Terapia asta le ajută pe victimele violurilor să scape de traume

„Gândește-te la prima dată când te-ai simțit așa”, îi spune terapeutul pacientei, aplicându-i o bătaie ușoară pe picior. „Spune-mi ce ai simțit prima dată când ai fost în pericol.“

„Am 13 ani”, își începe povestea Claudia Gonzales. Femeia în vârstă de 34 de ani, din South Bay, California, a fost abuzată sexual în copilărie de către tatăl ei, și din această cauză relația cu mama sa a avut de suferit. Ea s-a simțit neglijată și d-aia se chinuiau să se înțeleagă. „Stau în holul casei, pe jos, iar mama e cu tata. Holul este foarte întunecat. Mă ghemuiesc pe podea.”

Terapeutul lui Gonzales, Rajani Venkatraman Levis, continuă să-i aplice o bătaie ușoară pe genunchi cu degetul arătător. Gonzales si Levis parcurg împreună procesul de reprogramare a amintirii petrecute în holul casei, cu ajutorul unei metode psihoterapeutice mai puțin cunoscută numită desensibilizarea și reprocesarea prin mișcări oculare (EMDR).

Ei reiau scena din hol de mai multe ori, de fiecare dată concentrându-se asupra unei alte idei centrale sau amintiri copleșitoare. În timp ce Gonzales descrie imaginile care-i vin în minte, Levis îi atinge piciorul sau își plimbă degetul înainte și înapoi în dreptul feței lui Gonzales, pentru a-i putea urmări mișcările oculare. Apoi repetă procesul până când amintirea devine mai puțin traumatizantă.

Spre sfârșitul sesiunii, Levis o încurajează pe Gonzales să stea de vorbă cu versiunea ei de la 13 ani și s-o consoleze. „Lucrurile s-au schimbat”, îi spune Gonzales versiunii ei din adolescență. „Ești puternică”.
La sfârșitul ședinței de terapie, mama ei, căci sunt mult mai apropiate acum, ajunge în biroul lui Levis din San Francisco s-o liniștească. „A fost ca un cerc complet pe care tocmai l-am închis”, a explicat mai târziu Gonzales la telefon. „Abia după ce am început terapia EMDR, am putut să dezvolt o relație adevărată cu mama mea.“

Terapia EMDR a fost dezvoltată în anii 1980 de către psihologul american Francine Shapiro. Este o metodă de psihoterapie relativ recentă, folosită des în tratarea stresului post-traumatic și implică mai mult corpul pacientului, spre deosebire de metodele obișnuite de terapie care se axează doar pe psihic. Specialiștii îi ajută pe pacienți să-și reprogrameze amintirile traumatizante, în timp ce le provoacă mișcări bilaterale oculare sau le aplică bătăi ușoare pe mâini sau picioare (metodă cunoscută și sub numele de „bilateral sensory input”). Este o metodă neortodoxă, dar cei care practică terapia EMDR proslăvesc potențialul ei terapeutic.

„Când se întâmplă ceva groaznic sau ceva care copleșește sistemul nervos, amintirea este înghețată în timp și rămâne stocată în același mod în care a fost primită în sistemul nervos. Rămâne blocată în acel loc al creierului, într-un mod care devine ușor de declanșat, existând astfel pericolul supraaccesării. Și o astfel de amintire poate copleși sistemul nervos, provocând astfel pacientului căderi nervoase”, a explicat Levis.

Levis le explică pacienților cum funcționează EMDR folosind o metaforă despre digestie. Atunci când mănânci sănătos, sistemul tău digestiv procesează mâncarea și elimină resturile toxice, explică ea. Dar atunci când consumi un fel de mâncare gras și post-procesat, corpul tău nu poate să-l digere ușor. Te simți inconfortabil, ghiftuit sau tulburat. „Urmând același model, terapia EMDR oferă creierului un sprijin pentru a digera amintirile copleșitoare și traumatizante și să asimileze materialul toxic.”

Premisa esențială a EMDR este că stresul post-traumatic este cauzat de amintiri traumatizante care nu au fost procesate adecvat. Ca rezultat, aceste amintiri sunt ușor de declanșat și duc la un răspuns emoțional negativ. Potrivit Asociației Americane de Psiholgie (APA), EMDR are obiectivul să abordeze și să schimbe modul în care aceste amintiri sunt stocate în creier.

Când pacienții primesc intrări senzoriale bilaterale, în timp ce se concentrează pe amintirile traumatizante, se crede că amintirile sunt reprogramate în creier, acest lucru făcându-le să scadă în intensitate și să le facă automat mai puțin stresante. Au fost făcute cel puțin 20 de studii cu grupuri de oameni aleși aleatoriu cu scopul de a demonstra potențialele efecte terapeutice ale EMDR pentru cei care suferă de stres post-traumatic. Un studiu din 1997 a dovedit că a existat o rată de remisiune de 90% printre victimele care au suferit de PTSD, în urma unei hărțuiri sexuale, după o ședință de 90 de minute, chiar dacă a avut un eșantion mic, doar 18 participanți.

Într-un articol din New York Times, Shapiro admite că cercetătorii încă încearcă să explice mecanismul exact din spatele eficienței tratamentului. „De ce funcționează EMDR rămâne un subiect controversat… Așteptăm rezultatele testelor controlate, efectuate pe grupuri pe oameni aleși aleatoriu, pentru a separa rezultatul rolului mișcărilor oculare și a altor stimulări bilaterale de restul procedurilor EMDR.”

Nu există date clinice care să arate procentul pacienților supuși unei proceduri EMDR care au fost abuzați sexual, dar Levis estimează că 80% din pacienții săi au fost victime ale unui astfel de abuz. Multe sunt femei în jurul vârstei de 20 sau 30 de ani care se chinuie cu intimitatea în cuplu din cauza traumelor vechi și neprocesate.

Levis este ca un inginer în canalele unui oraș, jobul ei este de a-și trage mânecile și de a debloca coridoarele neuronale. „Să zicem că un criminal a purtat un anume parfum în momentul atacului”, îmi spune ea. „S-ar putea ca 20 de ani mai târziu, când vei simți acel miros din nou, corpul tău să intre în panică și tu să te blochezi. Ceea ce trebuie să faci este să-ți ajuți mintea să separe trecutul de prezent“.
Teresa Fleming în vârsta de 26 ani, din San Francisco, a fost violată in timp ce era in vacanță cu familia în Mexic. Un bărbat a atacat-o într-un club după ce i-a pus ceva in băutură. Avea 16 ani în acel moment.
„Îmi amintesc o scară si podeaua clubului de la al doilea etaj“, spune Fleming.

„După aceea îmi amintesc ca m-am dedublat de corpul meu și îl priveam de sus cum face sex cu mine.”
După acest atac, ea a început să sufere de anxietate și să-i fie rușine să-și exprime sexualitatea. „Înainte de terapia EMDR, dacă mă gândeam la viol, mă simțeam înjunghiată în inimă și în stomac”, spune Fleming. „Sentimentul oribil din stomacul meu apărea de nicăieri și trebuia să pretind că sunt bine, că nu s-a întâmplat nimic. Mi-a fost frică de bărbați, n-am făcut sex timp de cinci ani.”

Fleming și terapeutul ei, Ben Yokoyama, pot lucra săptămâna întregi la reprogramarea unei singure amintiri. „Nu-ți șterge toate amintirile ca în filmul Eternal Sunshine of The Spotless Mind”, explică ea. „Dar pot să-mi amintesc ce s-a întâmplat fără să-mi supun din nou tot corpul acelei traume.”

De exemplu, îmi spune Yokoyama, o amintire traumatizantă simplă, precum un accident de mașină, o tâlhărie sau un cutremur, poate fi reprogramată în cadrul a 3-5 sesiuni. Amintirile traumatizante complexe, precum agresiunea sexuală, pot fi mult mai dificil de tratat, mai ales când există antecedente. „Pentru adulții care au supraviețuit traumelor din copilărie, procesul implică mai mult timp, întrucât există mai multe rețele de amintiri asociate cu trauma”, explică Levis.

Pacienții precum Gonzales cred că cel mai important avantaj al EMDR este că durează mai puțin. „Terapia tradițională este folositoare, dar durează ani până îți dai seama de ceva. Terapia EMDR e mult mai rapidă. Au trecut 15 ani de atunci, și abia acum sunt pregătită să am o relație adevărată cu mama mea. Cred că ultimii 2 ani de EMDR mi-au oferit mai multă înțelegere și m-au ajutat să mă dezvolt ca persoană mai mult decât 15 ani de terapie.”

EMDR poate părea ca o înșelătorie dacă ai fost învățat să crezi că sesiunile de terapie implică lungitul pe canapea și vorbitul despre propriile sentimente. Din cauza dovezilor limitate care îi susțin eficiența, spre deosebire de alte terapii consacrate precum psihoterapia cognitiv comportamentală, APA recomandă EMDR în tratarea PTSD-ului doar cu o jumătate de gură, sugerând că s-ar putea să fie folositoare. O echipă de specialiști a declarat că o părere mai promițătoare ar putea să fie mai clară abia atunci când vor fi disponibile mai multe probe.

Levis contrazice ideea că EMDR este mai puțin legitimă decât alte forme de terapie. „Nu e pe bază de voodoo”, spune ea. „Nu-i hipnotizez, clienții mei chiar văd schimbări în bine.”

EMDR este mult mai puțin cunoscută decât metodele tradiționale de terapie, în mare parte pentru că există doar trei universități în SUA care oferă programe de masterat în psihologie somatică (EMDR are o abordare somatică și se concentrează pe conexiunea dintre minte și corp). Yokoyama a adăugat că psihologii în devenire tind să exploreze mai degrabă terapiile somatice în favoarea celor consacrate. Oamenii pot cere asiguratorilor de sănătate decontarea terapiei EMDR, pe când cu restul nu pot face acest lucru.

„Teoria somatică nu este foarte cunoscută”, explică Yokoyama. „Societatea noastră încă este victima teoriei lui Descartes care susține că Gândesc, deci exist, și că ar trebui să acordăm prioritate gândurilor și introspecției prin terapia conversațională. Este necesară schimbarea unei paradigme pentru a descoperi abordările psihoterapiei somatice și pentru a crede în înțelepciunea și puterea de vindecare a corpului, care întrece tratamentele tradiționale folosite în trecut, precum medicamentele și operațiile.

În prezent, EMDR începe să devină văzut ca un tratament legitim pentru PTSD. În 2005, autoritățile britanice au recomandat terapia EMDR ca tratament pentru persoanele care suferă de PTSD, asigurate de National Health Service (NHS). Susținători precum Yokoyama susțin că EMDR poate face mai mult decât să ajute bolnavii de PTSD, poate să diminueze chiar și o gamă mai largă de afecțiuni precum depresia, tulburările obsesiv compulsive, psihoza și chiar durerile cronice.

Supraviețuitorii precum Gonzales și Fleming spun că EMDR a făcut mai mult decât să le ajute să-și reprogrameze amintirile traumatice, le-a făcut să simtă din nou că viața merită trăită. „Mă simt împăcată, simt că pot să fac față oricărei situații fără a avea atacuri de panică sau crize. Vreau să pot să-mi trăiesc viața, nu mai vreau să fiu o victimă”, a declarat Gonzales.