Tinerii de 20 de ani care învață copiii refugiaților cum să înoate

Trei băieți stau pe plajă, cu vântul în plete, și se uită împietriți unii la alții. Unul dintre ei începe să plângă. Ceilalți doi au colace și el n-are. Nu e mulțumit.

În jur de douăzeci de copii urlă și aleargă prin mare, râd și cântă. E greu de crezut că, cu câteva luni în urmă, aceiași copii au fost scoți cu greu din aceeași apă de către voluntari, după o călătorie dificilă cu barca din Turcia până în Grecia. Copiii și câțiva adulți sunt învățați de către voluntari să înoate. Și, în afară de copilul fără colac, toți par fericiți.

Dar amintirile călătoriei prin care au trecut răsar la tot pasul. Un tânăr pakistanez îmi aruncă o mapă mare din plastic și mă roagă să am grijă de ea. Până atunci o purtase la gât pe un șiret, dar n-o poate lua cu ea în apă. Aprob că voi avea grijă de ea și el se aruncă în apă. În mapă se află documentele lui de identitate, un card de credit și câteva numere de telefonul scrise cu pixul pe hârtie. Practic, îi țin în mâini toată existența.

Panagiotis Koulakos, un pompier și salvamar în vârstă de douăzeci de ani care lucrează pentru organizația Lifeguard Hellas, călătorește în fiecare săptămână de la Atena la Lesvos ca să-i învețe pe copii să înoate. E o mare responsabilitate, dar trebuie să ne ocupăm de asta, mi-a zis. Lecțiile de înot au câte un profesor pentru fiecare doi copii și aceștia îi încurajează pe cei mici să intre în apă stropindu-i cu apă și țopăind. Majoritatea copiilor vor cu disperare să intre în apă și au așteptat nerăbdători în tabăra de refugiați toată dimineața – îmbrăcați în costume de baie – ca să se poată juca în mare.

Lucrurile stăteau cu totul altfel când Panagiotis a început să dea lecții de înot acum trei luni. La început, se temeau de apă și nu știau cine suntem, a zis el. În prima zi erau foarte suspicioși și nu voiau să intre în apă. Mulți dintre ei stăteau pe plajă și plângeau. Nici măcar nu voiau să calce în apă. Dar acum încep să țipe de bucurie de cum ne văd. Și mulți dintre ei nu știau să înoate, nici măcar tinerii de 18 ani. În primele zile i-am învățat să plutească, iar acum au învățat să înoate singuri. A fost uimitor. Acum, voluntarii abia apucă să scoată din dubă dispozitivele pentru plutire, că sunt asaltați de copii.

Manuel Blanco, un alt salvamar voluntar de la organizația Proem Aid a zis că lecțiile de înot au și scopul de a-i scoate pe copii din rutina din tabără. „Gândește-te că majoritatea nici n-au văzut marea până în ziua în care au traversat-o cu barca din Turcia până în Lesvos. Mulți erau speriați pentru că au văzut-o noaptea, pe întuneric. Cu ajutorul cursurilor de înot, i-am ajutat să nu le mai fie atât de frică. Am schimbat întunericul cu distracția, lumina și jocurile."

Refugiații vin de mai multe generații din Asia Mică în Lesvos, dar când au început să vină în valuri mari, prin 2014, insula era total nepregătită. Lesvos avea doar două ambulanțe pentru cei 86 000 de locuitori. Regimul de austeritate și rata mare a șomajului din Lesvos și toată Grecia au împiedicat reacțiile locale să apară până în august 2015.

Angajații spitalelor locale și salvamarii erau extenuați, așa că prezența ONG-urilor a fost crucială. Cu cât a crescut criza refugiaților, cu atât a crescut și reacția comunității internaționale. „Peste 850 000 de refugiați au sosit în Grecia în 2015", a zis Roland Schönbauer, purtătorul de cuvânt al UNHCR din Grecia. „Serviciile locale erau copleșite, așa că susținerea din partea comunităților locale și a voluntarilor a fost vitală."

În ciuda eforturilor voluntarilor, mulți refugiați bat pasul pe loc. Mulți dintre cei care au sosit vara trecută au ajuns la destinațiile europene dorite, dar cei sosiți mai recent au rămas blocați aici. Granițele sunt închise și mulți dintre cei care așteaptă să le fie procesate aplicațiile pentru azil sunt blocați în tabăra Moria, pe care refugiații o descriu nu ca pe un purgatoriu, ci ca pe un iad. Pe la jumătatea lunii septembrie, Moria a fost incendiată în urma protestelor refugiaților rămași în tabără care se temeau că vor fi deportați în Turcia. Au fost evacuate patru mii de persoane.

Copiii care iau lecții de înot trăiesc în PIKPA, o tabără înființată de un psiholog pentru refugiații vulnerabili. PIKPA e situată într-o fostă tabără de vacanțe și copiii au acces la un mic loc de joacă, mese regulate și un număr constant de voluntari. Dar tot blocați rămân. Refugiații din PIKPA cu care am stat de vorbă mi-au vorbit deschis despre traumele psihologice cu care se confruntă. O femeie siriană mi-a povestit cum a găsit corpul unei persoane ucise într-un atac aerian – „Parcă era carne tocată." Visează cadavrul aproape în fiecare noapte.

Lecțiile de înot sunt foarte importante tocmai din cauza conotațiilor negative ale călătoriei pe apă. Copiii traumatizați de călătorie suferă de epilepsie sau de tulburări intelectuale și emoționale severe, conform unui raport din 2015 întocmit de International Medical Corps. PIKPA e un exemplu grozav de priorotozare a sănătății mintale, dar e o tabără mică și nu se compară cu taberele normale pentru refugiați.

„Traumele anterioare – sau supraviețuirea unei călătorii periculoase pe mare – au drept consecințe probleme mintale grave pentru refugiați", a zis Schönbauer. „Deși în majoritatea taberelor au fost implementate activități de susținere psihosocială și mintală, tot există locuri în care aceste servicii nu sunt oferite."

Reacția internațională la criza refugiaților a fost destul de slabă, spre deosebire de entuziasmul puternic al voluntarilor. „Avem multe echipe de oameni din toată lumea – Spania, Suedia, Danemarca, Germania, Statele Unite ", a zis Panagiotis. Grupurile de voluntari tineri știu să-i distreze pe copii, iar asta e esențial. „Cel mai ușor mod de a-i învăța să înoate nu sunt lecțiile, ci joaca. Sunt copii, își doresc să se joace. "

@helennianias

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre refugiați pe VICE:
Am petrecut o zi într-o tabără de refugiați din Grecia
10 filme care o să te facă să nu mai spui tâmpenii despre refugiați, ca Lucian Mîndruță
Ce trebuie să știi despre criza refugiaților din Europa