În România zilelor noastre, cinematografele şi zimbrii au ceva în comun, ambele sunt pe cale de dispariţie. În genul ăsta de încăperi mergeau părinţii şi bunicii noştri să vadă filmele noi. La nivel naţional, mai sunt doar 22 cinematografe care funcţionează, din vreo 600. Asta din 1989 până acum. Însă le numeri pe degetele de la o mână pe cele care au cât de cât profit.

Adevărul este că, odată cu aducerea cinematografelor în falimentare şi paragină, filmele de artă cu profil românesc n-au unde să-şi proiecteze filmele în ţară. Practic, le este imposibil să ţină pasul cu cinema-urile din mall. Acolo mergi să vezi doar filme comerciale, cel mai adesea internaţionale. Unde mai pui că le vezi şi 3D?! Şi asta în ciuda faptului că un bilet costă 15-20 de lei, iar sucul şi apa tot atât. Da, e naşpa situaţia, dar e greu să te pui cu marii dansatori ai pieţei româneşti.

Bucureştiul mai are doar un singur cinematograf care funcționează. Este vorba de „Europa", dar nu pare să mai aibă viaţă lungă nici el. Toate cele închise au fost transformate în cluburi, restaurante sau chiar biserici. Penultimul cinematograf din Bucureşti schilodit este „Scala" de pe bulevardul Gheorghe Magheru. A fost închis în luna mai a anului ăsta, din lipsă de bani.

În momentul de faţă, acolo se ţin slujbe de către o biserică baptistă. Când treci prin faţa fostului cinematograf, vezi un afiş pe uşa de la intrare pe care scrie: „Biserica Baptistă Ruah. Slujbă în fiecare duminică de la 10-12." Astăzi am mers la locul cu pricina, ca să înţeleg cum s-a ajuns la chestia asta.

Am ajuns cu o jumătate de oră înainte să-nceapă slujba, alături de fotografa Ana. Fix în stânga, după ce intri în încăpere, se află şi acum casa de bilete. Geamul era închis, dar m-am gândit că doar pentru o pauză de țigară a casierițelor. Totuşi, am bătut în geam ca să cer un bilet la fimul „Nea Mărin miliardar" sau „Trandafirul galben", însă, ca să vezi, dezinteres grav. Am făcut comparaţia cu fimele astea vechi de vreo 35 de ani, ca să-ţi imaginezi felul bătrânesc în care arată tărâmul ăsta. Ca să înţelegi şi mai bine: asociază locul cu mobilierul din apartamentul bunică-tii.

Faza mișto, demnă de filmele cu Stan şi Bran, a fost atunci când în sala principală, credincioşii îi jurau credinţă eternă lui Dumnezeu şi vorbeau despre tentaţia de a cădea în păcat. În schimb, cum ieșeai din sală, dădeai peste proiecționist, singurul angajat rămas în picioare, care stătea pe-un fotoliu şi savura liniştit o doză de bere, uitându-se la o dezbatere politică de la televizor. Genial, nu?!

Ah, poate ţi se par amuzante versurile de pe ecran, dar noi le-am cântat.

După ce am trecut de casa de bilete, am intrat la slujbă. Am fost primiţi prietenos de către unul din pastori, care ne-a urat „Pace". Asta e urarea folosită de toți membrii comunității ăsteia.

Apoi, ni s-a adresat întrebarea: „Prima dată?". Confuzi şi luaţi din scurt, am răspuns: „Da". Firește, omul se referea dacă e prima dată când venim. I-am pus câteva întrebări omului, curios să aflu cum a ajuns să țină slujbe într-un fost cinematograf.

VICE: De când se ţin slujbe aici?
Pastorul: Luna aceasta se împlinesc trei luni de când ne desfăşurăm activitatea.

Cum aţi reuşit să obţineţi locul acesta?
Cu câteva insistenţe, am izbutit să-i facem pe cei de la RADEF să înţeleagă ce ne dorim noi.

În ce sens aţi insistat?
Am mers de mai multe ori pe la dânşii.

Spaţiul este cumpărat sau închiriat?
Este închiriat pe-o perioadă determinată de un an.

Între timp, în jur s-a dat vestea cine suntem, iar saluturile specifice locului au curs gârla. Ne-au abordat oamenii de acolo pe noi:

Bătrână enoriaşă: Bine v-am găsit. Pace!

VICE: Pace, doamnă, pace. Bine v-am găsit! Auziţi, dumneavoastră ştiaţi că aici a fost un cinematograf?
Batrâna enoriaşă: Dar ce contează asta?! O slujbă nu ţine cont de clădire, ci de oamenii pe care îi are în ea. Dacă Dumnezeu a vrut asta, asta am primit.

Aveţi un sentiment aparte când vă gândiţi că mergeţi la slujbă în acelaşi loc în care acum câţiva zeci de ani vă uitaţi la filme?
Ce sentiment sau filme… Eu nu mă duceam la filme nici când eram tânără. Eram mereu ocupată. Ba acasă, ba cu familia, ori la serviciu.

Deci vi se pare bun locul acesta?
Dumnezeu se află peste tot. Oamenii contează.

Apoi, bătrâna ne-a dus la fondatorul bisericii, și pastor, pe deasupra, ca să stăm de vorbă cu el. „Frații noștri vor să știe cum s-a format biserica", i-a spus omului, care a fost de acord să-mi răspundă la câteva întrebări.

VICE: Cum v-a venit ideea să închiriaţi chiar aici?
Fondator&pastor: Noi, cei prezenţi, am făcut parte dintr-o altă comunitate, însă acolo eram 600-700 de persoane la o singură întâlnire, aşa că am considerat să construim ceva mai micuţ, pentru a putea fi mai apropiaţi de oameni, de fraţi. Ştiam că cinematograful este dat spre închiriere, deci de ce să nu fie un loc prielnic…

Ce părere au avut enoriaşii când au aflat că aici se vor ţine slujbele?
E o clădire ca oricare alta. Totul se sfinţeste cu rugăciune.

Vă place locul acesta?
Raportat la zona centrală şi bani, da. Este în regulă.

Câţi bani daţi să ţineţi slujba aici?
Sincer, nu ştiu să vă spun. E altă persoană care s-a ocupat de negociere. Hai, să nu vorbim, totuşi despre asta, te rog.

Timp de două ore am asistat la slujbă, unde s-au cântat melodii religioase, iar la final am plecat cu promisiunea că ne vom întoarce. Da, peste un an, ca să vedem dacă s-a reînnoit contractul. Nu ştiu câţi dintre voi aveţi habar cât de dubios e să auzi cum trebuie „să-i speli gândul lui Dumnezeu" şi să fii bombardat cu o informaţie ca: „Înainte să te căsătoreşti, întreabă-l pe Dumnezeu dacă e de acord."

În fine, PACE!

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre biserici:
Bisericile de termopan ale României
Dubioşenii divine pictate pe biserici româneşti
Biserica Ortodoxă e la fel de absurdă ca-n România şi la vecinii noştri din Balcani