Ce revendicări au oamenii din stradă, care probabil n-o să ajungă la Iohannis

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Ce revendicări au oamenii din stradă, care probabil n-o să ajungă la Iohannis

O ceată de politruci s-a dat azi drept societate civilă.

13000 de oameni vor o schimbare în România. Fotografii de Mircea Topoleanu

Klaus Iohannis, președintele ales de români după proteste în stradă și pe Facebook, a dezamăgit multă lume zilele astea obligându-i pe oamenii din piață să-și aleagă lideri și reprezentanți care să discute cu el despre revendicările lor. Evident, e imposibil să convingi o masă eterogenă de zeci de mii de oameni, formată peste noapte, să-și numească lideri și asta e bine, că înseamnă că protestul nu poate fi manipulat, încă.

Publicitate

Protestele nu numesc oameni (asta ar fi o lovitură de stat), doar îi dau jos pe unii politicieni prin presiune sau îi obligă să se schimbe în bine, altfel vor suporta consencințele. Că în urma protestelor ar trebui să se formeze un partid e altceva și faptul că asta nu se întâmplă e o problemă a societății civile din 2012 încoace, dar și a sistemului electoral restrictiv din România.

Citește și: Alte cinci persoane care ar trebui să ajungă la Cotroceni, pe lângă Tudor Chirilă

Astăzi, o ceată de politruci s-a dus la consultări cu Klaus Iohannis și o să spună cu nerușinare că ei sunt „reprezentanți ai societății civile", deși, probabil, unii dintre ei nici măcar n-au fost la proteste. Mișcarea manipulatoare este menită să discrediteze și să oprească aceste mitinguri care pun presiune națională și internațională pe clasa politică. Totuși, ne-am gândit să-l ajutăm pe președinte să vadă care-s revendicările adevărate ale oamenilor din stradă, așa c-am vorbit cu câțiva dintre cei care nu vor ajunge la Cotroceni astăzi, la mintingul de joi seara, unde au fost 13 000 de persoane.

„Nu sunt de ajuns câteva demisii, avem nevoie de o schimbare de sistem. Îmi doresc ca statul român să le acorde mai multă siguranță oamenilor, să existe servicii pentru victimele violenței și bani pentru educație, acre trebuie să fie modernă și adaptată nevoilor noastre, nu sexistă și violentă." (Ștefania, 24 de ani)

Publicitate

„Patriarhul și preasfinții săi ar trebui să plece, pentru că în mintea lor, cei care au pierit în Colectiv sunt sataniși și anticriști. Biserica se comportă malefic, s-au îndepărtat de popor, sunt în sferele lor înalte, se plimbă cu mașini scumpe. Își fac marea catedrală cu banii cu care se puteau face școli și spitale." (Ion, 45 de ani)

„Să se investească în spitale și-n învățământ. Apoi să impoziteze bisericile. Infrastructură n-avem. Să se schimbe absolut toți de la zero, că nu știu decât să fure. E imposibil să vezi atâția analfabeți care sunt senatori și deputați și numai dosare de zeci de milioane de euro, pe care tot omul de rând le plătește. Ar trebui luați la pușcărie, dar să le confiște și averile, să se recupereze prejudiciul." (Bogdan, 32 de ani)

„Ar trebui un număr restrâns de oameni responsabili, care să nu arunce vina unul pe altul, pentru că nu au cum. Niște oameni care să fie puși acolo datorită meritului. Un an de zile un om muncește să facă România mai bună. La sfârșit se trage linie și vedem care a făcut cel mai mult și din ce resurse. Rotația aceasta merge doar pe merit și nu prin vot, că știți foarte bine ce e-n urmă." (Doru, 27 de ani)

„Aș impune un sistem al meritocrației în cultură, aș permeabiliza instituțiile care-s anchilozate în momentul ăsta. Aș umbla la legea managementului în cultură, că ne mor muzeele, ne mor teatrele, dar cea mai gravă situație este cea generată de patrimoniul mobil și imobil. Ele mor din impostură, au devenit feude personale ale unor manageri care se eternizează." (Mihaela, 46 de ani)

Publicitate

„Vreau revenirea la monarhia constituțională, pentru că monarhia nu este doar o pagină din Istoria României, e toată cartea." (Tudor, 19 ani)

„Vreau condamnarea lui Iliescu. Este este simbolul Răului pentru noi. Tot ce se petrece acum este din cauza lui. Nu contează că e prea bătrân, eu cred că o condamnare a lui ar fi un simbol foarte important." (Alexandru, 28 de ani)

„Vreau resetarea sistemului. Mă deranjează șpăgăraia și corupția. E o listă care circulă cu mai multe revendicări incluse pe ea. Dintre toate, cea mai importantă mi se pare aducerea unor oameni din afara sistemului politic, care să aibă nu doar o altă viziune, ci și alte valori, care să fie integrați la toate nivelele sistemului." (Andreea, 35 de ani)

„Ca să nu plec cu fetița din țară, trebuie să fie cel puțin traiul din Germania aici. Mama locuiește acolo și știu cum. Aici mă refer la orice: locuri de muncă, ajutoare sociale, spitale." (Roxana, 34 de ani)

„De mult îmi doresc un guvern de tehnocrați. Acum, dacă e posibil sau nu, rămâne de văzut. O să ieșim în fiecare seară până de 1 Decembrie și vedem ce se întâmplă." (Vlad, 31 de ani)

„Vreau meritocrație, să punem în fruntea țării doar oameni capabili, prin teste, prin concursuri. Nu prin vot, care-i o cacealma, ai o meclă frumoasă, promiți marea cu sarea și poporul vrea, că nu știe mecanismele din spate. Chiar dacă bagi și un om sfânt acolo, 99% din ei sunt corupți și nu va face față. S-a încercat de nenumărate ori să se schimbe prin proteste pașnice, dar n-ai ce face când și cel mai mic beculeț de Crăciun din Piața Universității e pus prin șpagă." (Ionuț, 23 de ani)

Publicitate

„Eu vreau să cadă Preafericitul Daniel, pe lângă restul de revendicări politice." (Andreea, 29 de ani)

„Vreau să se schimbe sistemul. Unde te duci, nu ai siguranță. Uită-te numai la cazul celor șapte violatori din Vaslui. Ăia meritau 25 de ani de închisoare, nu șapte." (Valentina, 34 de ani)

„Victor Ciorbea jos, vrem un Avocat adevărat al Poporului. Vreau și anchetarea tuturor mandatelor din ultimii 26 de ani și dizolvarea Parlamentului." (Alexandra, 28 de ani)

„Parlamentarii să zboare din Constituție, să avem liderii noștri, aleși de noi, tineri care să nu fi avut legătură cu politica. Intelectuali pregătiți, nu nepotisme." (Florin, 27 de ani) „Oricum, să fie mai puțin parlamentari, că-s prea mulți hoți la un loc." (Cristina, 26 de ani)

„Vreau dizolvarea tuturor parlamentarilor, că toți sunt corupți. În plus de asta, nu suntem tratați deloc cu respect. Totul se conferă numai străinilor, românii n-au niciun drept." (Dan, 28 de ani)

„Să schimbe tot regimul, să vină oameni care nu au mai fost, care să facă ceva pentru țară. M-am săturat de politicieni, să vină studenți, oameni ca mine și ca tine. Dacă nu ne unim acum să schimbăm ceva, nu o vom face niciodată. Focul acela a izbucnit și în noi. De-asta am venit aici: să schimbăm tot pentru oamenii aceia morți care ne privesc din cer, să le arătăm că avem spirit de români." (Dumitru, 30 de ani)

„În primul rând ar trebui să ne schimbăm noi, ca să le dăm exemplu parlamentarilor. Nu trebuie să ne lăsăm călcați în picioare de tot ce fac. Trebuie să nu mai dăm șpagă, ca să nu-i mai obișnuim așa. Dacă noi nu mai oferim mită, nici ei nu o să mai primească." (Costel, 22 de ani)

Publicitate

„Corupția trebuie stârpită. Tot ce avem în jur, în politică, sunt niște manelari." (Atitudinea, 57 de ani)

Protestele trebuie să continue, pentru că nu s-a schimbat nimic în politică. Doar s-a aruncat niște praf în ochii oamenilor, ca să-i convingă să meargă acasă. Nu uitați, Ponta și-a pus un prieten ca premier interimar, iar cât noi eram la proteste, parlamentarii au suspendat legea votului prin corespondență.

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citește mai multe despre protestele #Colectiv:
Protestul de miercuri, din București, a rezistat tuturor manipulărilor partidelor și ale securiștilor
Cum a fost protestul de 25000 de oameni care i-a dat jos pe Victor Ponta și Piedone
Opt piese care se potrivesc cu atmosfera din țară, de la artiști care au cântat în Colectiv