Am vorbit cu tineri români despre cum au ajuns să nu mai creadă că orice refugiat e terorist

România are o cotă de aproximativ 2 000 de imigranți stabilită de Uniunea Europeană, așa că anul trecut, 550 de refugiați au venit în țară. Probabil că e una dintre puținele situații în care te consideri norocos că ești român: e rău aici, nu vin nici imigranții. Deși, oriunde e mai bine decât în război.

În fine, că oamenii au prejudecăți când corpuri străine pătrund în bula lor mioritică e deja un fapt cunoscut. Mai interesant e când oamenii încearcă pe bune să-și schimbe felul ăsta toxic de-a gândi și iau o pauză de la hate, fac un pas în spate și au răbdarea să învețe despre celălalt. Mă rog, siropurile astea sună bine în teorie, dar uite că la Timișoara Refugee Art Festival despre care ți-am povestit zilele trecute, tineri români au intrat în tot felul de proiecte culturale cu tineri refugiați. Nimeni n-a dat cu bombe și ură, ba din contră, oamenii au fost, pur și simplu, oameni.

TRAF este un eveniment realizat în cadrul proiectului NiCER, desfășurat în Timișoara și alte șase orașe europene. Inițial se dorea crearea unor întâlniri prin care 15 tineri români și 15 tineri refugiați să se cunoască mai bine, dar a rezultat un mic festival, care se pare că va avea și ediții viitoare.

Am vorbit cu o parte din tinerii români care au participat la festivalul ăsta al multiculturalismului ca să aflu ce rețetă au aplicat ei să nu mai creadă că orice imigrant plănuiește un atac terorist.

VICE: Hey, Ami, ia spune…
Ami: Ce, ne-ai chemat aici ca să ne luăm și noi porția de hate?

Cum adică?
Am citit comentariile de pe Facebook după interviurile cu refugiații.

De ce crezi că oamenii au fost așa veninoși?
Că astea-s stereotipurile pe care le impune societatea. Da' eu nu cred că oamenii care au înjurat pe-acolo au avut vreodată vreo interacțiune cu refugiați.

Ce ai observat la atelierele cu ei?
Că sunt super activi. „Hai să nu mai stăm, hai cu idei noi".

Ce prejudecăți aveai înainte de TRAF?
Nu prea aveam, că nu-s foarte la curent cu ce se întâmplă în lume. Auzeam că-i război în țările lor natale și că de-aia fug. Dar la fel aș face și eu, probabil.

Dacă ar fi război aici, unde-ai fugi?
Prin India, probabil. Sună ciudat, da.

Proiecte cu oameni de pe ce continente ai vrea să vină aici și să ne prezinte ce-au mai frumos culturile lor?
Din Asia, pentru că apreciez anumite calități ale religiozității lor. Nu-i ca la noi, când singurele chestii sunt ține post, învârte-te în jurul bisericii de trei ori și fă-ți două cruci când treci pe lângă biserică. Ei cu asta trăiesc și nu fac o obsesie din chestia asta. Chiar dacă nu i-am întrebat prea mult despre religie, mă uitam odată la Hussein când se ruga. Era foarte concentrat, nu-i păsa ce e în jur. E ca și cum noi stăm și medităm la anumite probleme. Ei stau și fac asta prin rugăciune.

S-au mai schimbat mentalități la oamenii din public, după TRAF?
În totalitate, nu se vor schimba niciodată. Dar măcar au putut să vadă prietenii de pe-acolo că nu-i o chestie unanimă.

VICE: Ce ți-a plăcut în experiența asta?
Laura: De noi toți. Chiar dacă toată lumea îmi povestea de atacuri teroriste, am zis să merg. Și am realizat că sunt niște oameni normali.

Tu ești autoarea uneia dintre piesele de la TRAF. Cum ai conceput-o?
Păi am un pic de pregătire muzicală. Dar inițial ne-a zis Tavi, profu', să venim cu niște versuri. După ce i-am cunoscut în tabără pe refugiați, mi-a venit refrenul:

Ce ți-a plăcut în tabără?
Mi-au plăcut mult jocurile. De exemplu „Eu": se stă în cerc, iar fiecare jucător spune „eu". Primul jucător care râde se alege cu o poreclă de la restul. Eu am devenit „Goat shaved by Dali" și „Frumusețe superstar singin' in the village".

VICE: Ce ți-a plăcut cel mai mult din cele trăite la TRAF?
Iulian: Group hug-ul ăla imens de la București, când am avut sentimentul de împlinire și de succes colectiv.

Ce prejudecăți ai vrea să se doboare despre ei?
Imaginea teroristului arab cu bombe.

E amuzant, chiar azi citeam despre un român care s-a radicalizat și plănuia un atac. Tu ce prejudecăți aveai?
Nu vreau să mă dau ăla bun, da' nu prea am avut prejudecăți. Înainte de tabără eram nerăbdător că o să fie un grup foarte variat. Și ăsta s-a dovedit a fi un lucru foarte bun.

Dar ai reușit să treci peste nerăbdare. Cum poate omul de rând să facă la fel?
Știu că este antrenant psihic, dar prin înțelegere și îngăduință.

VICE: Ce prejudecăți aveai despre refugiați?
Ana: Că sunt săraci și că provin din țări cu probleme. Și că au plecat în căutare de mai bine. Bine, nu știam că sunt așa mulți în România, că nu-i o țară foarte faină. Știam că există teroriști printre ei, da' nu credeam că-s din valurile recente. Iar asta s-a și confirmat, în majoritatea dăților, după atentate. Până la urmă, poate să fie și-un român de-al nostru, care-l apucă pe stradă.

Dar lumea parcă nu percepe asta.
Nu toată lumea e atentă.

La ce ateliere ai participat, în afară de muzică? La pictură nu, așa-i?
Nu, că nu știu să desenez decât fluturi.

Iar refugiații nu ne-au adus fluturi. În schimb, ție ce ți-au adus?
Nu fluturi, dar zâmbete pe buze și amintiri frumoase.

Zi-mi două-trei dintre ele.
Păi chiar s-a închegat un grup fain. Ne întâlnim și povestim destul de des. Mergem la ei, ne mai zic despre cultura lor.

În ce țară te-ai duce după ce s-ar termina conflictul?
În Siria, că m-au captat oamenii cu ce mi-au povestit despre vechile vestigii.

Ce ar putea oamenii să facă pentru a se mai scăpa din prejudecăți?
Să intre în proiecte. Nu toți sunt oameni din ăia care umblă cu batic și fac chestii nasoale.

VICE: Unde ți-a plăcut mai mult cu TRAF, la București sau la Borlova?
Bogdana: Borlova, că acolo nu ne știam și-mi place să cunosc oamenii. Și să și vezi altă cultură, să trăiești alături de ei. Iar mie mi-era groază cu engleza, deci mi-a adus și un beneficiu personal.

Ce atelier ți-a plăcut cel mai mult?
Sincer, ăla de film, că a fost experiența faină, chiar dacă n-a ieșit mare lucru. Și atât de entuziasmată m-am întors acasă de la atelierul ăsta încât am început și eu să caut aplicații și să încep să lucrez cu ele

Ai tăi ce-au zis când au auzit de tabără?
E normal ca prima reacție să fie îngrijorarea. Nici mie nu mi-a fost totuna, dar chiar am văzut că n-avea de ce.

Cu ce te-au bombardat refugiații?
Cu prietenie și bună dispoziție.

VICE: Tu acum ai absolvit Liceul Baptist. Ce povești umblau pe-acolo?
Andrei: Păi erau suficiente povești rasiste, dar nu doar la adresa lor. Și împotriva ungurilor sau a celor de etnie romă.

Dar mă gândesc că nu era opinia majoritară.
Nu. Nu sunt sigur dacă un om se încadrează în tipare sau nu, până când nu-l cunosc. Dar până la urmă, ăștia pe care i-am cunoscut am înțeles că nu vor să ne omoare. Ba chiar, cu Ali, m-am împrietenit bine și am văzut că mănâncă orice carne.

Dar ție ți-a plăcut mâncarea lor, când s-au organizat schimburile culinare?
Da, dar nu toată. În schimb, am mâncat orez cu specific african, cred, ceva pui super picant, și niște sarmale, da' erau foarte subțiri. Alea erau foarte bune.

Ce le recomanzi oamenilor?
Eu-s mai sceptic față de tot, inclusiv față de români. După treaba asta sunt mai puțin sceptic față de ei, dar niciodată n-am fost sceptic în funcție de sex, rasă sau trăsături arbitrare.

VICE: Tu, după tabără, ai luat o pauză de la ateliere, nu?
Lore: Da, m-am lăsat că mă apucasem de job. Și-ți dai seama, și job, și școală. Dar mi-a părut așa de rău și îmi lipsea așa de mult sentimentul ăla, încât am demisionat și am revenit la atelierele TRAF.

Și-n ce te-ai băgat după ce ai revenit?
Păi, uite, înainte de București a început și un atelier de circ, cu refugiații mici. Am făcut o graniță și selectam oamenii din public pentru a le arăta cum se trece prin ea. Dar mai multe vor fi la următoarea ediție.

Cum a fost în București?
Super fain, că oamenii au avut intervenții foarte inventive. Și au fost și emoționați, au plâns.

Iar la TIMCO?
Acolo mi-a plăcut mult de ideea cu accidentul. Cu toate astea, oamenii nu scapă de aversiuni nici în momente din astea. Cred că cea mai bună metodă prin care se poate face asta e pur și simplu să-i cunoască.