Ce-am învățat de la tipul care s-a înfipt cu penisul direct într-un stâlp

Niciunul dintre noi nu va trece prin viaţă fără durere. Există dureri mici, cum ar fi cea de degete strivite sau de burice tăiate când mărunţeşti ceapa, cea de dinţi sensibili la apă rece. Mai plusează un pic şi rupe-ţi un picior sau o mână, scoate-ţi apendicele, striveşte-te într-un accident de maşină, până aproape de moarte. Iar astea sunt numai durerile fizice: dă-le la o parte şi urlă la lună cu jale, inimă frântă, frustrare, depresie şi pierdere. În fiecare zi cât suntem în viaţă, încercăm să facem faţă durerilor care ni se servesc. Nu ai cum să eviţi asta, nu poţi face un flic-flac ca să scapi. Într-un fel sau altul, toţi vom experimenta agonia de-a lungul vieţii.

Uitaţi un om care se înfige cu pula direct într-un stâlp.

[liveleak src='//www.liveleak.com/ll_embed?f=619ab1debe32' width='640' height='360']

Acum: Haha. Prima reacţie: râs isteric. Hai să ne liniştim. Haha. E foarte amuzant. Nu e nimic plictisitor la un bărbat care se loveşte în pulă, iar eu sunt unul dintre aceia care s-a lovit de multe ori (poveste lungă)(o serie de poveşti lungi) şi, deşi nu-mi place prea tare pe moment, pot empatiza cu oricine m-a văzut lovindu-mă în pulă şi să spun: „da, probabil că a fost amuzant când mi-am rănit pula şi/sau coaiele". Nu e nimic neamuzant la un bărbat care se află într-o postură nepăsătoare, care şi-o ia din plin cu o minge de fotbal direct în coaie, de nicăieri. Tipul trece de la relaxare totală la agonie într-o jumătate de secundă – asta e întotdeauna amuzant, niciodată plictisitor, niciodată. Deci suntem toţi de acord că loviturile în pulă şi/sau coaie sunt întotdeauna amuzante.

Oricum. Să revenim la tipul care s-a înfipt cu pula direct în stâlp:

[liveleak src='//www.liveleak.com/ll_embed?f=619ab1debe32' width='640' height='360']

Unele momente sunt atât de suculente încât te poţi pierde în ele ca într-o baie caldă, te poţi tăvăli în ele, eventual să scoți şi nişte baloane de spumă, poţi să-ţi scufunzi capul sub apă şi să ieşi de acolo lustruit, să ieşi gol şi curat, ca şi cum timpul ar fi stat în loc sau nu s-a mişcat prea mult. Exemplu: aici e momentul în care alergătorul, pe care îl voi numi de acum Omul Rănit Extrem în Pulă, ia colţul neştiutor, în drumul spre glorie:

E ultimul moment în care pula tipului a fost văzută întreagă.

Treaba stă cam aşa: noi ştim ce urmează. Vedem stâlpul. Ştim ce se va întâmpla cu pula lui. Dar el nu ştie. Ăsta e acel moment perfect, de inocenţă, în care un om ale cărui viaţă şi pulă se vor schimba pentru totdeauna, dar care acum se concentrează numai pe timpii lui, acum gândeşte în termeni de secunde în căutarea…

Acum e în grup, iar aici se întâmplă nenorocirea, pentru că în încercarea de a scoate un timp mai bun (există un instinct social care îi face pe alergătorii în grup să fugă mai repede, se îmboldesc unii pe alţii; chiar şi când alergi de unul singur, tot ajută să stai un pic în grup, cât să prinzi ritmul), ignoră împrejurimile şi presupune că cei doi tipi din faţă îl vor ghida bine şi de asta nu-l vede, nu vede gheţarul alb-oranj care se duce în Titanicul pulii –

Şi apoi vine momentul impactului, care e brutal pentru că trupul lui îşi dă seama ce se întâmplă înaintea creierului. Adică e momentul ăsta în care ridică mâinile ca să oprească impactul, dar ouăle lui sunt deja omletă, apoi se apleacă şi îşi pune mâinile peste faţă şi genunchi şi se întreabă ce s-a întâmplat. Faţa lui spune: „Nu ştiu de ce mi se întâmplă asta." Nu ştie de ce se holbează spre pământ şi de ce îi arde pula, creierul lui nu poate procesa încă informaţia, îl protejează de adevăr în singurul mod de care e capabil.

O dată, când aveam opt ani, mergeam cu spatele printr-o pădure (eram şi sunt încă un tip căruia îi place să se dea în spectacol) şi m-am dus de-a berbeleacul peste un buştean mic. Şi cum m-am lovit eu de pământ, întâi cu gâtul, apoi cu capul, am simţit cum mi se tasează coloana, am rămas cu cracii în aer şi, practic, am făcut o răsturnare agonizantă pe spate. Mătuşa, care era cu mine atunci, zice: „O, ai grijă!" Era o informaţie inutilă pentru mine la acel moment. Dar arată cumva modul în care creierul procesează trauma: lent, mai târziu decât corpul, care recunoaşte durerea înaintea creierului şi nu poţi face nimic în privinţa asta, nu poţi reveni la starea iniţială, nu-ţi poţi recompune coaiele după ce ai intrat cu pula fix într-un stâlp. Tot ce poţi face e să priveşti neajutorat cum cele mai fragile părţi ale corpului tău se strivesc sub presiune. Pe bune, durerea e cea mai nasoală chestie în viaţa asta.

Totuşi, haha:

[liveleak src='//www.liveleak.com/ll_embed?f=619ab1debe32' width='640' height='360']

Aş vrea să-l menţionez pe comentator, care cred că nu ajută deloc situaţia. Reacţia umană la durerea altora e destul de bizară, respectiv dorinţa de confirmare că persoana respectivă e ok, că nu a murit, că nu s-a înfipt cu pula într-un stâlp atât de tare încât inima a încetat să-i mai bată. Personal, cred că în momentele de durere, când fiecare celulă din corpul meu urlă în agonie şi creierul meu poate doar să sune ca un clopoţel în vreme ce sângele îmi aleargă prin corp într-un puseu de adrenalină, acel cineva care vine să-mi strige în faţă: „EŞTI BINE? HEI? EŞTI OK? JOEL? ÎN REGULĂ, PRIETENE? EŞTI BINE? SPUNE-MI CĂ EŞTI OK. EŞTI ÎN REGULĂ?", e cea mai nasoală chestie din lume, mai nasoală decât crimele de război sau moartea, mai nasoală decât durerea pe care o experimentez deja. Şi n-am nici cea mai vagă idee ce spune tipul care comentează aici, dar nu cred că apelul lui empatic şi urletul către tipul rămas fără pulă care stă aplecat în plin maraton ajută prea mult.

Trebuie, ca niciodată, să ne strângem împreună şi să învăţăm din greşelile altora de aici, mai ales din ale maratonistului belgian care presupun că acum e de urgenţă sub operaţie de reparare a pulii şi înjură că a făcut din alergat un hobby. Iar lecţiile sunt următoarele: dacă ceva e clar semnalizat şi vopsit în alb şi oranj, ai putea să nu alergi direct în el; nu te înfige cu pula în nimic, de fapt, încearcă să loveşti mai degrabă cu pulpa, poate cu mâna; nu te încrede în nimeni ca ghid şi ţine-ţi pula departe de stâlpi. Suntem singuri pe lume, suntem responsabili fiecare pentru el, ţine-ţi ochii deschişi şi pula alertă tot timpul. Şi când vezi pe cineva suferind şi ai din întâmplare un microfon, încearcă să nu strigi „AUUUU!", apoi să pisălogeşti persoana respectivă în timp ce moare. Viaţa e durere, oameni buni. Trebuie să lucrăm împreună ca să putem trece prin asta.

Traducere: Alexandra Andrieş

Urmărește VICE pe Facebook

Mai vezi și alte clipuri:
Clipul ăsta despre o bătaie între șoferi îți va distruge visul pentru o lume mai bună
Clipul ăsta cu clubberi confuzi din Ibiza e definiția dezamăgirii în viață
Cum luptă o femeie cu cei care au pus pe internet o partidă de sex în trei cu ea