FYI.

This story is over 5 years old.

Păsări de noapte

Singurel la patru dimineaţa

S-a deschis uşa şi Dulcea Adeline, o târfă bătrână care-şi căuta o combinaţie, a ieşit să mă întâmpine.

Scot Sothern e un fotograf din Los Angeles și un mare fan al prostituatelor. În ultimele două decenii, Scot a fotografiat/s-a culcat cu o grămadă de prostituate din Los Angeles. Fotografiile lui au fost expuse în galerii de artă din Canada, America și Europa. Imaginile lui Scot trezesc privitorului o reacție viscerală și ridică atâtea întrebări, încât am hotărât să-i dăm lui Scot o rubrică regulată în care să ne spună povestea din spatele fotografiilor. Ideea e simplă: Luăm o imagine din arhiva lui Scot și-l rugăm să ne povestească exact ce s-a întâmplat atunci când a făcut-o. Bine ați venit la rubrica „Păsări de noapte.”

Publicitate

Tocmai făcusem nişte nuduri cu o prostituată slabă travestită într-un motel de pe lângă parcul MacArthur şi eram binedispus. P-afară era rece şi înceţoşat. Mă întorceam pe un drum greşit încecând să-mi manevrez bastonul şi camera pe un deal de asfalt de lângă intrarea într-un motel. S-a deschis uşa şi Dulcea Adeline, o târfă bătrână care-şi căuta o combinaţie, a ieşit să mă întâmpine. Mă opresc şi ne uităm unul la altul.

Ea spune: „Ce faci singurel aici la patru dimineaţa?”

„Ei bine acum o secundă eram pierdut, dar văd că m-ai găsit tu. Am 25 de dolari şi-aş fi bucuros să ţi-i dau dacă ai vrea să facem nişte poze la tine prin cameră.”

„Ai noroc.”

„Ei bine da, se pare că lucrurile îmi merg bine.”

„Sora mea şi iubitul ei sunt în cameră. E ok?”

„Nu mă deranjează, dacă nici pe ei nu-i deranjează.”

Era târziu. Ar fi trebuit să merg acasă, dar încă mai aveam bani şi mai erau câteva ore de pierdut până la răsărit, ceea ce mi se părea relevant pe moment. Ea mi-a spus să-i zic Dulcea Adeline şi eu i-am zis să-mi spună Scot. Ea a deschis uşa şi, înainte să intre, a ieşit un tip din cameră. Era negru şi pufăia un trabuc. M-a salutat din cap şi a pleacat. Adeline mi-a spus că era iubitul sorei ei şi că avea ceva treabă de rezolvat. În cameră erau două paturi duble şi un televizor vechi de zece ani. Filmul Giant cu Liz Taylor, James Dean şi Rock Hudson rula fără sonor pe el. Sora Dulcei Adeline zăcea pe patul din dreapta şi fuma o ţigară.  Adeline ne face cunoştinţă: „Ăsta e Scot şi-o să-mi facă poze, iar asta e sora mea, Nancy.”

Publicitate

„Bună, Nancy.”

„Bună.”

Dulcea Adeline mi-a spus că purta lenjerie sexi sub haine şi m-a întrebat dacă voiam s-o fotografiez în timp ce-o purta. I-am zis că e o idee bună, dar să văd cum e mai întâi şi i-am plătit cei 25 de dolari în avans. James Dean era dat cu ulei şi juca într-o scenă în care-l pocnea pe Rock Hudson în stomac cu un pumn exagerat. Nancy şi-a făcut o ţigară nouă cu filtrul celei vechi.  Era un scaun cu rotile rezemat de peretele camerei, care părea vechi şi stricat. Dulcea Adeline era în lenjeria ei asortată, şi-a aruncat pantalonii prin cameră şi a spus: „Tada! Cum arăt? Frumos, nu?”

Eu i-am spus că e foarte drăguţă şi ea m-a corectat că, de fapt, era sexi.

„Eşti şi drăguţă, şi sexi, fetiţo,” îi răspund eu.

„Aşa, aşa.” Dulcea Adeline şi-a dat o palmă peste fund cu dosul palmei şi s-a urcat pe pat. „Ok, cinci poze. Poţi să faci cinci cu mine în chiloţi, e cinci dolari bucata, aşa că fii pe fază.”

M-am aşezat la piciorul patului.

„Una,” spuse ea în timp ce-i trăgeam un cadru cu capul şi umerii.

„Două,” îmi arată şoldul în timp ce eu trag zoom-ul înapoi ca s-o prind toată.

„Trei,” aruncă un picior în aer.

„Patru,” se pune în patru labe şi-mi arată fundul.

„Cinci,” se ridică şi face o poziţie de actriţă cu mâinele pe picioare. Trag cadrul şi o transform în pixeli.

Traducere: Mihai Popescu

Anterior: Pisici care şi-o trag