Goală, înghețată și nervoasă în Central Park

Sunt anorexică, după părerea mamei și a oricui care nu locuiește în New York sau Los Angeles. N-am multă grăsime pe oase, așa că mi se face frig foarte ușor. În plus, sunt fată. Și fetelor le e tot timpul frig. Așa că atunci când am o ședință foto pe vreme friguroasă trebuie să mă pregătesc mental pentru opt ore de tremurat. Știu ce gândiți în momentul ăsta. „Mai du-te-n pula mea de nesimțită, faci bani pentru că arăți bine și te mai și plângi.” Sunt anumite aspecte ale vieții de model care îmi plac și alte aspecte care-mi displac. Așa cum crede fiecare om despre jobul lui. Frigul e în top pe lista lucrurilor care nu-mi plac, e mai rău decât conversația cu un model de sex masculin. Îh, modele masculine.

Aveam ședința asta foto împreună cu un alt model, Casey. E blondă și înaltă (normal că e înaltă, ce prostii spun!) și vorbește engleza. Slavă Domnului, am cu cine vorbi. Trebuie să fim la ora 9 dimineașa la un studio în Soho. Când ajung, văd o masă cu cornuri cu ciocolată, sandvișuri cu ouă și brânză și cafea cu lapte integral. Nu știu despre voi, dar eu urăsc să mănânc mic dejunuri mari și nesănătoase. Mă fac să mă simt obosită și grasă. Unde dracu’ sunt fructele și laptele de migdale? Cine sunt sălbaticii care își pun lapte integral în cafea și mănâncă ciocolată și brânză la micul dejun? A, da, americanii. Caut un baton de cereale în geantă și îmi pun o cafea. Mă așez și las machioza să-mi facă ce vrea la față. Nu-mi pasă ce-mi face atâta timp cât nu arăt ca un travestit.

După vreo oră, îl întreb pe fotograf unde facem poze. „În Central Park,” mormăie el, cu gura plină de sandviș. Offff, nu în parc. Nu sunt toalete acolo, cum o să mă schimb? “Dar ploua pe drum când am venit și e frig. Toată ședința va avea loc acolo?” întreb îngrijorată. „O să fie ok, tre’ să fotografiem 20 de ținute.” „Deci zece fiecare? Nu e chiar așa rău.” Sunt ușurată. „Nu, 20 fiecare.” CĂCAT. „Ok, și unde ne schimbăm? În parc?” „Da, o să ținem un cearșaf în jurul vostru.” O să fie nasol. O să fiu dezbrăcată, în ploaie și frig, în parcul central.

Ajungem în parc și designerul spune că vrea ca prima ținută să fie lângă fântână. Mergem vreo 15 minute prin ploaie și ajungem la fântână. În jur sunt o grămadă de turiști care se holbează la mine și la cealaltă fată. Avem părul coafat și o tonă de machiaj pe față. Ne dăm jos jachetele și ne punem tocurile care sunt o măsură prea mici. Ne îndreptăm, clătinându-ne, spre fântână. Port o rochiță scurtă care abia îmi acoperă fundul. Ploaia deja îmi face rimelul să curgă. Mai avem doar șapte ore de răbdat!

Încerc din răsputeri să par veselă, dar tremur din toate oasele. Sunt ca o marionetă. Probabil am vreo problemă cu tiroida, că mereu mă simt obosită și înfrigurată. Când caut pe google despre simptomele astea, aflu fie că sunt însărcinată, fie că am cancer. Internetul mereu crede că sunt însărcinată sau că am cancer. Nu m-ar deranja să am un bebeluș. L-aș îmbrăca drăgălaș și l-aș numi Felix. Cineva strigă ceva la mine, nici nu mai înțeleg, cred că am leșinat vreo trei minute.

M-am întors. Deci sunt în Central Park, e groaznic de frig și am pielea de găină. Fotograful inițiază cu mine o discuție pe care n-o s-o uit niciodată.

„Poți să scapi de pielea aia de găină? E o colecție de vară și avem nevoie să arăți ca și cum ți-e cald și ești veselă.” Mă uit la el timp de 30 de secunde.

„E frig, nu cred că am vreun control asupra pielii de găină,” îi zic grăsanului.

„Încearcă să rezolvi cumva. Tu ai ales să fii model, descurcă-te.” Îmi închipui că expresia de pe fața mea era similară cu cea a lui Hitler când a aflat că Germania era pe cale să fie înfrântă. (Sunt nemțoaică, am dreptul să fac referire la naziști).

„Ok,” îi răspund cu voce tare. Dar ce gândesc e de fapt:

„Căcatule, cum zici că te cheamă? Ai uitat să te prezinți de dimineață. Erai prea ocupat să-ți îndeși pe gât croissante cu ciocolată ca să ai bunul simț să mă saluți pe mine sau pe cealaltă fată. Sunt de acord că eu am ales profesia asta și că nu sunt obligată să fiu aici, dar să mi te plângi că am pielea de găină când sunt aproape anorexică și stau în frig și-n ploaie e de căcat. Ești de căcat.”

Trebuia să-i fi zis asta, dar chiar aveam nevoie de bani și mă străduiesc să fiu drăguță de obicei. Îmi place să lucrez ca model și îmi dau seama că viața mea pare floare la ureche pe lângă ale altora. Uneori este, uneori nu. Asta a fost una dintre zilele în care îmi venea să renunț la modelling și să-mi iau alt job.

După opt ore în timpul cărora m-am schimbat după un cearșaf în mijlocul parcului, am fugit acasă și am făcut un duș fierbinte. Am mai tremurat cîteva ore după asta, pentru că nu prea am căldură în apartament. Zgârciții dracului, nu pornesc niciodată centrala!

Am nevoie de ceva de băut și de un Valium.

Urmăriți-o pe Melissa pe Twitter: @MelissaStetten

Ilustrații de Sam Taylor. Urmăriți-l pe Twitter la @sptsam sau pe site samtaylorillustrator.com.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Anterior: De ce nu trebuie să vă cuplaţi niciodată cu un fotomodel masculin