Cum e să trăiești în România ca o persoană de altă culoare

Nu, nu sunt african, nici refugiat, nici orice altceva îți vine în minte. De fapt, rădăcinile familiei mele sunt foarte vechi în țara asta, din familiile de musulmani dobrogeni. Însă, printr-o estetică fascistoidă, destul de comună în țara noastră, felul în care arăt nu s-a potrivit niciodată cu preconcepțiile românului neaoș, bălan. Oricum, la câte popoare au trecut prin țara asta, nu putem vorbi de o românitate pură, care e un concept cultural relativ nou, creat odată cu statul național, nicidecum ceva etnic sau rasial.

Rupte de realitățile istorice ale acestei țări, regimurile trecute, indiferent de culoarea politică, au reușit să creeze aproape un mit etnic și rasial a ceea ce înseamnă să fii român, iar cauzele acestor politici le poți simți și acum.

România râmâne la coada UE în privința discriminării conform ultimului raport al Agenției pentru Drepturi Fundamentale (FRA), iar în raportul anual al Departamentului de Stat al SUA, România se remarcă nu doar prin discriminarea minorităţilor, ci și prin corupția din instituţiile statului. Un lucru care ar trebuie luat în seamă următoarea dată când se vor organiza proteste anticorupție.

Până la urmă, ce ne formează de mici sunt relațiile interumane din toate fazele vieții noastre, suntem produsul experiențelor noastre. În autobuze, în magazine, la un date jenant, experiențele diferă atunci când, la prima vedere, ești puțin mai brunet decât persoanele din jurul tău.

Am trăit prima experiență de genul ăsta printr-o poveste relatată de mama, care mi-a lăsat un gust amar. Aveam doar câteva luni. Mama cu tata se aflau într-un autobuz aglomerat, mama stătea pe scaun cu mine în brațe. Evident, avea aceeași nuanță a pielii ca mine. Dintr-o dată apare un octogenar care urlă la mama să se ridice din scaun, să stea o altă femeie, mai neaoșă, cu copilul ei în brațe.

În mod ironic, în timp ce încerca să o ridice pe mama din scaun, nu doar tata a reacționat la atitudinea evident rasistă a octogenarului, până și cealaltă femeie a văzut stupiditatea situației și i-a sărit în cap bătrânului, ca să calmeze spiritele. Din fericire, situația asta a avut un final cu bun simț. Oricum, au trecut 26 de ani de atunci, octogenarul e probabil lângă Sima și Codreanu acum, dacă nu cumva au găsit dacii liberi leacul pentru nemurire.

Știu, erau anii '90, lucrurile erau destul de haotice. Numai faptul că Valahia era o trupă de success explică multe. Dar eu am copilărit în anii 2000, după mine, niște ani foarte okay, iar lucrurile tot nu au evoluat atât de mult.

Nu știu despre tine, dar eu am irosit multe ore din viața mea de copil în internet café-uri dubioase, unde trolling-ul era IRL și ăia mai mari îți cereau doar să joace un pic Counter-Strike, înainte să-ți fure toată ora. Deși sunt nostalgic, nici acolo nu am scăpat de cine sunt, pentru că faptul că aveam acces la informație nu însemna că o accesam, la fel ca astăzi.

Nu era un eveniment ieșit din comun când unii dintre copiii din astfel de locuri își pierdeau banii sau le erau furați. Dar, atunci, printr-o alchimie specială, prezența mea a transformat acel eveniment într-o o întreagă investigație.

Evident, puștiul care și-a pierdut banii îi pusese în altă parte, dar imaginează-ți ca ai 12 ani, ești percheziționat ca la poliție și ostracizat în fața tuturor. De ce? Pentru că, și la o vârstă atât de fragedă, profilul tău rasial se potrivea cu profilul unui infractor. La doar 12 ani, think about it.

Nici acum la maturitate, în anul 2017, problema asta nu a dispărut. Când intru într-un supermarket știu că paznicul o să mă urmărească. Crede-mă că a devenit o banalitate. De fapt, am învățat să-l folosesc pe nenea ca pe un asistent personal la shopping, îi întreb unde pot găsi anumite produse, care sunt mai bune.

Apropo, data viitoare când ești în piață, la protest, pornit împotriva penalilor și corupției, aminteşte-ţi că mai sunt alții care și-o iau dublu când interacționează cu astfel de instituţii ale statului. Sunt sigur că știi feeling-ul ălă când caserița de la poștă se uită prin tine de parca nu ai fi acolo. Ei bine, în cazul meu, se uită prin mine și vede următorul client care e un pic mai bălan. Și, dacă fac scandal, pe bună dreptate, sunt băgat automat în extrema delicventului sau a „țiganului" scandalagiu.

Până și atunci când vrei să te distrezi nu poți cum trebuie. Întotdeauna ori se presupune că știi să cânți ori să dansezi, că băi, știi cum e treaba, e în sânge. Când ești adolescent poate merge asta, presupusa creativitate genetică poate mai agață ceva, dar deja la o vârstă devine incomod. E destul de stânjenitor când ești forțat să dansezi la petreceri sau în club în general, că se așteaptă să rupi și scena în două doar după culoarea pielii.

O existență destul de obositoare, nu-i așa?

Da, îmi imaginez, nu trebuie doar să mă plâng, întotdeauna se poate și mai rău, nu?
Eu sper sa nu se poată și mai rău, ultima dată când a fost mai rău plecau trenurile cu oameni de alte etnii spre Transnistria și era dictatura Mareșalului Antonescu.