Am vorbit cu femei din România despre ce educație sexuală au primit înainte de prima menstruație

În tinerețe, maică-mea strângea între palme câteva ghemotoace de vată, asta era tehnică de supraviețuire la menstruație în anii `80. Înainte, bunică-mea a prins perioada în care erau la putere cârpele, așezate aproape de sursa hemoragiei, spălate și uscate departe de ochii curioșilor. De atunci a evoluat tehnologia, chiar și în legătură cu pierderea lunară a mucoasei uterine: de la absorbante zburătoare cu aripi, tampoane, bureți vaginali, cupe menstruale etc. Însă, discuțiile despre menstruație au rămas tabu prin multe case, că aparent nu-i tocmai ușor să-i explici unei preadolescente de ce și cum va sângera câteva decenii bune, că maturitatea vine la pachet cu crampe îngrozitoare și hemoragii lunare.

Dacă nu ai prea multe speranțe cu privire la discuția pre-menstruație primită de maică-ta prin anii `80, țin să-ți spun că lucrurile nu mergeau mai bine nici acum vreo zece ani. Dincolo de asta, nici reacțiile celor din jur nu te ajută prea mult, atunci când încerci să te prinzi cum să nu ajungi cu pantalonii însângerați acasă, când ai vreo 13 ani.

Când vorbim de educație sexuală ne gândim automat la responsabilitatea profesorilor și a școlii de a face treaba asta, doar că ea ar trebui să pornească mai degrabă din camera copilului, apoi să fie continuată pe băncile școlii. Asta dacă părinții n-ar fi speriați de bombe să discute cu tine despre lucruri care țin de corpul tău, fără să creadă că odată ce-ți vine prima menstruație, o să începi să faci sex. Sau poate ar trebui ca tocmai gândul ăsta să-i împingă pe părinți să aibă discuția cu tine, dacă vor să-ți prelungească perioada de inocență - și să-ți povestească despre metodele de contracepție, să n-ajungi unul dintre copiii care nasc copii sau să se lipească vreo boală de tine.

Povestea mea începe mai târziu, pentru că am descoperit pubertatea mai târziu decât majoritatea. Maică-mea îmi livrase deja discuția despre menstruație cu doi ani înainte, atunci când m-a lovit și pe mine prima hemoragie, pe la aproape 15 ani.

Desigur că a vorbit pe lângă subiect și mi-a aruncat niște zvonuri din popor, despre cum menstruația te curăță de toate rele, dar o scuz, că i-am făcut oricum fact checking pe Google.

Dacă trecerea de la copilărie la maturitate nu a fost atât de remarcabilă, măcar am avut de a face cu un coleg agasant de generală, care credea că e amuzant să nu am menstruație într-o clasă de fete lovite de pubertate de la 12 ani. Așa că, a zbierat la ora de religie că nu o să am niciodată copii și o să rămân sterilă toată viața. Nu știu ce a avut în cap și nici eu nu am știut să mă bucur de moment, așa că m-am rugat să mă lovească și pe mine pubertatea cum se cuvine, că nu eram încă o atee convinsă.

După multe rugăciuni și acatiste, s-a întâmplat la o oră de istorie din clasa a opta, adică tocmai cu profesorul alcoolic din școală. Noroc că era iarnă și purtam cinci perechi de pantaloni pe mine. M-am prins abia când am ajuns acasă și am aruncat un ochi atent la locul crimei.

Am vrut să aud și de la alte femei tinere cât de pregătite erau de prima menstruație, așa că le-am pus să-și amintească, pe scurt, cum a fost momentul în care „au devenit femei”, fără să știe exact ce implică asta.

„Aveam 13 sau 14 ani, eram în baie, făceam duș. Deodată, m-am uitat în jos și am văzut roz peste tot. Inițial, m-am gândit că am mâncat ceva dubios. Apoi am început să-mi verific picioarele, să văd dacă nu mă zgâriasem, nu mă tăiasem sau ceva, că altfel nu-mi puteam explica de unde era atâta sânge în duș. După toate astea, mi-am dat seama că vine dinăuntru.

Mi-am zis că e ciudat, așa că i-am spus lui maică-mea. Nu a reacționat cine știe ce, doar mi-a trântit în brațe niște absorbante și mi-a spus să le folosesc, că o să-mi vină o dată pe lună. Bine, atunci aveam o problemă cum să calculez o dată pe lună, dar m-am descurcat. Asta a fost toată discuția cu maică-mea. Nu e ca și cum nu știam ce e menstruația, dar maică-mea nu a deschis niciodată subiectul înainte să încep să sângerez în baie. I s-a părut că ar trebui să învăț singură despre ce e vorba.

Cât despre situații în care m-am pătat în public, s-a întâmplat când eram prin clasa a 8-a. Eram îmbrăcată în niște blugi deschiși la culoare și, deodată, au devenit închiși la culoare. Bine, colegele erau prea idioate ca să-mi spună. Noroc cu un coleg, care m-a tras de mânecă atunci când voiam să ies la tablă și mi-a zis că mai bine nu ies că a văzut el că, ultima dată când m-am așezat, eram puțin roșie.”

„Era 99 când mi-a venit prima dată, în clasa a șaptea, la ziua de naștere a unui prieten care și-o sărbătorea la McDonald's. Ce bogat! Nu-mi amintesc să fi vorbit despre asta vreodată cu mama. Știam doar că ea folosea vată pe vremea aia și mi se părea ceva rușinos când vedeam pachetul la baie. Atunci nici nu cred că i-am zis că mi-a venit, am rezolvat cum m-a dus pe mine capul.

Cu toate astea, îmi amintesc c-am trăit episodul traumatizant - la vremea aia - de a mă păta pe pantaloni când mă întorceam de la școală. Țin perfect minte că purtam o pereche de pantaloni trei sferturi, bej, mai de băiat și deloc cool. Am coborât din metrou și am simțit că ceva nu e în regulă, m-am panicat foarte tare că mai aveam de mers și două stații cu tramvaiul până acasă. Am încercat să-mi las bretelele de la ghiozdan mai lungi ca să-mi acopăr pata de pe fund, mi se părea că toată lumea știa ce mi se întâmplă, voiam să intru în pământ.

Asta se întâmpla pentru că nu știam să-mi pun absorbantul pe chiloți și-atunci m-am dus la sor-mea, care e cu opt ani mai mare ca mine, să mă învețe. Avantajul de-a nu fi singură la părinți, dacă subiectele astea erau oricum tabu pentru ai tăi.”

„Eu eram pe toaletă și, la un moment dat, văd că ceva roșu se întâmplă pe acolo. M-am gândit: ce dracu, asta nu e normal! Am strigat după maică-mea și i-am spus că mi-a venit prima menstruație, posibil, nu știu sigur. M-a întrebat dacă știu să folosesc absorbante. I-am zis că da, adică presupun, ce poate să fie așa de greu. Mi-a aruncat un pachet de absorbante și așa s-a terminat discuția despre trecerea la maturitate. Mi-a urat mult noroc și eu am rămas: serios, atât ai să-mi spui. Asta a fost și prima discuție din casă, pentru că nu se discutau chestii de astea, rușine sau cine știe ce avea în cap maică-mea.

Am avut noroc că înainte să-mi vină prima menstruație, am avut niște nisip la rinichi. Și era o chestie super dubioasă, aveam urină maronie-cărămizie, iar când m-am întors și am început să sângerez, am crezut inițial că e tot de la boală, că mi-au dat drumul prea devreme de la spital. Asta se întâmpla când aveam vreo 13 ani, noroc că există instrucțiuni pe pachetul de absorbante.”

„Rămăsesem cu tata și cu soră-mea, cu care nu am avut un talk propriu-zis înainte de a se întâmpla. Mi-a venit prima dată pe la 12 ani, deci eram în clasa a șasea. Eram la școală și simțisem un oarecare disconfort în timpul orei, mă cam durea burta. Când m-am ridicat de pe scaun, am simțit cum începe să curgă ceva. Am dat fuga la baie și când am văzut tot sângele ăla m-am panicat. O precizare, tot sângele însemna mai degrabă câteva picături, dar mintea mea de atunci era oricum speriată. L-am sunat pe tata la serviciu (aveam un telefon mobil doar pentru urgențe) și i-am zis: „Tată, sunt plină de sânge pe mine. Curge din mine”.

Tatăl meu, șocat, mi-a zis scurt că mă va suna sor-mea. M-a sunat sora mea, a venit la școală cu haine de schimb și m-a luat acasă. Știam orientativ de menstruație, doar că nu mă așteptam să fie atât de brusc și, nefiind ceva ce se întâmplase înainte, m-am panicat. Apoi mi-a zis sor-mea una-alta, mi-a dat un algocalmin și-am zăcut un pic în pat. Nu am avut interacțiuni de astea ciudate cu colegii de generală, că s-a luat profesoara de română de ei.”

„Aveam vreo 12 ani și îmi amintesc că eram acasă și stăteam nemișcată, cu picioarele încleștate în pat. Îmi era teamă că dacă mă mișcam, chiar și doi centimetri, atunci murdăream toată camera cu sânge. Maică-mea încerca să-mi explice că e ceva normal, că e ok. Bine, nu mi-a dat niciun avertisment înainte să se întâmple, nu am avut discuția, că nu se vorbea despre chestii de astea în casă. Nu era pregătită, cum nici eu nu eram pregătită înainte să mă trezesc că sângerez.

Cât despre reacții idioate de la cei din jur, cred că eram în generală și m-a scos la tablă. Mi-am făcut treaba ca un copil serios, dar îi auzeam pe toți cei din spate cum râdeau și nu înțelegeam de ce. M-am dus în bancă, iar colega mi-a explicat că se vedea că am un absorbant portocaliu în buzunarul din spate, iar ceilalți s-au gândit că e amuzant. Bine, am reacționat cu atitudinea mea nepăsătoare, că mi s-a părut tâmpit că cineva ar râde pentru că ai un absorbant în buzunar. Măcar nu m-am pătat niciodată evident, pentru că m-am prins repede că e mai inteligent să porți fuste dacă vrei să eviți asemenea reacții tâmpite.

Totuși, am dat pe vremea aia și de băieți adolescenți ok, care au mers să-mi cumpere absorbante când eram la olimpiadă și muream de durere pe un pat dintr-un liceu militar din Hunedoara.”