Filme românești din comunism și un pic după comunism
Deși voiam să-ncep această plimbare după 1989, nu m-am putut abține să nu bag un ochi și la unul dintre filmele mele preferate din cinemaul comunist de cotitură, înainte s-o ia cenzura rău de tot pe ulei: Angela merge mai departe.Nu doar că e una din ultimele ocazii în care poți să mai vezi cartierul Uranus, cum era el înainte să-l dărâme Ceaușescu ca să-și construiască proiectele megalomanice, dar e un film ușurel de realism socialist despre o taximetristă, fără prea multă tovărășie prin el și care reușește să reprezinte destul de bine realitatea de atunci.Angela merge mai departe (regia Lucian Bratu, 1982)
Un alt film cu protagonistă feminină, Balanța e unul dintre filmele mele românești preferate. Adaptat după un roman de Ion Băieșu, e povestea unei profesoare rebele (Maia Morgenstern), școlită la Paris, care se duce la Copșa Mică să studieze „copii superdotați”, în timp ce deranjează regimul comunist alături de un doctor genial și scandalagiu (Răzvan Vasilescu).Balanța (regia Lucian Pintilie, 1992)
Tranziția cu filme românești (și cu țara în derivă)
În anii turbulenți ai tranziției se adresează pentru prima dată teme de interes ale perioadei: Pepe și Fifi (regia Dan Pița, 1994) îți arată cum dispar dosare de la Securitate, pe fundalul unei povești despre box, sărăcie și viață, dar Senatorul Melcilor îți oferă ocazia să vezi cum stă treaba cu democrația și corupția.Senatorul Melcilor (regia Mircea Daneliuc, 1995)
Sigur, anul 2002 ne-a dat mult mai faimosul Filantropica, dar Occident e oarecum mai ancorat în realitate. În timp ce primul e mai degrabă ca o fabulă, cu interioare mai aproape de „Craii de Curtea Veche”, al doilea e mai reprezentativ pentru epoca aia de început nu doar a migrației românești, ci și a Noului Val, deși nu face parte din el.Încă din primele trei minute apuci să observi involuția apartamentului de bloc comunist, ajuns acum în toată gloria sa de tip margine de Ferentari.Occident (regia Cristian Mungiu, 2002)
Ciorba ca ciorba, dar și niște sarmale într-un film românesc mai puțin cunoscut
O altă notă de tranziție o face filmul ăsta al lui Pintilie, peste care voiam să trec în viteză, deși pentru interioarele românești a fost important. N-am putut. Niki Ardelean e o dramă de bloc, tot despre moartea vechii ordini și plecatul ăleia noi spre occident. Ia uite ce frumos începe:Niki Ardelean, colonel în rezervă (regia Lucian Pintilie, 2003)
La doar doi ani distanță, dar în altă galaxie cinematografică, Moartea Domnului Lăzărescu prezintă poate cel mai „tipic” apartament de sfârșit de tranziție. Și îl prezintă bine, până ajungi să-l cunoști în totalitate după prima treime a filmului.Moartea Domnului Lăzărescu (regia Cristi Puiu, 2005)
Filme românești cu adolescente rătăcite și un polițist așa și așa
Filmul ăsta are nu doar relații sexuale interzise pe toate fronturile și pe (of) Tudor Chirilă. Are interioare pline de mizerii, carpete pe pereți, dar de-alea stil, turnul de CD-uri care mi-a bântuit adolescența, televizorul ieftin color care a luat cu asalt România nouăzecistă și bucătăria dărăpănată de tip „am renovat la mineriadă”. Superb!Legături Bolnăvicioase (regia Tudor Giurgiu, 2008)
Polițist, adjectiv oferă două dintre cele mai faimoase secvențe de bucătărie din cinemaul românesc, inclusiv pe cea care a lansat o mie de ciorbe. Nu e foarte ofertant la interioare de case de om, dar la bucătării, eheeei…Polițist, Adjectiv (regia Corneliu Porumboiu, 2009)
Pentru mine, Aurora face tranziția dintre trecut și prezent. Apartamentele de aici par contemporane, chit că ponosite și pline de mașinuțe, cărți, jucării și alte prostii. Epopeea lui Puiu, care joacă și protagonistul psihopat, e una credibilă: avem pungi de Mega Image, calculatoare vechi, renovări, globuri disco, rămășițele unei vieți în descompunere.Aurora (regia Cristi Puiu, 2010)
Marți, după Crăciun e printre filmele mele favorite de la poate regizorul meu favorit din România. Ieșit în același an ca Aurora, îți arată reversul medaliei, adică dileme mic burgheze într-o ambianță casnică mic burgheză. Două chiar: cuibul conjugal al familiei Hanganu, cu mobilă șmecheră de inspirație Casa Lux și cuibul extraconjugal, unde Paul se întâlnește cu Raluca, dentista familiei.Marți, După Crăciun (2010)
Filme românești cu aluzii la comunism și oameni din vremea aia
Ca o completare la Niki Ardelean, Sunt o babă comunistă reprezintă epilogul experienței de migrație și de schimbare a raporturilor de putere. Fata Emiliei revine după zece ani din America și lumile celor două femei intră în conflict direct, iar asta se vede inclusiv în designul apartamentelor.Sunt o babă comunistă (regia Stere Gulea, 2013)
Bacalaureat e un film greoi, dar care ajunge la niște nuanțe de naturalețe a interiorului mic-burghez de provincie. Doctorul interpretat de Adrian Titieni trăiește confortabil, chit că la bloc, și asta se vede de la mânerele mobilei de bucătărie până la centrală și biblioteca mixtă de pe dulap. Acvariul întâlnit în vizită e însă vârful burgheziei, că e-n România sau în Baltimore.Bacalaureat (regia Cristian Mungiu, 2016)
Pororoca e un film peste care lumea a trecut cam repede. Dincolo de dramele interne de familie ale protagonistului și titlul alegoric, îți oferă un portret al vieții și locuinței de familie circa 2016-2017. Vezi bogăția anilor revărsată peste middle class și cum se manifestă prin lumini de curte reflectate în termopan, mobilier faux scandinav și multe, foarte multe policioare.Pororoca (regia Constantin Popescu, 2017)
Charleston e un film ușor de uitat, dar mie-mi place. Pavlu, încă-n Relache-mode, face urât și bonduiește cu amantul fostei neveste, decedată. Casa boemă centrală filmului e hipstereală maximă, de „cartier creativ” cu mobilă stil, paturi nefăcute și lumini roșii. Numai bună de speculații imobiliare, unul din subtextele filmului.Oricum, între plimbările pe la Olimp și turele de Grădina Icoanei, Charleston încearcă să apese toate butoanele nostalgiei. Bucătării moderne, parchet interbelic și mood lighting, ce poate fi mai hipsteresc?Charleston (regia Andrei Crețulescu, 2017)
Cinema românesc mai din vremurile moderne
La polul diametral opus față de prețiozitatea calculată a lui Charleston stă Soldații. Poveste din Ferentari, bazat pe romanul cu același nume al lui Adrian Schiop, un soi de poverty porn cu tematică socială: e povestea relației dintre un antropolog care pregătește un doctorat în manele (jucat chiar de Schiop) și un șmecheraș rom, pe fundalul cartierului Ferentari.Soldații. Poveste din Ferentari (regia Ivana Mladenovic, 2017)
Barbari e mai ofertant cu interioarele decât Babardeala de mai târziu, mai precis cu interioare de tip party hard hipster cu veleități istorice. Aici se atinge apogeul hipsterelii. Avem MacBook Air, bicicletă fixie și tot felul de cărți, pentru că acum intelectuali suntem cu toții. După 25 de ani, ne-am întors ușor la varianta modernă a esteticii de tip „sunt hipster dilibao” de la Balanța, cu pahare pe jos și petreceri cu cunoscuți publicitari și romancieri.„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (regia Radu Jude, 2018)
Taximetriști mi-a plăcut foarte mult, deși nu e nici pe departe la fel de ofertant din punct de vedere al designului de interior ca filmele precedente ale lui Olteanu, care-s pline de interioare mic-burghez-hipsteresti sau direct de o boemitate terminală. Taximetriști însă se vrea (și este) film social.Taximetriști (regia Bogdan Theodor Olteanu, 2023)
Închei tot în trecut, cu Metronom, un film despre cum comunismul e rău, făcut în anul domnului 2022 despre anul domnului 1972. Am mai zis că nu înțeleg pentru cine e acest film, care prezintă pe de o parte nostalgia perioadei când părinții mei (curând pensionari) erau la liceu, dar în același timp oferă secvențe stresant de lungi de heavy petting adolescentin.Metronom (regia Alexandru Belc, 2022)