Am fost bătută și agresată pe străzile din București și nimeni n-a făcut nimic

E o zi fierbinte de august. E 11.47 la prânz și Bucureștiul se topește la vreo 40 de grade. Cobor din 41 la Lujerului, ca de fiecare dată. Mă întorc din oraș la casa alor mei, în suburbie. Cum se deschid ușile, un puhoi de oameni pășește afară pe peron, așa, în ritmul societății industriale, cu așteptări simple: să ajungem fiecare din punctul A în punctul B.

Între stația de tramvai și gura de metrou, mergi o bucată de drum pe jos, prin fum de grătar, miros de mici și kebab. Pentru românii mai vechi sau nou-veniți care-și câștigă traiul în bodegile astea din vestul capitalei, economia nu e doar un concept abstract. Dar eu mă gândeam la ale mele, neimpresionată de spectacolul ăsta economic urban.

În mulțimea de oameni de pe stradă, văd un tip care venea spre mine din direcția opusă. Îl observ doar pentru că are un tricou portocaliu aprins, lălâi, care-ți sare în ochi. Are părul blond, drept, pleoștit ca o mătură. Însă n-am fost foarte atentă la el, l-am văzut doar fugitiv.

Din senin, îmi trage un pumn în sânul stâng. M-a lovit destul de tare, dar eram atât de șocată că n-am reacționat în niciun fel. M-a lovit și, imediat, fără să-și retragă mâna sau ceva, m-a apucat de sân. Mi-a strâns sânul în mână și a început să tragă. Mi-a luat vreo două secunde să înțeleg ce naiba mi se întâmplă. Clipele alea de luciditate au fost groaznice.

Totul a durat numai câteva secunde. Mi-a dat drumul și a mers mai departe, în pași absolut normali, așa cum a venit. Nu s-a grăbit, nu a fugit. Ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Lumea se holba la mine, dar nimeni n-a zis nimic. Inițial îmi venea să merg automat mai departe. Dar am întors capul după el. Habar n-aveam ce să fac, dacă să mă uit încotro se duce sau nu. Simt un amestec de durere, frică, furie, confuzie, toate în același timp. Am început să plâng, așa, necontrolat.

Povestea asta nu e cu nimic specială. Se repetă zilnic, pe străzile capitalei. Aproape trei sferturi din femeile din București nu se așteaptă să intervină cineva în vreun fel, când sunt într-o situație d-asta de căcat. E bine că suntem realiste. Deși sunt vânătă și zgâriată pe piept, poate asta doare mai rău decât sânul meu stâng.

Eram încă pe stradă când mă sună un prieten. I-am dat un mesaj, așa că știa, în mare, ce s-a întâmplat. M-a întrebat: „Ți-a făcut ceva?". I-am zis că m-a lovit, printre lacrimi. „Și te doare?", continuă el. „Nu mă doare așa tare, dar mă doare", îi zic eu. „Fii și tu mai atentă", îmi spune el, de parcă ar trebui să mă aștept tot timpul să mă atace cineva pe stradă sau ceva. Siguranța mea e ori un privilegiu, ori o întâmplare fericită.

„Cu ce erai îmbrăcată?", m-a întrebat apoi, pentru că normal că discuția ajunge mereu în punctul ăla, în care cumva e și vina ta. Întâmplarea face să fi purtat o rochie modestă, albă, mai de pocăită: fără decolteu, lungă până la genunchi. Așa că i-am răspuns, de parcă chiar avea vreo relevantă. Tot mi-a rămas urma mâinii murdare a ăluia, pe rochia mea albă. Știi, e fascinantă atitudinea asta a oamenilor. Adică, dacă eram în maiou și pantaloni scurți, la 40 de grade, meritam să fiu hărțuită fizic, în mijlocul străzii?

De data asta, nu m-am dus la Poliție. Știu, e greșit să faci asta, dar adesea, în loc să te facă să te simți protejată, polițiștii te fac să te simți vinovată cu miștouri de doi lei. Am vrut să evit să mi se întâmple asta. Din păcate, mintea mea și, probabil a mai multor femei care trec prin asta, funcționează așa: vrei să scapi cât mai repede de experiența umilitoare. Chiar dacă ești conștientă că mâine o vei lua de la capăt. În plus, situația asta nu mă ajută să-mi încerc încrederea în Poliția română.

Să zici că hărțuirea e subraportată e în sine o subestimare colosală.

La fiecare 30 de secunde, în România, e bătută o femeie. La fiecare patru ore, una e violată. Dar ăla e doar vârful aisbergului violenței bazată pe gen, îndreptată împotriva femeilor. Ea e prezentă în viața ta clipă de clipă, e adânc înrădăcinată în societatea noastră și pentru că e o problemă sistemică, devine invizibilă. Opt din zece femei nu se simt în siguranță pe străzile Bucureștiului. Magnitudinea problemei e greu de cuprins și, totuși, nimeni nu vorbește despre asta.

Dacă zici ceva, ești isterică, urăști bărbații sau nu ești în stare să accepți un compliment. Ia-o ca pe-un compliment și mergi naibii mai departe cu viața ta, ce ești așa sensibilă. Nu, nu urăsc bărbații. Unii îmi plac chiar foarte mult. Și mă simt foarte confortabil cu sexualitatea mea. Sunt absolut ok și cu femeile. Dar siguranța mea pe stradă nu trebuie să fie un privilegiu. Corect sau incorect politic, nu trebuie să fie ceva negociabil.

Sunt o tipa bună. Sute de mii de ani de evoluție m-au înzestrat cu țâțe mari. Nu e prima oară când mi se întâmplă ceva de genul, dar nu e ceva cu care să te obișnuiești. Să fii hărțuită pe stradă e aproape un rit de trecere pentru oricine are doi cromozomi X. Unul care începe devreme. Pentru 84% din femei, începe între 11 și 17 ani.

Odată cu pubertatea vin și pipăielile, palmele peste fund și „băga-mi-aș pula în tine"-urile. Mi-au cerut numărul de telefon tot felul de dubioși - obligatoriu cu bip, de mai multe ori decât mai vreau să-mi amintesc vreodată și am fost făcută „curvă" cu mult înainte să aflu eu ce-i aia. Degeaba ne prefacem că femeile pot fi președinți, dacă nu pot mai întâi să meargă naibii singure pe stradă în siguranță și sunt afectate disproporționat de stresul posttraumatic. E atât de mult să ceri să îți vezi liniștită de drum?

S-a auzit, doamna Firea, asta ar fi o problemă pentru care să militați, ca primar al unei capitale europene și, mai ales, ca femeie?

Am crescut în București, lângă Piața Victoriei.

Odată ca niciodată, pe când aveam 14 ani, stăteam pe scaun în tramvai. Un tip a venit și s-a așezat pe locul din fața mea. Eram față în față. Au trecut nouă ani de atunci, dar mi-l amintesc încă viu. Era brunet, avea ochi căprui, buze subțiri și vreo 30 și ceva de ani. Mi-a pus mâinile pe coapse. Eu m-am tras înapoi și i le-am dat la o parte.

A început să vorbească cu mine, mi-a spus că îl cheamă Gabriel și că vrea să fim prieteni. Tipul devenise dubios, așa că atunci când tramvaiul a oprit în stație, m-am ridicat și am coborât. N-a fost neapărat o idee bună. A coborât și el. Pe peron, m-a luat în brațe și m-a sărutat cu forța. Când mi-a dat drumul, am luat-o la fugă. Nu a venit după mine.

La 15 ani, îmi amintesc că într-o zi mă întorceam pe jos spre casă. Un biciclist mergea în spatele meu, pe trotuar, fără să mă depășească. La un moment dat, mi-a pus mâna pe fund și m-a ciupit. Am luat-o mai la pas, a accelerat după mine. Am intrat în primul magazin pe care l-am văzut: era o farmacie. Am stat înăuntru acolo, ca să treacă.

Mă uitam pe geam, îl căutam să văd dacă mai e. S-a tot învârtit o perioadă prin fața farmaciei, apoi nu l-am mai văzut. Odată și odată trebuia să ies. M-am uitat în dreapta și în stânga, plecase. M-am simțit atât de vulnerabilă și singură atunci.

Altădată, am trecut pe lângă o gașcă de băieți. Aveam 16 ani și un Motorola Razr V3 roz în mână cu care eram gata să sun după ajutor. Știi cum e să treci pe lângă un grup de băieți care se dau macho unul în fața celuilalt? Te uiți în altă parte și te faci mică, foarte mică și speri să nu te bage în seamă.

De cele mai multe ori îți mai strigă câte unul ceva, ca să se dea mare. Dar atunci, unul a venit și m-a îmbrățișat. Doar atât. Eu m-am zbătut și când mi-a dat drumul am plecat grăbită. Ei râdeau zgomotos, în urmă. Unii ar spune că e drăguț. Dar nu, nu este. E doar trist.

Pe la 17 ani, am ripostat. Era în jurul prânzului, așteptam autobuzul. Un tip a încercat să mă pipăie, din spate. Dar l-am văzut, m-am întors și l-am prins de încheietură. Mă uitam în ochii lui. A murit de râs când a văzut că încerc să-l înfrunt. Știa că nu am nicio șansă și probabil i-am părut cam penibilă că încerc să mă apăr.

A plecat râzând. Eu am rămas speriată, nemișcată. Ca aproape de fiecare dată.

Azi, când mi se strigă pe stradă „ce te-aș fute" sau „să-mi bag pula în gura ta" e una dintre zilele bune. Ți-e frică și încerci să eviți, sau să ignori căcaturile astea. Dar nu prea ai cum, indiferent ce faci sau ce porți. Nu, nu e la fel de nasol pe cât sună. E chiar puțin mai rău.

Tipul care m-a apucat pe mine de sâni săptămâna trecută era homeless. Dar înainte să te grăbești să dai vina pe romi sau pe săraci sau pe străini sau să zici că se întâmplă numai seara, sau doar la periferie, trage aer și lasă de-o parte prejudecățiile.

Poți să fii agresată de oricine, sărac sau bogat, de un străin sau de o rudă apropiată, în cartierele suburbane neasfaltate sau în Piața Victoriei. Ba chiar în centru, unde densitatea populației e mai mare, ai mai multe șanse să ți-o iei. Și asta pentru că, statistic, acolo o să te lovești de mai mulți ghiolbani pe metru pătrat.

Știu că pentru tine pare că nu s-a întâmplat nimic. Dar a fost ceva. Și mă sperie că băieții care se cred amuzanți nu înțeleg că e o problemă. Pentru că sunt doar vânătă și nu am ajuns în spital nu înseamnă că e un fleac. Când îi povesteam unui prieten că cineva, la un moment dat, m-a sărutat pe stradă, a râs și a zis că el nu s-ar plânge. Ar trebui să fiu flatată, să cred în filme romantice care încep cu momente d-astea inedite, nu? Habar n-ai cum e să fii în pielea unei femei care este expusă constant unor astfel de acte.

Câteodată primesc și câte un „ce frumoasă ești". Din când în când le mai și răspund „mulțumesc". Nu înseamnă că nu poți să agăți o tipă pe stradă sau să faci un compliment. Dar după ce am fost 24 de ani femeie în țara asta, pot să-ți spun că experiențele astea nasoale îți cam distrug șansele cu multe fete, chiar dacă tu ești unul dintre băieții buni.

Știu, nu-ți pasă de o străină de pe net.

Ca un bun creștin o să-mi spui c-o merit. Așa o fi. Imaginează-ți totuși că un bărbat mare și păros, de două ori cât tine, o să aibă la fel de multă considerație pentru cea mai intimă posesiune a ta, corpul tău, atât cât ai tu pentru cel al unei tipe. O să se uite la tine ca la un desert lăsat singur pe masă din care se simte îndreptățit să se înfructe.

Te trage de coaie, îți bagă două degete-n cur și limba pe gât. Sau se masturbează lângă tine în stația de autobuz. Sau măcar te flash-uiește ca un dubios. În timpul ăsta, tu ești paralizat de frică pentru că scopul tău în viață nu e neapărat să dobândești skilluri de luptă corp la corp, deci nu ai prea mari șanse să i te opui și știi că poate să facă orice are chef cu tine.

Nimeni nu intervine, pentru că tuturor li se pare perfect normal sau măcar acceptabil sau poate prea neinteresant. Tu ai cerut-o, ce să facă omul dacă erai singur/dezbrăcat/era seară/s-a lansat iPhone 8/se dau vouchere pentru biciclete gratis. Sper să nu te plângi, până la urmă e doar un compliment.

Și apropo, nu mă cheamă „gagica".

Dacă ai fost agresată pe stradă și ai nevoie de ajutor, poți suna la următoarele numere de telefon pentru servicii de suport: A.L.E.G. - 0753893531, 0369801808, Asociația Anais - 0721561124, ACTEDO - 0757307928, 046672026. Pentru mai multe detalii, consultă secțiunea de resurse a site-ului Hollaback România sau pagina de Facebook.