Björk, istoria și stilul unei cântărețe nonconformiste

Fotografie de Juergen Teller

Am văzut-o pe Björk odată în piața pescărească din Reykjavik. Cumpăra pește. Pe Björk nu o normalizează niciun context obișnuit. E ca în filmul Mars Attacks, când spionul marțian se deghizează în femeie – atât ea, cât și el sunt prea din altă lume ca să poate trece neobservați. Björk s-a născut diferită. Nu toți islandezii au trăsături inuite – majoritatea arată arieni – așa că la școală i se spunea China Girl. Și-a îmbrățișat inadaptarea și a mers pe calea ei, fără să renunțe la integritate și independență și fără să se îmbrace vreodată banal.

Luna asta s-au împlinit douăzeci de ani de când și-a lansat primul ei album solo. Primul album de când e adultă; a tulburat industria muzicală timp de aproape 40 de ani și m-a extenuat și pe mine mulți dintre anii ăștia. Eu mă credeam destul de stabil emoțional, dar când ascult Björk, minciuna se dezintegrează. Emoțiile îi răzbat prin voce, ca și cum corpul nu le mai poate ține în el. Dacă o am în căști, mă bușește plânsul în supermarket, îmi cedează sinapsele. Se cheamă telepatie muzicală – simt ce simte ea. Ea e E.T., eu sunt Elliott. Sau invers. Nu sunt sigur.

A colaborat cu cei mai tari creatori de modă, fotografi și producători. În repetate rânduri i-au regizat videoclipurile Spike Jonze și Michel Gondry. A declarat că sexul și muzica oferă experiențe instinctuale asemănătoare și că, probabil din această cauză, a avut relații cu mulți dintre colaboratorii ei. E muza tuturor. Iată de ce.

Björk a fost dată la școala de muzică de la vârsta de cinci ani și, în scurt timp, i-a pierit tot cheful. Porcăriile alea străvechi cu Beethoven și Bach au plictisit-o atât de mult încât de multe ori era chemată în biroul directorului, care o întreba ce probleme are, iar ea îl învăța cum ar trebui să conducă școala. Potrivit spuselor ei, amândoi ajungeau să plângă.

I s-a oferit un contract pentru un album după ce un profesor a trimis o înregistrare cu ea cântând unui post de radio. Mama lui Björk a spus da în locul ei. Colecția disco-folk care a ieșit din această colaborare (printre care se numără și acest cover adorabil după „The Fool On The Hill”), a obținut o medalie de platină și a transformat-o în star. Avea 11 ani. Mama ei a făcut designul pentru coperta de album. Mama ei, care, după cum ne putem da seama cu ușurință, era hipioată.

Cum n-a avut chef să fie împinsă cu forța în lumina reflectoarelor din industria pop, a refuzat șansa de a înregistra un al doilea album, a început să-și scrie propriile cântece și s-a angajat la o fabrică de pește. După ce a activat în câteva trupe punk (inclusiv una care se chema Spit and Snot – Scuipat și Muci), a rămas până la urmă în trupa Tappi Tikarrass, care în islandeză înseamnă „puneți-i curvei un dop în cur”. Avea un sarcasm feminist sănătos încă de la vârsta de 16 ani și arăta incredibil la aceeași vârstă în fotografia din stânga.

Apoi s-a devotat cu totul trupei Kukl. Au semnat cu o casă de discuri înființată de trupa britanică anarhistă Crass, au făcut turului Europei într-o dubiță, au renunțat la dușuri, au trăit doar cu pâine și au trăit prin squaturi. Și-a înlocuit pletele cu o tunsoare tupeistă și în 1986 au apărut la TV în Islanda cu o Björk însărcinată cu burtica dezgolită. Asta a fost prea de tot pentru unii telespectatori. Mulți s-au plâns, o bătrână a avut atac de cord. Björk 1, societatea 0.

Fotografie de Juergen Teller

Sfidătoarea și necomerciala trupă Kukl a devenit apoi îndrăgita trupă de indie-pop The Sugar Cubes care a lansat-o pe  Björk în lume și i-a pavat calea spre cariera solo. Își tot scrisese piese timp de ani de zile și când The Sugarcubes s-a despărțit și ea s-a mutat la Londra, le-a făcut publice. Pe Debut, cântă ca și cum ar experimenta viața pentru prima oară, în chinurile dragostei, cuprinsă de uimire și dornică de explorare. A făcut cunoștință lumii cu Islanda, planeta ei natală. „Mă furișez pe vârfurile degetelor pe țărm/ Stau lângă ocean/ Urlă la mine/ Și eu urlu înapoi la el.” Așa o percep pe Björk cei care nu pot s-o înțeleagă: un spiriduș sprințar care sună ca o pisică pe moarte și arată, cu cocurile alea în cap, ca desprinsă din Războiul Stelelor.

Fotografie de Nick Knight

După Debut a urmat și mai dramaticul Post, care a avut un succes fenomenal și i-a câștigat o faimă cu care nu se simțea confortabil. Coperțile de reviste și relațiile cu personalități interesante erau ok, dar scrisorile de la obsedați sinucigași nu erau chiar așa grozave. Björk s-a mutat la Malaga, să se concentreze pe muzică. Sound-ul cinematic al albumului Homogenous îmbină minunat corzile cu muzica electronică, iar vocea ei cedează uneori sub forța emoțiilor. Și-a ucis imaginea de spiriduș dubios dintr-o singură mișcare, angajându-l pe Alexander McQueen să-i facă designul coperții de album: „I-am explicat că persoana care a scris piesele astea a fost pusă într-o situație imposibilă, atât de imposibilă încât a trebuit să devină luptătoare,”  a declarat ea pentru Chicago Tribune. „O luptătoare care nu luptă cu arme, ci cu dragoste.”

Coperta albumului Homogenous a fost începutul unui parteneriat magic și dement. McQueen i-a regizat videoclipul pentru piesa „Alarm Call”, în care Björk mângâie un șarpe și se transformă într-un piranha și apoi au continuat să lucreze împreună: el i-a făcut design-ul pentru incredibila rochie topless din „Pagan Poetry”, minunea cu pene pe care a purtat-o la Fashion Rocks, accesorizată cu masca din diamante (poza de mai sus) și rochia clopot destul de nepractică pentru „Who Is It” (mijloc). Când a cântat „Gloomy Sunday” la înmormântarea lui (jos), unde a purtat aripi create de McQueen și o fustă din pene de struț, a zdrobit inimile tuturor.

Fotografie de Inez Van Lamsweerde și Vindooh Matadin.

În 2000, Björk a jucat în filmul lui Lars von Trier, Dancer in the Dark, cel mai trist film din lume. I s-a părut foarte dificil să se desprindă de personaj: „Cred că am devenit ea timp de doi ani. În ce mă privește, pot spune că vara trecută am ucis un om”, a spus ea un an mai târziu. Relația ei cu Lars nu a evoluat atât de frumos ca relația cu McQueen: a spus că i-a distrus psihicul și sufletul. Se spune că a fost atât de supărată încât și-a mâncat jacheta.

După film, Björk s-a retras în Islanda ca să lucreze la albumul Vespertine. O odă introvertită despre fericirea domestică și dragostea ei cu artistul Matthew Barney, incredibil de simplă și de intimă. „Cine-ar fi crezut/ Că un băiat ca el/ Ar putea să pătrundă în mine atât de ușor/ Și să-mi redea toate bucuriile,” cânta pe Cocoon, dezbrăcându-se pentru promo. S-a zvonit că sexul animat din „Pagan Poetry” a fost făcut după o filmare cu ea și Matthew Barney. Tot proiectul Vespertine a fost un mare orgasm drăgăstos.

Rochia lebădă (de Marjan Pejoski) pe care a purtat-o pe coperta albumului Vespertine, e aceeași pe care a purtat-o la Oscarurile din 2001, unde a făcut un ou pe covorul roșu. „E doar o rochie”, a spus Björk.

În 2004, Björk a lansat albumul Medulla, bazat pe voce și pe beatbox-ul și mârâielile lui Rahzel și ale lui Mike Patton. Tot în perioada asta, a avut un stilist excelent, care s-a jucat cu părul ei ca un maestru. Avea păr de Narnia.

Video 1

Punctul culminant al albumului Medulla a fost videoclipul pentru piesa „Triumph Of A Heart”, pe care l-a regizat Spike Jonze și în care Björk fuge de soțul ei motan, ca să se îmbete în oraș.

_Fotografie de _Inez Van Lamsweerde and Vindooh Matadin.__

Björk a devenit o șamaniță nebună. Fotografiile de promovare ale albumului comunică întotdeauna stările emoționale ale muzicii, iar cacofonia tribală de pe Voltaa fost o reacție la moartea ritmică de pe Medulla. L-a adus în scenă pe Timbaland pentru niște beaturi – deși el abia a avut niște timp liber, așa că au tras puțin, iar ea a trebuit să editeze totul apoi. A enervat autoritățile chineze și sârbe, după ce a adus în discuție, pe scenă, conflictele din Tibet și, respectiv, Kosovo.

„E ultima oară când mai am de-a face cu huliganul ăsta,” a spus ea dupăpățaniile cu Volta și a trecut mai departe la albumul minimalist Biophilia, pe care l-a compus pe o tabletă cu touchscreen. Spune că albumul e bazat pe tipare și structuri, dar e clar că s-a plictisit de vechea poveste strofă-refren-strofă. Peruca roșcată imensă e destul de normală față de look-uri mai vechi.

ACUM

Iat-o pe Björk la Bonnaroo în iunie. Costumul ei pare a fi construit din meduze strălucitoare și delicate, iar capul e un arici de mare. Cred că suntem cu toții de acord că îmbătrânește frumos. Orice cântăreață ușor ciudată e comparată cu Björk, așa cum înaintea ei, toate erau comparate cu Kate Bush. Oamenilor le place să compare cântărețele cu alte cântărețe. E o tâmpenie. Niciuna nu sună ca Björk. Ce e interesant e că i-a inspirat pe mulți cu spiritul, creativitatea și inovațiile ei: Thom Yorke, Wayne Coyne, Justin Vernon și RZA toți i se închină ei. Cât despre  Björk, n-a fost niciodată falsă: a fost dintotdeauna ceea ce simte și cântă. Mereu va suna și va arăta ca viitorul.

@MrGodfrey

Text: Alex Godfrey

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește și Iris Van Herpen: Designerul care o îmbracă pe Björk