Fabrica de biciclete Pegas de la Zărneşti

Seria de fotografii despre fabrica de biciclete de la Zărnești, făcută de Sergiu Mihăescu, este nostalgie masivă după un icon identitar din deceniile comuniste. Printurile mari au fost expuse în clar în barul Bicicleta, anul trecut la Noaptea albă a Fotografiei și au avut parte și de un mini-catalog. M-am văzut cu Sergiu tot în locul cu pricina, când expoziția începea să se strângă, ca să aflu una, alta despre ce s-a ales de gloria Pegasului cu roți aborigene.

Sergiu

VICE: Cum de-ai ajuns la Meanwhile in Zărnești și ca loc și ca temă? Ce te-a mânat într-acolo?

Sergiu Mihăescu: Cei de la Bicicleta și-au ornat barul cu multe piese care proveneau și de la fosta fabrică de biciclete Pegas. A fost mai greu să le obțină, pentru că nu erau pe inventar și au dus muncă de convingere ca ele să fie. De la ei am aflat că fabrica urma să fie tăiată, vândută, demolată sau mă rog, în acel corp de clădire urma să facă altceva. Am vrut imagini cu ce-a mai rămas din fabrică, așa că m-am dus. A fost mai greu să intru, pentru că acolo încă se fabrică armament. Pe vremea lui Ceaușescu locul ăsta era cover-up: ziceau că fac biciclete, dar de fapt meștereau armament pentru ruși și pentru blocul comunist. Acum nu mai au nevoie de acoperire.

Deci se mai fabrică armamanet au ba?

Dacă intri pe siteul tohan.ro vezi pe față că încă fac focoase și rachete. Nu aveam voie să fac poze. Am intrat cumva prin spate, fără să arăt aparatele foto, cu cei de la Bicicleta și cu cineva de la fabrică. A durat cam o oră, deși fabrica era destul de mare. Acolo se făceau 300 000 de biciclete pe an, foarte multe pentru export și foarte scumpe. Cam cât salariul unui muncitor. Știu asta de la oameni din sat cu care am stat de vorbă. Majoritatea lucraseră la fabrică.

Cum era în sat? O puzderie de bicicliiști bătrâni, alcoolici și șomeri care se flendurau cu Pegsurile vintage din dotare?

Am și o poză cu un bloc aflat chiar lângă fabrică, cu camere mici pentru muncitori, început dar neterminat, care arăta ca după război. Cei încă salariați lucrează la armament, că biciclete nu se mai fabrică oficial din 2005. Ce-a rămas sunt foarte multe accesorii, probabil multe rebuturi, dar și piese care erau bune. Sunt cadre noi, încă împachetate dar ruginite, probabil lăsate acolo de prea mult timp. Am văzut și un scooter și am înțeles că făceau și din astea sau motorete.

Peste bar e ditai poza cu un cal alb în fabrică. Bântuia pe acolo sau ai scenarizat nițel?

Ideea mea a fost să intru pe un cal alb în fabrică, pentru că știi, e Pegasul. Am văzut că lumea continuă să nu se prindă. Dar după toate probelmele cu intrarea nostră, mi-am dat seama că era imposibil. Deci e singura fotografie pe care am intervenit. Tocmai de-aia am exclus-o din catalog. Calul poartă un lanț la gât cu emblema barului, o mulțumire, pentru că ei au sprijinit proiectul și l-au demarat.

Proiectul tău vine pe un trend de revalorizare nostalgică și cash-oriented a trecutului ceaușist - s-au făcut documentare despre fabrica de teniși și s-a repus pe piață înghețata aia oribilă de prin 1984, care nici atunci nu era bună. Proiectul tău de la Zărnești e nostalgie sau e mai mult? 

Cred că este vorba de ceva mai mult, este mai degrabă pentru memoria unei generații. Ar fi interesat un muzeu la București. Dar oamenii de acolo nu prea erau preocupați de istoria fabricii sau a bicicletelor. Am vrut să arăt Pegasul, așa cum a ajuns el acum: decăzut, fără aripi. Să documentez fabrica, să aduc nițel istoria la prezent. Sunt probabil ultimele imagini cu fabrica.

De ce s-a închis?

Nu mai aveau vânzări. Ce produceau nu mai era competitiv.

Aici e o problemă: ne abandonăm trecutul… nu ni-l asumăm deloc. 

Nu ne asumăm anii ’80. La Belgrad am văzut muzeul comunismului și nu e doar nostalgie locală, este și obiectiv turistic. Piese de design, aparatură, care pentru străini sunt noi, interesante. Aveau și clădirile bombardate de americani. Ei își păstrează istoria. Un muzeu al comunismului românesc ar fi o ideea bună și necesară, avem ce să expunem, dar nu se vrea asta. Așa că ce putem noi face este să păstrăm imagini.

La ce proiecte lucrezi în prezent? 

Lucrez cu Casa Jurnalistului la un proiectul „Ce este Dumnezeu?”, despre diversitatea religioasă din România. Împreună cu fotograful George Popescu lucrez la un documentar despre Shamanelism, un proiect muzical de reintegrare a deținuților inițiat de Andrei Dinescu, Horatiu Șerbănescu, Jerry si Ion Dumitrescu. Mergem în pușcărie și ei fac cu deținuții un fusion gen Shukar Colectiv. Au piese noi și vechi, concerte în pușcărie și în afară. Anul trecut au cântat la cinematograful Scala, în deschiderea festivalului de film One World România. Urmărim proiectul de vreo 18 luni, la început am filmat la Rahova, acum ne-am mutat la Jilava. E un proiect la care țin.

Vezi și alte proiecte ale lui Sergiu:

România e o gaură

Valentines Gay

Rokolectiv 2011

Citește și alte chestii cu bicle:

Omul care e pedalat singur prin Kârgâzstan

55 de kilometri pe o biclă de patru ani

Ce asculţi 2533 de kilometri între Copenhaga şi Roşia Montana