Cum ți se dă viața peste cap când devii frumos, deși ai fost urât încă de mic

În liceu, lui Dani Pearsall i se spunea „doamna de fier”. Ambiția și motivația ei însemna că mulți o vedeau drept severă și nepoliticoasă, iar copiii exprimau adeseori un „vag dezgust” dacă erau puși parteneri cu ea la ore. Până a ajuns la facultate, oamenii din grupa ei de scriere creativă se rugau să lucreze cu ea. „Oamenii erau, gen: «Uau, ești atât de cool, atât de sinceră»”, spune femeia în vârstă de 25 de ani, care administrează azi un magazin.

Jud Nichols, un avocat de 31 de ani din Minnesota, a jucat baschet cu același grup de tipi mulți ani la rând. Inițial, colegii lui nu-l lăudau niciodată. „Joc baschet complet mediocru”, râde el, „dar, brusc lumea era gen: «Frate, ai jucat super bine. Bună partidă».”

Personalitatea lui Dani nu se schimbase – și nici abilitățile de baschetbalist ale lui Jud. Însă, fără doar și poate, ce s-a schimbat a fost felul în care arată.

În 1920, psihologul american Edward Thorndike a inventat un nou termen. „Efectul de halou” e o predispoziție cognitivă, care înseamnă că atunci când vedem o singură trăsătură bună a unei persoane, le supraestimăm celelalte trăsături pozitive (prima trăsătură e ca un halou, o lumină care strălucește asupra unui individ). În 1972, trei psihologi au demonstrat efectul cerându-le unor voluntari să dea note personalităților oamenilor, bazându-se strict pe fotografii. În mod covârșitor, participanții au presupus că persoanele mai atractive erau și mai bune, mai de încredere și mai de succes. Lucrarea se intitula „Ce e frumos e bun”.

S-ar putea să nu te șocheze. Mulți cred în „privilegiul frumoșilor” – ideea că oamenii frumoși au o viață mai ușoară. Cu toate astea, efectul de halou e denumit uneori „efectul de coarne și halou” – pentru că există și un revers al medaliei. Când o persoană nu e atrăgătoare, oamenii presupun că are trăsături negative. Dar cât e de răspândit fenomenul ăsta? Cât e de dăunător?

Cinci persoane al căror aspect fizic s-a schimbat dramatic au fost de acord să stea de vorbă cu mine pentru articolul ăsta. Fiecare individ a trecut de la a fi neatrăgător la modul convențional la a fi atrăgător la modul convențional, conform standardelor societății occidentale. Corpurile slabe sunt valorizate în occident, iar studiile au arătat că persoanele obeze se confruntă cu stigmatul social, așa că acest articol include persoane care au slăbit semnificativ – deși acești indivizi și-au schimbat și alte obiceiuri de îngrijire personală, pentru a se conforma ideii societății de persoană „atrăgătoare”.

„Dacă rămâneam grasă și nu slăbeam deloc, n-aș fi știut că modul în care se purta înainte lumea cu mine era în vreun fel diferit”, spune Emma Passe, manager în vârstă de 34 de ani. „Acum clar văd o diferență uriașă”.

Emma, care a fost supraponderală cam toată viața ei de adult, s-a hotărât să slăbească la 31 de ani, când a început să aibă probleme cu apneea în timpul somnului, palpitații cardiace și acnee pe tot corpul. „Cu cât slăbeam mai mult, cu cât deveneam mai mică, cu-atât voiau mai mulți oameni să stea de vorbă cu mine”, spune aceasta. Îmi spune că oamenii sunt mai de treabă decât credea – stăteau mai mult de vorbă cu ea, o salutau, deși altă dată n-ar fi făcut-o, o întrebau cum i-a mers ziua. „Mă gândeam că toată lumea e prietenoasă în mod normal, dar acum toată lumea era super prietenoasă.”

Ideea că oamenii sunt prietenoși a izbit-o cel mai tare pe Ashley (care nu a vrut să-și dea numele de familie). Femeia în vârstă de 30 de ani din Portland îmi scrie într-un mail: „Acum, când mă uit în ochii cuiva, i se luminează fața și-mi zâmbește!” Se vede după punctuație cât e de șocată („Uau, oamenii zâmbesc???”), în timp ce-și descrie celelalte revelații. Oamenii se dau peste cap s-o ajute când îi roagă, iar străinii pornesc conversații cu ea. „Mă ascultă lumea când vorbesc… Mă simt și eu membru pe bune al societății.”

Ca și Emma, Ashley și-a dat seama de toate chestiile astea după ce-a slăbit. A fost hărțuită în copilărie și spune că se simțea ca „un maldăr de gunoi”, însă după ce și-a cunoscut soțul și a slăbit 75 de kilograme, a învățat chestii despre make-up și îngrijirea tenului și și-a schimbat stilul vestimentar. Deși se simte în general „ușurată” că oamenii sunt mai prietenoși acum cu ea, a rămas și cu un gust oarecum amar. Când a avut cea mai mare greutate din viața ei, oamenii făceau mișto de ea, iar alții o tratau cu milă și dezgust.

„Cred că și-un căcat ar fi fost mai puțin disprețuit decât mine”, spune ea. „Când vezi natura duală a oamenilor atât de clar, e greu să-ți mai placă vreo persoană nouă. Poate că acum se poartă frumos, dar oare s-ar fi purtat frumos când aveai dublul greutății de acum?”

Dani face o pauză lungă când o întreb dacă au existat și efecte neplăcute la transformarea ei. În liceu se îmbrăca în haine unisex și evita să se machieze, motiv pentru care străinii i se adresau adeseori cu „domnule”. În facultate, a început să poarte rochii, și-a lăsat părul lung și a învățat cum să se dea cu fond de ten și blush din tutoriale de pe YouTube. „Ăăă”, răspunde în cele din urmă. „Sincer, e destul de tare. Am o grămadă de avantaje.”

În mod deloc surprinzător, Dani – la fel ca mulți dintre cei pe care-i intervievez – a început să primească mai multă atenție din partea sexului opus. „Tot Dani eram și nu mă schimbasem, dar, brusc, jumătate din populație constatase că exist.” Pe lângă o viață sexuală mai bună, a mai constatat și că interacțiunile cu lucrătorii de la serviciile pentru clienți au devenit mai simple. „Dacă vrei ceva, zâmbești și primești – e o demență totală.” Folosește un ton exagerat feminin și plângăreț: „Heeeei, îmi pare rău, dar nu găsesc cartea asta. Ai putea, gen, s-o cauți în depozit pentru mine?” Spune că funcționează.

„E o demență. E o demență. Știi care-i faza? Nu știu cum de oamenii care-s frumoși toată viața nu devin complet egocentrici, pentru că e atât de ușor să obții ceea ce vrei.

Atenția din partea sexului opus e cel mai evident rezultat al aspectului fizic „îmbunătățit”, dar Kameron Rytlewski, un tip de 23 de ani din Michigan, crede că și încrederea sa sporită de sine poate să fi jucat un rol. „Greutatea mea mă împiedica să fiu persoana care voiam cu-adevărat să fiu sau cel puțin persoana despre care-mi închipuiam c-o să fiu”, spune el.

Oamenii îl ignorau sau îl tratau cu o „atitudine în general negativă”, dar acum sunt mult mai prietenoși. „Comentariile și atenția din partea sexului opus clar a devenit mai pozitive. Prietenii și familia se poartă în general cam la fel.”

Dacă faptul că sexul opus se poartă mai frumos cu tine când devii mai atrăgător în mod convențional nu e șocant, poate e când o fac rudele proprii. Dani spune că tatăl ei îi critica aspectul în copilărie și-i spunea adeseori să se machieze. Când a crescut și a început să se machieze „clar a început să mă susțină mult mai mult.” Jud, tipul care primea mai multe complimente la baschet după ce a slăbit și a început să învețe din cărți cu sfaturi pentru îngrijire personală masculină spune, la rândul lui, că familia a început să se poarte mai frumos. „Chiar și oamenii care-ți sunt cei mai apropiați tind să se poarte un pic diferit cu tine”, spune acesta și explică faptul că rudele au devenit mai prietenoase și mai dispuse să stea mai des de vorbă cu el.

Ca și Kameron, Jud vrea să adauge asteriscul că propriile lui sentimente față de el însuși au avut un potențial impact asupra tratamentului primit din partea celorlalți (e ceva ce-au spus ambii bărbați intervievați, dar niciuna dintre cele trei femei). Dincolo de disclaimer-ul ăsta, însă, spune că acum oamenii sunt mult mai receptivi la glumele lui.

„Umorul meu e destul de sec și sarcastic… Când nu arătam la fel de sănătos, cred că oamenii aveau mai rar tendința să mă creadă că, pe bune, glumesc, pe când acum mi se pare că prind ideea mai repede.”
Dintre toate persoanele intervievate, se pare că Emma a avut parte de cele mai multe dezavantaje în urma schimbării. „Pentru mine, cea mai mare chestie, cea mai mare surpriză, e că mi-am pierdut din prieteni”, spune ea și adaugă că prietenii ei supraponderali au tăiat legătura.

Emma mai descrie un alt „coșmar” al slăbitului. Deși e măritată, bărbații se dau adeseori la ea, ceea ce e cu-atât mai frustrant la muncă. „Tot primesc invitații la cafea sau la prânz sau mi se spune că-s drăguță sau frumoasă”, zice ea. „E destul de nasol să ai senzația constantă că toți se dau la tine sau că cineva stă de vorbă cu tine strict în scopul ăsta, nu pentru că ar vrea să te cunoască… e foarte descurajant.”

Experiențele astea arată că există și dezavantaje în a fi atrăgător în mod convențional, precum și faptul că discriminarea pe baza aspectului fizic funcționează în multe feluri.

În 1843, Hans Christian Anderson și-a publicat povestea Rățușca cea urâtă. Povestea e a unei rățuște constant izgonită pentru că e urâtă, până când aceasta se hotărăște să-și ia zilele. Dar, surpriză! Devine apoi o lebădă și celelalte lebede o adoră! Ca și în cazul lui Rudolph (cu nasul lui cel roșu), basmul ăsta pentru copii e cam incomod în ochii adulților. Vorbește despre conformism, pentru a evita discriminarea și hărțuirea. Ne reafirmă prejudecata cognitivă înnăscută conform căreia oamenii frumoși sunt cei mai tari. Și cea mai jignitoare chestie e că transmite cui nu trebuie că trebuie să se schimbe.