Am condus super-mașina electrică care ar putea convinge bogătanii români să renunțe la benzină

„Patroane, vrei să conduci o supermașină Porsche electrică?”, m-a întrebat redactorul-șef Răzvan. „No bine, chief, fac compromisul vieții mele pentru companie și m-oi duce”, i-am răspuns din drumul spre Budapesta, unde am stat pe circuit și printre mii de cai-putere.

Oferta a venit pentru că Porsche a fost, în weekendul 7-8 august, mașina oficială a Winners Open (WO). Adică un turneu de tenis feminin care face parte din seria WTA 250, găzduit la Winners Sports Club din capitala Ardealului.

Dacă la VICE facem multe lucruri tâmpite, scârboase sau experimentale ca să știi ce să nu faci tu, de data asta chiar sper să ai ocazia să conduci o astfel de mașină.

După câteva modele hibride, singurul model Porsche în întregime electric se numește Taycan. În turcă, asta ar însemna „cal tânăr și vioi” (e ok, și eu am râs un pic). E un sedan de lux care a început să fie produs în serie în 2019. Primele 20 de mii de exemplare au fost livrate în 2020 și erau disponibile în variantele 4S, Turbo și Turbo S, la prețurile de 105, 152 și respectiv 186 de mii de dolari.

În 2021, a fost adăugat familiei Taycan Cross Tourismo (CT). E un CUV, adică un cross-utility vehicle, și e ceva între sedan și SUV ca să mulțumească aproape pe toată lumea. Chiar și el are până la 761 cai-putere, care te ajută să ajungi de la zero la o sută de kilometri pe oră în trei secunde. Iată și consumul electric pe care l-am luat dintr-un catalog: modelele 4 / 4S CT: 28,1 kWh/100 km; Turbo S CT: 29,4 kWh/100km; Turbo CT: 28,7 kWh/100km.

La o capacitate a acumulatorilor între 71 și 93,4 de kWh, pentru modelele non-CUV, autonomia e undeva în intervalul 320-400 de kilometri înainte să ai nevoie de încărcare. Dar asta e în cele mai optime condiții. Realist, probabil că vorbim de cel puțin 250 de kilometri, așa că un drum București - Cluj ar necesita o oprire de vreo oră în Sibiu.

„Bună dimineața și bine ați venit”, dă Loredana Matei, responsabilă cu marketing și comunicare pentru Porsche în România, startul test drive-ului cu presa, pe la 9.41. Ea ne prezintă și restul echipei.

Preia cuvântul Sebastian Buta, care-i specialistul în vânzări al firmei la nivelul țării. Pe lângă asta, e colegul care azi ne va fi deschizător de coloană și care ne face o descriere a traseului pregătit: „O să petrecem câteva ore frumoase împreună. Vremea ne ajută. Vrem să urcați în mașinile noastre, să vedeți exact cum vă simțiți într-un model Porsche electric. Nu este o competiție. Vrem doar să testați modelele noastre, să ne simțim bine, și să facem niște poze pe traseu”. N-aveam nevoie de mai mult. 

Mașinile sunt aduse fie din Germania, direct din fabrică, fie de la showroom-urile din Timișoara sau București, iar ruta urmează să cuprindă ieșirea din oraș într-o zonă virajată care crește în altitudine, pentru ca la întoarcere să punem gumele puțin și pe autostradă. Mai aflăm că în fiecare mașină e câte-un walkie-talkie (w-t) conectat la tot grupul. Fiind deschizător de coloană, el va fi și cel care dă indicații de drum prin sistemul ăsta.

Regulile sunt următoarele: ne urcăm în mașini două persoane, iar cam pe la jumătatea traseului șoferul schimbă locul cu copilotul. Nu ne depășim între noi, așadar ne roagă ca ordinea mașinilor să rămână aceeași, dar și să-ncercăm să rămânem în grup cât mai compact.

„Ați semnat astăzi niște procese verbale de test drive”, adaugă el. „Așa că vă rog să fiți atenți. Mașinile demarează destul de repede și-atunci e bine să păstrăm o distanță între noi de o mașină și jumătate, două.” 

Primul detaliu e că electro-vehiculele de astăzi sunt dotate cu acumulatori Battery Plus, ai căror capacitate de stocare a electricității ajunge la 93,4 kWh. Îl întreb pe Sebi cât de repede se încarcă de la zero încât să redevină utilizabilă. „Cu încărcătoarele speciale, se încarcă cam până-n 70 la sută în 25-30 de minute, apoi scade viteza de încărcare”, îmi explică el. Ulterior, lucrul ăsta mi se confirmă și din teste făcute de alții.

„Ah, deci e ca la telefoanele mobile noi, de când au băgat Quick Charge”, fac eu paralela. Desigur, în case avem prize cu curent alternativ (AC), iar în stațiile dedicate de încărcare găsești mațe speciale, cu curent continuu (DC), care bagă rapid zeama. Ca fapt divers, în caz că ai ocazia, dacă e să încarci Taycan-ul la o priză de-acasă de 220V AC, un ciclu complet ar dura circa nouă ore.

Ne mutăm din zona VIP a arenei de tenis în parcarea la fel de VIP, unde ne așteaptă bestiile multicolore. Dintre cele verde crud, roșu, negru sau alb zăresc și două de-un soi de roz pastel. Îmi dau seama că una dintre ele e de tip Turbo S, cea mai puternică dintre modelele Taycan, dar văd că mi-o ia cineva înainte. Până la urmă șoferul nu se alege cu alt partener, așa că mă ofer eu bucuros.

Acest Turbo S se va numi Rosalinda de-aici încolo.

Nimeresc în mașină cu Vicențiu de la Treizecizero. Nu după mult timp, se dă anunțul în w-t că putem pleca. Colegu’ din stânga apasă pe-un buton de pornire negru și rotund, ca de computer. Bordul se aprinde în lumini vii, „de zici că-s desene animate” – remarcă el. Bagă mașina pe D, adică drive mode, din stick-ul care ține loc de cheie. Apasă accelerația cu gentilețe. Ieșim cătinel și atent din parcare, una câte una, și o luăm spre limita vestică a Clujului, cea din apropiere de Winners.

„Oare vezi și tu, din unghiul tău, că arată pe parbriz viteza și limita ei?”, mă întreabă șoferul. Recunosc că nu, dar că abia aștept. „În fiecare mașină aveți o fișă tehnică, care descrie opțiunile cu care e dotată”, auzim de la Sebi pe frecvențele w-t.

Din computerul de bord poți regla cam orice dorești, inclusiv poziția scaunelor. Ajustările astea se pot face, evident, și din volan, care are câte-o rotiță pe fiecare mână. Deasupra ecranelor se află celebrul ceas Porsche, care la vehiculul nostru are secundarul analogic, iar minutarul și orarul digital.

Fișa tehnică din bord spune că atinge maximum 761 de cai-putere (sau 560 kW, dacă te pricepi la chestiile astea). A noastră e încărcată peste 95%. Mergem încet prin oraș, cu clima dată pe la 22,5 grade și muzica la nivel jos. Rosalinda spune că ar mai duce peste patru sute de kilometri în condițiile astea, așa că Vicențiu are o sugestie beton: „ia să vedem cu cât scade autonomia dacă folosim bateria la maximum pe altele?”.

Mă pun pe treabă. Prima dată testăm sistemul de sunet în blană. Avem radio, dar se aude chiar bine, fără vâjâituri sau alte distorsiuni. Apoi revenim la un volum de conversație. „Ok, acum hai să facem saună!”, zic. Cobor geamurile. Dau la temperatura maximă care ne permite, 30 de grade. Încălzire-n scaune full, tot tacâmu’. Și bag și telefonul la încărcat, ca să fie testul pe bune.

În câteva minute, Rosalinda arată că autonomia prezisă a scăzut pe la 300 de kilometri. Așa că mă simt nevoit să dau în stație: „Colega, dacă rămânem fără benzină, avem fiecare o canistră în spate?”. „Da, avem un cablu”, se aude din stație, „și ne dăm energie de la unul la celălalt, dacă trebuie”.

Mersul cu ea e în funcție de dorințele celui care o conduce. Dacă-i dai în gură, te bagă în scaun. Dacă frânezi, e foarte ascultătoare. „Dar nu o face brusc, ca la Skoda mea electrică”, zice Vicențiu. Într-adevăr, se produce progresiv, dar exponențial, pentru a evita vreun pericol.

Avem și o fereastră deasupra capului, dar nu e trapă, ci doar tavan transparent. Însă adaugă un plus de spațialitate destul de mișto experienței. Între timp, descopăr și sunetul sport al mașinii, care dă acesteia un sunet sintetic de Porsche-uri pe combustibili fosili. Funcția asta e utilă mai ales în oraș, când vrei să te audă pietonii neatenți.

Oprim experimentul saună când devine treaba insuportabilă. „Văd că s-a stabilizat la 329. Dar îți spun eu, mai pierzi din ea. Dacă mergi pe autostradă ajungi sub trei sute de kilometri autonomie. Dar, ce naiba, cu a mea, în condiții optime am 280. Iarna și pe autostradă, scad la 110-120”, zice mulțumit șoferul. După ce oprim tot, sare înapoi la 399.

Ruta pe care mergem este Cluj - Florești - Gilău - Someșu Cald și ajungem aproape de comuna Mărișel. Șoferul meu lasă destul spațiu încât să mai accelerăm între serpentine, iar senzația e superfină. Zici c-am fi într-o mașină de lux sau ceva.

După ce ajungem la un spațiu mai mare, o parcare rurală, facem schimbul.

Plasat la volan, observ și eu în parbriz viteza curentă și limita legală pe drumul pe care ne aflăm. Colegul devenit copilot mă ajută să fac o poză, să arăt și la neamurile și cititorii de acasă.

Condusul în sine e adrenalină pură. În primul rând din cauză că vreau să fiu precaut cu ea, dar și pentru că simt o parte din cei aproape opt sute de cai când apăs un pic mai tare pedala.

Este însă o senzație de condus un OZN, pentru că nu fac manevrele clasice pe care le fac pe-un diesel sau benzinar manual, lucru care e amplificat și de lipsa pârâitului de motor. Cum ziceam, mașina e foarte promptă la accelerări și mai ales la frânare, și în nicio clipă n-am simțit cum că mi-ar patina vreo latură a ei.

Intrăm pe Autostrada Transilvania, pe care am mai verificat-o cu altă ocazie, înainte de intrarea în oraș de la Târgul Auto clujean. Accelerez frumos și mă aranjez în coloană. După partea de curbură, apuc să las suficientă distanță între mine și mașina din față. Și mă asigur că cei din spate sunt și ei atenți și au loc de manevre în mod confortabil.

Sunt conștient de regula „nu depășim”, așa că spațiul creat e suficient încât să-i dau talpă. Acuma, din motive legale și morale, n-aș putea să-ți spun că am depășit pragul de două sute de kilometri la oră.

Îți spun însă că s-a simțit al naibii de satisfăcător și sigur momentul. E de parcă te-ai da cu 130 la oră pe-un Logan sau 170 la oră pe-un BMW X1. Adică ce zic aici e presupunere, că n-am depășit viteza legală pe-un drum al țării. Practic, sunt cel mai cuminte șofer din lume.

Toată distracția de mare viteză ține vreo 14 kilometri parcurși parcă în doar câteva minute, deși realist au fost vreo zece. Coborâm către Mera/Rădaia, ca să ajungem la SunGarden Golf & Spa Resort, pentru un brunch și niște ultime poze.

La întoarcerea prin Baciu mai conduc puțin eu, dar la o intersecție mai aglomerată fac un schimb rapid cu Vincențiu.

În fond, cine știe dacă vreodată în viață ne-om mai urca la volanul vreuneia? Cert e că, în calitate de proprietari, probabil că niciodată. Deși, dacă ești bogătan baban și citești articolul ăsta, te invit să te joci un pic pe-aici. Și, după ce găsești exact mașina potrivită, să mai iei una, să-i lipești un timbru și s-o trimiți pe adresa redacției. Scrie acolo „pentru Vlad-Marko” și mă descurc cu colegii mai departe.

Te pup suav, Rosalinda, și-ți mulțumesc pentru amintiri!

„Ferească Pulitzer ca jurnalismul să fie nu doar ascuțit, ci și ilariant!”, imploră Vlad-Marko Tollea zeii jurnalismului. Îl găsești pe VICE, Libertatea, Inclusiv și in.TM. A mai scris și pentru Scena9 sau alte publicații.