​Tipul ăsta o să petreacă șaizeci de zile într-un far bântuit

Marc Pointud se pregătește să petreacă șaizeci de zile singur, într-unul dintre cele mai înfricoșătoare locuri din Franța: infamul far din Tévennec. Situat pe o insulă neospitalieră, locul are o reputație întunecată. E greu de accesat și oamenii se tem de el ca de dracu', așa că nimeni n-a îndrăznit să locuiască acolo din 1910 – anul în care a fost automatizat.

Aprins pentru prima oară în 1875, farul a avut 23 de paznici. Henri Guezennec a fost prima persoană care a locuit acolo și, în mod deloc surprinzător, primul care a luat-o complet razna. Legenda farului trăiește până în ziua de azi. Au existat paznici care au înnebunit, oameni care au murit în mod suspicios după ce au căzut în niște cuțite, copii care și-au pierdut viața și, bineînțeles, fantome.

Marc Pointud cunoaște destule de bine farurile din țară. În 2002, a fondat Societatea Națională a Farurilor și a Balizelor, o încercare de a conserva farurile abandonate din țară. În 2011, statul i-a dat organizației permisiunea de a ocupa și de a renova farul Tévennec. Scopul pe termen lung e transformarea lui într-o reședință artistică.

Anul acesta, pentru a sărbători a 140-a aniversare a farului și pentru a crește popularitatea construcției istorice, Marc a hotărât să petreacă șaizeci de zile singur acolo. Proiectul se cheamă Lumină în Tévennec și e finanțată prin crowdfunding. L-am sunat pe Marc să aflu ce l-a determinat să organizeze un astfel de eveniment.

VICE: Cum te simți la gândul că o să petreci două luni într-un far pe care lumea îl consideră bântuit?
Marc: M-am pregătit de multă vreme pentru asta. Am mers și cu barca, dar asta va fi prima mea ședere într-un far. Am petrecut multă vreme pe mare cu echipa. Cred că e mai greu pe mare, pentru că trebuie să ai grijă de toată lumea, nu doar de tine.

De ce vrei să petreci șaizeci de zile singur acolo? Nu din cauza singurătății au înnebunit și ceilalți paznici?
Tocmai despre asta e vorba. Singurătatea face parte din tradiția îngrijitorilor de la Tévennec. Între 1874 și 1910, farul a avut nevoie de câte un paznic nou în fiecare an. Nimeni nu rezista mai mult. Dar erau alte vremuri. Nu puteai comunica cu lumea exterioară. Nu puteai vorbi decât cu păsările. Pentru mine va fi mult mai ușor: o să țin mereu legătura cu media și cu asociația mea.

Farul e echipat pentru a susține existența cuiva înăuntrul lui?
Deloc. Nu există mobilă. E complet abandonat. O să aduc eu niște lucruri – un pat, un scaun, o masă, mâncare și instrumente de scris. O să fiu ca un fel de prizonier. Farul e automatizat, deci nu e nevoie să-l operez. Nu există apă curentă, electricitate sau încălzire. Va costa o avere să-l reamenajez. Tocmai de asta am strâns bani prin crowdfunding.

Faci asta pentru a atrage atenția asupra farurilor abandonate? Statul e implicat și el în asta?
Nu, nu avem susținerea statului. Uneori mai repară lumina, dacă apar probleme. E ciudat – luminile astea sunt folosite în fiecare noapte, dar nimeni nu-și bate capul să le întrețină.

Te temi că n-o să reziști șaizeci de zile?
Ne vom lua toate precauțiile necesare să ne asigurăm că totul va decurge bine. E posibil să întâmpin probleme medicale sau psihologice. Dar dacă apare ceva, trebuie doar să dau un telefon și va veni un elicopter în 15 minute. Nu se mai moare la Tévennec ca pe vremuri. Și sunt în formă, sunt sigur că n-o să mi se întâmple nimic rău.

De ce există atâtea povești despre Tévennec?
Înainte să fie far, se presupunea că Tévennec era reședința lui Ankou (personificarea morții în legendele britone). Când navighezi pe Raz de Sein fără motor, curentul te duce direct la Tévennec. Mulți marinari au murit acolo și așa și-a câștigat stânca reputația. După ce statul a construit un far acolo, au trimis oameni care să locuiască acolo singuri. N-a fost o idee prea bună. La fiecare furtună, valurile ajungeau până la acoperiș – așa că farul a fost distrus complet de trei ori în o sută de ani. Din fericire, să sperăm că lucrurile sunt diferite azi.

Așa sper și eu. Crezi în fantome?
Nu, deloc. Dar respect credințele oamenilor și n-am aroganța să cred că le știu eu pe toate. Dar ce e o fantomă, la urma urmei? E un suflet singuratic și neliniștit sau e o manifestare a singurătății? Cine știe. În fine, dacă o să întâlnesc un spirit acolo, o să încerc să-i fac poză.

Mulțumesc.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe despre fantome:
Fotograful Agustin Hernandez creează fantome prietenoase La Arad, casele părăsite nasc fantome Deși spun că nu sunt superstițioși, românii cred în duhuri rele, deochi, fantome, blesteme și multe altele Am văzut cum prind viață fantomele din Google Street View