Tinerii care-ți dau țeapă pe internet ca să scape de sărăcie și gunoaiele tale

Ca partener al Black History Month Belgium, VICE îți oferă o serie de articole pe tema culturilor persoanelor de culoare.

În inima Accrei, băieții caută în fiecare zi materiale prețioase în zonele cu deșeuri electronice. Dar nu caută doar cupru. În munții de gunoi sunt o grămadă de informații care abia așteaptă să fie culese. E relativ ușor să deschizi un hard drive și să extragi informații private despre persoana căreia i-a aparținut. Aceste informații pot fi folosite ca să faci bani. Înainte să ți se frângă inima pentru victime, află că 85 la sută din deșeurile electronice provin din Uniunea Europeană.

Prin documentarul Sakawa, regizorul belgian-ghanian Ben Asamoah pătrunde în lumea unică a escrocilor din Ghana care lucrează pe internet și încearcă să scape de sărăcie. Suroosh Alvi a stat de vorbă cu regizorul despre ce a inspirat acest documentar, importanța ritualurilor voodoo pentru femeile din Ghana și despre impactul enorm pe care l-au avut deșeurile electronice asupra vieții lor.

Sakawa e unul dintre filmele din The Short List, un festival digital de film găzduit de Suroosh Alvi, fondatorul VICE. Acest film e disponibil gratis pe shortlist.vice.com.

VICE: Salut, Ben, poți să-mi explici ce înseamnă Sakawa?
Ben: Sakawa e o practică frauduloasă care are loc pe internet și combină animismul african cu practicile religioase din Ghana. Nu e singura practică de acest gen, mai există și Yahoo Boys, de exemplu, care comit și ei infracțiuni cibernetice. Dar când e implicat un preot specializat în voodoo sau orie fel de ritual, practica devine Sakawa.

Cum ai aflat despre asta?
Am auzit prima oară de asta în 2012 sau 2013. Eram în ultimul an la școala de film și am hotărât să merg în Ghana. Acolo am descoperit această practică. Eram în vacanță și am observat că unii prieteni, pe care îi știam de la internatul unde am stat pe când trăiam în Ghana, practicau Sakawa.

Am înțeles că sunt mai multe feluri de Sakawa. Tu pe care dintre ele o prezinți în film?
În film, ne concentrăm pe catfishing și dating pe internet, pentru că așa se începe de obicei. Bineînțeles, există și tehnici mai sofisticate. Originile Sakawa sunt foarte interesante. Inițial, oamenii se prefăceau că vor să își caute prieteni pentru corespondență. Înainte să existe internetul, scriau scrisori de mână și îi cereau bani destinatarului. Înainte să trimită scrisoarea, mergeau la un preot voodoo ca să le-o binecuvânteze. Așa aveau șanse mai mari să primească banii.

Cât câștigă oamenii din documentarul tău prin Sakawa?
Cei care sunt începători, cum e tipul care își dorește să meargă în Italia, fac câteva sute de dolari pe lună. Dacă ești la nivel mediu, poți face zeci de mii de dolari prin această practică. Nu e rău deloc în comparație cu șmecherii mari, care au câștigat deja vreo 250 de mii de dolari. Dar pentru asta, e nevoie de strategii mai dezvoltate decât cele pe care le vezi în film. Dar da, rețetele variază de la câteva sute la zeci de mii de dolari.

Mulți au mai vorbit înainte despre acest fenomen, dar niciodată nu-i vezi pe oamenii care practică Sakawa. Nu știm ce implică asta și cum e viața lor. De ce ai vrut să prezinți povestea din acest unghi?
De la vârsta de 11 la 15 ani, am trăit în internat în Ghana. A fost un șoc cultural pentru mine, pentru că trăisem în Belgia majoritatea vieții. Totul era foarte diferit de ce știam eu, de la obstacole, la internat și facilități. Am înțeles ce înseamnă să trăiești în Ghana. De aceea am vrut să spun povestea asta; asta ar fi fost viața mea dacă n-aș fi trăit în Belgia. Dacă n-aș fi avut oportunitatea să trăiesc în Europa, probabil că acum aș face și eu astfel de infracțiuni.

Te-ai confruntat cu anumite obstacole cât ai filmat în Ghana?
Banii au fost o mare problemă! Mulți oameni îți cer bani, mai ales dacă ai după tine o echipă de filmare formată din persoane albe, cu o ditamai camera profesionistă. Unii s-au temut că sunt genul de persoană care vine în Africa să filmeze sărăcia în timp ce face o grămadă de bani. M-am lovit des de astfel de conversații.

A fost greu și cu înregistrarea sunetului. Mereu se auzea o mașină, o biserică, o petrecere. Trebuia să găsim mereu soluții creative. În plus, trebuie să ai grijă să tratezi pe toată lumea cu respect. Dacă oamenii simt că nu-i respecți, se creează imediat tensiune, pentru că deja nivelul de frustrare e foarte mare. Mulți oameni simt că nu mai au nimic de pierdut. Tu ai mult mai mult de pierdut decât ei. De exemplu, la groapa de gunoi unde am filmat, două persoane fuseseră tăiate cu maceta cu două zile înainte. Uneori e doar o neînțelegere, dar cum oamenii sunt frustrați, se întâmplă să nimerești în locul greșit la momentul nepotrivit. E vital să negociezi prudent.

În rest, mai sunt și probleme cu curentul, care cade mereu. Trebuie să ai un generator după tine tot timpul.

Îmi poți spune despre rolul tehnologiei și al deșeurilor electronice în film? Scenele cu descărcarea sunt incredibil de puternice. Le-ai inclus în documentar ca să arăți câte deșeuri electronice există sau ai vrut să transmiți vreun mesaj ascuns care contribuie la înțelesul filmului?
Mă bucur că ai pus întrebarea asta pentru că, într-adevăr, există un mesaj ascuns. Cred că ființele umane sunt conectate între ele indiferent unde trăiesc. Orice facem, tehnologia ne apropie. Nu în sens fizic, ci în sensul că avem acces unii la alții. Astăzi, în Africa, toată lumea are acces la internet și telefoane mobile. Am vrut să îi înfățișez pe tinerii care practică Sakawa în mediul lor. N-ai decât să condamni escrocheriile pe internet, dar nu uita că și tu contribui cu deșeurile tale electronice la poluarea toxică din Ghana.

O industrie întreagă se bazează pe groapa de gunoi unde ajung deșeurile electronice. De ce ajung toate acolo?
Aș zice că Ghana e una dintre țările în care oamenii sunt dispuși să accepte orice vine din Occident, în termeni de tehnologie. Țara are una dintre cele mai bune conexiuni la internet de pe continent și cred că oamenii din Occident au văzut asta și profită de acest lucru. Probabil și-au zis că e ok să arunce tot gunoiul într-o țară în curs de dezvoltare precum Ghana. Și diaspora face parte din problemă. Unii trimit exporturi în Ghana. Așa că nu doar liderii din Occident sunt vinovați, și cei din Ghana joacă un rol.

Cât de în serios iau oamenii care fac Sakawa ritualurile voodoo?
Voodoo e luat foarte în serios în Ghana. La fel și în alte țări africane, pentru că, înainte să ajungă în Africa creștinismul sau alte religii avraamice, voodoo era stilul lor de viață. E foarte înrădăcinat în cultura lor.

Ai practicat vreodată voodoo?
Când eram la internat – cred că aveam vreo 15 ani – aveam o pasiune pentru o fată. Prietenii mi-au sugerat să merg la o preoteasă vodoo. I-am spus povestea noastră, așa că mi-a dat o hârtie să scriu numele fetei pe ea și mi-a zis să o păstrez în geantă o săptămână. După o săptămână, am încercat să o abordez pe fată, dar n-a funcționat.

Cred că voodoo are un înțeles diferit în Occident. E asociat în principal cu răzbunarea și ritualurile sângeroase, dar, de fapt, are legătură cu echilibrul, energia și lecțiile universului. În film e o scenă în care un băiat primește ouă pe care trebuie să le păstreze până ies pui din ele. De fapt, femeia care i le-a dat nu voia neapărat să iasă pui din ele. Ideea era să aibă grijă de ouă. Indiferent ce iei de la univers, trebuie să ai grijă de ce ai primit. Dacă faci asta, îți va fi bine. Deci oul era un mod simbolic de a-i spune băiatului că, dacă e un om bun, o să-i fie bine.

La un moment dat a întors un ou și părea că are coaja crăpată. Atunci m-am întrebat dacă o fi ieșit vreun pui din ele. Dar răspunsul e probabil nu?
Așa e, răspunsul e nu.

Păcat!
E trist, dar nu neapărat. Voodoo e o filosofie tare înțeleaptă. Nu trebuie să-l iei niciodată la propriu. Iei ceva din râu sau pădure și îl folosești la ceva bun. Când termini cu lucrul respectiv, îl pui înapoi unde l-ai găsit. Oamenii iau foarte în serios treaba asta. Și eu la fel. La un moment dat, am vrut să scot un obiect dintr-o scenă. Oamenii satului au strigat imediat: „Nu, nu-l atinge! E unul dintre zeii noștri. Obiectul acesta are energia lui Dumnezeu.”

Ți-a fost greu să le câștigi încrederea tuturor celor care apar în film? Sau au fost încântați să participe?
Un pic din ambele. Unii au fost deschiși imediat să vorbească despre asta, alții au ezitat. Aveam nevoie de niște tipi care să-mi dea aprobarea. Nu doar că a trebuit să îi conving, dar am vrut să mă și asigur că spun povestea cât mai corect, atât pentru ei, cât și pentru cei care se uită la film.

Mereu mă întreb de ce ar fi cineva de acord să participe la documentarul tău. E totuși o activitate frauduloasă. Sakawa e ilegală în Ghana, nu?
Nu sunt sigur că e ilegală, cred că e doar condamnată. E un fel de secret pe față, dar nimeni nu vrea să accepte asta. Indiferent ce profesie ai, tot vei avea niște membri în familie care practică Sakawa. Nu toată lumea condamnă această activitate. Mai mult e criticată de țările occidentale. Dacă nu există o soluție concretă pentru sărăcie și șomaj, uneori e mai bine să-i lași pe oameni să-și câștige traiul în felul lor.

Cât de vinovați se simt pentru ce fac?
Unii au încercat să explice sau să justifice ce fac, dar eu n-am vrut neapărat asta. Le-am zis că vreau să spun povestea fără să judec pe nimeni.

Să vorbim și despre romantism. Practicanții Sakawa se prefac că le place munca lor și vorbesc cu bărbați albi occidentali care se masturbează la celălalt capăt al firului. Uneori, femeile sunt invitate să tragă bășini pe toaletă. Ce părere au despre asta?
Unele lucruri își pierd importanța când practici Sakawa. De exemplu, când le spun familiei și prietenilor că îi iubesc, termenul nu are aceeași însemnătate și aceeași valoare. În sensul acesta, evident că îi afectează. Sunt și ei ființe umane și știu că nu e cea mai bună modalitate de a face bani. Dar se descurcă așa cum pot. Nu sunt mândri de asta și n-o fac cu mare entuziasm. Sakawa îi ajută să treacă printr-o perioadă dificilă din viața lor, ca să ajungă la următoarea.

În film, reușești să prezinți foarte clar contextul Sakawa; vedem cum trăiesc oamenii ăștia și cât de greu le este. Într-un interviu, ai zis că sunt atât agresori, cât și victime.
Absolut. Sunt într-o situație dificilă cu puține oportunități. Au o rată a șomajului foarte mare și un context religios specific. În Ghana sunt trei religii mari și late: creștinismul, islamul și religia tradițională africană. Acestea au avut mereu o influență majoră asupra vieții de zi cu zi a locuitorilor din Ghana. Mai sunt și preoți voodoo care profită de asta și fac bani din industria Sakawa. De asta am zis că autorii infracțiunilor cad și ei victime unei alte forme de fraudă.

Articolul a apărut inițial în VICE Belgia.