​Cum a leșinat solistul Motörhead după trei felații consecutive

Un sexagenar face cu mâna și fumează liniștit în timp ce conduce un tanc german printr-un câmp. E Lemmy Kilmister, liderul trupei Motörhead și un prostuț adorabil care-l face pe Julio Iglesias să pară un băiețel de cor și pe Keith Richards să pară un atlet olimpic. Colecția lui de accesorii militare naziste, vara petrecută în turneu cu Hendrix, ziua în care l-au dat afară din trupa Hawkwind, noaptea în care a luat o pungă întreagă de tranchilizante și amfetamine ca să nu-i fie confiscate și toată lumea l-a crezut mort… toate astea și multe alte excese apar – cu umor englezesc și rele intenții – în autobiografia lui. Oscar Palmer e editor la Es Pop, care o va publica în sfârșit în spaniolă.

Noisey: Când ai citit prima oară autobiografia lui Lemmy?
Oscar Palmer: Ediția originală e din 2003 și am primit la scurt timp după, când a apărut ediția de buzunar în Anglia. A fost una dintre primele cărți pe care am vrut să le traducem în spaniolă, dar inițial n-am reușit. Am încercat de vreo câteva ori să obținem drepturile de copyright la ea, dar n-am ajuns la o înțelegere. Anul trecut am încercat din nou și am avut noroc.

Ce a mers prost la celelalte negocieri?
Prima oară pur și simplu nu au fost interesați de propunerea noastră, probabil pentru că nu publicasem încă destule cărți cât să ne ia în serios. A doua oară, agenta ne-a spus că ea ar fi acceptat oferta, dar Lemmy era de părere că avansul era prea mic. Asta a coincis cu lansarea documentarului lui Lemmey și poate i s-a părut că filmul a adăugat valoare cărții sau că l-am abordat ca niște oportuniști. Cine știe.

Bine că n-ați renunțat.
Ne-au cerut mai mulți bani decât ne-am putut permite, dar trei ani mai târziu am venit din nou cu aceeași ofertă și au zis da. Cred că am reușit datorită insistenței și faptului că ne crescuse portofoliul între timp. Și poate nici nu și-a arătat altcineva interesul pentru carte. În general, editurile spaionle nu sunt interesate de hard rock și metal. E incredibil că sunt cărți ca The Dirt sau Lords of Chaos care n-au fost traduse și publicate în spaniolă decât la zece ani după apariție.

Ilustrația lui Ian Jepson se potrivește perfect.
M-am săturat de biografiile astea cu fotografia tipică a autorului care se uită la cameră. Ian e un ilustrator sud-african genial specializat în postere pentru concerte rock și i s-a părut un tip mișto, capabil să distileze personalitatea unui autor într-o singură imagine. E fan Motörhead și a acceptat imediat oferta noastră.

Și tu ești fan Motörhead?
Prima oară am auzit de ei când mi-a dat un prieten o casetă. Pe o parte era Ace of spades și pe cealaltă Ride The Lightning de la Metallica. De atunci i-am tot urmărit, dar nu pot spune că am fost fan înrăit. Dețin, totuși, multe albume de-ale lor. Nu-i mai ascultasem de ceva vreme când a apărut The world is Yours, acum doi ani. Albumul ăla m-a făcut să încerc din nou să public cartea.

E plină de povești memorabile, cum e cea în care a leșinat după trei felații consecutive.
Atunci au primit discul de argint pentru Bomber. Lemmy și-a pierdut cunoștința în backstage imediat după concert și au trebuit să-l trezească pentru bis. Acum zice că nu mai ține minte motivul, dar jurnaliștilor le-a spus că a leșinat din cauză că primise trei felații în dupa-amiaza aceea.

Sau povestea despre sângele lui atât de toxic încât nu i s-a permis să doneze.
Nu cred că a rămas pe din afară niciuna dintre anecdotele binecunoscute: faza când a fost cu Hendrix în turneu sau când a fost dat afară din Hawkwind sau când a luat o pungă de tranchilizante cu amfetamine ca să nu i le confiște polițiștii și a intrat în comă… Toate nebuniile la care te aștepți sunt în cartea asta. E povestită cu mult umor englezesc. Lemmy e conștient că personajul lui e o parte importantă din atracția oamenilor pentru Motörhead. Își dă seama că pentru rock e nevoie să pozezi, face parte din joc. A zis, la un moment dat: „Ce dracu ' cauți în industria asta dacă nu ești un pic pozeur?"

A reușit să respecte adevăratul clișeu al rockerului fără să se transforme într-o parodie.
De acord cu tine. Secretul lui a fost că a fost conștient de personajul lui și l-a abordat mereu cu umor, fără să-l ia prea în serios. Lemmy a zis că eșecurile pe care le-a avut cu Iron Fist și Another Perfect Day au fost bune pe termen lung. Dacă ar fi continuat cu succesul pe care l-a avut cu Ace of Spades și No sleep Til Hammersmith, trupa ar fi făcut implozie.

Ar fi devenit imbecili, ca toate starurile rock.
Da, și-ar fi pierdut farmecul. Au vânzări modeste, ceea ce îi obligă să facă turneuri constant. Lemmy a zis în carte că primește mai mulți bani din drepturile de autor pentru cele patru piese pe care i le-a scris lui Ozzy decât pentru tot catalogul de piese Motörhead. Nu are stilul de viață al unui milionar. Locuiește într-o casă mică și îi place să se joace la păcănele. Nu are o vilă și nu colecționează opere scumpe de artă ca alte rockstaruri. Dar a rămas popular pentru că a continuat să țină legătura cu publicul.

Nu colecționează artă, dar colecționează accesorii militare naziste.
În mod curios, susține că face asta pentru că îi aduce aminte de copilărie. S-a născut în 1945 și spune că își amintește că toți cei care luptaseră în Al Doilea Război Mondial aveau pe-acasă amintiri și trofee din Germania nazistă.

Aproape toată viața a fost foarte sănătos pentru un tip cu stilul lui de viață. Abia spre final se vedea că e mai dărâmat.
A trecut prin multe. Când a început cu Motörhead deja avea o carieră în spate. Într-adevăr, după ce ne-am obișnuit să-l vedem sănătos ca un taur, a fost ciudat să-l vedem atât de fragil în ultima perioadă a vieții.

Traducere: Oana Maria Zaharia