Povestea sacilor cu cadavre care au ajuns în fața Ministerului de Finanțe din București

„Ne-am propus să facem un performance civic-politic, în care ne vom îmbrăca la propriu în saci de cadavre cu sigla Louis Vuitton și reducerea de - 30%. Asta pentru că domnu’ Teodorovici e cunoscut drept un om căruia îi plac hainele de lux și poartă adidași Louis Vuitton. Pe de-o parte e cultura asta a snobismului, iar pe partea cealaltă mutilează și ucide organizații care-și desfășoară activitatea în zona culturală independentă”, povestește activistul Mihail Bumbeș de la Miliția Spirituală pe o terasă din București.

În jurul meu sunt 12 artiști, dintre care zece vor deveni pentru câteva minute cadavre întinse pe scările Ministerului de Finanțe, apoi în Piața Victoriei.

Supărarea artiștilor este una singură, dar și aia e greu de înțeles când se ajunge la nivelul decidenților politici și al miniștrilor. Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) este singura instituție care finanțează proiecte culturale independente în România. Și asta-i important, pentru că artiștii independenți sunt deseori împinși în comunități vulnerabile, acolo unde nu penetrează arta instituțională, adică teatru ori opera de stat.

Însă ultima sesiune de finanțare s-a lovit de niște obstacole birocratice, iar bugetul s-a redus cu 30% chiar cu două săptămâni înainte de anunțarea proiectelor câștigătoare. Din cauza unui ordin de ministru dat în decembrie de Eugen Teodorovici de la Finanțe, șase milioane de lei nu au mai ajuns la artiști. Banii ăștia puteau să finanțeze alte 71 de proiecte culturale. A pierdut arta pentru copiii cu deficiențe de auz, a pierdut teatrul independent, au pierdut reviste culturale, după cum a scris managerul cultural Raluca Iacob de la Asociația MetruCub.

Și dacă nu mă crezi când spun că supărarea artiștilor e greu de înțeles când atinge nivelul miniștrilor, la doar o zi după ce AFCN a anunțat că va finanța cu 30% mai puține proiecte din cauza unui ordin dat de colegul de partid, Daniel Breaz de la Cultură argumenta la Târgoviște că AFCN nu are un buget mai mic și problema e că instituția nu știe să-și gestioneze fondurile, așa cum scria atunci Iulia Popovici pe Blogurile Adevărul.

Și ministrul are dreptate, AFCN are în cont toți banii pe care urma să-i dea la artiști, adică 37 de milioane de lei, doar că ministrul a decis că instituția nu are voie să cheltuiască mai mult de 31 de milioane, chiar dacă banii pentru cultură nu vin de la buget. Pe înțelesul tuturor, banii nu s-au schimbat, doar bugetul s-a tăiat.

În semn de protest, actorii clujeni de la Reactor au urcat luni seară pe scena Galei Uniter și au reinterpretat o arie din Nunta lui Figaro cu versuri ceva mai potrivite pentru starea culturii din România: „Nu mai sunt destui bani la cultură / Nu-i prima și nici ultima lovitură / AFCN nu mai ai finanțare, ministerul te-a retezat / Independenți nu primiți validare, primăria din buget v-a tăiat”. Trei zile mai târziu, colegii lor bucureșteni s-au băgat singuri în saci de cadavre și s-au aliniat regulamentar pe scările ministerului Finanțelor Publice.

Între cele două evenimente de protest, s-au încercat și gesturi mai puțin revoluționare, adică audiențe la ministrul Culturii și dezbateri în Comisia de cultură a Camerei Deputaților.

„Sperăm să fie normal organizată sesiunea din toamnă și s-ar putea recupera o parte din acești șase milioane de lei, care au fost puși pe stop. Ministrul Culturii a spus că nu crede în rectificarea bugetară, dar la comisie s-a discutat că o soluție ar putea să fie rectificarea. Doar că aceasta vine foarte târziu în an și s-ar putea să fie prea târziu pentru organizarea unei alte sesiuni de finanțare la AFCN. Au încurcat tot programul pe anul ăsta din incompetență, pentru că nu se poate să nu știi care este modelul de finanțare a singurei instituții din subordinea ta care finanțează cultura independentă”, mi-a spus Cristina Modreanu de la Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, care a intrat miercuri în audiență la ministrul Breaz al Culturii.

Protestul de joi a fost un performance caragialesc, care a lăsat în urmă funcționari publici și reprezentanți ai legii extrem de confuzi cu privire la ce e un performance și de ce trebuie să se ocupe tocmai ei de zece oameni îndesați în saci de cadavre Vuitton.

„Haideți, toată lumea la intrare, sus! Puneți-vă pe unde puteți”, zice Bumbeș, iar artiștii se furișează printre mașinile care blochează intrarea în minister și se bagă în saci negri.

Deodată, zece cadavre apar de nicăieri pe scările ministerului Finanțelor Publice, iar două fete întind două bannere de pânză între ele: „Teodorovici a îmbrăcat cultura în lux!” și „Cultura: o colecție E.T.! Acum -30% reducere finală!”.

Din clădire iese polițistul de serviciu, se uită în jos și privirea i se blochează. Zece secunde mai târziu, începe să dea telefoane: „Au venit ăștia și s-au întins în saci. Nu știu cum să reacționez. Sunt și cu presa. Veniți!”.

Singura care vine este o femeie îmbrăcată în halat, cu aspect de asistentă medicală. Se apropie de saci și începe să-i avertizeze în batjocură că vor răci dacă mai stau întinși pe scările Ministerului.

„Nu vă este frig? Bine, am înțeles că vă este foame, dar frig? Eu vă sfătuiesc să nu mai stați în saci și să vă duceți la spital. Adică puteți să stați în fund, dar nu culcați, părerea mea. Nu e normal. Aveți probleme cu tensiunea? Nu înțeleg”, îi apostrofează ea.

Funcționari curioși își scot căpățânile din balconul de deasupra intrării și se uită la sacii de cadavre. Glumesc, se amuză, fumează țigări. Pe margine stau trei băieți, care îi laudă pe artiști pentru civism. Sunt dintr-un sat gălățean și au venit la minister cu treabă, dar le place ce văd.

„Dacă noi nu vorbim despre ce ni se întâmplă, atunci cum să se știe. Nici noi la sat nu aveam gaze. Am mers la o întâlnire a PNL Galați și ne-am plâns lui Orban”, zice unul dintre ei.

Se aude un fluier și se trag în jos fermoarele sacilor negri, cadavrele se ridică și dispar printre mașini. Doar cinci minute, atât a durat.

„Stați să vedem și noi cine sunteți. Rămâneți pe loc, vă rog”, urlă polițistul de la intrare când vede că oamenii pleacă la fel de repede cum au ajuns. „Niște cadavre”, îi răspunde unul dintre artiști înainte să dispară și el printre mașinile parcate ca într-un joc de Tetris pe strada Apolodor.

Artiștii se fac pierduți.

Ultimele detalii se stabilesc sub ochii sorosisti ai girafei de la Antipa. Știau jandarmii ce știau atunci când au gazat-o, alături de toți părinții cu copii care s-au retras în apropierea ei pe 10 august.

„Împotriva mutilării bugetului AFCN. E bine? Toată lumea știe ce e AFCN, nu-i așa?”, întreabă Bumbeș în timp ce se țin dezbateri despre forma mesajului care însoțește live-ul de pe pagina Miliției Spirituale.

Ajungem în piațeta rezervată de obicei celor de la #rezist, unde artiștii se bagă înapoi în sacii de cadavre, stau cu fața spre Guvern, iar apoi își arată și spatele înainte să se întindă pe ultimele steluțe ale drapelului Uniunii Europene.

Biatrice și Ingrid întind aceleași două bannere, iar de la marginea pieței privește impasibil un polițist care stă ascuns în mașina de serviciu. Un băiat care spune că e de la #rezist se învârte în jurul nostru și apoi îmi șoptește că polițistul a chemat Jandarmeria.

„Nu-i protest, e un act artistic”, le spune Biatrice celor doi jandarmi care încearcă să-i ia la întrebări pe cei îndesați în sac. Jandarmii insistă că-i un act artistic cu un mesaj de nemulțumire, deci e protest. Orice trece de doi oameni e adunare publică, zice unul dintre jandarmi. Cei prezenți se amuză că și o mamă cu doi copii este adunare publică.

„Încotro? Acasă? Nu cred. Ați bătut atâta drum doar pentru cinci minute în Victoriei? Dacă mă întrebați pe mine, aici primiți banii. La teatru jucați așa…”, spune jandarmul făcând trimitere la conspirația protestelor plătite înainte de a-i lăsa în pace pe artiști. Mărturisește că nu înțelege ce e ăla un performance și nici de ce trebuie să stea îndesați niște unii în saci de cadavre în fața Guvernului. Asta e, arta le cam dă cu virgulă reprezentanților Jandarmeriei.

Artiștii ies din postura de cadavre, mai schimbă câteva impresii și se gândesc dacă pe viitor să facă ceva mai radical. Apoi, pornesc spre casele lor.