Ghid de bun simț: Cum să nu fii un cârnat antipatic la concerte

După aproape 1000 de concerte la care am reușit să ajung, dintre care vreo 500 numai în epoca smartphone-ului, am ajuns la niște concluzii de speriat. E absolut trist cum comportamentul ultraconsumeriștilor de inspirație vestică reușește să distrugă până și singura experiență care pe mine mă face fericit. În ultimul timp, când merg la un concert, îmi imaginez cum sala sau clubul în care are loc se transformă într-o cameră de gazare din Germania nazistă și toată lumea se sufocă fără să ştie de ce merită să li se întâmple ce li se întâmplă.

Înainte să intru în detaliile care în momentul ăsta îmi bâzâie pe la urechi ca un roi de țânțari infestați cu malarie și Ebola, trebuie să fiu corect să menționez că în calitate de SEO & Social Media Manager şi eu fac abuz de smartphone, dar fac asta fără să fiu atât de evident și fără să deranjez. Până și Jack White e de aceeași părere cu mine: „Smartphones should be banned at concerts ", în special la cele în interior. De aceea am să îți spun niște reguli simple, de bun simț, pe care orice om ar trebui să le respecte la un concert, ca să nu fie considerat de semenii lui un jeg uman.

Nu trebuie să fii mare specialist în spectrologie ca să te prinzi că în momentul în care ești într-o sală cu 400 de oameni care încearcă să se lase prinși în vraja ritualului de pe scenă, nu trebuie să fii dobitoc și să bagi bliţul telefonului în ochii tuturor pe o rază de câțiva metri. Asta mai ales când vezi că până și fotograful de serviciu se folosește de condițiile de iluminare existente și nu îți provoacă o criză de epilepsie cu cei câțiva zeci de wați de la blițul din dotare.

Atât timp cât îi vezi și pe alții care nu sunt fotografi profesioniști că o fac, apasă naibii pe fulgerul ăla care de obicei e galben și dă-i off. Nu fi noob, nu sta cu blițul pe automat, mai ales că poate până acum ți-ai dat seama că poza aia pe care o faci cu bliț arată ca dracu' și oricum ai să o ștergi. Totodată, la acest fabulos capitol intră și luminozitatea ecranelor gigantice de smartphone-uri. Înțeleg că ești chior sau poate porți ochelari sau nu ai mâncat destui morcovi în ultima perioadă, dar nu e nevoie să ai parte de cometa Hailey în fața ochilor de fiecare dată când îți scoți telefonul din poșetă/buzunar. Mai ales că în săli intenţionat întunecate pentru beneficiul proiecțiilor, luminilor de scenă, ultima fiță de smartphone poate avea fix efectul blițului. Așa că, înainte de a intra în sală, dă naibii luminozitatea ecranului de tip Time Square/NY la minim ca să poată și alții să se bucure de concert.

Aș fi putut insista asupra luminii mult și bine, dar există poluare fonică suplimentară de la tonurile de apel cu cele mai tari hituri din epoca de aur a popului românesc din anii '90 în momentul în care ești la un concert de jazz sau de art pop sau de chamber pop și volumul instrumentelor, cât și cel al vocii este destul de jos și tu , ca un dobitoc demn de construit canalul București-Dunăre-Marea Neagră, lași oroarea aia fonică să perturbe timp de câteva zeci de secunde jumătate din sala de concert, chiar și pe artist câteodată.

Sunt super prins de muzica omului ăluia de pe scenă și fix în momentul în care sunt agățat și plutesc, începe zgomotul și timp de 30 de secunde urechile mele sângerează masiv din cauza unor elemente infiltrate la concert doar ca să dea cu prezența. Dacă adunarea e black metal sau post rock şi decibelii urlă, poate nu se prinde nimeni că-ți cântă Velea pe telefon. În rest, pentru binele tău, dă-l pe silent. Mai ales că există și indivizi fanatici care nu sunt la fel de pacifiști ca mine și e posibilitatea să fii bruscat verbal sau chiar fizic. Până la urmă e pe propria ta răspundere.

O altă mare dilemă e că nimeni nu mai trăiește concertele în felul în care ele sunt gândite să fie trăite , și crede-mă pe cuvânt că se pune mult accent pe toate detaliile, în special la concertele foarte artsy. Sunt oameni care stau două ore să facă sunetul să fie cât mai aproape de perfecțiunea poetică, stau alte două să pregătească vizualele din spate, asta fără a lua în calcul zecile de ore petrecute în softuri de editare. Plus luministul care stă și el cel puțin o oră să se prindă ce s-ar potrivi și care sunt mofturile artistului. Plus repetiții și alte activități care mănâncă ore. Pe scurt, s e fac destule eforturi ca spectatorul să plece mulțumit de acolo. Doar că unii uită că au în dotare și un creier perfect capabil să „înregistreze" experiența audio-video și se apucă să o documenteze , ca în dimineața următoare când se întorc pe plantație, să se laude colegilor cât de cool a fost marele concert. Crede-mă că nu am nimic împotrivă să stai să înregistrezi video și să faci poze atât timp cât o faci discret și nu îmi scoți în fața ochilor monitorul de la PC-ul de acasă , să nu pot vedea concertul decât prin el. Ar fi indicat să încerci să mai și trăiești atât timp cât nu vrei un Oscar pentru documentar de scurt metraj.

Puțin legat de punctul al treilea e şi faptul că îți masacrezi filmul singur în momentul în care îți iei ochii și mintea de la concert și ți le îndeși în sterilitatea ecranului de ultimă generație. Ştii că astăzi toate telefoanele astea smart au un opţiunea do not disturb sau airplane pe care, dacă le foloseşti, nu vei mai avea de ce să fii întrerupt. E doar un mod de a savura pe bune ceea ce încearcă un artist sau altul să facă pentru tine pe scenă. Până la urmă, e și o formă de respect pentru omul de pe scenă care, în cazurile fericite, își dă sufletul acolo pentru tine și când aruncă ochii în public, te vede că stai ca o vită, cu gâtul îndoit şi cu ochii mari, fixaţi în ecranul ultraluminos. Hai să îți spun un secret: omul de pe scenă de asta trăiește și face ceea ce face, ca în momentul în care se urcă pe scenă să îți gâdile ție zonele alea dezafectate din creierul spălat de corporatist și să te mai scoată din rutina care îți circulă prin vene. Dacă tot îți place și ești acolo pentru el, dă-l naibii de telefon pentru câteva momente din viața ta scurtă și ai să vezi că o să te simți mai evoluat.

Aici e o chestie de perspectivă. Smartphone + Corporatist = Check In + Like-uri. Ai bonus dacă pui și poza făcută cu simțul estetic al unui orb și videoul în care totul tremură de zici că ești pe Intercontinental în 77'. Înţeleg că pentru tine e important doar să fii aici/acolo. Chiar dacă ești dintr-un cu totul alt film, măcar susții artiştii cu banii pe care i-ai aruncat pe bilet, asta în cazul în care nu te-ai milogit ca o mârțoagă la unul dintre organizatori ca să fii și tu acolo. Încearcă, totuşi, să simți ceva dacă tot ai venit și înţelege un lucru: faptul că vede X sau Y sau Z că ai fost la marele concert din cel mai cool loc din București, nu te face şi pe tine să fii mai cool. Pur și simplu prezența ta e irelevantă , mai ales când ți-o anunți ostentativ pe toate rețelele tale sociale. Nu eşti mai bun, nu ești mai interesant, nu o să te facă nimeni Miss Universe sau președintele Americii dacă tu ești atunci, acolo. Termină cu fițele astea împrumutate din Ferentari și Rahova și încearcă să fii mai mult Homo Sapiens şi mai puțin Neanderthal. Ai să vezi, creierul tău te va recompensa. Vei avea amintiri reale, nu doar rămășițele găsite după săpături dureroase în istoria wall-ului tău de Facebook.

Urmărește VICE pe Facebook:

Ghidează-te după alte ghiduri:
Ghid sexual pentru creștini: cum să eviți malahia, onania, zoofilia și meciurile de fotbal Ghid pentru cei care merg singuri la concerte Ghid de supraviețuire când ești lefter la 20 de ani