​Cum e să fii șefa dealerilor de cocaină

E dificil să te plimbi pe pantele favelei Rocinha, din Rio, alături de Raquel Santos de Oliveira. La fiecare câteva minute, femeia în vârstă de cincizeci de ani e oprită și salutată de toate personajele din favelă, de la bețivani și bătrâne până la membri ai bandelor de infractori. „Dacă-i întrebi pe oamenii de aici dacă am fost o bandida (dealeriță de droguri), o să-ți spună că da", a zis. „Oamenii încă mă respectă. "

Raquel s-a născut în Rocinha, cea mai mare favelă din Brazilia, și, pentru o scurtă perioadă din istoria turbulentă a locului, a fost cea mai puternică persoană de aici. A fost jumătatea lordului drogurilor Ednaldo de Souza și i-a preluat locul înainte de alegerea unui nou lider după moartea lui Ednaldo în 1988 în timpul unei bătălii sângeroase cu poliția.

E foarte neobișnuit ca o femeie să aibă un rol atât de important în comerțul cu droguri din Rio. Zilele de glorie ale lui Raquel au fost fix în perioada în care cocaina inundase Rocinha și Rio, în general. Ednaldo, cunoscut sub porecla de Naldo, a fost unul dintre primii care au adoptat o mitralieră în loc de pistoale mici și revolvere. Poliția i-a urmat exemplul, iar războiul dintre facțiunile rivale e traficanți și poliție s-a amplificat enorm în anii 1990.

Dependența de cocaină și stilul de viață extrem de violent au făcut-o, până la urmă, pe Raquel, să ceară ieșirea din bandă la începutul anilor '90. Dorința i-a fost îndeplinită. După ani de terapie și tratament pentru dependența de droguri, Raquel încă locuiește în Rocinha și a scris o carte semi-fictivă, Number One, despre povestea ei de dragoste cu Naldo și amintirile din perioada aceea. Cartea a fost publicată în Brazilia.

VICE: Salut, Raquel. Cum l-ai cunoscut pe Naldo?
Raquel Santos de Oliveira: Ne-am cunoscut când eram copii ; el era cu un an mai mic decât mine. Colecta banii adunați din datorii făcute la jocurile de noroc și îi aducea unchilor mei. Se holba mereu la mine. Era urât, dar avea niște ochi mari și frumoși. A început să mă urmărească peste tot, dar era îndrăgostit de mine cum e un băiețel îndrăgostit de profesoara lui, pentru că eram mai mare. L-am întâlnit din nou când aveam 15 ani și deja era înarmat și arăta ca un băiat din altă lume. Ne-am cuplat când eu aveam 25 de ani și încheiasem o căsnicie eșuată, în urma căreia rămăsesem cu doi copii.

Cum a fost viața cu el?
Era bipolar și suferea de depresie. În brațele mele dormea ca un prunc, dar cu alții era crud. Traficanții de droguri trec foarte rapid din rai în iad. În trei ani, a pierdut tot ce strânsese. Era foarte anxios, dar trăiam clipa, fără frică. Nu eram niciodată triști – era o sărbătoare continuă. Fumam iarbă și râdeam. Era o viață normală, dar care se petrecea în cadrul acelui sistem.

Descrie o zi tipică.
Dacă eram acasă la maică-mea, mă trezeam și așteptam să aud sunetul mitralierei lui, pe care o numise Jovelina. Era un semn că era treaz și mergeam la el să-i duc de mâncare. Când se întuneca, mergeam să lucrez cu el la boca de fumo (punctul de vânzare al drogurilor) sau curățam armele. Aveam o casă frumoasă unde locuiam împreună, dar o operațiune a poliției ne-a distrus totul – fotografii, bijuterii, haine.

Aveai concurență din partea altor femei?
Pe vremea aia, dacă erai iubita unui traficant de droguri, erai vedetă. Femeile găureau prezervativele, în speranța că o să rămână însărcinate cu un traficant. Dar surorile lui Naldo erau toate prostituate, așa că lui nu-i plăceau genul ăla de femei. Pe mine nu m-a amenințat niciodată. Eram ca niște copii care descopereau lumea împreună – niciunul dintre noi nu mai iubise așa până atunci ; era supranatural.

Cum a fost copilăria ta în Rocinha?
Am crescut pe străzi. La vârsta de 11 ani, deja umblam cu un revolver .38 la mine. Petreceam mult timp în casa unde mama a lucrat ca menajeră pentru o familie bogată din Copacabana. Diferența dintre casa aceea frumoasă și Rocinha era brutală. Îmi amintesc că mă uitam pe fereastră în Rocinha și vedeam zmeele și mizeria și auzeam gălăgia și îmi doream să plec de acolo. În Rocinha, în 1970, au emigrat mulți oameni din nord-estul Braziliei ca să lucreze în construcții. Trebuia să stăm la coadă în miez de noapte ca să luăm apă, nu aveam electricitate și unii oameni își vindeau copiii rețelelor de prostituție ca să supraviețuiască.

Ce s-a întâmplat când a fost ucis Naldo?
N-am mai vrut să trăiesc, dar cocaina m-a anesteziat. A venit cineva la mine cu o pungă de trei sute de grame de cocaină, marijuana, arme și instrucțiunile lui despre cum urma să-i duc munca mai departe. Am mers să caut niște ajutoare și așa a început viața mea ca șefă a cartelului.

Ce te-a făcut să renunți?
Am văzut cu ochii mei cum cineva a fost ucis. Nu am renunțat chiar atunci, dar a fost un moment decisiv pentru mine.

De ce e crima organizată dominată de bărbați în Rio?
În Rocinha, crima organizată a fost mereu dominată de bărbați. Femeile nu aveau nicio valoare în zilele acelea. De multe ori erau violate. Bărbații duceau o fată într-o casă, fumau iarbă și apoi câte douăzeci de bărbați o violau. Chiar și azi, femeile fac sex oral pentru o doză de cocaină. Femeile erau tratate ca un obiect de care nu-ți păsa. Până și o mașină era tratată cu grijă și afecțiune, dar femeile erau doar folosite și aruncate.

Vezi documentarul despre noul rege al cocainei din Peru:

Cum ai obținut respectul lor într-o astfel de lume?
Eram frumoasă, dar eram agresivă. Am crescut ca un băiat. Îmi prindeam părul în coadă și-l ascundeam sub șapcă. Nu mă temeam de nimic și la fel sunt și acum. Eram rea. Oamenii se temeau de mine. Aveam reguli, de exemplu nu se fuma iarbă la boca de fumo (punctul de vânzare). Aveam în subordine 19 bărbați.

Ce ți-a trezit interesul pentru scris?
Șeful mamei mele din casa din Copacabana îmi citea când eram mică. Îmi plăcea mult, deși nu înțelegeam mare lucru. Avea multe cărți și îmi plăcea să citesc. Simțeam că evadez în altă lume.

Ce te-a făcut să te hotărăști să scrii Number One?
Terapeuta mea mi-a sugerat să scriu despre viața mea ca să-mi pot gestiona mai ușor emoțiile. Mi-a luat aproape doi ani. Am plâns o grămadă. Când editorul mi-a sugerat să scriu capitolul despre copilărie, am luat din nou coca și am avut o noapte groaznică. După asta am stat două zile în pat, dar am vrut să-mi demitizez viața. N-am vrut să fie o carte apologetică, dar am vrut să arăt că și traficanții de droguri sunt oameni care, de multe ori, au suferit enorm și au trăit în mizerie.

De ce e considerată pe jumătate ficțiune și nu biografie?
E un roman bazat pe viața reală, pentru că n-am putut scoate o biografie. Nu sunt o personalitate, sunt doar o fostă traficantă de droguri.

Cum s-au schimbat lucrurile în Rocinha?
De când a intervenit poliția, e multă instabilitate și un conflict de interese. Dealerii de droguri și-au diversificat produsele. Înainte era o mare familie, acum doar câțiva sunt bogați. Nu mai sunt atât de ostentativi.

Cum e viața ta acum?
Sunt fericită, mi-am găsit pacea. Multă vreme n-am putut simți nimic. Mă mai ocupam de boca de fumo doar ca să-mi pot plăti partea mea de cocaină. În prezent, am absolvit o facultate și am scris o carte. Studiez pentru master și vreau să intru în politică și să schimb sistemul de tratament pentru dependența de droguri din Rocinha.

Mulțumesc, Raquel.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe despre traficanții de droguri:
Confesiunile tipului care livrează droguri pentru traficanţi
Cum erau petrecerile unuia dintre cei mai tari traficanţi de arme din istorie
M-am întâlnit cu unul dintre cei mai mari traficanţi de droguri de pe Silk Road