Am vorbit cu prostituatele thailandeze care luptă pentru dreptul lor la muncă

Într-o după-amiază în Chiang Mai, Thailanda, în spatele unei clădiri modeste de două etaje din unul dintre cele 17 districte red-light, o mână de prostituate se aranjează. Își prind părul cu mici barete și adaugă diverse nuanțe rose. Din când în când, un iPhone sună și alertează fetele să vadă cine a primit mesaj de la clienți. Pe un poster de pe perete scrie „It's not what we do…it's how we do it"(„nu e ce facem, e cum facem"), un graffiti cu roz și lila e mai explicit: „Blow jobs are real jobs!"(„și muia e o muncă").

„Suntem lucrătoare, nu victime", îmi spune Lily Hermarratanarapong, care poartă pantaloni strâmți și o cămașă cu paiete. Ea și colegele ei aparțin de Empower, o asociație de prostituate cu aproximativ 50.000 membri. De la formarea sa, în 1985, grupul luptă pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru al femeilor din industria sexului thailandez, unde prostituția e ilegală, dar tolerată peste tot. Membrii Empower militează pentru decriminalizarea prostituției și vor ca aceasta să fie tratată ca orice altă profesie.

Sediul Empower, unde le-am cunoscut pe fete, servește nu doar drept cabină de schimb, dar și ca bibliotecă, școală și centru pentru mii de prostituate din oraș. (Empower vine de la „Education Means Protection of Women Engaged in Recreation"). În clădire se află și clubul de noapte al organizației, unde femeile se pot angaja drept chelnerițe și pot primi beneficii de la stat, vacanțe și zile de concediu medical.

Hermarratanarapong îmi distrage atenția de la fetele care se dichiseau spre un dulap mare cu uși de sticlă. Înăuntru erau depozitate tricouri cu mesajul „Fetele bune se duc în Rai, fetele rele se duc oriunde", stick-uri USB în formă de ruj (un acces mai ușor la documente despre legea muncii) și cutiuțe împletite pline cu prezervative. Era și o antologie de autobiografii scrise de membrele grupului, o istorie a sexului din Chiang Mai și o carte auto-publicată intitulată Dicționarul Fetelor Rele, plină de definiții la mai mult de două sute de cuvinte relevante misiunii Empower. Am răsfoit cartea și mi-am notat câteva definiții:

Fată Rea: Orice fată care gândește în afara tiparului desemnat de societate

Demnitate: Sentimentul pe care îl ai atunci când faci o treabă bună, cu profesinalism și competență. Sentimentul pe care îl ai atunci când îți plătești datoriile, când copii termină o facultate, când ai ce să pui pe masă familiei tale.

Raid (de bordel): muncă de erou sau salvator. O acțiune întreprinsă de poliție, filmată și cu reporteri, unde femeile sunt aliniate pe podea și prezentate la TV cu fețele ascunse sau cenzurate ca la criminali. Când intervenția se termină, majoritatea ajung înglobate în datorii și după ce sunt eliberate se întorc înapoi la muncă pentru a le putea plăti.

Raidurile sunt o modalitate de a controla industria sexului din Thailanda și de peste tot. Fac parte din ceea ce criticii numesc o „justiție criminală", o abordare spre oprirea prostituției, unde aderenții consideră că toate aspectele meseriei sunt ilegale. Pe deoparte, strategia a crescut dintr-un consens format la începutul anilor '90 printre unele grupări pentru drepturile omului, fundamentaliști religioși, guverne naționale și agenții precum Organizația Națiunilor Unite, care au considerat industria sexului prolifică, în comparație cu societatea modernă civilizată. Raidurile de bordeluri și cluburi, urmate de reținerea și urmărirea penală a traficanților, precum și terapia și cursurile de calificare a victimelor au devenit o normă.

În Thalianda, Hermarratanarapong și colegele ei cred că această abordare a creat mai multe probleme pentru cele care aleg această meserie de bună voie. Conform lui Richard Howard de la Organizația Internațională a Muncii, cu sediul în Bangkok, mai puțin de 10% din femeile care lucrează în industrie ajung aici prostite, păcălite sau fortațe. „90% dintre ele ajung acolo pentru că au hotărât singure să facă asta", spune el. Un studiu întocmit în 2012 de Empower detaliază abuzul în urma tratării acestor femei ca victime ale traficului de persoane, care includ intervențiile poliției, detenția neadecvată, șantajul, examinările medicale invazive și deportări nejustificate. Concluzia lui este clară: „Am ajuns într-un punct în care femeile din industria sexului thailandez care sunt abuzate de măsurile luate împotriva traficului sunt, în realitate, mai multe decât de traficanți".

Empower face presiuni către comunitatea pentru drepturile omului din Thailanda ca să reevalueze abordarea anti-trafic, care e bazată pe raiduri, reabilitare forțată și urmărire penală. În plus, să reconsidere fundamental dacă industria sexului ar trebui catalogată ca ilegală. Organizația a devenit o voce puternică, în Asia de Sud-Est și oriunde în lume, și militează pentru decriminalizarea prostituției, ca cea mai bună opțiune pentru persoanele din industrie. Empower vrea ca statul thailandez să nu mai privească aceste lucruri ca niște aberații, ci ca o normalitate și speră să eradicheze abuzul.

Această poziție a plasat Empower în contradictoriu nu doar cu guvernul thaliandez, dar și cu multe feministe din Occident. Recent, un proiect propus de Amnesty International, cu privire la decriminalizarea industriei sexului, a ajuns public, iar în vara anului 2015 comunitatea de pe Twitter a explodat. „De ce s-ar face apel pentru decriminalizarea celor care exploatează cele mai marginalizate ființe umane de pe planetă?" spune Taina Bien-Aimé, directorul de la CATW (Coaliția împotriva traficului de femei), o organizație non-profit din SUA. Organizația ei a formulat o petiție împotriva propunerii Amnesty, semnată de peste 100 de celebrități, demnitari și avocați ai drepturilor omului. Atunci când a fost întrebată despre lupta dintre cei care consideră că toți din industria sexului sunt victime și cei care consideră prostituția o meserie, ea a răspuns: „E un război".

În noapte aia din Chiang Mai, femeile nu au stat să se gândească la cum ideile lor vor influența o dezbatere controversată. Pe lângă activism, fetele de la Empower spun că indiferent de ce se întâmplă, ele sunt profesioniste, concentrate pe munca lor. Odată cu venirea nopții, programul lor de muncă începe. În jurul orei 8, unele dintre ele pleacă să aranjeze întâlniri cu clienți, altele ies la ghici în baruri, saloane de masaj și la karaoke. Mă uitam cum femeile luau prezervative dintr-un coș, înainte să iasă pe ușă. Am rămas cu Mai Jakawong, o femeie subțirică și elegantă, cu părul negru și fața ascuțită. Ea urma să lucreze la barul Can Do, unde urma să întâlnească clienții. „Dacă ești prostituată, ești catalogată ori ca o fată tristă ori ca una rea. Ești tristă dacă ai fost forțată să faci asta și rea dacă o faci de bună voie." a spus ea, în timp ce se uita la prietenele ei care ieșeau pe usă. „Și dacă nu suntem nici una, nici alta?"

Originile industriei sexului din Thailanda sunt vechi, dar Războiul din Vietnam i-a oferit un boost fantastic. În 1967, SUA și Vietnam au semnat un pact în care soldații americani primeau permisie în Thailanda pentru ridicarea moralului. Conform Casting Stones (Liberarea Prostituției în Asia și SUA)Thailanda a obținut finanțări de la Chase Manhattan și Banca Americii pentru a construi locații de Odihnă și Recreere, unde bordelurile erau atracția principală. S-a estimat că, în timpul războiului, peste 700.000 de soldați americani au vizitat astfel de locuri pentru a se de-stresa.

După război, turiștii americani au dispărut dar nu și industria sexului. A avut o perioadă de glorie în anii '80, când turismului țării creștea și se creau noi oportunități de muncă pentru săracii care migrau de la țară. Nordul țării era dedicat culturilor de mac, dar, din cauza ordonanțelor de eradicare a industriei opiumului, multe familii au avut de suferit. Sărăcia a fost exacerbată de faptul că mai mult de jumate din grupurile de minorități etnice ale țării nu aveau cetățenie. Asta îngreuna găsirea unui loc de muncă legal sau cumpărarea unui teren agricol. „Pentru multe femei, cea mai bună opțiune era industria sexului", spune David Feingold, un antropolog care a studiat zonele rurale ale Thailandei.

Promisiuni de bogății și extravaganțe au atras multe fete în capcana peștilor, care le duceau apoi în bordelurile delapidate din Bangkok, Chiang Mai și portul plajei Phuket. De mult ori, se întâmpla asta prin aranjamente financiare care îndatorau fetele până la servitudine și deveneau incapabile să părăsească bordelul sau să comunice cu familia. De asemenea, peștii obișnuiau să își violeze angajatele. Când a explodat epidemia HIV, rezultatul a fost zguduitor. Conform unor studii locale, în 1980 cam 44% dintre prostituate erau testate pozitiv pentru HIV.

A fost în perioada în care un sociolog thailandez relocat în Boston, pe nume Khun Chantawipa Apisuk, poreclită Pi Noi, s-a întors în Bangkok. S-a stabilit lângă Patpong, cartierul înfloritor al sexului și s-a împrietenit cu prostituatele de acolo. Pentru că Pi Noi știa engleză, fetele o rugau să le învețe, că să comunice mai bine cu clienții, majoritatea europeni sau americani.

Pi Noi își ținea lecțiile ziua, pe trotuar, iar fetele scoteau scaune de bar ca să poată nota expresii utile. Într-un interviu pe Skype, ea îmi explică lecțiile de engleză ca pe o modalitate de a minimaliza exploatarea. Pi Noi se enervează pe ideea că femeile sunt niște victime neajutorate, forțate sau vândute situației actuale. Fetele deja s-au obișnuit cu acest statut, Pi Noi doar le-a ajutat să găsească cuvintele pentru a exprima ce vor și ce nu vor, să poată spune da sau nu. Ăsta este fundamentul drepturilor omului.

Pe măsură ce s-au strâns mai multe femei, au început să dezbată și alte probleme, cum ar fi condițiile deplorabile din bordeluri sau datoriile. În 1987, cu ajutorul unui doctor, Pi Noi a pus bazele unei clinici în Bangkok dedicate prostituatelor, oferind cursuri de educație sexuală și sănătate, plus prezervative. (În 1994, Empower a devenit oficial un ONG și o fundație de sine stătătoare). Pi Noi a vorbit personal cu patronii de bordeluri să le permită fetelor să vină să învețe despre prevenirea virusului HIV și lecții de thailandeză pentru imigranți. Deși Pi Noi a radicalizat prostituția, mulți patroni erau mai mult decât încântați de ajutorul primit pentru sănătatea fetelor.

La sfârșitul anilor '90, industria sexului a suferit din nou o schimbare dramatică. Bordelul, ca și loc de prostituție, a murit. Economia a crescut, ceea ce a însemnat că din ce în ce mai puține femei erau conduse de disperare spre situații necunoscute și periculoase. Ministerul Sănătății a instituit o politică obligatorie de folosire a prezervativului și-a amenințat că închide bordelurile dacă rata de BTS-uri nu se micșorează. Antropologul Feingold susține că acest lucru a dat startul la închiderea bordelurilor tradiționale, care ignorarau regulile de sănătate și siguranță. „Industria sexului nu a devenit neprofitabilă. Exploatarea femeilor a devenit neprofitabilă", spune Liz Hilton, un voluntar australian care lucrează cu Empower de 20 de ani.

Până în 2002, afacerile s-au mutat în domeniul de entertainment sau Red-Light District. Prostituția încă era ilegală, dar, pentru că economia statului depindea de asta, guvernul thailandez a aprobat saloanele de masaj, barurile de karaoke și biliard, ca locuri clandestine unde bărbații puteau să găsească prostituate. Fiecare zonă acoperea câteva cartiere și fetele erau angajate ca maseuze, chelnerițe și dansatoare. Clienții știau că acolo puteau plăti pentru sex, deși acțiunea avea loc în afara locației.

La începutul anilor 2000, domeniul de entertainment constituia cam 7% din PIB-ul țării. Industria sexului genera cam 4.3 miliarde de dolari anual. Astăzi, aproximativ 10% din banii cheltuiți de turiști sunt pe sex.

Într-una din serile din Chiang Mai, Hermarratanarapong, Jakawong și alte membre Empower încercau să le explice unor studenți din SUA, veniți pentru un semestru să studieze problemele economiei locale. „Când ești prostituată, problemele apar de la poliție. Majoritatea pericolului din industria sexului este din cauza legilor", explică Hermarratanarapong în timp ce stăteau în cerc pe podeaua barului Can Do. E vorba despre frica constantă de raiduri, dar nu numai.

Conform legislației thailandeze, pentru ca o prostituată să fie amendată sau reținută, trebuie să fie prinsă în flagrant în timp ce oferă, recrutează, aranjează sau desfășoară activități de natură sexuală. În practică, Hermarratanarapong explică că polițiștii își obțin primele și bonusurile din intervențiile flagrant. Dacă fata este și imigrant atunci șpaga se dublează sau chiar triplează, ca să nu fie deportată.

„Pentru că nu există protecția muncii, condițiile de lucru sunt inventate de angajator", spune Neung, o femeie într-o rochie roz, cocoțată pe un scaun de bar. Regulile barului includ: se reține din salariu dacă fetele depășesc 50 de kg, întârzie la muncă sau dacă nu strâng suficienți clienți. De asemenea, au cote de băuturi, unde fiecare fată trebuie să strângă un număr de băuturi cumpărate de clienți. „Nu contează dacă ești însărcinată sau dacă nu bei alcool", spune Neung. Mai târziu, am aflat că această cotă ajunge până la 150 de băuturi pe săptămână.

Fetele spun că ăsta e motivul principal pentru care Empower a deschis propriul bar Can Do. Studenții se simțeau stâjeniți de toată arta falică, posterele cu nuduri și graffiti-ul abrasiv de pe pereți. („Mult timp am sugerat asta statului, dar nimeni nu înțelegea, așa că l-am făcut noi", spune Jakawong despre bar).

Studenții erau curioși cum a ajuns fiecare fată să lucreze în acest domeniu. Jakawong le răspunde că înainte de asta lucra într-o brutărie unde se plictisea teribil. Neung făcea croitorie și spune că a trecut prin toate fabricile existente.

Hermarratanarapong a lucrat și ea în fabrici, dar recunoaște că nu a ajuns aici doar din considerente financiare. „Generația mea a fost prima care a avut televizor. Când am văzut viețile captivante ale altora, am început să mă întreb de ce ne ghidăm după atâtea reguli?", povestește ea despre copilăria ei din Chanthaburi, un oraș din sudul Thailandei. Când s-a mutat în Bangkok a lucrat ca lucrător în fabrici, apoi că dansatoare la bară și ca escortă plătită. Zicea că făcea într-o săptămână mai mulți bani ca damă de companie decât intr-o lună la fabrică. Au trecut ani până să se culce cu un client și, după ce a făcut-o, s-a gândit că nu e așa rău. „Meseria asta am ales-o. Dacă nu aveam de ales, lucram la fabrică", adaugă ea. Conform Organizației Internațională a Muncii, doar 10% din victimele traficului de persoane sunt exploatate prin prostituție. „Afirmațiile despre milioanele de victime care apar anual sunt false" susține Ronald Weiter, un sociolog de la Universitatea George Washington, care s-a specializat pe industria sexului. Multe persoane intră în domeniu din motive financiare. Salariul minim pe economie al Thailandei este de 8.4$ pe zi, dar multe femei care lucrează la negru sunt plătite și mai puțin. Prostituatele cu care am vorbit în Chiang Mai spun că și într-o zi proastă de lucru fac cel puțin 14 $.

Într-o altă zi, am asistat la o lecție de limba engleză la sediul Empower, susținută de Hermarratanarapong. Pe o tablă neagră a scris cuvintele „want", „need", „meet", „drink", „end" și „stop". Apoi a adăugat propoziții de genul: „Mă poți suna mâine", „O să aștept până se închide barul" și „Trebuie să trimit bani familiei mele."

„Dacă rupem un pic de engleză, șansele să ne distrăm sunt mai mari" îmi spune Hermarratanarapong. În decursul a următoarei ore, fetele au spus cu voce tare cuvintele și au recitat propozițiile pe rând. (Mi-au cerut ajutorul la pronunție și mi-au zis că de obicei folosesc o aplicație pe iPhone). Au încercat și o conversație de probă care nu a mers așa bine. Înainte să se termine lecția, Hermarratanarapong le-a dat tema pentru acasă: să traducă și să citească cu voce tare versurile melodiei pop englezească preferată.

În plus, Empower ajută femeile cu școlarizarea. Le oferă un spațiu de studiu, îndrumători și contactele necesare să poată continua studiile. Cel puțin câteva mii de femei au trecut prin cursurile oferite de Empower, chiar și Hermarratanarapong, care a dat echivalența pentru diploma de liceu prin programul lor. La ultimul sondaj, 67 de fete erau înscrise în programe alternative liceului și mai mult de 100 de absolvente de facultate, femei care pot continua sau nu în industria sexului. „Nu întrebăm ce fac apoi, asta e decizia lor. Empower nu vrea să schimbe prostituția. E vorba despre prostituate care schimb perspectiva societății." le spune Hilton (femeia din Australia care lucrează cu Empower de aproape două decenii) studenților din SUA.

„Mereu vorbim despre cazurile rele", îmi spune Wan, o femeie micuță, cu aparat dentar. Era într-o zi la prânz, când stăteam de vorbă cu ea în biblioteca Empower. Wan purta un pulover alb cu roz și ciugulea o brioșă cu ciocolată. Ea spune că zvonurile despre abuz circulă repede și asta ajută fetele să fie mai în siguranță. Odată, Empower a pus afișe cu fața unui bărbat, care a violat un membru, în toate barurile din oraș. „Sunt deseori semne chiar din bar. Dacă te ciupește sau îți dă o palmă la fund în public, în cameră sigur o să fie mai rău" adaugă Wan.

Am încercat să sustrag ce se întâmplă când nu sunt semne de avertizare. Dar membrii Empower sunt reticenți în a recunoaște că prostituția implică niște pericole pe care nu le găsești într-o fabrică. În timp ce discutam, alte șase membre Empower au sosit să mâncăm de prânz și mi-au spus că nu au avut decât una sau două experiențe cu adevărat periculoase. Când am cerut detalii, lumea s-a tensionat. Wan mi-a povestit că odată un client i-a furat poșeta și hainele și când a ieșit pe hol într-un prosop să ceară ajutor angajaților din hotel, aceștia au refuzat-o. Celelalte fete nu au vrut să vorbească despre poveștile lor horror, pentru că sunt de părere că asta e singurul lucru pe care îl rețin jurnaliștii. M-au îndreptat spre antologia autobriogafică din cartea lor, unde erau incidente tulburătoare. Într-un capitol, autorul (toate povestirile sunt anonime) povestea cum a fost la un hotel cu un client și când a ieșit din duș mai erau patru bărbați în cameră, care voiau să facă sex în grup. Ea a refuzat și când unul dintre ei a încercat să o forțeze, i-a amenințat că va sparge televizorul și va trebui să-l plătească. În alt caz, un militar cu grad înalt a amenințat cu pistolul femeile dintr-un salon de masaj și a violat două dintre ele.

Criticii zic că astfel de situații fac abuz de prostituate într-un mod total diferit față de alte tipuri de exploatare a muncii. „Comercializarea femeilor nu ar exista într-o lume egală", îmi spune Bien-Aimé, de la CATW, într-o convorbire pe Skype. Ea crede că prostituția nu poate fi doar o muncă, așa că decriminalizarea ei e bazată pe o premisă falsă. „Prostituția este cauza și consecința inegalității dintre sexe."

Când am întrebat-o de faptul că există un număr mai mare de femei care aleg să facă asta decât cele care sunt forțate, ea a fost sceptică cu privire la diferențele subtile dintre acestea. Cum poți distinge o persoană cu puterea de a negocia cu clienții, de una care întră în industria sexului înainte de 18 ani, de multe ori păcălită de parteneri intimi? „Nu vrem să se transforme într-un joc de numere. Hai să ascultăm ce au de zis supraviețuitorii", adaugă ea.

Modalitatea în care jurnaliștii pot vorbi cu supraviețuitori ai traficului de persoane, femei care spre deosebire de membrele Empower nu au ales să facă asta, e să ia legătura cu ONG-uri care lucrează direct cu comunitatea. În Chiang Mai, trei organizații mi-au refuzat cererea de interviu. Bien-Aimé a încercat să-mi faciliteze contactul cu încă două grupări, dar una nu mi-a răspuns, iar cealaltă m-a refuzat, pentru că, în cuvintele lui Bien-Aimé, „au politica să nu ofere interviuri oricărei platforme media care sprijină prostituția ca o formă de muncă sau industria sexului ca o ocupație viabilă."

Înainte de a încheia conversația, Bien-Aimé adaugă că opoziția ei în privința decriminalizării este bazată atât pe teorie, cât și pe practică. „E un experiment total eșuat. Germania, Noua Zeelandă și Australia au decriminalizat industria", explică ea, în timp ce înșira o listă de probleme drept repercusiuni. Mi-a trimis și un mail cu o listă de studii, care confirmau teoriile ei. Inclusiv o stagnare a câștigurilor prostituatelor și mărturii ale polițiștilor care vorbesc despre dificultatea de a controla traficul de persoane, violența și crima organizată formată în noul mediu. Doctorii din Germania, care lucrează cu prostituate din industria decriminalizată a sexului, spun că pacientele lor sunt într-o stare atât de avariată. încât o asociație de medici nemți a făcut un apel formal spre parlament pentru revocarea legii.

Ea și alte câteva persoane implicate în mișcarea împotriva traficului de persoane, inclusiv jurnalistul de la New York Times, Nicholas Kristof, au îmbrățișat modelul nordic care condamnă pe oricine cumpără sau facilitează comerțul de sex. „Industria sexului este privită ca orice alt sistem de violență și oprimare", comentează Bien-Aimé. Cercetările și raporturile făcute pe acest model sunt contradictorii cu cele în favoarea decriminalizării. Pentru fiecare studiu care laudă sistemul nordic, există mărturii chiar de la prostituate care mustră politica și-o consideră problematică.

Pentru Hermarratanarapong, abordarea de „închiderea pulărăilor" este irațională. „De ce am vrea să ne încriminăm clienții? Ei sunt afacerea noastră. Nu avem nevoie de mai multe măsuri stricte. Modelul nordic e bazat pe ideea că industria sexului ar trebuie eventual eliminată. Nu suntem de acord", spune ea.

Înainte să plec din Chiang Mai, Hilton îmi arată un filmuleț numit „Ultima intervenție din Siam". O satiră alb-negru făcută de membrele Empower acum câțiva ani. Pe o muzică în stilul Charlie Chaplin, filmul prezintă un raid anti-trafic condus de trei personaje stereotipice: un polițist, un asistent social (o femeie conservatoare cu ochelari și mapă) și eroul de la ONG (o femeie cu mantie). Cei trei, plus o mașină plină cu polițiști stupizi, iau prin învăluire un bar în care damele de companie flirtau amiabil cu clienții. Urmează haosul. Salvatorii nu reușeșc să prindă decât o prostituată, care spune că are 19 ani, dar autoritățile cred ca are 16. Este examinată dantura ei printr-o procedură dubioasă de stabilire a vârstei și apoi închisă într-o cameră etichetată ca Reabilitare. I se dă o mașină de cusut cu care ea își face o scară, ca să evadeze, și se întoarce la bar. Este întâmpinată de colegele ei cu aplauze și îmbrățișări. Pe ecran scrie „Sperăm că e sfârșitul."

Empower nu țintește doar guvernul thailandez când critică raidurile și intervențiile. Ei se referă și la cadrul global de ONG-uri salvatoare sau coaliții gen CATW. Cei împotrivă lor numesc asta „industria salvatoare", o alianță neașteptată dintre feministele anti-prostituție și religioși, uniți pentru a lupta contra comerțului de sex.

Potrivit antropologului Feingold, care studiază industria sexului de ceva timp, industria salvatoare a contopit, în mod intenționat, munca de prostituție cu traficul de persoane. „O cruciadă împotriva traficului e sinonim cu o victorie împotriva prostituției."

De la Actul din 2000 a lui Bill Clinton cu privire la Protecția Victimelor Traficului de Persoane, multe finanțări din bugetul local au fost disponibile pentru grupări care revendicau vag o agendă „anti-trafic". Acești bani au ajutat la crearea de ONG-uri prin toată lumea, inclusiv în Thailanda. Oganizațiile care nu sunt dispuse să ia un jurământ anti-prostituție nu sunt eligibile pentru finanțările din SUA. Din 2001 până în 2010, aproape 1.5 miliarde de dolari au fost alocate luptei globale anti-trafic, iar în 2014 guvernul a distribuit 18 milioane de dolari grupărilor care luptă împotriva comerțului de sex.

Empower a făcut acest film pentru a atrage atenția asupra faptului că multe femei nu doresc să fie salvate. Jakawong îmi explica, în timp ce lustruia pahare, că deși filmul e amuzant, raidurile nu sunt o glumă, mai ales pentru imigranți. Jakawong e originară din Burma și familia ei a emigrat de acolo când încă era un copil. Dar când s-a apucat de prostituție tot nu avea acte. Cea mai mare frică a ei era să nu fie prinsă într-un raid. Cel mai probabil ar fi fost dusă la adăpostul de stat, Baan Kredtrakarn, care e situat pe o insulă pe lângă malurile Bangkok-ului.

Oficial, locația este un adăpost sigur pentru victimele de trafic uman. Rezidenților li se oferă terapie de reabilitare, cursuri educaționale și yoga. Dar, în 2012, membrii Empower au vizitat locația și au criticat mai multe aspecte ale adăpostului. Ei zic că femeile nu au voie să plece și nici să comunice liber cu prietenii și familia. Sunt foarte multe femei imigrante acolo, iar Empower susține că unele dintre ele nu au voie să primească vizite.

Nu am putut să vizitez edificiu, iar statul nu mi-a răspuns la întrebările despre adăpost. Dar Phensiri Pansiri, un reprezentant de la Focus Thailanda, o grupare anti-trafic care luptă pentru a scoate femeile din adăpost, confirmă aceste lucruri. Rezidenții nu au voie să părăsească locul până când procurorii hotărăsc dacă sunt victime ale traficului sau dacă pot fi de folos ca martori într-un caz anti-trafic. Pansiri spune că acest proces poate dura între unul și doi ani. Dacă o fată este imigrantă, atunci, indiferent de rezultat, ea va fi deportată. Pentru că ori încalcă legile thailandeze împotriva prostituției ori politica în privința victimelor traficului de persoane este de a le trimite acasă, oriunde ar fi asta. (Am încercat să localizez foste rezidente ale instituției, dar fără succes).

Sunt estimați până la 3 milioane de muncitori imigranți în Thailanda. Cam jumătate sunt femei. Nu existe numere oficiale pentru câte ajung în industria sexului, dar faptul că multe dintre ele ajung să facă asta e suficient pentru ca Empower să militeze pentru reforma imigranților. Ei zic că prețul mediu ca să treci granița în Thailanda este de 2000$, în șpăgi și mite.

Pe când eram la Empower, am întrebat cu ce ar ajuta decriminalizarea femeile și bărbații forțați să facă asta. Grupul este convins că scoaterea industriei din clandestinitate va ajuta până și victimele traficului, deși nu le place să folosească termenul ăsta. „Odată ce faci parte din traficul de persoane, nu mai deții propriul corp. Cineva decide totul pentru tine și asta nu e corect", spune Hermarratanarapong. Argumentele Empower se rezumă la ideea că exploatarea radicală din industria sexului ar trebui combătută ca în orice altă meserie. O comparație destul de frecvent întâlnită a fost: „Nu faci pescuitul ilegal doar pentru că e trafic excesiv de pescari ".

Când i-am cerut detalii, Hermarratanarapong mi-a spus că „nu e treaba noastră, ca lucrătoare, să reparăm exploatarea din industrie." Merită un scaun în consiliu, dar nu pot fi responsabile pentru a găsi soluții.

Apoi, Hermarratanarapong a adăugat cu o severitate neobișnuită ei: „Astfel de muncă nu e pentru oricine." Mi-a povestit cum o prietenă care avea nevoie de bani a rugat-o să-i găsească un job la bar. Hermarratanarapong i-a spus să se mai gîndească: „Eu sunt ce sunt, iar tu ești ce ești. Ai nevoie de multe abilități. Trebuie să fii sociabilă și să te descurci cu oamenii și limbile străine. Trebuie să ai răbdare și să fii un bun ascultător. Munca asta nu implică sex decât 10%."

Hermarratanarapong nu s-a alăturat grupării Empower ca să ridice în slăvi industria sexului, despre care știe că are defecte. În schimb, a venit aici pentru că se săturase să fie judecată de lume. Se săturase să fie catalogată ca „fata rea" sau „fata tristă". „Simt un sentiment de frustare și nedreptate despre cum se poartă oamenii cu mine și cu alții. Îmi place să lupt.", zice Hermarratanarapong.

Traducător: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre sexul în Asia:
Am fost la un bar de sex oral din Bangkok, Thailanda
O noapte ciudată în Thailanda
Am vizitat primul restaurant cu tematică sexuală din Taiwan