Tipul care l-a „vânat" pe Bigfoot ca să vadă dacă e mit sau realitate

Bigfoot e la fel de american cum sunt concursurile de mâncat hot dogi, Elvis și rezistența tragică de a avea o conversație constructivă despre controlul armelor de foc. Dar dacă stai să cauți pe Google „fotografii cu Bigfoot" o să primești o hartă cu insulele britanice, care de abia se mai disting de bulinuțe și săgețele care indică locațiilor unde legendara bestie a fost văzută. Ceva există acolo… poate.

Fotograful Harry Rose a petrecut doi ani din viața lui cercetând terenul pe care se spune că Bigfoot a pășit și a creat un proiect foto pe care intenționează să-l expună în curând. Cam asta a descoperit el.

VICE: Bună, Harry. De ce ai devotat doi ani din viață încercând să-l găsești pe Bigfoot în Marea Britanie?
Harry Rose: Am câteva motive. Inițial a pornit de la faptul că nu am mai văzut un proiect fotografic despre Bigfoot. Există o grămadă despre fantome și chestii paranormale, dar nimic despre monstrul ăsta, unde e vorba doar de un tip cu un aparat foto, care face fotografii în păduri. Dar și pentru că îmi place tot aspectul ăla mitologic. Eu am copilărit mai mult în anii '80, decât în '90. Am crescut cu Stephan King și science fiction. Proiectul de licență de la facultate a fost unul destul de sumbru, despre rămășițele tatălui meu, așa că Bigfoot mi s-a părut apoi un proiect distractiv.

Cum ai procedat după ce te-ai hotărât să faci proiectul ăsta?
Păi, prin social media și Reddit am dat de persoane care cred că Bigfoot există în Insulele Britanice. Am petrecut cam un an doar ca observator, să văd ce se întâmplă pe forumul lor. Eram foarte conștient de faptul că eu eram un fotograf și nu voiam să creadă că le invadez spațiul. Apoi, după o vreme, i-am contactat.

La început, au fost foarte rezervați. Existe reguli de interacțiune pe care ți le explică și trebuie să te conformezi altfel nu prea ai șanse să vorbească cineva cu tine. Primul lucru pe care mi l-au spus e faptul că nu le plac străinii și nu aveai voie să vorbești despre Bigfoot american cu ei. Cele două comunități nu se înțeleg. Americanii consideră că Marea Britanie nu e suficient de mare pentru a susține o populație de Bigfoot și e ridicol că britanicii cred că ar putea exista acolo. Contraargumentul este că „Bigfoot-ul nostru e un pic mai mic, deci sunt mai mulți aici."

Ce crezi tu că-i unește pe oamenii ăștia?
Toți susțin că l-au văzut pe Bigfoot, de cele mai multe ori în copilărie. Ei consideră că Bigfoot își face simțită prezența doar față de copii, pentru că nu este intimidat de ei. În orice caz, e o experiență care le-a influențat viața adultă. E un fel de club social sau ceva de genul. Inițial, am vrut să fac un proiect cu portrete și eram foarte interesat să fotografiez oamenii ăștia, dar nimeni nu a vrut să se expună. Ceea ce a fost greu, pentru că a ajuns să fie un proiect cu portrete, unde nimeni nu voia să fie fotografiat și era despre o creatură cu care nu există fotografii!

Eu cred că nu au vrut să fie fotografiați pentru că le era frică de batjocură. Unii dintre ei erau avocați sau doctori și nu voiau să le fie divulgată identitatea. E un grup secretos și deseori când discută pe forumuri, șterg unele comentarii. Sincer, asta nu m-a făcut decât să-mi doresc să aflu mai multe.

Grupul ăsta e din Țara Galilor de Nord. Majoritatea rapoartelor despre Bigfoot sunt din Scoția, nu?
Da, dar eu știu regiunea Wales destul de bine din vacanțele din copilărie, iar grupul ăsta de entuziaști Bigfoot cu care am vorbit, au strâns împreună o cantitate impresionantă de informații. De asemenea, au fost incidente de oameni care au dispărut în zona aia prin 1988. Nu s-au găsit niciodată rămășițele, iar aspectul ăsta ciudat m-a atras. Există multă literatură folclorică în zona aia despre copii care au dispărut în păduri și animale care au fost omorâte. E zona în care legenda Regelui Gri încă persistă, această entitate care coboară de pe muntele Cader Idris. De ce să nu te duci singur cu cortul să stai acolo o vreme?

Cum a fost experiența asta?
O iei razna. După a patra zi, începusem să vorbesc cu mine și m-am speriat singur. Vedeam chestii care nu erau acolo. Zona în care am campat, avea 40 de rapoarte despre Bigfoot în cinci ani, o grămadă pentru o zonă atât de mică. Am citit și m-am uitat la atât de multe chestii despre Bigfoot înainte să plec în drumeție, încât în mintea mea îmi imaginam cele mai nasoale scenarii. Am văzut de multe oi moartea. Am văzut un câmp plin de oi moarte.

Din fericire, știu că asta se întâmplă în sezonul de miei, pentru că sunt multe lucruri care pot complica sarcina, iar acum câțiva ani au avut un sezon groaznic. Totuși, a fost complet înfiorător să văd asta, ținând cont de locul în care eram și la starea mea mintală de atunci.

A existat vreun moment în care să crezi că ar fi ceva de chestia asta?
Da, în ultima vizită pe care am făcut-o în zona aia. Am fost cu mama, sora și fosta mea prietenă. Mergeam pe un drum unde oamenii spuneau că au auzit sunete dubioase, unde câinii nu merg, iar pe când îmi montam camera ca să fac o poză, un buștean a fost aruncat de deasupra mea. Am auzit un zgomot incredibil, ca un fulger. A fost înfiorător. La momentul respectiv, m-am gândit: „Ăsta e Bigfoot". Eram convins că dacă o să mă întorc, o să-l văd în spatele meu. Apoi am auzit o mișcare de unde a fost aruncat bușteanul. Mi-am luat aparatul și am fugit mai repede ca niciodată. Încă nu am descifrat episodul ăla.

Ce ciudat.
Nu la fel de ciudat ca lucrurile pe care începusem să le primesc pe adresa mamei. Lumea îmi trimitea pietre și ramuri, strânse ca dovezi, iar într-o zi am primit o parcelă mare cu amprenta lui Bigfoot încastrată. Habar nu am de unde a venit, niciun expeditor. Comunitatea de oameni cu care am vorbit era disperată să o testeze. Aparent, nu a mai existat nicio amprentă a unui Bigfoot britanic, care mie mi s-a părut destul de convenabil. Am apărut eu și am rugat oamenii să-mi trimită chestii și din senin apare și amprenta. Totuși, niște experți în urme de animale au analizat-o.

Cum a reacționat comunitatea britanică a monstrului Bigfoot la proiectul tău fotografic, acum că e gata?
Ei s-au distanțat. Eu chiar cred că au fost supărați că nu am reușit să-l fotografiez pe Bigfoot! De asemenea, nu cred că le place că am făcut public proiectul. Ei erau OK cu mine, până în punctul în care am urcat proiectul pe site-ul meu. Posibil ca ei să creadă că încerc să fac bani de pe urma lui Bigfoot, gen că o să ajung faimos din asta. Eu doar am vrut să documentez această comunitate interesantă de oameni, care chiar erau de treabă. Însă, cred că aveau un grad de posesivitate față de Bigfoot, care era prea mare, ca ei să-l împărtășească. Îmi pare rău că s-a încheiat așa.

Poți vedea proiectul lui Harry aici .

@jamesjammcmahon