Ce vor să vadă lesbienele adevărate de la cele care apar la TV și-n seriale

„M-aș uita la orice, indiferent cât de prost e, dacă e cu lesbiene", recunoaște Alice, de 29 de ani, un web designer din Londra. Ea nu este singura, eu și prietenii mei facem schema asta de „anduranță de divertisment nișat" de ani de zile. De ce? Pentru că de cinci ani de la ultimul show centrat pe lesbiene televizat în Marea Britanie (RIP, Lip Service), există o secetă de personaje credibile de pe micul ecranul.

Deși trăim într-o perioadă în care personajele lesbiene sunt mai vizibile ca niciodată, în telenovele (Eastenders, Coronations Street), sci-fi (Dr Who), drame de la ora cinci (Call the Midwife) și seriale populare importate (Wentworth, The Good Wife). În același timp, nu cantitatea contează, ci calitatea, un aspect pe care Jacquie Lawrence, producătorul care a câștigat premiile BAFTA vrea să-l transmită cu noua ei serie Different for Girls. „Eu mereu am spus: nu trebuie să fii polițist ca să scrii legea, dar ajută enorm. Scriitorii LGBT cunosc lumea asta și se vede lipsa acestor scenariști în televiziune."

În momentul actual, suntem cam la jumătatea drumului, dar nu suficient cât să vezi o schimbare semnificativă. Am vorbit cu celelalte femei gay despre cum se simt în privința personajelor LGBT de la televizor. „Suntem hrănite cu lingurița", spune Bettie, de 34 de ani, o asistentă de la Sheffield. „Avem parte de stereotipuri de rahat sau sezoane de queer baiting, doar cu un substrat gay, iar personajele preferate sunt mereu omorâte."

Adevărat, regizorii îngroapă fără scuze toate femeile gay: Kate din Last Tango in Halifax, Lexa din The 100, Dr. Denise din The Walking Dead, Wendy din Jessica Jones, Poussey din Orange is the New Black. Autostraddle a fost super popular anul trecut, dar rezultatele sunt de neiertat. Nu e doar nasol pentru telespectatori, subliniază Jacquie, ci pune în pericol cele mai vulnerabile femei: „eliminarea personajelor lesbiene în mod regulat are un efect acut asupra tinerelor lesbiene, în special dacă sunt confuze în privința sexualității lor". The Trevor Project, care oferă ajutor pentru prevenirea suicidului printre adolescenții LGBTQ, vorbește despre corelația asta de câteva luni bune.

Programul TV nu trebuie să fie atât de tragic. Dacă întrebi femeile gay ce și pe cine vor să vadă la televizor, ele îți vor spune cu lux de amănunte.

Programul TV din Marea Britanie e notoriu pentru ratările (Sugar Rush, Bad Girls, Skins și Candy Bar Girls), mai ales dacă compari cu America. Asta se rezumă în parte la finanțare, spune Sophie de 38 de ani, critic de film feminist din Londra. „Există mai mulți bani în televiziunea americană. În Anglia sunt mai puține oportunități pentru creatori și o diversitate mai mică din partea posturilor de televiziune care finanțează."

Nu e de mirare că mulți încă se mai agață de seriale apuse: The L Word, Xena, prințesa războinică și Buffy, the Vampire Slayer. „Reluările cu Buffy sunt constante", spune Sophie, „nu doar pentru fanii queer, ci și pentru o supraviețuire de bază a lesbienelor."

Vecina lesbiană din telenovele și dramele centrate pe heterosexualitate a devenit un personaj comun, dar site-urile de streaming, gen Netflix și Amazon, poziționează lesbienele în centrul atenției și în seriale originale, unde apărem din plin (Jessica Jones), suntem diverse (Orange is the New Black, Sense8) și jucăm rolul principal (Transparent), în loc de cel secundar. „Serialele de pe net au un factor major de schimbare, care poate fi o problemă, deoarece sunt scumpe de accesat", notează Sophie. „Eu cu siguranță nu mi-aș fi permis abonamente online", afirmă Alice. „E foarte important să avem reprezentări pozitive LGBTQ, ușor de accesat de tineri, fără să fie nevoie de aprobare parentală sau cărți de credit."

Oricât de aclamate sunt serialele de pe site-urile de streaming, cheia rămân cele terestriale. „Nu putem să luptăm cu forța de difuzare a televizorului", spune Dana, muzician și activistă din Londra-via-Trinidad. „Trebuie să meargă muntele la Mohamed, ca să demontăm prejudecățile și preconcepțiile și deseori ignoranța despre femeile gay și cum trăim." Tara, de 28 de ani, curatoare de film este complet de acord: „Este esențial să ocupăm spațiu în media de broadcast, în special pentru spectatorii care văd conținutul lesbi-queer ca o nișă, dar și pentru oamenii care nu ar căuta asta online, pentru persoanele care nu și-ar da seama altfel, că trebuie să vadă așa ceva."

Personajul standard al feminității lesbiene e în continuare o femeie tânără, albă și suplă. „Eu vreau să văd mai multe lesbiene de culoare", spune Tara. „Eu vreau personaje trans jucate de actori trans, personaje cu handicap jucate de actori cu handicap. Eu vreau un loc pentru televiziunea queer, pentru un serial normal despre stiluri diferite de viață. Eu vreau povești care prezintă personaje complexe, care spun lucruri interesante. Iar când vine vorba de stil, suntem la fel de înfometate după realitate ca după evadare", spune Alice. „Serialul the L Word e plăcut de urmărit, dar nu se compară cu viața majorității."

Orange is the New Black, drama emblematică despre închisoare de Jenji Kohan, a demonstrat ce declaram de ani de zile: femeile lesbiene vor diversitate. Noi suntem înfometate după femei în mod evident absente: cele în vârstă, mai grase, non-binare, cu handicap, emigrante și poliamoroase, pe care televiziunea heterosexuală le-a ignorat cu succes sau le-a îngropat. Când personajele astea vor fi construite bine și vor primi narative și dialoguri demne, atunci o să plătim un abonament lunar.

Cum punctează și Dana, poveșțile astea tind să deservească voyeurismului heterosexual decât queer. „Eu vreau să văd mai multe femei care știu cine naiba sunt și au depășit stadiul de luptă cu acceptarea sinelui. E unul dintre motivele pentru care o ador pe Bette Porter (cel mai popular personaj din L-Word)." Seriale precum The Fosters sunt grozave, cum prezintă chinul dulce al vieții de familie dintr-o suburbie gay, dar e important de notat că nu toate visăm la asimilare, spune Betty de 30 de ani, editor din Londra. „Putem spune că e OK dacă nu toate dintre noi vrem copii?"

Romantismul e plăcut, dar nu trebuie să ne definească, evidențiază Sophie. „Aș vrea să văd mai multe femei queer portretizate din prisma expertizei profesionale, cum e Annalise Keating din How to Catch a Murderer, sau femei queer care rezolvă treburi, via politică, știință, cum e Cosima și Delphie din Orphan Black." Pe lângă asta, am vrea și mai mult sex. Din plin. Vrem ca scenele astea să fie scrise și regizate de femei cu experiență personală. Cosmo, poate să stea liniștit că ne dăm seama.

Different for Girls, care promite să nu se sfiască de la scenele cu nuditate lesbi, a strâns cam 25% din buget via IndieGoGo. E asta cea mai bună cale când vine vorba de împărtășirea poveștilor? Sau poate studio-urile mainstream ar trebui să lucreze mai din greu să ne atragă în programa corporatistă? „Într-o lume perfectă, ambele soluții ar fi bune", spune Jacquie.

Acestea fiind spuse, ce ar vrea cititorii noștri să vadă dacă ar deține un post de televiziune? Dana ar reface The L Word, mai ales ultima serie, un sezon atât de varză, încât nici Lucy Lawless nu a mai putut să-l salveze. Dana s-ar juca pe ea însăși („o muziciană gay deschisă") și ar distribui-o pe Priyanka Chopra ca interesul ei amoros. „Noi suntem menite să fim împreună, dar ea nu vrea sau nu poate să fie deschisă cu părinții ei conservatori. Tatăl ei este un republican important din administrația lui Trump, care susține valorile familiei și eu sunt forțată să trăiesc pe ascuns. Noi avem o chimie intensă, de rangul Sharmen/Tibette și toată lumea ne susține, dar oare o să meargă?"

Tara are chef de o saga spațială afro-futuristă: „Deoarece ador filmele de acțiune ridicole și sci-fi, eu visez la un Firefly feminist, cu personaje diferite, cu diverse abilități. Scenariul ar necesita o grămadă de batjocură la adresa bărbaților albi."

Sophie nu trebuie să mai viseze. Serialul ei ideal este în producție deja. „Kirsten Johnson a anunțat anul trecut că lucrează la un pilot despre surorile Soloway. Habar nu am despre ce va fi, dar punctul de întâlnire dintre documentarul Cameraperson (făcut de Kirsten în 2016) și Transparent e locul unde vreau să fiu."

@CharlotteR_A