FYI.

This story is over 5 years old.

Artă

Efectele vizuale ale trupei New Order îţi vor da epilepsie

Colajele sunt pline de design-uri moderniste şi grafică vintage, dar în acelaşi timp futuristică.

Imagine via Mute

Când cei de la New Order au ținut primul lor concert din SUA din 2015 la Day for Night Festival, am stat în față, pe centru și am rămas hipnotizat de efectele vizuale care acompaniau trupa legendară şi sunetul ei. Sferele strălucitoare şi orizonturile digitale ne-au prins într-o transă melancolică. Poţi să spui că e nostalgie, dar muzica emo a fost puternică şi imaginile i-au purtat pe toţi cei prezenţi printr-o furtună de amintiri.

Publicitate

De la interludiile cinematice la formele individuale, efectele vizuale întăreau melodiile, iar melodiile întăreau efectele vizuale. Concertul, care promova cel de-al zecelea lor album, Music Complete, s-a transformat într-o călătorie în timp şi o privire către viitor. Mulţi dintre noi s-au dus cu gândul la perioada când eram adolescenţi şi ascultam New Order, în timp ce alţii s-au delectat cu acel sunet distinct care a modelat subcultura asta dominată de anxietate. Rezultatul a fost o expunere magnifică a tuturor oscilaţiilor muzicale ale celor New Order cu ajutorul unei grafici abstracte.

Bizzare Love Triangle de Damian Hale, pe Vimeo

Artele vizuale prezentate pe scenă sunt o colecţie de animaţii grafice create de Damian Hale. Artistul a câştigat mai multe premii pentru lucrările sale, în special pentru artele vizuale pe care le-a creat pentru turneele Sigur Ros şi Jay-Z. Cu toate astea, nimic nu l-a pregătit pentru presiunea pe care a resimţit-o când a lucrat pentru efectele vizuale ale celor de la New Order. „Am crescut cu muzica lor, iar asta mi-a dat emoţii. A fost ceva terifiant să lucrez cu nişte melodii cu care am visat să lucrez toată viaţa."

Hale a ascultat luni în şir New Order ca să poată intra în zona creativă. „Ei sunt o trupă cu o estetică foarte clară. Există o aromă specifică în orice fac cei de la New Order, atât vizual cât şi muzical. Eu am încercat să intru pe filmul lor", a spus Hale.

Publicitate

The Perfect Kiss de Damian Hale, pe Vimeo

Artistul a făcut nişte colaje-concept şi le-a trimis celor de la New Order pentru feedback. Colajele erau pline de design-uri moderniste şi grafică vintage, dar în acelaşi timp futuristică. Hale spune că erau pline de „linii curate şi culori primare şi multe nuanţe de gri, dar şi fotografii detaşate precum peisaje şi obiecte… Plus alte chestii precum picturi cu vase cu flori".

Cea mai dificilă parte a proiectului a fost interpretarea esteticii New Order. Efectele vizuale variază de la reprezentări viu-colorate ale zeilor din Olimp la liniile electronice din Bizzare Love Triangle. „ The Perfect Kiss are pătrăţele intermitente şi scene din New York cu fotografii urbane semi-detaşate în culori puternice. Cam ăsta e vibe-ul celor de la New Order", spune Hale. Există o latură întunecată care dă un efect dansant. Versiunea lui Hale la Tutti Frutti a fost inspirată de muzica house italiană din anii '90 şi este plină de culori electrice.

Imaginea aparţine artistului

Asta a fost prima dată când trupa a avut un spectacol de coreografie şi efecte vizuale nu doar pentru fiecare piesă în parte, ci şi pentru întregul set. Hale a schiţat ideile pentru fiecare dintre melodii sub formă de animaţii de 30 de secunde făcute în Aftereffects. Iar trupa a sincronizat set-ul în aşa fel încât grafica să fie în sincron cu acordurile lor.

„Unele dintre chestiile astea or să pară clişee, pentru că muzica celor de la New Order a avut o influenţă destul de vastă. Dacă cineva merită o asemenea grafică, sunt chiar cei care au conceput-o. Melodia Bizzare Love Triangle a definit o eră întreagă."

Publicitate

Hale şi cei ca el crează un limbaj vizual nou pentru concertele live mult mai experimental decât ce vezi la TV sau în revistele de design. Concertele live îţi oferă satisfacţie instantă. Hale spune că acestea sunt mult mai emoţionante şi îţi provoacă dependenţă, ca designer. El speră că efectele sale vizuale vor rămâne în memoria publicului alături de muzica celor de la New Order.

Traducere: Mihai Niţă

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre artă:
Cum influențează sms-urile erotice arta
Picturile astea îți arată subtilitățile tinereții
La nouă ani, Irene pictează o lume psihedelică
Corporatiștii români fac artă din birotică