Când aud de „traseism politic" mă gândesc automat la politicieni care țopăie dintr-un partid în altul, în funcție de cine-i la putere. Dar dacă ai urmărit vreun pic presa românească din ultimii 26 de ani, știi și tu că nu doar politicienii se fac vinovați de răzgândiri ideologice bruște, ci și jurnaliștii. Bine, „jurnaliști" e mult spus. Mă refer la ăia care apar zilnic la TV și-s capabili să turuie cu orele pe orice temă, indiferent dacă se pricep sau nu. „Formatori de opinie" le zice.

Să spunem că înțeleg migraționismul ideologic practicat de politicieni. Cum mulți sunt dependenți de putere, e absolut firesc pentru ei să sară în ograda partidului care a câștigat alegerile. N-ai cum să-i judeci, e ca și cum i-ai bate obrazul unui heroinoman că vrea mai multă heroină - e inutil, deja lucrurile nu se mai află sub controlul lor. Dar care este, oare, justificarea unui formator de opinie care azi îl înjură pe Băsescu și mâine se trezește cu limba adânc înfiptă-n curul dânsului? Sau invers.

Drept să spun, habar n-am care-s motivele concrete din spatele acestor răzgândiri subite, pot doar specula. Posibil să fie interese financiare la mijloc: când nu mai ies bani din porcăirea unei anumite tabere politicie, te reorientezi și tu în funcție de trendurile momentului. Sau mai rău: ziarul/televiziunea la care lucrai a dat faliment și niște șobolani din tabăra adversă te corup cu un loc călduț la ei în redacție.

Sau mai e cazul inedit în care politicianul pe care l-ai periat atâta timp se întoarce brusc împotriva ta și te insultă public, cum a făcut Băsescu săptămâna trecută cu Dan Tapalagă, Mircea Marian și Mălin Bot.

În fine, ca să fiu foarte sincer nici nu mă prea interesează motivele lor, nu stau acum să-mi exersez empatia pe niște siniștri inconsecvenți. Vreau să fac, însă, o listă cu personaje celebre de genul ăsta, ca data viitoare când îi vezi la televizor să schimbi postul și să cauți ceva mai interesant.

Maestrul Ion Cristoiu este, probabil, cel mai sinistru personaj din listă. Nu știu dacă ai auzit de ultima lui perlă, dar, în urmă cu vreo două săptămâni, omul se rățoia la mama polițistului Gigină pentru tupeul de a cere dreptate în cazul fiului ei. Potrivit lui Cristoiu, doamna Gigină e „prea revoltată" și ar trebui să tacă. Că bine zici, maestre! Hei, cui îi pasă că ți-a murit fiul din moftul unui om de a merge însoțit de coloana oficială?

Potrivit unui profil făcut de Miliția Spirituală, până-n '89 Cristoiu a fost mai întâi editor și director adjunct al „Vieții Studențești", apoi redactor-șef la „Scâinteia Tineretului". Iată ce scria maestrul pe vremea aia:

Înduioșător.

După Revoluție, omul a devenit un jucător important în presa privată și a condus ziare precum Observator, Zig-Zag, Express Magazin și Evenimentul Zilei. În plan politic, s-a opus vehement lui Ion Iliescu și l-a susținut pe Emil Constantinescu la alegerile din '96. Însă, imediat cum acesta a ajuns președinte, a întors armele împotriva lui, pe motiv că îi place să fie-n opoziție, angajat într-o luptă continuă cu puternicii zilei. Bine, cel puțin asta zice el, alte zvonuri ale perioadei spuneau că i s-ar fi promis șefia TVR și apoi ar fi luat o mare țeapă din partea noii administrații.

Un motiv similar a oferit și-n privința schimbării de atitudine față de Traian Băsescu. Prin 2009, într-o ediție a defunctei „100% cu Robert Turcescu", Cristoiu spunea că nu mai poate da-n Băsescu pentru că acesta e tot mai „singur și hăituit". Asta după ani buni în care-l spurcase la Antena 3, cot la cot cu Mihai Gâdea, Victor Ciutacu și Mircea Badea.

După ce a hotărât el că Băsescu e underdogul și trebuie apărat de atacurile foștilor colegi anteniști, Cristoiu s-a mutat la Evenimentul Zilei și B1 TV, fapt ce a generat o lungă perioadă de periere a zmeului de la Cotroceni. În 2012, când a fost tot scandalul cu referendumul de suspendare, maestrul Cristoiu vorbea cu patimă împotriva tentativelor PSD de a obstrucționa justiția.

Între timp, Cristoiu s-a răzgândit din nou, dar nu-n privința lui Băsescu. Mai degrabă, s-a răzgândit deodată cu acesta: de când DNA a început să ia la rost oameni din cercul fostului președinte, Kovesi și reforma justiției nu mai sunt deloc kosher, iar maestrul a revenit la clasicele mantre anteniste, gen „DNA a înviat stalinismul în România". Mai lipsește o primă pagină la EVZ cu Oprea și Udrea unși martiri ai poliției politice, cum a făcut Jurnalul Național cu Năstase-n 2012.

E 2016 și nu-mi vine să cred că încă mai există oameni care-l consideră pe CTP un jurnalist respectabil. Ce respect poți avea pentru un ins care la începutul lui 2015, când mulți își declarau solidaritatea față de victimele atacului de la Charlie Hebdo, stătea să-i caute pe răposați de rasism (căci islamul este o rasă, se știe) și insensibilitate religioasă. Sigur, terorismul e un fenomen nasol și trebuie combătut, dar și derbedeii ăia și-o cam căutaseră, nu-i așa? Ca fetele alea care umblă neacoperite pe stradă și apoi se trezesc violate.

Maestrul și-a început cariera de gazetar în '90, ca reporter de teren pentru Adevărul, publicație pro-Iliescu și pro-FSN la vremea aceea. Într-un interviu din 2010, a declarat că Iliescu însemna ceva special pentru el imediat după Revoluție și reprezenta singura soluție pentru România la momentul respectiv. Asta, deși-n același interviu admite că FSN mințise cu nerușinare și n-ar fi trebuit să participe la alegerile din acel an.

Referitor la mineriade, iată cât de grețos justifica el violențele din 13 iunie '90:

Poți observa aici aceeași tactică de blamare a victimelor pe care avea s-o folosească mai târziu în cazul jurnaliștilor de la Charlie Hebdo. Nu minerii aduși de Iliescu reprezentau sursa violențelor, ci derbedeii care cutezau să protesteze împotriva guvernului. Și-au căutat-o cu lumânarea, nu avea cum să se sfârșească pașnic.

Bineînțeles că mai târziu avea s-o dreagă, astfel că-n 2004, într-un editorial Adevărul, spunea cam așa despre grațierea lui Cozma de către Iliescu la sfârșit de mandat:

Șase ani mai târziu, maestrul se răzgândește din nou și își apără poziția luată-n '90, de data asta într-un editorial Gândul, din care aflăm că-n Piața Universității mai era doar o „adunătură de declasaţi care se încăpăţânau să ocupe ilegal spaţiul public", când au început să vină minerii la plantat de panseluțe.

Iliescu, mai spunea CTP, deși vinovat pentru scăparea lucrurilor de sub control, nu acționase premeditat. Da, sigur, a fost o chestie complet neprevăzută și neplanificată, de-asta le și mulțumea cu atâta entuziasm două zile mai târziu.

Deși nu-i jurnalist de profesie, domnul Ciuvică a devenit cunoscut în ultimii ani pentru prezența permanentă în studiourile Antenei 3, fapt ce-l califică pentru poziția de formator de opinie. Înainte să ajungă lătrău profesionist pentru domnul profesor Dan Voiculescu, a activat în zona politică. Din '96 până-n 2000 a fost șeful de cabinet al lui Emil Constantinescu, iar după 2000, când PSD-ul a revenit la putere, Ciuvică s-a apucat de „monitorizarea vieții politice românești".

Prin 2002 a ajuns în atenția publică prin scandalul Armaghedon 2, când a răspândit în presă și pe Internet un document ce conținea informații despre corupția guvernului Năstase, lucru care a dus la arestarea sa preventivă pentru „infracțiunea de instigare la diseminarea de informații false". Deși pentru o vreme a fost perceput drept mare justițiar anti-sistem, merită amintit că la vremea respectivă a fost prea laș să-și asume redactarea și propagarea documentului.

După 2004 a devenit mare opozant al regimului Băsescu, iar dacă ai întâlnit vreodată exagerări grosolane despre „dictatura băsistă" instaurată-n timpul guvernării Boc, să știi că domnul Ciuvică a contribuit din plin la apariția și propagarea acestor exagerări.

De fapt, ura față de Traian Băsescu i-a întunecat atât de tare mințile, încât între timp pare să fi uitat complet de abuzurile concrete la care a fost supus în timpul guvernării Năstase. De altfel, de când îi ies bani frumoși din intervențiile justițiare de la Antena 3, a uitat și ce spunea prin 2004 despre Dan Voiculescu:

Bun, înțeleg perfect că oamenii se pot răzgândi pe anumite teme odată cu trecerea timpului. De pildă, dacă ajungi la 40 de ani și susții exact aceleași naivități ca la 20, s-ar putea să ai ceva dificultăți de maturizare. Problema apare, însă, când ești revoltat pe bani sau privilegii și apoi o dai cotită.

Când înfierezi cu mânie proletară un lider politic, iar apoi treci subit la lingușirea lui. Deja nu mai poți pune schimbarea de atitudine pe seama unei maturizări ideologice, e semn clar de calcul cinic și oportunist.

Poate la CTP să fie ceva dubii dacă a fost vorba despre oportunism sau doar prostie congenitală, că-n rest lucrurile-s destul de limpezi.