Obsesia ta pentru vedete și faimă o să distrugă planeta într-o zi

„În viitor, toată lumea o să aibă parte de cele 15 minute de faimă", astea-s cuvintele faimoase ale lui Andy Warhol. Într-adevăr, zilele astea, pare aproape imposibil să eviți cultura din jurul faimei și vedetelor. Ne urmărește pe computere și telefoane. Ne uităm la Oscaruri pentru vedete, mergem cu metroul și inevitabil te lovești de ele în reclamele despre diete nutriționale. Vedetele sunt peste tot.

În ultimul timp, au apărut mai multe celebrități din lumea modei, care nu se numără printre supermodele. Chiar luna trecută, Rihanna a fost în centrul atenției pentru a prezenta debutul colecției Fenty X Puma. Gigi Hadid și-a fotografiat iubitul Zayn Malik pentru noua campanie VERSUS Versace, iar vedetele prezente la show-urile Dolce & Gabbana nu au mai ocupat primele locuri ca de obicei, ci scena.

Deși mulți din domeniul modei se fălesc cu astfel de acțiuni ostentative, poate fi ăsta un semn al noilor vremuri pe care trebuie să le acceptăm? Sau poate e o parte mai întunecată a fascinației noastre pentru celebrități, care exprimă mai pe larg fricile personale.

Cultul celebrității nu e sub nicio formă un termen post Andy Warhol. Rădăcinile se trag încă din Epoca de Piatră. Chiar și în primele societăți formate, existau și cei care erau idolatrizați pentru frumusețe, posesiuni, abilități sau sexualitate, scrijeliți pe pereții peșterilor. Proiecții ale perfecțiunii umane, urcată pe piedestale idilice, ca toată lumea să venereze și să aspire.

Putem observa astfel de momente de-a lungul istoriei omenirii. Religia ne-a oferit sfinți și zei pentru care oamenii călătoreau din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, care să-i venereze și să le pupe picioarele la propriu. În mitologia greacă, cei frumoși erau modele pentru restul (a existat o zeiță greacă, numită Pheme, personificarea faimei. Pedeapsa pe care o aplica? Zvonuri scandaloase).

Sună cunoscut? Uită-te la mulțimile de oameni care se calcă în picioare ca să prindă fugitiv o personalitate favorită, urmăresc obsesiv superstarurile de pe Instagram sau infinitatea de site-uri de bârfe accesate în fiecare zi. Publicația online the Daily Mail se laudă cu 20,1 milioane de vizualizări pe zi.

Desigur, asta nu înseamnă că celebritățile sunt niște zeități, deși există o similaritate, cum evidențiază și scriitorul Cooper Lawrence. Zeii noștrii sunt „atotvăzători, atotștiutori și atotputernici". Hai să aplicăm principiul ăsta pe noua campanie a Rihannei, de la Puma. Nu e niciun dubiu că aura care-o înconjoară, imaginea pe care și-a creat-o prin postările pe rețele sociale, atitudine, muzică și cultură populară impune o alură consumatorului obișnuit, care o simte în orice produs asociat cu ea.

Ea chiar cântă versuri de genul: „Târfa aia să-mi dea banii, ar trebui să știți asta despre mine până acum". E clar, Rihanna nu e nicio sfântă. O fată rea care a devenit bună? Poate. Cel puțin pentru vânzările Puma.

Aici e problema. Celebritatea nu mai reprezintă o credință sau un stil de viață, ci mai mult un produs comercial tangibil care personifică asta. E ăsta un lucru corupt din punct de vedere moral? În timp ce unii nu sunt de acord, mi se pare cam redundant să dăm vina pe companii, pentru că se folosesc de fenomenul celebritate. Până la urmă, moda e o afacere. Cu toții cumpărăm și consumăm produse din diverse motive: culoare, funcționalitate, poate capacitatea imaginară a unui produs să ne aducă cinste și onoare. Cultura celebrității este și mereu va fi parte din viața noastră cea de toate zilele. Afacerile de succes s-au prins de obsesia față de faimă și au profitat de ea, ca să ne deschidem portofelele.

Trendul recent de vedete care promovează campanii mari de modă demonstrează celebritatea în creștere din lumea modei. Brooklyn Beckham a generat un val de furori creative după ce i s-a propus să fotografieze campania din 2016 pentru parfumul Burberry Brit. Fotografii s-au scandalizat. Fiul tânăr al unei vedete le-a luat jobul? Scandalos. Cum se poate întâmpla așa ceva?

Totuși, campania a ajuns la toate publicațiile majore și a fost distribuită internațional de o grămadă de ori. Motivul? Nu e vorba de calitatea fotografiilor sau de notorietatea brandului, ci de efectul Beckham (și discursul înconjurător). Odrasla Beckham deja demonstrase cât de profitabil poate fi, prin campania festivă de la Romeo, din 2014, care a rezultat cu o creștere de 10% în vânzări.

Deci e ăsta momentul să ne redistribuim atenția către noi înșine, pentru a examina o problemă mai mare, inerentă în societatea noastră și să înțelegem mai bine obsesia pentru celebritate? Societatea e responsabilă pentru crearea faimei. Noi ne-am construit proprii eroi și le-am atribuit lor tot ce ne-am dorit să fim. În realitate, ei simbolizează o formă abjectă de inaccesibilitate. Dacă am putea cu ușurință să fim ca ei, atunci magnetismul lor ar dispărea cu totul.

Cultul celebrității este în esență o distragere de la propriile progresii ca ființe umane. La fel ca în Alice Through the Looking Glass, cu cât dăm mai multă atenție falsității din lumea asta, cu atât ne scufundăm într-un tărâm total nerealistic. Desigur, o ocheadă indulgentă din când în când face parte din umanitate. Dar poate dacă nu ne-am mai pune speranțele în zei falși și ne-am concentra mai mult pe propriile talente și identități unice, am pierde mult mai puțin timp încercând să imităm pe alții. E ceva mai atrăgător la ideea de a fi singurul tu în lumea asta, nu crezi?

Traducere: Diana Pintilie