Lansările de carte ale pușcăriașilor mi-au adus selfie și autograf de la Dan Voiculescu

La Gaudeamus și-au lansat cărțile doi mari pușcăriași ai neamului românesc: Dan Voiculescu și Adrian Năstase. Consecințele acestor evenimente le știm cu toți deja - Mălin Bot a redevenit relevant pentru câteva zile, iar Lidia Bodea, membră a Comitetului Director al Asociației Editorilor din România, a demisionat din funcție, în semn de protest față de decizia organizatorilor de oferi spațiu de lansare unor indivizi atât de reprobabili.

Nazismul și teroarea de la Charlottesville

Am fost și eu acolo, dar cu intenții mai puțin jurnalistice sau academice. Cu misiunea clară de a-i cumpăra cartea domnului profesor Dan Voiculescu, „Lupta Politică” volumul doi, și de a obține un autograf de la domnia sa. Și, eventual, de a-mi face un selfie cu el, pentru like-uri nenumărate pe Instagram și Facebook.

Se face 14, începe lansarea. Nu știu la câte evenimente de genul ai fost până acum, dar, din ce am observat în ultimii șapte ani, de când tot merg la Gaudeamus, lansările de carte au prostul obicei de a fi teribil de plictisitoare. Mai ales cele la care participă și politicieni. Scrie Icsulescu niște maculatură ce nu va fi niciodată citită cap-coadă de cineva sănătos la cap, își invită câțiva amici sau lingăi de încredere, se cântă ode, toată lumea e prietenă cu toată lumea, nimeni nu scrie cărți proaste și toți sunt cel puțin Hemingway. Lansarea lui Dan Voiculescu nu face excepție.

Media de vârstă a celor care asistă la eveniment e similară mediei de vârstă a publicului Antena 3. Când ajung în zona RAO a târgului, întreb un grup de doamne la a 10-a tinerețe dacă stau la coada pentru autografe. Nu știu nici ele foarte bine de ce stau acolo, însă mă îndeamnă să mă bag în față, cu presa, poate așa voi avea șanse mai mari să interacționez cu dom’ profesor. Le dau săru’ mâna și fac întocmai.

Înghesuială mare-n față, Voiculescu are mai mulți fani și fane decât mă așteptam. Încep să curgă odele, primul e Adrian Năstase. Multe sforăieli politicoase, dar, pentru o clipă, fostul premier redevine politicianul arogant de altădată, care invita jurnaliști și politicieni de opoziție să-i numere ouăle:

„Churchill spunea la un moment dat «ai dușmani, foarte bine, înseamnă că la un moment dat ai luptat pentru ceva în viață». Poate să mai adaug un citat, tot din Churchill, care mi se pare relevant pentru ambianța în care trăim: «nu veți ajunge niciodată la destinație dacă veți arunca cu pietre în fiecare câine care vă latră». Ideea pe care voiam s-o subliniez este să încercăm să nu ne pierdem vremea certându-ne cu tot felul de idioți care pot să apară pe parcurs. Sunt foarte mulți și e foarte greu să le răspunzi. În orice țară, în orice teritoriu, în orice spațiu există un anumit procent și este inevitabil ca ei să existe și eu cred că trebuie să le recunoaștem acest drept.”

Practic, un „dușmanii îmi poartă pică, dar au creier de furnică” rostit în cuvinte mai alese, de mare cărturar. Termină excelența sa, îi urmează avocatul Daniel Ionașcu, un răsfățat al emisiunilor mondene și un vrednic ucenic al regretatei Paula Iacob. Începe discursul cu o concluzie demnă de perlele de la Bacalaureat: „aș vrea să vă spun că această carte este importantă pentru că autorul ei este important”.

Urmează Ciutacu. Nu Gâdea, nu Badea, ci Ciutacu, omul care a trădat pentru mogulul Ghiță. Conștient de surprinderea unora că tocmai pe el s-a găsit Voiculescu să-l invite, simte nevoia să-și justifice prezența. În primul rând, e recunoscător că n-a fost vândut niciodată, deși presiuni au tot existat în cei nouă ani pe care i-a petrecut la Antene. Apoi, îl admiră pe Voiculescu pentru că e un luptător, așa cum sugerează și titlul cărții. În al treilea rând, e aici „pentru că Antena 3 a fost ani de zile în conștiința publică Gâdea, Badea și Ciutacu”, fapt pentru care Ciutacu se simte dator în fața domnului profesor. Voiculescu l-a făcut OM.

Între timp, o tânără domniță îl recunoaște pe fotograful care mă însoțește. Știe că suntem de la VICE și încearcă să ne ademenească cu o carte gratis, dar numai dacă mergem cu ea puțin mai încolo, în spatele mulțimii. Ne dăm seama că-i o capcană, așa c-o refuzăm politicos. Ulterior, voi afla că domnița e ceva reprezentantă a Fundației Dan Voiculescu.

Se strecoară printre noi și alți grei apropiați trustului Intact. Mai întâi Bogdan Chirieac, care are și el câteva cuvinte de spus, în principiu aceleași care apar și pe spatele cărții, apoi doamna avocat Adina Stancu, editoarea fițuicii de cancan juridic luju.ro. Irascibilă din cauza căldurii, dă coate în stânga și-n dreapta ca să ajungă mai în față: „vreau să stau lângă Bogdan”.

La microfon apare și un Sorin Roșca Stănescu leoarcă de transpirație care se mândrește c-a fost coleg de suferință cu Voiculescu la Rahova. Termină el, urmează vedeta zilei, domnul profesor Dan Voiculescu. În timp ce el vorbește despre cum se îmbrăca doar în trening la pușcărie și azi nu știa ce costum să ia pe el, eu merg să-mi cumpăr un exemplar al cărții și mă pun la coada de autografe. Printre cei și cele care așteaptă se află și câteva fetițe de maximum zece ani care, evident, la o vârstă atât de fragedă, au fost impresionante de lupta domnului profesor cu justiția aservită. Și care-i vor citi cartea din scoarță-n scoarță, sunt sigur.

În timp ce eu îmi aștept cuminte rândul, doamna de la Fundație se strecoară din nou în față, inspectând oamenii ce stau la coadă. Când mă observă, se duce direct la dom’ profesor și îi șoptește câteva cuvinte la ureche. Mă trec toate transpirațiile, sunt convins că am fost deconspirat și mă aștept în orice clipă să fiu scos din mulțime de vreunul dintre bouncerii lui Voiculescu. În mod surprinzător, nu se întâmplă asta.

Când îmi vine rândul, dom’ profesor (informat, pesemne, de domnița de la Fundație) mă întreabă dacă sunt ziarist, îi spun că da, sunt Răzvan Filip, de la VICE România. Din fericire, în Rahova nu prea se prindea VICE, așa că-mi semnează volumul fără alte comentarii, ba la sfârșit e de acord să facem și un selfie. Când scot telefonul din buzunar, unul dintre bounceri mă acuză că aș filma pe ascuns, îl asigur că doar îl pregăteam pentru poză și mă lasă-n pace. Fac poza, nu iese ea foarte clară, dar e numai bună pentru cerșit niște atenție pe Facebook și Instagram. Ies din mulțime, deschid cartea, să văd ce cuvinte alese mi-a dedicat dom’ profesor:

Peste ani și ani, volumul ăsta va valora mii de lei pe OLX.

După ce se sparge gașca, apar și protestatarii despre care au tot curs râuri de cerneală zilele astea. Observ că Adrian Năstase îl tot împinge pe unul dintre ei, strig la el să-l lase-n pace. Moment în care se activează Andrei Năstase, feciorul cel mare al fostului premier. Semeț ca un cocoș în floarea vârstei, intră cu pieptul în mine și în fotograf. Îl întreb de ce ne agresează, spune că asta nu-i agresiune, el doar se plimba p-acolo și noi ne-am nimerit în calea lui. De undeva apare și Năstase senior, care își face loc prin mulțime cu grația unui Steven Seagal după două săptămâni în Cornu. Îi zic și lui să nu ne atingă, la care se triggeruiește din nou feciorul lui:

Urmează apoi tot circul cu Mălin Bot. Lucid ca un Mircea Badea anti-PSD, Bot tot bate câmpii despre întemnițarea pe viață a politicienilor penali. Îl întreabă pe Adrian Năstase ce părere ar avea despre o astfel de măsură, acesta, după ce între timp s-a mai calmat și nu mai bruschează oameni în stânga și-n dreapta, îi sugerează lui Bot că ar fi puțin cam… idiot. Nici nu știi cu cine să ții în situații d-astea, așa că-i las pe amândoi în plata Domnului.

După un scurt moment de reflecție, îmi spun că acum, dacă tot m-am împrietenit cu familia domniei sale, ar fi drăguț să stau și la lansarea lui Adrian Năstase. Mai întâi ies puțin afară, unde dau de Mălin Bot și Grigore Cartianu. Bot, foarte mândru, îi arată pe telefon ce poznaș a fost el cu Adrian Năstase. Cartianu râde cu poftă, caterincă maximă.

Se face 16, mă duc din nou la standul RAO, unde are loc lansarea lui Năstase. Îl observ în mulțime pe feciorul său cel mare, îi zâmbesc, îmi răspunde cu un zâmbet la fel de sincer. Suntem cei mai buni prieteni după ce piepturile noastre s-au atins tandru în urmă cu o oră.

Deși vorbesc mai puțini oameni decât la Dan Voiculescu, lansarea lui Năstase pare să dureze secole. Asta pentru că fostul premier a făcut greșeala de a-l invita pe Vasile Parizescu, un colecționar de artă în vârstă de 92 de ani care adoră să se audă vorbind. Îmbrăcat excentric, ca un boier de secol 19 și sprijinit într-un sceptru împodobit cu un craniu de toată frumusețea, Parizescu vorbește zeci de minute despre erudiția nemaipomenită a lui Adrian Năstase. Regretă că-n 2004 românii au ales un golan de teapa lui Băsescu și nu un intelectual rasat de calibrul fostului premier. O doamnă de lângă mine începe să geamă de plictiseală, dar, spre norocul ei și al nostru, Parizescu termină în cele din urmă de citit de pe foi.

Urmează la aparat același Sorin Roșca Stănescu, căruia Năstase îi bate obrazul că a răspândit fake news în 2004, când a publicat în răposatul ziar Ziua celebrele stenograme PSD. Altminteri, Stănescu însuși recunoaște, umil, că a comis greșeli și nu și-a ales prea bine tabăra politică în trecut. Printre multe altele, cel mai mare regret al lui e că l-a votat pe Băsescu în 2004, convins fiind că acesta reprezenta dreapta ideologică și schimbarea de care avea nevoie România la momentul respectiv.

Năstase l-a avertizat încă de atunci că nu face bine ce face, dar el n-a vrut să asculte. Între timp, însă, zilele de temniță i-au arătat Calea și Adevărul, astfel că, de acum încolo, va sluji cu loialitate cauzele pesedist-anteniste.

Termină toți ce aveau de cuvântat, apoi se formează din nou o coadă pentru autografe. Pe asta n-o mai cumpăr, că și așa-i încropită din articole publicate pe blog de-a lungul anilor, ce rost ar avea să-i umplu buzunarele lui Năstase pentru niște texte la care am oricum acces gratis. Nici de autograf nu am nevoie, interacțiunea de mai devreme, cu feciorul său, e infinit mai valoroasă decât o simplă iscălitură.