de viol cu Patrick Kane – sau, practic, despre orice ajunge la relațiile dintre bărbați și femei – atunci mă confrunt cu cea mai multă ură", a explicat Spain.

Pentru Spain, motivul pentru care unii bărbați se opun femeilor care vorbesc despre probleme de etnie și gen în sport dintr-o poziție de autoritate e că vor „să apere alți bărbați și pe eroii lor din sport, indiferent ce zic dovezile și faptele". Indică „numărul celor care s-au dat de ceasul morții ca să-l apere pe Ray Rice", când au apărut imaginile filmate în care-și târa logodnica inconștientă dintr-un lift.

Apoi, când a apărut un al doilea clip în care Rice putea fi clar văzut cum își pocnește logodnica până-și pierde cunoștința, cu câteva clipe înainte, în lift, aceiași critici au tăcut. Spain spune că există o tendință răspândită de a nu da crezare niciunei insinuări de gesturi violente din partea bărbaților, care nu-s confirmate prin imagini filmate, astfel încât, pentru unii microbiști, „chiar și ideea de a respecta ambele părți implicate într-un caz de violență sau de viol e văzută ca aruncarea vinovăției asupra cuiva."

„Ține de încălcarea unui spațiu cu care se obișnuiseră ca doar al lor", a zis Davidson. Când intră femeile în tărâmul jurnalismului sportiv, a explicat ea, bărbații care nu-s obișnuiți să-și împartă hobby-urile cu persoane non-cisgen, heterosexuale, bărbații albi „se simt foarte amenințați" și „simt că li se fură prerogativele de fani".

Evident, problema asta nu apare doar izolat, în sport – ostilitatea care se naște din nesiguranța bărbaților se regăsește în cam toate marile industrii americane, de la finanțe la tehnologie și știință. După părerea lui Davidson, hărțuirea cu care se confruntă ea și colegele ei e o reacție la schimbările progresiste care s-au petrecut, înspre egalitatea femeilor, a persoanelor LGBT și a celor de culoare. „Nu le place să le chestionezi părerile, pentru că au dat norma atâta timp."

„Când lucrezi ca jurnalist, vii cu un anumit nivel de autoritate – asta-i slujba noastră. E slujba noastră să știm totul despre subiectele astea. Când pui la îndoială părerea cuiva, fondat și documentat, oamenii pot să devină foarte defensivi." Dar Davidson explică că, deși toată lumea are dreptul la o părere, „e meseria mea să știu mai multe despre asta decât tine".

Natura amenințărilor împotriva femeilor din industria mass-media sportivă a determinat companii mari precum ESPN să dezvolte și să întărească măsurile interne de siguranță. La Bloomberg, Davidson a avut parte de o gardă de corp, când amenințările au fost considerate credibile și tot ea spune că la ESPN există o unitate de siguranță globală cu rolul de a monitoriza, investiga și răspunde la amenințările împotriva angajaților. Conform lui Spain, ESPN a dezvoltat și și-a întărit procedurile de siguranță împotriva angajaților, în urma amenințărilor violente și de natură sexuală împotriva angajatelor lor.

Davidson e recunoscătoare că lucrează pentru o companie care ia amenințările astea în serios și care are resursele să ofere protecție femeilor vizate – dar spune că a vorbit cu alte femei din industrie care lucrează pentru companii care n-au implementat sisteme de genul ăsta. „Sunt, așa, cam pe cont propriu".

Problema asta pare atât de mare – mai ales online – încât nu e clar cum poate fi stopată. Deși gărzile de corp chiar le sunt utile unora dintre femeile din industrie, iar reporterițele sportive se pot uni împotriva amenințărilor, soluția se află, probabil, măcar în parte, în mâinile bărbaților. Smiler zice că trebuie să „schimbăm definiția masculinității, astfel încât să includă compasiune, în loc de disponibilitatea de a comite gesturi violente, și să nu se mai concentreze pe forme extreme de independență". Zice că bărbații sunt educați, de la vârste fragede „să nu empatizeze cu fetele și femeile" prin metode minore, dar de impact – ca „atunci când îi certăm pe băieți să nu mai arunce «ca fetele». Sau, sincer, să nu facă nimic ca fetele. Băieții ne spun tot timpul că una dintre cele mai nasoale jigniri cu putință e să fie făcuți fete, mimoze, sau prințese".

Davidson bănuiește că răspunsul are de a face cu incluziunea, mediatizarea și vizibilitatea diversității. „Cu cât interacționezi mai mult cu comunitățile astea despre care-ți formezi păreri, cu-atât mai informate o să fie părerile alea."

„Pe măsură ce spațiile astea devin mai inclusive, o să încurajeze un nivel mai mare de empatie", zice ea. „N-ar trebui să fie nevoie de asta, dar adevărul e că e nevoie."

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre violuri:
De ce multe femei nu opun rezistenţă în timpul violului
O scurtă și deprimantă istorie a legilor împotriva violului
Cum e să locuiești în „capitala violurilor"