Attenzione, pickpocket! Momentele când statul român te-a făcut la buzunare, cum o face și acum

Codul Fiscal e cea mai modificată lege din România. Doar în primii săi zece ani de viață (2003-2013) a fost modificat de peste o sută de ori. A fost doar începutul. Ce anunță acum guvernanții înseamnă nu mai puțin de 145 de modificări.

Încă n-a fost prezentată varianta finală a reformei fiscale din 2023, așa că n-o să insist cu ea. Oricum au fost deja destule discuții după ce a ieșit în presă un prim draft, despre care s-a spus însă că nu are multă treabă cu ce va ajunge adoptat prin ordonanță de urgență.

Îți spun doar că vor crește taxele și cei mai afectați vor fi românii din clasa de mijloc, cei cu PFA-uri și SRL-uri. Microîntreprinderile (0-9 angajați) și întreprinderile mici și mijlocii (sub 250 de angajați) sunt lovite ca la popice. 

În același timp, nu-s atinse nici măcar cu o floare companiile mari, în ciuda aparentului val de „solidaritate fiscală” propovăduit pe la TV, cel puțin pentru energie și bănci – două sectoare cu profituri record în ultimii doi ani. Cum ziceam, Robin Hood, dar varianta de Dâmbovița. 

Poate ți se pare nedrept. Poate că nu vrei să plătești tu datoriile unor guvernanți care stau la putere câteva luni și lasă potop în urma lor. Poate că ți se pare aberant să-i supraimpozitezi pe ăia care chiar muncesc și plătesc taxe în timp ce evaziunea fiscală reală în România este printre cele mai mari din UE. 

Poate ți-e teamă că banii se vor duce în pomeni electorale la anul. Dar în niciun caz n-are voie să ți se pară ceva nou. Dacă îndrăznești, totuși, să fii mirat, ți-am pregătit o sinteză a principalelor modificări fiscale pentru liber profesioniști, PFA-uri și microîntreprinderi din ultimii ani, ca să-ți accepți mai ușor soarta. 

O să încep cu anul 2015 din două motive simple: atunci au avut loc fix 13 modificări ale Codului Fiscal, să spargă ghinioanele, și le-a executat nimeni altul decât Darius Vâlcov. Poezie, iar eu sunt un om simțitor.  

Totuși, Vâlcov a zis atunci o vorbă mare: „Când a crescut TVA, a crescut și evaziunea”. Hai zău. Întotdeauna, un nivel excesiv al taxării va duce la creșterea economiei negre. Fără prea multe filosofii, explicația e simplă: nu riscă nimeni popriri, sechestre sau chiar închisoare pentru doi lei. Însă cu cât statul începe să-ți ia prea mult din munca ta, fereastra de oportunitate pentru o evaziune cinstită devine tot mai largă. Începe „să se merite”. 

La cei care-o fac organizat, elegant, se numește „optimizare fiscală”. Armate întregi de avocați și contabili cu singura misiune de a găsi acele portițe legislative care să asigure unei corporații cel mai mic nivel de impozitare. Nu-i ușor, nu-i ieftin, dar rentează dacă te cheamă Google, Amazon, Facebook, Netflix, Apple, Microsoft și obții un nivel de impozitare de 2,4% față de mai bine de 40-50%, cât ar fi dacă nu te-ai stresa puțin cu astfel de artificii. 

Sau, un exemplu ceva mai aproape de casă: când a vândut cele mai mari business-uri ale sale, adică acțiunile pe care le deținea la UniCredit Bank și la Metro, în 2015, Ion Țiriac a încasat în jur de 770 de milioane de euro și a plătit impozite zero. Asta pentru că le-a vândut printr-o firmă din Cipru, unde astfel de tranzacții nu sunt impozitate. Tratatele privind evitarea dublei impuneri (adică înțelegerile internaționale dintre state pentru a nu plăti de două ori impozit pe aceeași operațiune) i-au permis să datoreze zero taxe în România. 

Dar hei, nu-i cazul tău, că de la impozitele pe muncă e imposibil să te fofilezi. Ce ai făcut, însă, a fost să-ți deschizi un PFA sau un SRL, să-ți plătești abonamentele de net și telefon pe impozitul forfetar. Evazionistule, ochiul de vultur al statului s-a săturat să se uite în partea cealaltă. 

Din 2015, nu a mai contat că plătești deja impozit și contribuții la salariu. Dacă obțineai alte venituri, care erau oricum taxate cu impozitul pe venit, aveai de plătit și pentru ele contribuții la pensie, șomaj și sănătate pentru ele. Adică exact cele trei servicii de care știi sigur că n-o să beneficiezi în România, dar la care cotizezi lunar. 

Uite ce a introdus Vâlcov, în 2015:

– Eliminarea deducerii CASS de la calculul impozitului pe venit de la 1 ianuarie 2016

– Introducerea obligației de plată a CAS si CASS pentru toate persoanele fizice care realizează venituri

– Impozit de 1% pe venit pentru microîntreprinderile cu 2 sau mai multi salariați

– Impozit de 3% pe venit pentru microîntreprinderile cu un singur salariat

– Impozit de 3% pe venit + 1.530 lei trimestrial, pentru microîntreprinderile care nu au salariați

Totuși, mare parte din reforma lui Vâlcov prevedea scăderi, de la TVA la impozitul pe clădiri și dividende. Însă oamenii răi nu au păstrat reducerile de taxe date de el, așa a ajuns să-și îngroape averea în cimitir și să ascundă tablouri în pereți. 

2016 a fost an cu guvernare tehnocrată, sub conducerea lui Dacian Cioloș, după ce Victor Ponta și-a dat demisia în urma tragediei de la Colectiv. Atunci, schimbările din Codul Fiscal au cauzat o migrație considerabilă de la PFA-uri la microîntreprinderi pentru că primele au devenit plătitoare de contribuții sociale și de sănătate, în timp ce microîntreprinderile încă funcționau cu impozit de 1-3%. Impozitul pe dividende eliminat de Vâlcov a fost reintrodus la 5%. Tot nu era cota dinainte de 2015, care se ridica la 16%. 

În 2017, a fost „revoluție fiscală”. Guvernul condus de Mihai Tudose a transferat contribuțiile sociale de la angajat la angajator. Practic, angajaților li se mai oprea pe stat doar impozitul pe venit, în timp ce CAS și CASS se plăteau din mână. Atunci, la 27 de ani și cu șapte ani vechime pe cartea de muncă, am înțeles și eu câți bani dau în fiecare lună statului pentru șomaj, pensie și sănătate. A fost momentul în care am căutat prima dată pe Google „cum să-ți declari rezidența fiscală în Estonia”.  

Pe lângă asta, a fost introdusă o „contribuție asiguratorie pentru muncă de 2,25%”, plătită de angajatori. A fost una dintre primele variante ale unei taxe de solidaritate în România. 

Au fost impuse contribuțiile CAS și CASS pentru activitățile independente, adică orice contract de liber profesionist sau freelancing, chirii, investiții, asocieri, jocuri de noroc, crypto. Totul a venit la pachet cu o creștere a ajutoarelor sociale, că eram în plin guvern PSD. 

Revoluția a ținut doar două luni, după care s-a revenit la reținerea contribuțiilor de către angajator, pe stat. Celelalte prevederi au rămas și activitățile independente plătesc, și astăzi, contribuțiile impuse atunci. 

Apoi, 2018 a adus ceva taxe în plus pentru marile companii, prin OUG 118, marca Dragnea-Vâlcov. Da, da, acum cinci ani nu doar că încă erau amândoi în libertate, dar dădeau legi. Oricum, ce-au făcut cu supraimpozitarea companiilor din energie și telecomunicații a fost un haos, măsura a fost abrogată la sfârșitul lui 2019, dar a produs niște efecte pe care încă le resimți în facturile la gaze, spre exemplu. 

2020 și 2021 au fost ani de pandemie, așa că următorul moment în care s-a umblat iar pe fiscalizarea micilor antreprenori a fost vara lui 2022, când s-au schimbat condițiile pentru impozitarea microîntreprinderilor și IMM-urilor. Printre cele mai serioase modificări a fost cea care nu mai permite SRL-urilor fără angajați să plătească impozit de 1%, ci doar de 3%. 

Prin urmare, mulți patroni au fost nevoiți să-și deschidă cărți de muncă pe SRL-urile pe care le aveau, începând astfel să plătească acolo impozitele. De aceea, numărul persoanelor care figurează angajate la microîntreprinderi a crescut cu 300.000 în următoarele luni, urcând de la 1,1 milioane de oameni în ianuarie 2022 la 1,4 milioane în ianuarie 2023. 

De vara trecută s-a interzis unei persoane să dețină mai mult de 25% din mai multe firme, pentru a evita „spargerea” unei companii mari în mai multe SRL-uri mici, impozitate în regim de microîntreprindere. Impozitul pe dividende a crescut de la 5 la 8%. Acum, se aude că va crește iar, la 10%. Adică dublu față de anul trecut pe vremea asta. 

România are cel mai ridicat grad de impozitare a muncii din UE, undeva la 37-40%. Comparativ, media UE este de 20%. Așa că înțelegi de ce mulți preferau să nu aibă carte de muncă și să-și asume riscul de a nu beneficia de șomaj, servicii de sănătate și pensie de la stat. 

Impozitele pe muncă sunt principala sursă de venit a statului în România. Totuși, gradul de colectare a taxelor rămâne scăzut – în cea mai mare parte, din cauza evaziunii fiscale, estimată la cel puțin 10% din PIB. 

Acum, în loc să plece urechea la înțelepciunea lui Vâlcov (și a oricărui manual de economie) și să încerce să stimuleze „albirea economiei” prin un nivel corect al taxării, cumulat cu consolidarea autorităților fiscale care recuperează prejudicii și împiedică evaziunea, guvernanții cresc taxele pentru cei despre care știu sigur că le vor plăti.

Nu scad impozitele pe muncă pentru a stimula crearea de noi posturi, investiții, dezvoltare, ci îi consideră pe micii și foarte micii antreprenori niște evazioniști periculoși, cărora le crește taxele pentru a ajunge din urmă nivelul contribuțiilor sociale. 

Ca unitate de măsură, la un salariu minim pe economie de 3.000 de lei, contribuțiile astea sunt de aproape 850 de lei pentru sănătate și aproape 300 de lei pentru șomaj și pensie. D-aia salariul minim net este de 1.898 de lei, iar diferența până la 3.000 se duce direct la stat, fără s-o vezi vreodată.  

În viață e greu să furi bani puțini, dar când lucrezi cu miliarde e doar „optimizare”.