De ce este o prostie să spui că armata în România te face bărbat

Discuțiile despre armată și despre cât de bună - ori dăunătoare - este la formarea și pregătirea individului pentru viață nu se vor sfârși, probabil, niciodată. Este o temă eternă de dispute care va despărți, pe veci, bărbații nației în două bule distincte. Pe de o parte, avem bula „tradițională”, a celor care vor râde de tine toată viața că nu te-ai bucurat de privilegiul să fii chemat la oaste (pe vremea când armata era obligatorie).

De cealaltă parte, avem bula „soroșistă”, a celor care-ți vor spune că armata, în sine, e o instituție desuetă, de rahat, care te învață doar ce înseamnă umilința adevărată. Problema e că nimeni, din nicio tabără, nu deține adevărul absolut. E ca-n bancul ăla cu rabinul: toată lumea are dreptate. Așa cum ți-am arătat aici, pe lângă lucrurile nașpa din armată, au existat oameni care, după luni bune de viață inutilă în cazarmă, au învățat, vrând-nevrând, ceva util, acolo.

Recent, Ministerul Apărării a mai aruncat pe piață un comunicat de presă în care îți amintește că, dacă te-ai săturat de munca la corporație, nu strică să cauți și în ograda MapN-ului care continuă, și în acest an, „procesul de recrutare și selecție a rezerviștilor voluntari”.

Conform ultimelor informații date de specialiștii în HR ai armatei, pentru anul 2018 sunt disponibile 3 400 de posturi. Acum, când nu mai ești luat cu arcanul la oaste după ce ai făcut 18 ani, armata e un simplu job și atât. Dar asta nu-i va opri pe cei din bula „tradițională” să râdă de tine, civilule, că nu știi să bagi glonț pe țeavă sau să ții un pas de defilare.

Și totuși, armata e un job unde înveți, în esență, cum să omori alți oameni. Ăsta e scopul final, chit că stai în prima linie, ori cari documente printr-un comisariat militar din provincie.

Nu există jumătăți de măsură aici, oamenii nu învață să tragă cu pușca ori cu tunul doar ca să defileze frumos de 1 decembrie sau să ajute sinistrații la inundații. Când optezi pentru viața cazonă, trebuie să fii conștient că undeva, cândva, vei fi nevoit să iei un nefericit în cătare. Și să apeși trăgaciul.

Restul e PR, jocuri de imagine, sau propagandă bine camuflată în clipuri alerte cu militari cool care coboară în rapel din elicopter și zâmbesc la prim-plan în timp ce te fixează prin cătare.

Nici nu e de mirare că, pentru a camufla cât mai bine grozăviile din „fișa postului”, poveștile despre armată și-au construit, în timp, propria lor mitologie.

Una care a prins deja rădăcini adânci și care au devenit extrem de greu de scos din mentalul colectiv. Iar unul din cele mai longevive mituri pozitive care învăluie, ca un nimb, această meserie sângeroasă e cel potrivit căruia „armata te face bărbat”.

Cu alte cuvinte, dacă nu ai făcut armata, nu ești bărbat. Ești un paria, un neterminat. Un tefelist.

Ei bine, eu am făcut armata. Aia obligatorie, când încă se mai făcea armată d-asta. Și nu, armata nu m-a făcut „bărbat”, nu „m-a maturizat” sau alte prostii de-astea. M-a învățat chestii haioase și 99,9999% inutile în viața de zi cu zi (cum să demontez un Kalașnikov, cum se aruncă o grenadă), dar nu mi-a zdruncinat sistemul de valori, nu mi-a schimbat radical viața.

Nu am avut revelații în urma cărora să-mi las barbă și să plec, desculț, în India. Așa că am o veste bună pentru tine, tu cel care nu ai cunoscut rigorile serviciului militar obligatoriu: de maturizat, te vei maturiza oricum, nu ai nevoie de stagiu militar pentru asta.

Apologeții ideii „armata te face bărbat” îți vor spune că doar aici înveți ce înseamnă „ordinea și disciplina”. Chipurile, în acest fel, vei deveni un om mai ordonat și mai echilibrat, care-i va respecta pe ceilalți. Spune-i asta militarului care-și bătea soția în incinta unității militare (fără ce ceilalți militari - și ei, oameni de onoare, nu? - să miște un deget. Sau jandarmului care snopește bătrâni, pentru că așa a înțeles el să fie disciplinat în momentele alea critice. Nu, armata nu reprezintă un panaceu universal. Ordine și disciplină înveți și la locul de muncă, din „civilie”, dacă vrei și ești pus pe făcut treabă.

Că tot sunt la vremea confesiunilor, în armată mi s-a repartizat „sectorul Spălător”. Pe vremea aia, fiecare biban avea repartizat un „sector”, adică un spațiu pe care trebuia să-l mențină curat. Mie mi-a picat „Spălătorul”, un spațiu cu vreo 20 și ceva de chiuvete unde se spălau și bărbiereau dimineața 50 de oameni, din două plutoane. Șase luni legate am spălat chiuvete în fiecare dimineață. De câteva ori am tras chiar și paiul cel mai scurt – a trebuit să spăl inclusiv budele.

Logica spune că, dacă în primele zile, oamenii lăsau chestii în chiuvetă ori, mai grav, în toaletă, după șase luni de armată, locul ar fi trebuit să arate lună, pe motiv că armata i-a „disciplinat” pe răcani și i-a învățat să închidă robinetul la chiuvetă sau să tragă apa. Nu, nu i-a învățat, crede-mă.

Asta e o aiureală culeasă la întâmplare de pe net dintr-un articol care preamărește stagiul militar obligatoriu. În perioada comunistă, armata era obligatorie. Ți se părea că România era o „societate sănătoasă” în vremurile alea? La Revoluția din 1989, armata română număra 400 de mii (da, ai citit bine) de militari. Erau atât de mulți, încât, pur și simplu, economia nu putea susține un asemenea colos.

Practic, armata era un uriaș cu picioare de lut. Iar baza o reprezentau amărâții ăia de militari în termen. S-a văzut la Revoluție ce a ieșit: mii de morți și de răniți. Un haos în care militari au sfârșit împușcați de alți militari, civili mitraliați de militari, militari omorâți de civili. Ca fapt divers, dacă vrei o comparație, de când avem armată 100% din profesioniști, din 2006, în „teatrele de operații”, România a pierdut câțiva zeci de militari.

În mai bine de 10 ani, în războaiele din Irak și Afganistan, pierderile militarilor profesioniști români au fost în jur de 5% comparativ cu numărul celor împușcați în haosul Revoluției, în perioada 22-30 decembrie 1989. Folosește asta ca argument celor care mai cutează să-ți spună că „era mai bine când făceai armata obligatorie”.

Aici trebuie să recunosc faptul că există un sâmbure de adevăr. În armată înveți să înghiți în sec și să te abții să-i aplici un croșeu bine plasat în mutra superiorului care are o plăcere sadică în a te umili de față cu ceilalți.

Da, pe vremea comunismului, asta era o lecție importantă pentru viață. Acum, în schimb, trăim în capitalism: munca de corporație a înlocuit multe din metehnele vieții cazone. Nu mai trebuie să faci stagiul militar pentru a învăța cum să te stăpânești în fața unui superior inept.

De fapt, e invers. Ai la dispoziție atâtea exemple negative încât înveți, mai degrabă, cum să nu fii un manager prost de echipă. Să luăm, de pildă, testele psihologice care se făceau la recrutare. Erau la fel de penibile ca testele psihologice pe care ți le fac acum tipele de la HR la angajarea la multinațională. Erai întrebat dacă ți-e frică de întuneric sau dacă îți face plăcere să ucizi câini ori pisici. Crezi că dacă scriai în test „da, mi-e frică de întuneric”, scăpai de armată?

Îmi amintesc și acum prima zi la unitate, când ni s-au dat uniformele. A fost haos. Nici vorbă de uniforme date „pe mărime”. Totul era o loterie. Eram 25 de inși într-un dormitor care strigau unii la alții.

„Cine are șapcă M”? „Are careva un veston XL”? Ca să nu mai spun că eu aveam pantaloni cu un model de camuflaj, iar pe cămașă aveam un alt model, din altă serie. Organizare, nu glumă.

Confirm parțial. În sensul că nici acum nu s-a prins fumatul de mine. În rest, am tras de cinci ori cu arma. În „civilie”, am tras de zece ori mai mult, de când cu apariția poligoanele private. Și da, abia în civilie, am învățat cum să ochesc așa cum trebuie și cum să iau corect o linie de ochire. În armată nu era timp pentru chestii d-astea.

Și nu, nu trebuie să faci armata ca să înveți să faci patul de dimineață sau să te speli pe dinți. Dacă ai nevoie de câteva luni sau un an de armată obligatorie pentru a te lăuda apoi: „Băăăi, pe mine armata m-a învățat să-mi fac patul și să spăl vasele după ce mănânc!”, ăsta chiar nu e motiv de laudă.