Cum arată vilele bogaților de la înălțime

Jeff Cully are o ocazie unică de a arunca o privire în viața oamenilor obscen de bogați. E fotograf aerian de aproape trei decenii. E plătit să se plimbe cu elicopterul și să fotografieze terenurile de joacă ale miliardarilor și vedetelor.

Cully și-a început cariera ca asistent pentru renumitul fotograf Thomas Kelly: „Tocmai împlinisem 19 ani și eram într-un elicopter militar francez, fără uși, deasupra Kathmandu-ului. M-a prins microbul din prima”, mi-a povestit el.

VICE a vorbit cu el despre clienți excentrici și momente palpitante și a aflat că niciun rollercoaster nu se compară cu zborul cu elicopterul.

Cum ai ajuns fotograf aerian în cartierele bogătanilor?
Jeff Cully: Am făcut cursuri de fotografie la Institutul de Tehnologie Rochester începând din clasa a opta. Asta mi-am dorit mereu să fac. La câțiva ania după liceu, am mers în Asia de Sud-Est și Orientul Mijlociu. Apoi în San Francisco, East Village…și apoi m-am mutat pe plajă. Dintotdeauna îmi dorisem să trăiesc acolo, e o arie geografică superbă. Se fac și bani frumoși în timpul sezonului, dar georgrafia mă interesează mai mult decât banii.

Cine te angajează?
În ultimii ani, am zburat de trei-patru ori pe săptămână pentru afaceri imobiliare, publicitate, filme, proprietari de case, dezvoltatori, știri (ABC, NBC, CNN, Bloomberg, Business Insider, NYT). Oamenilor le plac fotografiile făcute de la înălțime. Iar zona Hamptons e preferata tuturor vara.

Cum decurge o ședință foto tipică?
Plănuiești traseul, mai verifici o dată cu o noapte înainte, analizezi traseul cu pilotul înainte de zbor. Îți încarci echipamentul, scoți ușa, îți pui centura și speri ca vremea să fie frumoasă.

Majoritatea fotografilor aerieni primesc o listă de locații, zboară acolo, le fotografiază sau filmează și aia e. Eu iau listele, dar adaug și alte destinații între ele și fotografiez și filmez încontinuu între zboruri. Așa am ajuns să fiu tipul din Hamptons care face fotografii pentru reviste, TV și alte surse media.

Cum e viața ta?
Motto-ul meu e „Să ai încredere în centura de siguranță”. Ești prins în scaun și te apleci de tot pe ușă cu aparatul foto în mână. Uneori stai direct pe podea, fără scaun. E o experiență senzorială copleșitoare. Chiar și în timp ce filmezi, cauți din priviri locuri sigure în care ai putea ateriza în caz de urgență. Zbor de douăzeci de ani cu aceiași piloți. Comunicarea cu pilotul e esențială. Coordonarea mișcărilor e aproape ca un balet.

Ce rezidențe memorabile ai fotografiat?
Am văzut foarte mult exces. Am fotografiat, de exemplu, domeniul industriașului Ira Rennert din Sagaponack, New York. E o nebunie. A fost cel mai mare complex rezidențial din America – e de-a dreptul ridicol. Nu știu câte piscine, mai multe terenuri de tenis unul lângă altul. Exagerare totală. Dar grădinile creează niște tipare foarte frumoase, așa că arată superb în fotografii.

Iar David Tepper – ăsta și-a demolat casa pentru că nu-i plăcea că nu vede răsăritul. A vrut s-o rotească cu un grad și jumătate. L-am surprins pe Tepper și pe iubita lui pe acoperișul casei de câteva ori. Probabil că tipul mă urăște, dar e ok. Da, tot eu sunt, zbor pe deasupra casei tale cu aparatul foto la 8 dimineața. Privit de sus, complexul lui arată ca un penis cu două coaie enorme. E interesant, în orice caz, că e multă diversitate. Unii clienți sunt foarte normali, alții sunt excentrici. Dar eu mă bucur de orice client care îmi dă o misiune aeriană.

Ai văzut vreodată ceva ciudat?
Odată am văzut fum în depărtare, așa că am deraiat de la traseu să vedem ce se întâmplă. Era o casă în flăcări. Ajunsesem la fața locului înaintea pompierilor. Am făcut niște fotografii superbe cu o monstruozitate de casă în plin incendiu.

Altă dată, lucram într-o campanie pentru Hustler Powerboats, niște bărci de curse care merg incredibil de repede. Filmam un model nou de barcă și am reușit să explodăm sistemul hidraulic. I-am umplut pe proprietar și pe soția lui de lichid hidraulic. Asta e, se mai întâmplă.

Ai fost în situații limită?
Da. Riscul meseriei. Nu e prea distractiv când se întâmplă așa ceva. Și eu, și pilotul căutăm disperați un loc de aterizare. Autorotația – când pierzi total controlul elicopterului – e o experiență interesantă. Simți cum te duci direct spre pământ cu viteză. Dar în ultima clipă, pilotul preia controlul și aterizează. N-aș dori nimănui să treacă prin asta.

Care a fost cea mai dubioasă misiune pe care ai primit-o?
Am primit misiunea să-l fotografiez pe Anthony Weiner. De obicei nu fac treburi de paparazzi, a fost o excepție. Ne-am plimbat în tot Hamptons și am ajuns deasupra casei lui Jon Stewart din Sag Harbor, unde ar fi trebuit să-l găsim. Dar n-am găsit nici picior de Weiner.

Cât costă ședințele tale foto?
Multor fotografi le place să lucreze din avion. E mai sigur, mai lent și costă un sfert din preț. Dar mie nu-mi plac avioanele. Durează prea mult și unghiurile sunt limitate. Un elicopter are energie mai multă, dar nu e ieftin. Dacă mergi cu un R66, ora costă între 1200 și 1800 de dolari. Fără mâncare și băutură incluse, bineînțeles. Închirierea elicopterului e 30 000-4000 de dolari pe an.

Se folosesc tot mai des drone pentru astfel de filmări și fotografii. Care e diferența?
La un moment dat, probabil vor putea imita mișcarea unui aparat foto din elicopter, dar deocamdată îți dai seama de fiecare dată când o filmare e făcută cu drona. Nu poți face cu o dronă ce poți face cu o cameră ținută în mână și un pilot bun.

De ce trăsături ai nevoie ca să fii un fotograf aerian bun?
Trebuie să ai ochi bun și să fii capabil de multitasking. Trebuie să cunoști echipamentul. Să fii foarte alert și lucid. Și să fii un fotograf al dracu’ de bun. Trebuie să ai chef să te urci la bordul unui elicopter. Asta nu plutesc, se mișcă la fel ca niște bolovani prin aer. N-am luat niciodată o iubită cu mine în elicopter și n-o să fac asta niciodată. Nu vreau să pun altă persoană într-o situație atât de periculoasă.