Cum a fost la protestul despre care PSD a spus că strică imaginea României

Mesajul de pe pagina Corupția Ucide a fost simplu: „Sâmbătă, 20 ianuarie, încurajăm lumea din întreaga țară să se alăture protestelor din București. Nu este nevoie să iesim de multe ori în stradă. Este nevoie să ieșim mulți, o dată.” Deși mulți nu se așteptau să funcționeze, a mers. Oamenii au venit din țară în număr considerabil și asta a transmis un mesaj foarte puternic. S-au făcut evenimente paralele pentru diverse orașe care „au mers la București”, oamenii s-au organizat, au share-uit cazare, mașini și au venit.

Când am ajuns la Universitate, un pic înainte de 18, marea curiozitate era câți vom fi. Sute de mii? Poate, speranță era. Și mai era tensiune, mai ales la început, înainte să se plece în marș. Nervi întinși la maximum, senzația de neputință, că ești umilit de niște oameni puși acolo să te reprezinte. „Noi de ce mai protestăm?”, se întreba cineva.

Până la final n-au fost incidente, mai puțin la început, cu deja celebrul clip cu jandarmul care împarte pumni pentru că „și-a pierdut calmul sub presiunea mulțimii”. Altfel, protestatarii au fost de toate vârstele, nu doar atât de huliții „tefeliști”, ci și oameni bătrâni, oameni simpli, părinți cu copii. Ba chiar și galeriile de fotbal, dar al căror clasic zgomot s-a pierdut în mulțime, după ceva agitație. Niște bule s-au intersectat aici și asta e bine. „Nu am luptat la Revoluție pentru asta”, striga o doamnă în vârstă.

După ce mulțimea s-a pus în mișcare, coloana de oameni acoperea tot bulevardul de la Universitate la Unirii. Era așa o imagine suprarealistă să vezi tot puhoiul ăla de oameni și, în clădirile de lângă, alții care stăteau liniștiți la un vin, într-o cârciumă, de parcă nimic nu s-ar întâmpla. Prezența jandarmilor călare i-a enervat pe mulți, având în vedere incidentele de la protestul din 2017.

Mulțimea a mers țintă către Piața Constituției. În ciuda bălților imense, a vremii oribile, s-a umplut complet. Tot acolo s-au aprins și luminițele, la fix ora 21, un gest simbolic rămas de la protestele din iarna lui 2017. Pe domnul cu portavocea care a enervat multă lume recunosc că nu l-am auzit. S-a plecat destul de repede, oamenii înghețați și uzi s-au îndreptat spre locuri mai calde. A fost un marș-protest cu o mobilizare ceva mai mare decât în ultima jumătate din 2017. Totuși, ce se mai poate face?

Asta e o întrebare care revine obsesiv: ce mai putem face ca societate civilă? Pe drumul meu între Universitate și Constituției am vorbit cu Anca, 33 ani.

Florin, 42 ani, mi-a spus că opoziția trebuie să-și facă o platformă politică reală.

Dintre cei circa 40 - 60 000 de oameni (mai mulți, după unele estimări) care au fost în stradă pe 20 ianuarie, au fost unii care au venit de la sute de kilometri distanță (chiar pe jos, de la Cluj!). Impresionant. Au ieșit oameni în stradă atât în orașe din provincie, cât au și venit în Capitală. Sunt exemple care adună toată disperarea și toată bruma de speranță pe care o mai are opoziția cetățenească în țara asta.

În așa context, parcă nu-i mai înțelegi pe prietenii care, deși complet de acord cu mesajele protestului și la fel de revoltați ca tine, au ales să stea la căldură. Grupul Vă Vedem din Sibiu și-a mutat agora din calmul orașului lor în haosul bucureștean și au organizat o discuție cu Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu și Radu Vancu în față la TNB, în timpul manifestației.

De partea cealaltă, Cati Antonescu a spus că protestele strică imaginea României. Cum naiba să nu te enervezi, când numai în ultimele zile s-a schimbat guvernul, a venit o doamnă civilizată (serios, ăsta e un criteriu de prim ministru? O felicităm că se spală pe dinți și nu bate oameni pe stradă?) și euro a ajuns la un maxim istoric. Mai mult, premierul Japoniei a vizitat Muzeul Satului pentru că la guvern se stinsese lumina și investitorii au stat cu ochii în soarele mioritic, cam toți partenerii internaționali ne spun că am dat-o urât de gard cu justiția și nu, noi stricăm imaginea țării cu protestele.

Sincer, protestul din 20 ianuarie a fost mult peste cele mai optimiste așteptări, mai ales dacă luăm în considerare factorul deloc neglijabil al vremii oribile. Și unitatea aia care apare când ajungi la fundul sacului și al nervilor, cu furie și energie de a face lucruri, din care, cu siguranță, va ieși ceva bun. Sunt optimistă, știu.