Asistenți de la Universitar mi-au spus cum au ajuns să mănânce pe masa cu instrumente murdare

Luni dimineață, o mână de asistenți medicali, câțiva infirmieri și brancardieri și-au început săptămâna de lucru strigându-și nemulțumirile în fața celui mai mare spital din București, Spitalul Universitar de Urgență. E adevărat, nu au fost mai mulți de 15-20 de oameni, dar a fost oricum un prilej bun de discuție despre mizeria din spitalele românești.

Protestatarii se plâng că managerul spitalului le-a spus clar că nu are de gând să le acorde decât unul dintre drepturile legale ale bugetarilor: fie sporuri, fie vouchere de vacanță. În timp ce conducerea susține că nu poate suporta financiar acordarea voucherelor de vacanță, cei ieșiți la protest spun că asta este doar ultima bomboană de pe coliva Spitalului Universitar și a sistemului sanitar în general.

Nu-i prima și nici ultima oară când cei din sistem se plâng că sunt amăgiți cu beneficii și creșteri care există doar pe hârtie. De exemplu, în primăvară, odată cu Legea Salarizării, mai mulți doctori și asistente semnalau că salariile au fost mărite doar pentru unii, în timp ce alții s-au trezit cu venituri reduse prin tăierea sau plafonarea sporurilor de care beneficiaseră înainte.

Povestea celor de la Spitalul Universitar nu e doar despre voucherele de vacanță, ci și despre cum asistenții au ieșit în stradă din cauza condițiilor de muncă din spital.

Înainte să-ți spun despre pachețele mâncate printre bisturie însângerate, te las cu declarația managerului spitalului Universitar, Adriana Nica:

„Noi vorbim de niște nemulțumiri ale unui om sau doi dintr-o anumită secție izolată, s-au mobilizat probabil între ei și s-au gândit să protesteze astăzi. Acest grup nu reprezintă angajații spitalului.”

Când am ajuns la spital, doar patru asistenți mai protestau, dintre care doi erau întinși pe bordură. Oamenii jură că nu au ieșit pentru bani, ci pentru că s-au săturat să fie martori la nedreptăți, în timp ce colegii lor medici tac din gură pe salarii frumoase și îi lasă pe alții să se lupte pentru drepturile lor legale. Cel puțin așa spune Daniel, care lucrează ca asistent în secția ortopedie a Spitalului Universitar.

El a intrat de dimineață în greva foamei, convins că nimic nu se va schimba fără măsuri extreme. De altfel, un prim răspuns la protestul lor vine câteva ore mai târziu: Dan îmi trimite poze cu mașini care descarcă cutii cu echipament în curtea spitalului. Probabil sunt pline cu săpun. Altminteri, Dan nu poate spera decât că, atunci când va leșina din cauza grevei foamei, măcar vor avea decența să-l ducă în camera de gardă a unui spital privat din București.

Colegii de protest aprobă, iar printre ei se numără și Maria, care lucrează ca asistentă. Cu doar un an rămas până la pensie, spune că nu mai are nimic de pierdut, cei de la conducere nu pot decât să-i grăbească retragerea din câmpul muncii. Până atunci, femeia s-a săturat să mănânce pe masa cu instrumente nesterile din blocul operator și să folosească baia pacienților, pentru că grupurile sanitare rezervate angajaților au devenit spații de depozitare, în timp ce un salon al asistenților medicali e închiriat pe bani mulți unor comercianți, la fel ca un întreg etaj al spitalului.

„Mâncăm pe masa unde facem instrumentele. După ce se adună instrumentarul nesteril, ștergem și noi cu niște spirt, punem o bucată de hârtie și mâncăm de la traistă. Că nu aveam unde”, îmi povestește Maria.

Femeia se plânge că uneori lipsesc chiar și soluțiile necesare dezinfectării instrumentelor din blocul operatoriu, iar atunci e timp de improvizație și de economie.

„Când nu există, atunci speli și tu cu ce ai, mai faci o economie, poate pui mai puțin. Instrumentarul este foarte vechi, de când s-a deschis spitalul ăsta. Brancardele s-au tapițat, deci vă dați seama că toată mizeria a rămas prinsă acolo”, continuă asistenta de la spitalul Universitar.

O colegă întinsă pe bordură îmi povestește despre cum a ajuns să spele sângele-n chiuvetă. Cuvele în care ar fi trebuit fierte instrumentele medicale au dispărut.

„Ne chinuim să spălăm instrumentele într-o chiuvetă cu un cap de duș, care este și ăla spart și sare în toate direcțiile. Sare pe tine sânge și de toate. Ăștia nu-și permit nici să pună o baterie”, se plânge a doua asistentă.

Imaginea este completată de asistentul de la ortopedie, care spală fracturi deschise pe brancarde de pe care sare tapițeria. Uneori, tărgile prind miros de cadavru, dar asta nu înseamnă că au șanse prea mari să fie înlocuite ori tapițate.

„De un an de zile ni se întâmplă să nu avem ce ne trebuie. Avem o masă de operație vai de ea, au zis că o tapițează, dar au trecut trei luni de atunci”, spune Daniel.

O asistentă vorbește despre mopuri murdare care sunt folosite pentru a curăța podelele din saloane și de lipsa substanțelor igienice.

Dar fiecare victorie, oricât de mică, e importantă, spune Daniel. La un moment dat, vine cu viteză spre jurnaliști și ne spune că în spital au început deja să schimbe o chiuvetă zgâriată, cea în care asistentele erau obligate să spele instrumentarul de la operații. Conducerea a început câteva reparații mărunte chiar în timp ce televiziunile aveau camerele ațintite spre fațada Spitalului Universitar.

„Sunt ferm convins că până diseară se vor schimba multe, foarte multe. Însă sper că cei care vor veni în control își vor da seama ce este nou și unde s-au schimbat lucrurile și își vor face meseria corespunzător. Vedem!”, zice resemnat Daniel.

Corpul de control al Ministerului Sănătății a început deja să investigheze problemele semnalate de protestatari, dar să nu ne îmbătăm cu apă rece. La cum stau lucrurile, nu va mai dura mult până ce următoarele imagini dintr-un spital românesc ne vor da insomnii. Căci, așa cum mi-a mărturisit un pacient oprit la ieșirea din spital, e nerealist să așteptăm condiții ca afară la Spitalul Universitar.