Sunt Alexandra și așa a arătat pandemia cu fiul meu în nouă fotografii

E posibil ca în izolare să-ți vină cele mai bune idei? Dezbaterea e împărțită: unora le vine la îndemână să fie creativi, alții văd totul ca pe un dezastru. Eu aș zice că mă regăsesc în prima categorie. Așa că, din joacă, am adus câteva distracții din lumea mare în lumea mai mică din interiorul casei. Și, astfel, eu și fiul meu ne-am creat o lume fantastică. 

Ideea a pornit când m-am surprins visând cu ochii deschiși la activitățile mele uzuale, cum ar fi mersul la petreceri, cinema sau expoziții. Deși eram în casa mea am început să percep spațiul ca pe o închisoare. 

Așa că am schimbat lucrurile și felul în care mă raportez la situație, iar casa a devenit un spațiu masiv de joacă în care am folosit obiecte de uz domestic, cum ar fi prosoapele sau ochelarii, ca să evadăm într-un loc imaginar unde încă mai puteam să fim noi înșine. Am regizat activitățile mele obișnuite de dinainte de pandemie în outfituri normale, dar am folosit propsuri care să redea ideea locurilor unde aș fi. În tot acest timp, George se juca pe lângă mine. Acum mă întreb dacă lumea lui arată întotdeauna așa și carantina a fost doar o oportunitate pentru mine să îi înțeleg joaca mai bine și să mă alătur lui într-o perioadă în care să te joci era singurul mod prin care puteai fi normal. 

Poate pare greu de crezut, pentru că fotografiile dau senzația de instantanee, dar le-am planificat cu luni înainte. Am descris fiecare cadru și am făcut liste cu ce obiecte îmi trebuie, ce am, ce nu am, ce trebuie să cumpăr, cu ce voi fi îmbrăcată, care va fi cromatica și în ce unghiuri vreau cadrele. Cel mai greu a fost să schimb locația pentru fiecare scenă, pentru că la momentul respectiv locuiam într-un apartament mic și lucram cu un obiectiv de 50 mm, close up. 

Pe George l-am lăsat să interacționeze cu mine cum vrea ca să am acel element de naturalețe în fotografii. Nu aș fi avut oricum nicio șansă să îi dictez cum să stea și ce să facă, pentru că avea un an și era destul de încăpățânat. 

Sunt profesoară și, în prima fază de lockdown din Marea Britanie am lucrat zilnic de acasă și am stat cu el, iar din experiența asta pot spune că a fost foarte greu să le fac pe ambele. Sunt însă recunoscătoare că nu a trebuit să merg la școală, pentru că astfel am avut timp din nou cu George, ceea ce îmi doream extrem de mult. La momentul respectiv nu predam live, ci trimiteam lecțiile la începutul zilei și eram online (fără să am camera sau microfonul pornite) ca să îi îndrum pe copii. Asta însemna că trebuia să fiu foarte bine organizată și să reușesc să comunic cu elevii chiar dacă George avea un tantrum sau voia să fie cu mine fix în secunda aia. Am învățat cum să-i distrag atenția și cum să profit de momentele când doarme sau mănâncă. 

Pe cât de mult ne-a apropiat experiența, pe atât mi-a arătat că sunt genul de om care are nevoie de timp pentru mine. Deși sunt a copilului, sunt încă și a mea sută la sută.

Anunțul oficial că intrăm în carantină a fost dat chiar de ziua lui, când împlinea un an, așa că pentru mine toată nebunia cu pandemia are și o altă semnificație. Era prea mic să înțeleagă ce se întâmplă, dar cu siguranță a sesizat că dintr-odată petrece majoritatea timpului cu mine și nu cu bonă și ceilalți copii. 

Am încercat să-i explic ce se întâmplă, dar nu știu cât a înțeles. Dezvoltarea lui a avut de suferit pentru că nu a putut să fie în contact cu alți copii și cu siguranță a fost ciudat că dintr-odată au dispărut întâlnirile săptămânale cu prietenii și familia. Îi scriu în jurnal cam lunar și într-o zi va citi în detaliu ce s-a întâmplat și va înțelege. 

Acum pot spune că am și mai mult respect pentru educatori și bone, mă minunez cum se pot descurca în același timp cu cinci, zece ființe cu diferite nevoi și consider că merită din plin banii ceruți. Am avut însă și multe discuții legate de asta. Mamele din Marea Britanie preferă să nu lucreze câțiva ani după ce au copii sau s-o facă doar part time, pentru că o bonă costă foarte mult. Uneori echivalează aproape cu un salariu. 

Predau artă și fotografie, așa că nu pot să spun că duceam lipsă în casa noastră de activități artistice. Am continuat să le facem împreună și am folosit grupuri online de Montessori sau de homeschooling pentru idei noi. Momentan lucrez la o serie de videouri cu activități pentru copii pe care le pot face singuri sau cu părinții. Mi-a venit ideea din prima carantină, dar nu am avut timp atunci să filmez.

Le-aș recomanda părinților să aibă o rutină. E foarte importantă pentru sănătatea lor mintală, dar și pentru copii. Iar parte din aceasta trebuie să includă o plimbare afară indiferent de vreme și câte o activitate diferită pentru cei mici, ca să fie stimulați zilnic. Asta nu înseamnă că trebuie să cheltuie mulți bani. E incredibil ce poți să faci cu o foarfecă, niște carton și imaginație. 

Ce am găsit util este să rămân în contact cu grupuri de prieteni și părinți pe perioada carantinei și asta aș recomandă tuturor. Eu am intrat în depresie câteva luni și am început să alerg dimineața și să meditez. Activitățile astea, rutina și contactul online zilnic cu prieteni m-au ajutat să fiu ok.

Alexandra a fost ajutată în acest proiect de Răzvan Firea, care s-a ocupat de fonturile pe care le vezi în imagini. Pe Alexandra o poți urmări și pe Instagram.