FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

De ce declarațiile dubioase ale lui Marius Bostan despre educația gratuită n-au sens în România

E stupid să zici că părinții nu-și dau seama că școala costă banii, când plătesc o mie de fonduri școlare ilegale în fiecare an.

Marius Bostan, foto via pagina de Facebook a ministrului Marius Bostan

Probabil că n-ai auzit până acum de ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan, din simplul motiv că nu prea a apărut deloc pe scena publică de când și-a primit rolul în noiembrie. Asta până ieri, când a spus la o conferință de presă că românii nu au dreptul să se plângă de calitatea educației sau a salariilor oribile din învățământ atât timp cât e gratuit.

Cu replici ca „Mentalitatea comunistă a fost așa: să primesc gratis educație" sau „Dacă fiecare părinte ar plăti o sută de lei pe lună, nu mult, ceva simbolic, dar să simtă că nu e gratis", Bostan a reușit să supere toată România, inclusiv pe premierul Cioloș care l-a apostrofat ieri. Azi, Bostan și-a cerut scuze, dar doar pentru că oamenii i-au băgat în seamă declarațiile date într-o conferință de presă oficială, nu pentru că a spus ceva insultător pentru poporul care-i plătește salariul.

Publicitate

Nu e greu să-ți imaginezi de unde-i vin idei de genul ăsta, care par rupte din romanele distopice ale lui Ayn Rand, că tot el este părintele siteului ultra-conservator În Linie Dreaptă. Știi tu, ăia care insistă că nu-s niște homofobi și xenofobi creștinopați, dar scriu că oamenii gay fac parte dintr-o conspirație stângistă globală condusă cumva din umbră de Vladimir Putin și, probabil, de armata de refugiați musulmani. A, și că oricine nu e de acord cu ei e agent sovietic, chit că mulți dintre ăia de acolo sunt la fel de conservatori ca Elena Ceaușescu.

Bostan a avut o carieră lungă în care a lucrat ba în învățământ, ba la companii de stat care merg excepțional, ca Poșta Română, ba la guvern în diverse ministere, motiv pentru care mi se pare ciudat că e prezentat ca un reprezentat capitalist al mediului de afaceri. Totuși, am analizat declarațiile ministrului și cum se aplică ele în România adevărată, aia în care nu suntem toți absolvenți ai Academiei de Informații ca el și în care nu credem că o sută de lei e o sumă simbolică.

EDUCAȚIA NU E GRATIS ÎN ROMÂNIA ORICÂT TE-AR MINȚI POLITICIENII

Oare câți bani au fost părinții obligați să strângă ca să cheme școala un preot la deschiderea școlii. Foto de ronada.com via Flickr

Din când în când mai apare câte un geniu precoce al capitalismului sălbatic care spune că pulimea din România parazitează aiurea pe stat fără să dea nimic și că norodul nu are dreptul să se plângă că oricum primește totul gratis: Au transport în comun moca sau redus, au îngrijire medicală moca, practic nenorociții ăștia de sărăci ar trebui să fie recunoscători c-au avut și educație moca, chit că e sistemul de învățământ așa cum e.

Publicitate

Nu știu cum se face că oamenii care zic mizerii de genul ăsta sunt de obicei fix ăia din poziții de putere prin ministere sau prin administrația locală care gestionează toate fondurile țării. Practic, oamenii care sifonează toți banii noștri se plâng din când în când că nu sug destul. Bostan a dat-o fin: „După părerea mea, orice serviciu trebuie plătit într-o formă sau alta. Pentru foarte mulți părinți dacă ar simți că în fiecare lună dau ceva, o sumă, ar conștientiza că nimic nu e gratis."

Citește și: În școlile din România nu te învaţă nimeni cum să salvezi o viaţa şi asta e o problemă

În 2016, s-au băgat vreo 27 de miliarde de lei în Educație și, ghici ce, banii ăștia nu vin din succesul fulminant al industriei românești sau al investițiilor inteligente ale guvernului. Educația este plătită din banii mei de impozite, din taxele plătite de ăia care lucrează prin corporații în Pipera și chiar și din birurile puse pe pensia aia de trei milioane, de CAP-istă, a bunică-tii. Iar, cum în România se fac cele mai multe plăți fiscale din UE, e nasol să zici că părinții nu pompează bani în educație când varsă atât de mulți în bugetul statului.

PARTIDELE DE LA GUVERNARE DECID CONSTANT SĂ AVEM UNUL DIN CELE MAI MICI BUGETE LA EDUCAȚIE DIN EUROPA

Învățământul funcționează atât de bine în România că PSD-ul organizează evenimente de PR cu Liga Studenților. Foto de Partidul Social Democrat, via Flickr

Apropo de suma asta de 27 de miliarde, ea reprezintă doar 3,6% din PIB-ul țării ceea ce pare mult, dacă n-am fi constant la coada clasamentului european la banii pe care îi investim în educație. Prin 2011 chiar se făcuse un Pact Național pentru Educație în care, chipurile, politicienii au discutat ca-n House of Cards cu sindicaliștii și profesorii și au dat cu subsemnatul că educația va primi 6% din PIB, ca-n țările civilizate din occident. De atunci, niciun ministru fie el tehnocrat, liberal sau pesedist nu a respectat acel pact și a dat mereu mult sub 4%.

Publicitate

Citește și: De ce nu e bine să te bucuri că rămânem fără ore de istorie în școala generală

Și de aici pleacă dezastrul din educație, cu profi plătiți cu 15 de milioane în sistemul preuniversitar și vreo 25 în universitar, după ani de experiență, bătăi pe posturi și tot felul de activități extracuriculare. Asta duce evident la corupție, o calitate proastă a predării și-n general alungă persoanele competente spre domenii mai bine plătite din privat și lasă câțiva oameni care vor să facă pe martirii, au pile sau pur și simplu n-au unde să-și trăiască ratarea, decât pe un post de suplinitor la un liceu tehnic.

FIECARE PĂRINTE DEJA POMPEAZĂ CEL PUȚIN O SUTĂ DE LEI PE LUNĂ ÎN ȘCOALĂ

Foto via Cum a devenit șpaga de Crăciun pentru educatorii români un cadou oferit cu dragoste

Poate cea mai gravă inepție aruncată de Bostan e aia că părinții ar trebui să fie obligați să plătească o sumă simbolică de o sută de lei pe lună școlii, ca să „simtă că nu e gratis".

În fiecare an, mai citesc că se dă o lege care spune că este ilegal ca profesorii să strângă fondul clasei, fondul pentru cadouri profesorilor, fondul de protocol pentru hrănirea supraveghetorilor în timpul examenelor. Băi, și totuși se strâng mereu fără să aud de nicio sancțiune și niciun scandal național.

Citește și: Cum luai bătaie de la profesori, în România anilor '90

Un prieten c-un copil în clasa zero, aia care ar trebui să fie un fel de grădiniță, mi-a povestit c-a pompat undeva la vreo cinci milioane, cu tot cu uniforma obligatorie, rechizitele obligatorii și cadourile obligatorii. O amică c-o fiică de 15 ani se plângea c-a trebuit să dea vreo trei sute de lei doar pe daruri. Unii sunt obligați să pună bani pentru imprimanta clasei, proiectorul clasei sau alte chestii decente pe care n-o să le auzi la alții. Dubios e că Bostan, care a fost profesor la Politehnică și la liceul Ion Luca Caragiale, ar trebui să știe toate astea.

Publicitate

SĂRĂCIA E MOTIVUL PRINCIPAL PENTRU CARE DĂ GREȘ ÎNVĂȚĂMÂNTUL ÎN ROMÂNIA

Foto: Aurel Maxim, via Wikimedia Commons

Problema e că mulți părinți din România nici măcar nu își permit să dea acei bani, dar tot se chinuie să-i adune cumva, că altfel știu că le va fi rău copiilor lor, că nu vor avea după ce învăța, că profesorii îi vor neglija pentru că nu cotizează la fel ca ceilalți și altele. Aia cu uniformele e favorita mea, că multe școli de stat au un regulament care spune că vei fi trimis acasă dacă nu ai uniforma, chit că nu ți-o permiți.

E greu să înveți cum să faci integrale și să extragi rădăcina pătrată când îți ghiorăie mațele de foame, iar cornul și laptele au fost mereu o glumă proastă din punct de vedere alimentar. Conform Băncii Mondiale, România pierde între o sută de mii și un milion de euro cu fiecare abandon școlar. Conform raportului UNICEF Costurile Investiției Insuficiente în Educație în România, doar 58% dintre părinţi le pot asigura copiilor trei mese pe zi şi aproximativ 6% din copii suferă de malnutriţie.

Pentru oamenii de genul ăsta, este deja de domeniul SF când le vorbești de dat un milion pe lună la școală sau de șpăgi organizate care se strâng pentru profi, de Crăciun.

CÂND MINIȘTRII COMENTEAZĂ AIUREA DESPRE EDUCAȚIE O CONDAMNĂ LA MOARTE

Trist e că nu e ca și cum miniștrii educației populiști de la PSD și PNL au făcut ceva pentru domeniu, doar au înțeles mai bine electoratul și le-au vorbit cum ar trebui s-o facă un politician. Bostan, cu stilul lui ultra-conservator, a trântit părerile lui absurde despre educație fără să se gândească că el este un reprezentant al statului, plătit fix de oamenii pe care îi acuză că au mentalitate comunistă pentru că vor învățământ gratuit OK, după ce plătesc milioanele alea în impozite degeaba.

Bostan se încadrează într-o linie lungă de politicieni din România care se simt atât de puternici în ultimii ani încât pot să-și terfelească verbal electoratul cum vor. Fie că vorbim de pesedistul Ioan Rus care spunea despre românii din diaspora că „Au poate 1 500 de Euro salariu. De banii ăștia copiii se fac golani acasă și nevastă-sa curvă" sau de ministrul Finanțelor tehnocrat Anca Dragu care spunea „salariul minim nu creşte la 1 200 lei. În Brazilia sau India săracii lucrează şi pe doi lei".

Adevărul e că profesorii și părinții nu sunt frustrați și sictiriți de bine ce funcționează sistemul educațional și de mulțumire față de măsurile luate de oameni ca Bostan. Au niște probleme reale punctuale pe care nu le-a rezolvat niciun ministru al educației de până acum.

Tot ce-a făcut Bostan prin comentariile lui a fost să șubrezească și mai tare imaginea unui guvern tehnocrat privit deja ca un aparat birocratic rece și inuman de toată lumea și să le mărească șansele populiștilor de la PSD sau UNPR-PNL la următoarele alegeri, când o să facă promisiuni mincinoase de creșteri salariale la profesori, fără să reformeze nimic.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și:
Am fost să văd cum e prima zi de școală în pușcărie
Ora de Religie traumatizează copiii
România pierde între o sută de mii şi un milion de euro la fiecare abandon şcolar