​Am făcut baie în pielea goală prin Londra ca să văd dacă britanicii sunt pregătiți pentru naturism

S-a crăpat de ziuă în fața Palatului Kensington: e ora perfectă pentru înot în pielea goală. Regina Victoria mă privește împietrită în timp ce mă dezbrac dar, în afară de ea, de lebede, gâște, joggeri, muncitori adormiți și gardieni, suntem complet singure. Heleșteul mă așteaptă, primitor.

În weekendul trecut a avut loc nașterea Mișcării pentru Înotul Nud, promovată de Naturismul Britanic – societatea care susține nuditatea socială. Organizația a sperat că plajele, lacurile și centrele de relaxare ale țării vor vedea mai multe funduri goale decât o cosmeticiană. Organizatorii speră că luna septembrie va fi începutul unei noi ere a indecenței publice.

E un efort drăguț din partea lor, dar oare e pregătită insulița noastră rece și urâcioasă pentru așa ceva? Poate că ne-am bucurat când am auzit că s-a deschis în Londra, în luna iunie, un restaurant de nudiști, dar totuși l-am băgat la zdup timp de zece ani pe Stephen Gough, tipul care și-a permis să umble gol prin oraș.

Prioritățile noastre sunt varză: pe una dintre puținele plaje britanice pentru nudiști, din Dorset, situată pe un fost teren de antrenament din al doilea război mondial, semnele care te avertizează că s-ar putea să dai peste oameni în pielea goală sunt de cel puțin zece ori mai mari decât cele care îi avertizează pe vizitatori de prezența unor bombe nedetonate.

Așadar, nuditatea publică e mișto sau e mai periculoasă decât niște rachete naziste? Am hotărât să înot în pielea goală prin Londra ca să aflu.

În afară de râul imens și murdar care taie orașul în două și toate canalele lui toxice, nu ai prea multe ape dintre care să alegi. Locurile de bălăceală pentru nudiști sunt puține și răsfirate: fie piscine în miez de noapte, când nu e nimeni, fie plaje departe de civilizație. Chiar dacă naturiștii au ales să se elibereze de haine, societatea tot conspiră să-i țină la distanță.

Dar dacă stai gol în lumina neiertătoare a zilei, nu înțelegi de ce oamenii vor ca nudiștii să se ascundă. Nimeni nici măcar nu clipește când mă vede. Poate că cetățenii sunt atât de prinși în drumul spre job încât n-au timp de atacuri de apoplexie. Poate că pe dinăuntru explodează de furie. Dar la exterior nu lasă să se vadă decât un zâmbet mustrător.

The Round Pound – un lac ornamental creat în 1730 de Regele George al II-lea – e cel mai public și nepotrivit loc pentru înot. Dar nici măcar lebedele nu sunt deranjate când plonjez spre ele. Se adună curioase și nu mă amenință în niciun fel pentru că le-am deranjat casa.

Aproape sunt dezamăgit că nimeni nu se enervează. Un stol de gâște fac gălăgie pe cer, dar cred că sunt supărate mai degrabă că le-am ocupat locul preferat și nu pentru că îmi vântur puța prin fața lor. Nu c-aș vrea să sperii oamenii sau să fiu arestat, dar am un articol de scris și nu prea am ce scrie dacă totul merge atât de lin și pot pluti prin ape în curul gol fără vreo grijă pe lume.

Din păcate, se pare că oamenii nu mai recurg așa de ușor la furci și topoare. Conform spuselor lui Andrew Welch, purtător de cuvânt al organizației Naturismul Britanic – am reușit să scăpăm de penibilele valori victoriene, după aproape două secole de ură de sine.

„Suntem în a doua decadă a secolului XXI și lucrurile au început să se schimbe, a zis Welch. Ideea de a umbla gol pe o plajă numai e atât de șocantă ca pe vremuri. Încă există multe atitudini conservatoare, dar trebuie să încercăm să le schimbăm. Vrem ca lumea să știe că naturismul e un lucru bun și sănătos. "

Următorul nostru loc pentru înot nu are nimic bun sau sănătos. Ne oprim la Barbican, un monolit construit ca să umple una dintre cele mai mari găuri din oraș lăsate de Blitz.

De la distanță, lacul din centrul complexului pare idilic. Stuful se leagănă blând în bătaia vântului ; peștii sar veseli din apă. Ne apropiem și observăm, de fapt, că peștele se află în chinuri. Mai sare o dată și se scufundă în apele nămoloase. În scurt timp o să fiu eu ca amărâtul ăla.

Nici nu e ora 9 încă. Nu mi-aș dori nimic mai mult decât o cafea fierbinte, dar buna mea prietenă și fotografă, Sarah Lee, s-a transformat într-un monstru fără inimă. O să bem o cafea după. „Hai, treci în apă! " îmi zice și mă trimite în focarul de dizenterie, în timp ce testează lumina.

Complexul Barbican conține peste două mii de apartamente. Multe dintre ele au vedere spre lac. În adâncul inimii, știu că n-o să bem nici o cafea după. Nu pot decât să sper că cineva n-o să ne arunce cafeaua în cap de la balcon.

Oamenii se adună toți la ferestre, în timp ce eu îmi arunc hainele și pășesc spre necunoscut. Apa abia îmi trece de glezne, n-am nici o șansă să înot – pot doar să-mi târăsc corpul gol pe pietrișul albiei. E groaznic. Stau să aștept sirenele de alarmă și paznicii.

Dar nu apare nimeni. Autoritățile se fac simțite abia când ies din apă și încerc să plonjez pentru fotografii amuzante. „Îmi pare foarte rău, dar mă tem că va trebui să vă rog să plecați", ne anunță politicos un paznic. „Am primit o plângere. "

Fără nervi. Fără dezgust. Fără vreun fel de curiozitate. Doar protocol: unul dintre cei patru mii de rezidenți a făcut o plângere, așa că trebuie să plecăm. Nici măcar nu știm dacă din cauza nudității. Poate nu i-a convenit că am deranjat rațele.

În drum spre ieșire, m-am gândit la cât de tolerant a fost orașul până acum. Am făcut baie în pielea goală prin jumătate din oraș și nimeni n-a țipat la mine să mă acopăr, nu m-a înjurat și nu m-a scuipat. Singura pedeapsă e că nu am primit cafea și mic dejun.

Chiar și așa, mă simt laș că am plecat fără să comentez. La urma urmei, nuditatea publică nu e o infracțiune.

„Din punct de vedere legal, ai dreptul să faci asta", a zis Andrew Welch, de la Naturismul Britanic. „Legea e în favoarea naturismului. Nu e ceva ilegal. Poate că oamenii se vor uita la tine pentru că nu sunt obișnuiți cu asta. Cineva s-ar putea să cheme poliția, dar n-ai ce să pățești. "

Dar mă îngrozea ideea să stau să discut despre legi în pielea goală cu un polițist. Din fericire, la următoarea destinație ni s-a alăturat un prieten avocat.

Ultima noastră oprire e la The Basin – un fel de port de mărimea a două terenuri de fotbal. Dacă putem face baie dezbrăcați aici fără să fim arestați, înseamnă că ne-am îndeplinit misiunea și că Londra poate fi declarată capitala mondială a nudismului.

Iar dacă apare poliția, abia aștept să le stricăm ziua cu avocatul nostru în pielea goală.

„Ce facem e perfect legal", a zis Paul în timp ce-și scotea pantalonii.

Vegheați de monumentele din jur, ne luăm de mână și plonjăm în apele întunecate ale Tamisei. Nimeni nu spune o vorbuliță.

Dovezile sunt incontestabile. Marea Britanie e pregătită. E timpul să le dăm libertate naturiștilor. Să-i îmbrățișăm și să ne cerem scuze. Gata cu plajele izolate, cu poliția și cu închisorile.

Înotul în pielea goală nu e o perversiune sexuală. E natural și distractiv. Poate că londonezii nu și-au aruncat costumele cât colo ca să mi se alăture, dar nici nu m-au bătut cu pietre ca țăranii medievali.

Poate că nu e atât de important pentru drepturile omului să poți umbla dezbrăcat, dar e o opțiune pe care merită s-o avem. Cine nu e de acord, va avea de-a face cu avocatul meu nudist.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre nudism pe VICE:
Fotografii cu oameni care fac nudism prin parcurile din Berlin
Fotografii de la un festival de nudiști din anii '70, din Milano
Faceți cunoștință cu noua generație de nudiști britanici