​Cum se simt fetele când merg singure spre casă noaptea din club

O fată pleacă din club spre casă noaptea, singură. Picioarele o dor, dar totuși traversează orașul de parcă ar fi într-o cursă. Linia de finiș e ușa de acasă.

La câteva secunde după ce iese din club, își dă seama că maieul scurt pe care îl poartă strigă „LUAȚI-VĂ DE MINE!". În timp ce căldura plăcută a ringului de dans lasă loc unei senzații tot mai puternice de paranoia, tânăra aude un foșnet și întoarce capul rapid, sperând că sunt doar niște frunze în bătaia vântului. Vede un bărbat care merge în spatele ei. Oare mă urmărește?

Îi vine să urle pe interior și își pipăie cheile, întrebându-se dacă sunt destul de ascuțite cât să poată fi folosite drept arme. Grăbește pasul și aproape aleargă în clădirea unde locuiește, iar când ușa se închide în spatele ei, simte cum o trece un val de transpirație și se gândește: Ar fi trebuit să iau un Uber.

Dacă ești femeie și ai mers vreodată singură spre casă după o noapte în club, cred că îți e familiară această experiență, marcată de teama omniprezentă de a nu fi hărțuită, jefuită sau agresată sexual. Într-o seară, când aveam 16 ani și locuiam în Tokyo, un bărbat dubios m-a urmărit în tăcere de la gară până acasă; am reușit să mă ascund în niște tufișuri unde am stat și am tremurat până a plecat. Acum câțiva ani, în Brooklyn, mergeam la o petrecere de Halloween când un tip a venit din spate și m-a trântit pe asfalt și mi-a smuls geanta de pe umăr în timp ce mă ridicam greoi, cu genunchii însângerați.

„«Ai grijă de tine», îmi zice toată lumea de fiecare dată când plec pe jos spre casă noaptea", a scris Megan Koester, care mergea spre casă, când a fost atacată de un bărbat în Washington State. În cel mai bun caz, cuvintele astea sună ca o provocare; în cel mai rău caz, sună a amenințare. Unei femei îi e imposibil să fie cu adevărat în siguranță." Pentru toate femeile, indiferent dacă au fost agresate sau nu, paranoia nu e irațională – e un mecanism de apărare.

Bineînțeles, nu întotdeauna e așa de înspăimântător să mergi spre casă după o petrecere. Uneori e doar o plimbare liniștită. Alteori poate fi o încheiere excelentă a unei seri de party.

Prin luna mai, colegul meu de la VICE UK, Angus Harrison, scria despre plăcerea plimbării spre casă cu prietenii după petreceri, pe care a numit-o una dintre cele mai subestimate bucurii ale verii. Pe parcurs ce serile încep să fie tot mai răcoroase și prezic apropierea toamnei, plimbarea pe jos spre casă e cea mai bună metodă de a te bucura de ultimele zile de vară. „Până să-ți dai seama, vara a trecut și nopțile vor fi din nou pline de tristețe și bălți de pișat și mașini. Mirosul de polen și loțiune solară vor fi înlocuite cu miros de haine ude și deodorant și vei îngheța din nou în stația de autobuz", scria Angus.

Plimbarea spre casă nu e pentru cei slabi de înger, avertiza Angus. Dar pentru puținii curajoși, recompensele sunt pe măsură, inclusiv ocazia de a face mișcare, de a explora orașul în care trăiești și de a te auzi cu prietenii fără să bubuie muzică în jurul vostru.

Mai important, scrie Angus, plimbarea spre casă e numai bună pentru ghidușii – e un spațiu safe pentru pălăvrăgeală, alergat în pielea goală prin parcări de mașini și fumat țigări la câte un colț de stradă.

Eseul lui Angus e frumos și scris din inimă – te încurajez să-l citești, dacă n-ai făcut-o încă. Dar nu toată lumea își permite privilegiul de a se plimba fericit spre casă. Poate pentru unii, e o ocazie de pălăvrăgeală și alergat în pielea goală prin parcări, dar, din experiența mea, nu e tot timpul un spațiu safe dacă ești femeie – mai ales dacă ești o femeie singură.

Una dintre cititoarele noastre care scrie despre probleme tipic feminine pentru Daily Mail, pe nume Lauren Ingram, a fost prima care a semnalat pe Twitter această realitate:

„Poate că un tip nici nu realizează asta, dar dacă mă urmărește mai mult de o stradă, eu devin foarte atentă la el", mi-a zis Lauren când am contactat-o ca s-o rog să elaboreze mesajul de pe Twitter. „Eu mă uit la el, sunt conștientă de prezența lui, sunt speriată. El probabil nici nu mă observă, își vede de ale lui. Dar prezența lui mă face să mă simt mai puțin sigură și am și de ce să simt asta."

Între timp, tweet-ul lui Lauren a stârnit o dezbatere încinsă pe tema pericolelor care le pândesc pe femei în miez de noapte. O femeie n-a fost de acord cu Lauren și a postat că „e timpul să nu mai folosim acest discurs despre siguranță ca să justificăm limitarea libertății de mișcare pentru femei." Femeile albe sunt foarte în siguranță pe stradă – și chiar nu e mai periculos pentru femei decât pentru bărbați să fie singure pe stradă, a adăugat ea și a dat un link către o postare de blog de pe Everyday Sociology care analizează statisticile despre victime agresate pe străzi.

Un utilizator de sex masculin a argumentat că el are șanse mai mari să fie atacat pe străzi pentru că 78 de procente dintre victimele infracțiunilor violente sunt bărbați, și a dat link la același sondaj. A fost imediat contrazis de un alt bărbat, care i-a spus că, deși violența comisă de bande de infractori se îndreaptă mai mult împotriva bărbaților, dacă scoți din ecuație crima, femeile au mai mari șanse să fie violate și agresate pe parcursul vieții lor. (În Statele Unite, Coaliția Națională Împotriva Violenței Domestice a anunțat că 1 din 5 femei a fost violată, față de 1 din 71 de bărbați.)

Un utilizator a remarcat chiar că toți am putea fi la fel de vulnerabili: conform economistului de la Universitatea din Chicago Steven Levitt, e mai periculos să mergi pe stradă beat decât să conduci beat.

Cu toate aceste perspective foarte diferite – și aparent valide – am hotărât să mă bazez pe informații, ca orice jurnalist. Am descoperit că siguranța în drum spre casă de la club e o problemă complexă, care nu depinde doar de sex, ci și de clasa economică, rasă, vârstă și locație geografică.

Da, conform Biroului Național de Statistică, e adevărat că bărbații sunt mai des decât femeile victime ale violenței stradale – dar numai dacă vorbim despre jaf și omucidere, cu excepția violului și a agresiunilor sexuale, e excepție a naibii de importantă. Persoanele cu vârste sub 24 de ani sunt agresate mai des decât persoanele în vârstă, iar afro-americanii au mai mari șanse să fie atacați decât caucazienii.

Poate cel mai interesant, conform unui sondaj Gallup, e că femeile din țările din lumea întâi se simt mai puțin în siguranță decât bărbații, în timp ce diferența de vârstă în țările din lumea a doua și a treia sunt la egalitate. (În Statele Unite, 62 de procente dintre femei se simt în siguranță, versus 89 de procente dintre bărbați; în China, 77 de procente dintre femei se simt în siguranță, versus 82 de procente dintre bărbați.) Teoria susține că, pe măsură ce țările se dezvoltă economic și social, publicul se așteaptă la o siguranță mai mare, deși femeile nu au încredere că aceste așteptări sunt fondate.

Ultima informație – cea că femeile se simt mai puțin în siguranță decât bărbații când merg singure spre casă – mă atinge cel mai mult. Siguranța e un sentiment, nu o statistică. Când merg spre casă, mă doare în cur că sondajele spun că am mai puține șanse să fiu atacată decât prietenii mei bărbați. La fel ca și Angus, aș vrea și eu să savurez plăcerea de a alerga în pielea goală prin parcări, în loc să am un atac de panică de câte ori aud pași în spatele meu. Puterea ringului de dans e promisiunea unei libertăți totale. Aș vrea ca acest sentiment să se extindă și dincolo de ușile clubului.

Urmărește-o pe Michelle pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia